Procedură de insolvență deschisă într-un stat membru. Acțiune în pretenții formulată de societatea în insolvență prin reprezentantul desemnat de judecătorul sindic din procedura secundară de insolvență. Excepția lipsei calității de reprezentant.
| Comentarii |
|
Regulamentul CE nr. 1346/2000, art. 3 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 25 alin. 1, art. 27 teza finală
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, „(1) Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de îndată ce își produce efectele în statul de deschidere ”.
Dispozițiile art. 25 alin. 1 din același Regulament prevăd că „Hotărârile cu privire la desfășurarea și închiderea unei proceduri de insolvență pronunțate de o instanță a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută în temeiul art. 16, precum și un concordat aprobat de o atare instanță sunt, de asemenea, recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalități. Aceste hotărâri sunt executate în conformitate cu art. 31-51, cu excepția art. 34 alin. (2) din Convenția de la Bruxelles privind competența și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, modificată prin convențiile de aderare la această convenție. Primul paragraf se aplică și hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvență și care au o strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă au fost pronunțate de o altă instanță. Primul paragraf se aplică și hotărârilor referitoare la măsurile de conservare adoptate ulterior cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
În cazul în care judecătorul sindic din cadrul procedurii secundare de insolvență deschise față de o societate într-un stat membru a autorizat administratorul judiciar numit în cadrul acestei proceduri să formuleze o acțiune legală în vederea recuperării creanțelor datorate acesteia de către pârât, este nelegală soluția instanței române, învestite cu soluționarea unei astfel de cereri, de anulare a acțiunii pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamanta aflată în insolvență.
Aceasta întrucât există o hotărâre judecătorească de autorizare a semnatarului cererii, care nu a fost desființată și care nu poate fi cenzurată indirect de instanța învestită să soluționeze acțiunea în pretenții formulată de reclamantă în baza împuternicirii date de judecătorul sindic din cadrul procedurii secundare de insolvență.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1178 din 26 iunie 2020
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.P.A, prin SCPA ”B.”, a solicitat instanței obligarea pârâtei C. S.A. (fostă D. S.R.L.) la plata sumei de 292.400 Euro, echivalentul a 1.306.852,56 lei (curs BNR la data de 22.03.2016 = 4,4694 lei) reprezentând suma datorată conform Contractului de achiziție nr. 880 încheiat între cele două societăți la 27.07.2012 și a Acordului încheiat între aceleași părți la 19.02.2014, precum și dobânda legală și actualizarea sumei cu rata inflației, până la plata integrală a creanței.
La termenul din 17 ianuarie 2018, pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentat pentru semnatarul cererii de chemare în judecată, instanța acordând consecutiv termene pentru justificarea acestei calități, la 18 februarie 2018, 14 martie 2018 și 25 aprilie 2018.
Deliberând asupra excepției lipsei procedurii prealabile invocate de către pârâtă, instanța de fond a constatat că din înscrisul emis de Camera de Comerț Milano Monza Brianza Lodi, reclamanta A. S.P.A face obiectul a două proceduri de insolvență în temeiul Regulamentului CE nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, respectiv o procedură principală de insolvență, deschisă în Franța prin sentința din 29.07.2014 a Tribunalului din Grenoble și o procedură secundară de insolvență, care se desfășoară în Italia la Tribunalul din Verona.
Așa cum a reieșit din înscrisul de la fila 56 emis de către Tribunalul din Verona, judecătorul sindic din cadrul procedurii secundare de insolvență a autorizat administratorul judiciar numit în cadrul acestei proceduri, dl. E., să formuleze o acțiune legală în vederea recuperării creanțelor datorate de pârâtă, însărcinându-l pe dl. B. În condițiile ofertei formulate.
Potrivit art. 27 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, „Deschiderea procedurii menționate la articolul 3 alineatul (1) de către o instanță dintr-un stat membru și care este recunoscută în alt stat membru (procedura principală) permite deschiderea în cel de-al doilea stat, de către o instanță competentă în temeiul articolului 3 alineatul (2), a unei proceduri secundare de insolvență, fără ca insolvența debitorului să fie examinată în cel de-al doilea stat. Această procedură trebuie să fie una din procedurile menționate la anexa B. Efectele ei se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.”
De asemenea, potrivit art. 2 lit. g) liniuța 3 din același Regulament, „în sensul prezentului regulament, ... „statul membru în care sunt situate bunurile” înseamnă: ... - în cazul creanțelor, statul membru pe al cărui teritoriu își are centrul intereselor terțul debitor, așa cum este determinat la articolul 3 alineatul (1)”.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 3 alin. 2 și cu textul art. 27 teza finală din Regulament, tribunalul a apreciat că urmărirea creanței ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este de competența procedurii principale de insolvență, deschisă în Franța de Tribunalului din Grenoble, astfel că doar practicianul în insolvență desemnat în această procedură avea dreptul de a reprezenta debitoarea și de a mandata semnatarii cererii de a formula prezenta cerere de chemare în judecată.
Din actele dosarului a rezultat că semnatarii cererii de chemare în judecată au fost împuterniciți să formuleze această cerere de reprezentanții procedurii secundare de insolvență, respectiv cea deschisă în Italia de către tribunalul din Verona, procedură care nu este competentă a urmări creanțele debitoarei.
S-a considerat, așadar, că această competență revine procedurii principale de insolvență din Franța, respectiv lichidatorului judiciar F.
De asemenea, tribunalul a reținut preeminența dispozițiilor acestui regulament față de prevederile legale interne italiene, franceze și românești (Flaminio Costa v. ENEL din 15 iulie 1964, hotărârea din 10 octombrie 1973, în cauza Variola, hotărârea din 13 iulie 1972, în cauza Comisia împotriva Italiei, hotărârea Simmenthal din 9 aprilie 1978).
A mai reținut că, în prezenta cauză, nici mandatarii avocați și nici mandantul nu au abilitatea legală de a reprezenta debitoarea în ceea ce privește formularea prezentei cereri.
Astfel, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada faptului că SCPA ”B.”, semnatar al cererii de chemare în judecată, a fost împuternicită de către reprezentantul societății reclamante (aflată în insolvență) abilitat legal să urmărească creanța ce face obiectul cererii, pentru a formula prezenta cerere, motiv pentru care sancțiunea ce intervine este nulitatea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 84 C. proc. civ.
În consecință, prin sentința civilă nr. 732 din 25 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/1285/2016* al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată pentru A. S.P.A., aflată în insolvență și s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Prin decizia civilă nr. 577 din 5 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul în nr. x/1285/2016*, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. S.P.A. Împotriva sentinței civile nr. 732 din 25.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/1285/2016* al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a menținut-o, în întregime.
A obligat apelanta să plătească intimatei pârâte C. SA suma de 14.280 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a apreciat că prima instanță a stabilit în mod corect că revine competența de a urmări creanța ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată procedurii principale de insolvență deschisă în Franța de Tribunalul din Grenoble, și, prin urmare, practicianul în insolvență desemnat în această procedură avea dreptul de a reprezenta debitoarea și de a mandata semnatarii cererii de a formula prezenta cerere de chemare în judecată.
În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.p.a., prin SCPA ”B.”, a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 577 din 5 noiembrie 2018 pronunțate în dosarul în nr. x/1285/2016* de către Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă.
Sub un prim aspect, a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 25 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, care prevede, între altele, că hotărârile cu privire la desfășurarea și închiderea unei proceduri de insolvență pronunțate de o instanță a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută în temeiul articolului 16 din Regulament, precum și un concordat aprobat de o atare instanță „sunt recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalități și sunt executate în conformitate cu articolele 31-51 [(cu excepția articolului 34 alineatul (2)] din Convenția de la Bruxelles privind competenta și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, modificată prin convențiile de aderare la această convenție) ”.
Sub un al doilea aspect, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 16 alin. 1 din același Regulament, conform căruia: „(1) Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolventa pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul articolului 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de la îndată ce își produce efectele în statul de deschidere”.
În acest sens, a precizat că instanța de apel ar fi trebuit să recunoască caracterul executoriu al hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență și de numire a reprezentanților care urmau să facă demersuri împotriva societății pârâte, fără a pronunța o soluție contrară acestora.
Sub un al treilea aspect, a menționat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 27 din Regulamentul CE nr. 1346/2000, în sensul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile prezentului litigiu, astfel că în mod greșit a procedat instanța de apel la o nouă judecată asupra aspectelor decise de către Tribunalul din Verona, cu încălcarea competenței teritoriale instituite prin Regulament, doar instanța italiană sau cea franceză având competența de a aprecia dacă sumele de bani ce fac obiectul acțiunii în pretenții inițiate de reclamantă împotriva unui debitor român intră în competența teritorială a legislației procedurilor secundare.
A făcut referire la decizia pronunțată la 11 iunie 2015 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-649/13 Nortel Networks și, în special, la opinia Avocatului General G. (pct. 32), documente în care se precizează:
„[...] în lumina efectelor practice ale Regulamentului 1346/2000, art. 3(2) trebuie privit ca acordând competența internațională de judecată instanțelor din Statele Membre pe al căror teritoriu au fost deschise proceduri secundare de insolvență, în măsura în care litigiile privesc bunurile debitorului situate pe teritoriul respectivului stat membru” (...) primul subparagraf al art. 25 (1) al Regulamentului 1346/2000 impune în sarcina Statelor Membre obligația de a recunoaște și aplica hotărârile pronunțate atât de instanțele care au competență, potrivit art. 3(1) din Regulament, cât și de cele care sunt competente potrivit art. 3(2), în timp ce al doilea subparagraf al art. 25 (1) prevede că primul său subparagraf se aplică, de asemenea, hotărârilor derivând direct din procedurile de insolvență și de care sunt strâns legate", (...) concluzionăm că instanțele Statului Membru în care s-au deschis procedurile secundare de insolvență în baza art. 3(2) din Regulamentul 1346/2000 au competența să aprecieze dacă activele unui debitor intră sub incidența respectivelor proceduri, (...) răspunsul primei întrebări adresate este ca art. 3(2) și 27 din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că instanțele Statului Membru unde au fost deschise procedurile secundare de insolvență au competență, împreună cu instanțele din Statul Membru unde procedurile principale au fost deschise, pentru a determina includerea activelor debitorului în cadrul efectelor acelor proceduri secundare. ”
Recurenta-reclamantă a susținut că prin hotărârea atacată, instanța de apel a ignorat cele stabilite de către instanța italiană de insolvență în legătură cu capacitatea lichidatorului de o a reprezenta pe recurentă și, în plus, a procedat la o nouă judecată a celor dispuse de către instanța italiană, cu încălcarea regulilor privind conflictul de legi stabilite de Regulamentul nr. 1346/2000 (art. 4 alin. 11) și de legea italiană a insolvenței, care este și legea italiană aplicabilă în privința atribuțiilor și capacității lichidatorului recurentei reclamante.
Solicită admiterea recursului casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, care a pronunțat hotărârea.
Intimata-pârâtă C. S.A. (fostă D. S.R.L.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate și obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, a menționat că dispozițiile art. 3 alin. 2 și cele ale art. 27 teza finală din Regulamentul nr. 1346/2000 limitează, în mod expres și univoc, efectele procedurii secundare și, implicit, competența instanței din această procedură doar la bunurile debitorului situate pe teritoriul statului membru în care se deschide această procedură secundară, respectiv Italia, aceasta fiind rațiunea avută în vedere de către instanțele de fond și de apel atunci când au soluționat chestiunea privind calitatea de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărărările formulate prin întâmpinare, a admis recursul declarat de reclamanta A. SPA pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În speță, față de recurenta-reclamantă A. SPA s-au deschis două proceduri de insolvență -una în Franța, de către Tribunalul Grenoble (procedura principală), și una în Italia, de către Tribunalul Verona (procedura secundară).
Potrivit art. 27 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență: „Deschiderea procedurii menționate la articolul 3 alineatul (1) de către o instanță dintr-un stat membru și care este recunoscută în alt stat membru (procedura principală) permite deschiderea în cel de-al doilea stat, de către o instanță competentă în temeiul articolului 3 alineatul (2), a unei proceduri secundare de insolvență, fără ca insolvența debitorului să fie examinată în cel de-al doilea stat. Această procedură trebuie să fie una din procedurile menționate la anexa B. Efectele ei se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru”.
De asemenea, potrivit art. 2 lit. g) liniuța 3 din același Regulament, în sensul prezentului regulament, ... „statul membru în care sunt situate bunurile” înseamnă: „...în cazul creanțelor, statul membru pe al cărui teritoriu își are centrul intereselor terțul debitor, așa cum este determinat la articolul 3 alineatul (1)”.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 3 alin. 2 și cu textul art. 27 teza finală din Regulament, atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat că urmărirea creanței ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este de competența procedurii principale de insolvență, deschisă în Franța de Tribunalului din Grenoble, astfel că doar practicianul în insolvență desemnat în această procedură avea dreptul de a reprezenta debitoarea și de a mandata semnatarii cererii de a formula prezenta cerere de chemare în judecată.
Este adevărat că semnatarii cererii de chemare în judecată pendinte au fost împuterniciți să formuleze cererea de reprezentanții procedurii secundare de insolvență, respectiv cea deschisă în Italia de către Tribunalul din Verona, însă chestiunea îndrituirii d-lui E. (lichidatorul din procedura secundară) de a acționa în instanță este distinctă de problema întinderii teritoriale a efectelor celei de-a doua proceduri de insolvență.
Astfel, lipsa calității de reprezentat trebuia analizată prioritar, fără a se da o dezlegare prin raportare la efectele pe care le are deschiderea celei de-a doua proceduri de insolvență, procedura de urmărire a creanței și, deopotrivă, asupra incidenței în cauză a art. 3 alin. 2 și art. 27 teza finală din Regulamentul CE nr.1346/2000 al Consiliului.
Aceasta deoarece nu se poate face abstracție de hotărârea prin care judecătorul sindic din cadrul procedurii secundare de insolvență (care se desfășoară în Italia, la Tribunalul din Verona) a autorizat administratorul judiciar numit în cadrul acestei proceduri, dl. E., să formuleze o acțiune legală în vederea recuperării creanțelor datorate de pârâtă, însărcinându-l pe dl. B. În condițiile ofertei formulate.
Hotărârea sus-menționată, care nu a fost desființată, nu poate fi cenzurată indirect de instanța învestită să soluționeze cauza, cererea dedusă judecății fiind formulată de reclamanta A. S.p.a în baza împuternicirii date de judecătorul sindic din cadrul procedurii secundare de insolvență
Dispozițiile art. 25 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență prevăd că hotărârile cu privire la desfășurarea și închiderea unei proceduri de insolvență pronunțate de o instanță a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută în temeiul art. 16 din Regulament, precum și un concordat aprobat de o atare instanță „sunt recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalități și sunt executate în conformitate cu articolele 31-51 [(cu excepția articolului 34 alineatul (2)] din Convenția de la Bruxelles privind competența și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, modificată prin convențiile de aderare la această convenție)”.
Potrivit dispozițiile art. 16 alin. 1 din același Regulament: „(1) Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de la îndată ce își produce efectele în statul de deschidere”.
Așadar, în mod eronat, instanța de apel a reținut ca fiind corectă hotărârea primei instanțe de anulare a acțiunii pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamanta A. S.P.A., aflată în insolvență, câtă vreme există o hotărâre judecătorească de autorizare a acestuia.
Pentru rațiunile înfățișate, reținând incidența motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SPA împotriva deciziei civile nr. 577/2018 din 5 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel pentru a da curs prevederilor art. 480 alin. 3 C. proc. civ.
Notă : Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență a fost abrogat și înlocuit, începând cu data de 26 iunie 2017, de Regulamentul UE nr. 848/2015 privind procedurile de insolvență.
| ← Acțiune în pretenții formulată ulterior închiderii... | Acțiune în restituirea unei plăți nedatorate. Bilet la ordin... → |
|---|
