Reziliere contract. Sentința nr. 227/2013. Judecătoria ADJUD

Sentința nr. 227/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 1164/173/2012

Dosar nr._ reziliere contract

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.

COMUN 2011

SENTINTA CIVILA Nr. 227/2013

Ședința publică de la 07 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. R.

Grefier L. V.

Pntru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei Civile privind pe reclamanta P. M.. A., cu sediul in mun. A., ., jud. V. și pe pârâta S. D., domiciliata in mun. A., .. 15 A, ., având ca obiect reziliere contract.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.02.2013 când au fost puse concluzii pe fond, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 07.03.2013.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fata;

Prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr._, reclamanta P. M.. A.,cu sediul in mun. A., ., jud.V., prin primar a chemat in judecata pe parata S. D., domiciliat in mun. A., ..15A,., ..

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca la data de 13.09.2008 intre parti s a incheiat contractul de inchiriere nr.485 pentru o locuinta sociala din fondul locativ al mun. A..

Tot prin contract paratul avea obligatia de a plati chirie si cheltuielile comune ale imobilului.

Tot in motivare reclamanta a aratat ca paratul nu si a mai indeplinit aceste obligatii incepand cu anul 2011 si ca astfel a acumulat un debit de 469 lei.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea actiunii, rezilierea contractului de inchiriere nr.485/2008 si evacuarea paratului si a membrilor de familie din imobil si obligarea reclamantei la plata sumei de 469 lei reprezentand debit neachitat.

In drept a invocat dispozitiile art.1830,1831,1832 Cod Civil(vechi).

In dovedire a inteles sa faca proba cu inscrisuri.

Parata legal citata nu a formulat intampinare nu s a prezenta in fata instantei de judecata si nici nu a propus probe in aparare.

Examinând actele si lucrările dosarului instanța retine ca:

La data de 17.10.2008 intre parti sa incheiat un contract de inchiriere prin care parata a primit o locuinta sociale din fondul locativ al mun. A. pe ..15A,.,.> Tot din contract rezulta ca acesta s a incheiat pe un termen de 5 ani si ca in situatia in care chiriasul nu plateste chiria mai munlt de 3 luni intervine rezilierea contractului.

Tot din contract rezulta ca paratul poate locui in acel imobil impreuna cu membrii lui de familie.

Din inscrisurile depuse la dosar de reclamant si necontestate de parat rezulta ca acesta a nu a mai platit chiria de la data de 31.01.2011 la zi inregistrand un debit total de 469 lei.

Tot in acest sens paratul a fost somat de reclamanta la data de 31.01.2012 sa palateasca sumele restante in termende 15 zile de la primirea somatiei.

Ulterior la data de 26.06.2012 reclamata a sesizat instanta de judecata cu actiune in rezilierea contractului de inchiriere si evacuarea paratei si a membrilor de familie din imobil.

Rezumand parata nu si a indeplinit obligatiile din contractul de inchiriere prevazuta la cap.4 nulitatea si rezilierea contractului in sensul ca nu si a indeplinit obligatia asumata ,respectiv de plata a chiriei, a fost pus in intarziere prin somatie si nu a dovedit vreo situatie neimputabile si exoneratoare de executare a contractului.

In cauza fiind astefel aplicabile dispozitiile art. 480,1830,1831 si 1832 Cod Civil.

Avand in vedere cele aratate mai sus instanta de judecata urmeaza sa admit actiunea pentru considerentele de mai sus sa dispuna rezilierea contractului de inchiriere nr.485/2008 incheiat intre parti si evacuarea din imobilul situat in mun A., ..15A,. . si a membrilor de familie din fisa anexa

De asemnea instanta de judecata urmeaza sa admita si capatul de cerere referitor la pretentii si sa oblige parata sa achite reclamantei suma de 469 lei reprezentand debit restant.

Ia act ca nu s au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea civila inregistrata sub nr._ privind pe reclamanta P. M.. A., cu sediul in mun. A., ., jud. V. și pe pârâta S. D., domiciliata in mun. A., .. 15 A, ., ., având ca obiect reziliere contract.

Dispune rezilierea contractului de inchiriere nr. 485/13.09.2008 incheiat intre parti.

Dispune evacuarea paratei si a membrilor de familie din imobilul reclamantei.

Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 469 lei reprezentand debit.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astazi 07.03.2013.

P.,

V. R. Grefier,

L. V.

Red. VR/01.04.2013

Tehnored. LV/05.04.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 227/2013. Judecătoria ADJUD