Somaţie de plată. Sentința nr. 369/2013. Judecătoria ADJUD

Sentința nr. 369/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1759/173/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.

COMUN 2011

Sentinta civila Nr. 369/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M. C.

Grefier A. M. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE-C. cu sediul in Bucuresti,..103,sector 5 și pe debitorul S. M. A. cu sediul in A.,., judet V., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,dupa care;

Instanta constata dosarul in stare de judecata si retine cauza in pronuntare la sfarsitul sedintei de judecata.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 15.10.2012 sub nr._, creditoarea I. Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunilogie „ C.” București, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 103, sector 5, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S. M. A., cu sediul în mun. A., ., județul V., emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată a debitoarei la plata sumei de 4316,40 reprezentând contravaloarea bunurilor furnizate, respectiv seruri și vaccinuri, precum și obligarea debitoarei la plata penalităților datorate pentru întârzierea în plată, până la achitarea efectivă a creantei, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă fata de debitoare, asa cum rezulta din factura emisă si acceptate la plata de debitoare.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copii certificate de pe următoarele înscrisuri factura nr._/19.09.2011

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.5/2001, Cod civil, Cod ./2006 si Legea nr. 101/2006.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Debitoarea, legal citata, nu a formulat intâmpinare, și nici nu s-a prezentat in instanta.

Prin adresa nr. 1090/28.03.2013, creditoarea a arătat că debitoarea a achitat debitul restant în cuantum de 4316,40 lei și a solicitat obligarea debitoarea la plata cheltuielilor de judecată

Astfel, fata de cele arătate, întrucât debitoarea a achitat debitul restant, instanța urmează sa respingă cererea pentru somație de plată ca rămasă fără obiect,

În temeiul art.274 C.proc.civ., instanta va obliga debitoarea, la plata către creditoare a sumei de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru si timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect somație de plată privind pe creditoarea I. Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunilogie „ C.” București, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 103, sector 5, în contradictoriu cu debitoarea S. M. A., cu sediul în mun. A., ., județul V., ca ramasa fara obiect.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 42 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publica de la 04.04.2013

Președinte,

Grefier,

Red.CDM 02.05.2013

Tehnoredact.N.A.M

4 ex./ 10.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 369/2013. Judecătoria ADJUD