Acţiune în constatare. Sentința nr. 2590/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2590/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 975/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2590/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. M.

GREFIER – A. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții C. T. și C. G. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. local Șibot și ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.05.2012 când cauza a fost suspendată potrivit art.1551 C.proc.civ și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

Reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an și văzând dispozițiile art. 252 C.proc.civ, potrivit cărora perimarea se constată și din oficiu, instanța urmează să constate perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanții C. T. și C. G., ambii domiciliați în comuna Șibot, ., jud.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., C. local Șibot și ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 02.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. A. R.

Red. CM/Tehn. AR /2 ex.

Data:02.07.2013

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanții C. T. și C. G., ambii domiciliați în comuna Șibot, ., jud.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., C. local Șibot și ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 02.07.2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2590/2013. Judecătoria ALBA IULIA