Contestaţie la executare. Sentința nr. 929/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 929/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 629/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 929/2013
Ședința publică din 01.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. I.
GREFIER – S. A.-M.
Pe se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul B. P. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice A. – Administrația Finanțelor Publice A. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Contestatorul solicită instanței să dispună sistarea punerii în aplicare a titlului executoriu până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de Judecătoria Aiud, precizând că a formulat și depus cereri de reexaminare împotriva încheierilor de amendare.
În temeiul art.150 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza înspre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 29.01.2013, sub număr dosar_, contestatorul B. P. a formulat în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice A. – Administrația Finanțelor Publice A. I. contestație împotriva Titlului executoriu nr._ din data de 17.01.2013 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul D.G.F.P. a județului A./A.F.P. municipală A. I.. Contestatorul a solicitat instanței să dispună sistarea punerii în aplicare a conținutului titlului executoriu nr._/1701.2013 până la rămânerea definitivă a hotărârii luate de Judecătoria Aiud.
În motivarea cererii, contestatorul arată că acest Titlu executoriu se referă la un număr de trei amenzi judiciare, în sumă totală de 3.000 lei, care i-au fost aplicate de Judecătoria Aiud pentru faptul că nu a depus la termen un raport de expertiză contabilă judiciară, care se referea la Dosarul nr._ .
Contestatorul menționează că împotriva fiecărei amenzi a formulat și depus la dosar cerere de reexaminare, dintre care două au fost soluționate și împotriva cărora a formulat recurs, iar cealaltă urmând a fi soluționată odată cu judecarea fondului, care încă n-a avut loc. Împotriva soluției pe care instanța o va da, petentul învederează că are drept cale de atac recursul, pe care l-a formulat și depus la dosar, însă n-a fost soluționată încă cererea sa de reexaminare.
În probațiune, contestatorul a anexat în copie următoarele înscrisuri: încheierea ședinței publice din data de 26.10.2011, încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 08.12.2011, încheierea ședinței publice din data de 26.10.2011, încheierea ședinței publice din data de 16.02.2012, încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 05.03.2012, încheierea ședinței publice din data de 24.05.2012, încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 03.10.2012 din dosar nr._ ale Judecătoriei Aiud, Titlul executoriu nr._ din data de 17.01.2013 (f.4-12).
Cererea a fost legal timbrată (f.18).
Contestatorul a depus la dosar dovada achitării cauțiunii stabilită de instanță în cuantum de 300 lei, recipisa de consemnare a cauțiunii nr._/1 din 07.02.2013 emisă de CEC Bank – Sucursala A. I. (f.17), aferentă capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
La data de 08.02.2013, intimata Direcția G. a Finanțelor Publice A. – Administrația Finanțelor Publice A. I. a depus la dosar întâmpinare (f.37-38), prin care solicită obligarea reclamantului la plata unei cauțiuni în condițiile art.403 C.proc.civ., respingerea cererii de suspendare a executării silite în dosarul execuțional nr._/2012 privind pe B. P..
În motivarea întâmpinării intimata arată că debitorul B. P. figurează în evidențele AFP A. I. cu obligații neachitate față de bugetul statului, în sumă de 3.000 lei, reprezentând amenzi judiciare aplicate de Judecătoria Aiud în dosarul nr._, prin încheieri de ședință. Titlurile executorii în (extras), alături de copia încheierilor din camera de consiliu au fost comunicate organelor fiscale, iar acestea au confirmat luarea în debit.
Intimata mai arată că, întrucât debitul nu a fost achitat la termen, în temeiul art.141 și 145 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, organele fiscale au emis acte de executare silită față de debitor,respectiv somația nr._ și titlul executoriu nr._ din data de 15.01.2013. În urma analizei actelor de la dosar rezultă că reclamantul nu indică textul de lege încălcat de organele fiscale atunci când au început executarea silită și nici consecințele deosebit de grave pentru situația în care ar fi continuată executarea silită. De asemenea, reclamantul nu justifică nici urgența măsurii suspendării executării silite, limitându-se să invoce faptul că împotriva încheierilor de ședință prin care i-au fost aplicate amenzile judiciare a formulat cereri de reexaminare.
În temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În drept, intimata a invocat prevederile art.115, 242 alin.2, 403 alin.4 C.proc.civ., 141, 145 C.proc.Fiscală.
La data de 08.02.2013, la solicitarea instanței, intimata Direcția G. a Finanțelor Publice A. – Administrația Finanțelor Publice A. I. a comunicat copii certificate pentru conformitate cu originalul actele care au stat la baza emiterii somației nr._/06.02.2012 și titlului executoriu nr._/17.01.2013 (f.20-36).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Judecătoria Aiud i-a aplicat contestatorului B. P. (expert contabil) 3 amenzi judiciare pentru neefectuarea la termen a unei expertize într-o cauză penală.
Ulterior AFP A. a început executarea silită pentru recuperarea acestor sume (3.000 lei), fiind emis titlul executoriu din data de 17.01.2013 (fila 12).
Împotriva acestor amenzi, expertul B. P. a formulat cereri de reexaminare (respinse de instanță), iar apoi recurs, care se va judeca odată cu fondul la instanța superioară (fiind o cauză penală – a se vedea fila 9 verso).
În prezenta cauză, contestatorul a solicitat doar sistarea punerii în aplicare a titlului executoriu până la soluționarea recursului său în privința amenzii aplicate. Contestatorul a depus și cauțiunea stabilită de instanță (fila 17).
Instanța va admite cerere contestatorului, având în vedere prevederile art.403 C.proc.civ., întrucât s-ar crea contestatorului o pagubă dacă ar fi executat silit înainte de rămânerea irevocabilă a încheierilor pronunțate de judecătoria Aiud în dosarul penal nr._ .
În baza art. 274 C.proc.civ. va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de contestatorul B. P., domiciliat în A. I., ., ..12, județ A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. I., cu sediul în A. I., ., județ A. și în consecință:
Dispune suspendarea executării silite începute în baza titlului executoriu nr._/17.01.2013 emis de AFP A. I., până la rămânerea definitivă a încheierilor pronunțate de Judecătoria Aiud în dosar penal nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. I. S. A.-M.
Red. MMI/Tehnored. SAM
4 ex/03.04.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 914/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 2603/2013.... → |
---|