Pensie întreţinere. Sentința nr. 3772/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3772/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 4960/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3772/2013
Ședința publică din 28.11.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - M. D. F.
GREFIER - A. R. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. V. I. în contradictoriu cu pârâtul G. R. N., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de un an, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 11.10.2012, în baza art. 155¹ Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției perimării, constată:
Potrivit art. 248 alin. 1 și 3 Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, în materie comercială și un an în materie civilă.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012, cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 din Cod procedură civilă, având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a indica locul de muncă al pârâtului.
În conformitate cu prevederile art. 100 alin.3 C.proc.civ. termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare lunii de plecare.
În cauza, termenul de perimare de 1 an care a început să curgă la data de 11 octombrie 2012 s-a împlinit la data de 11 octombrie 2013, zi lucrătoare până la sfârșitul căreia reclamanta avea posibilitatea să formuleze cerere de repunere pe rol, pentru a întrerupe cursul termenului de perimare.
Văzând îndeplinite condițiile prev. de art. 248 C.proc.civ, în sensul că din vina părții reclamante, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an și faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare în sensul art. 249-251 din Codul de procedură civilă, instanța, având în vedere și art. 252 alin 1 și 2 din Codul de procedură civilă,
Va admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu și, în consecință:
Va constata perimată de drept cererea formulată de reclamanta M. V. I. în contradictoriu cu pârâtul G. R. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu și, în consecință:
Constată perimată de drept cererea formulată de reclamanta M. V. I., domiciliată în A. I., ., județ A. în contradictoriu cu pârâtul G. R. N., domiciliat în S., .. 82, ., județ A..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. F. A. R. E.
Red: M.D.F.
Tehnored: A.R.E.
Data: 09.12.2013
Ex.4
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 557/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3969/2013.... → |
---|