Pensie întreţinere. Sentința nr. 557/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 557/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 185/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 557/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - L. B.
Grefier - A. R.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta D. T. (fostă B.) reprez. legal pentru minorul BURUIANA S., în contradictoriu cu pârâtul B. V., având ca obiect majorare pensie întreținere .
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua apelare, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de 29.01.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu admiterea acțiunii, nu este încadrat în muncă, și învederează că mai are un copil în întreținere, anexând copia certificatului de naștere a acestuia.
De asemenea, se constată că reclamanta prin avocat a înaintat concluzii scrise.
Instanța, în baza art.167 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre competentă soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta D. T. a chemat în judecată pârâtul B. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să fie obligat pârâtul la majorarea obligației de întreținere în cuantum de 62,5 lei stabilită în favoarea minorului prin sentința civilă nr.1829/2003 a Judecătoriei Alba Iulia, în dosarul civil nr.3269/2003, la un procent de 25% din veniturile obținute
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, prin sentința civilă nr.1829/ 2003 a Judecătoriei Alba Iulia, pârâtul a fost obligat să plătească suma de 625.000 lei vechi lunar în favoarea minorului S. V., cu titlu pensie de întreținere începând cu data de 14.07.2003 și până la majoratul acestuia. La data pronunțării sentinței antemenționate pârâtul nu era angajat în muncă fiind obligat să plătească pensie de întreținere în favoarea minorului raportat la venitul minim pe economie, dar în prezent veniturile acestuia au crescut, crescând totodată și nevoile minorului.
În drept au fost invocate prevederile art.44 raportat la art.94 Codul familiei.
În probațiune au fost depuse la dosar: sentința civilă nr.1829/2003 (fl.5), copie certificat de naștere al minorului (fl.6), de pe copie CI a reclamantei (fl.7) și copie mandat poștal (fl.8).
La data de 29.01.2012, pârâtul a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare prin care arată că, este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamantă, subliniind faptul că este un tată responsabil care a contribuit pe lângă obligația stabilită de instanța de judecată cu mijloace materiale: respectiv a cumpărat minorului la începerea fiecărui an școlar toate cele necesare unui elev. De asemenea solicită, a se avea în vedere la majorarea pensiei de întreținere și faptul că mai are încă un copil minor din cea de-a doua căsătorie.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 30.01.2013 pârâtul a depus la dosar prin serviciul registratură cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, la care a anexat copia certificatului de naștere a minorului B. G. A..
La data de 06.02.2013 reclamanta prin mandatar a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin sentința civilă nr.1829/04.08.2003 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr.3269/2003 a fost obligat pârâtul B. T. V. să plătească reclamantei B. T. – R. suma de 625.000 lei (rol), lunar cu titlu de pensie de întreținere pentru minorul S. născut la data de 16 februarie 2002, începând cu data de 14.07.2003 și până la majoratul beneficiarului.
Descendentul este prezumat a se afla în nevoie câtă vreme este minor, oricare ar fi pricina nevoii în care se află, iar între părinte și copil există obligație legală de întreținere (art.402 C.civ. nou). Pe de altă parte, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului (art.403 C.civ. nou).
Totodată, potrivit dispozițiilor art.531 alin.1 C.civ. „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Potrivit art.529 C.civ. nou întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
La alineatul 2 din același articol se menționează că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Instanța reține că nevoile minorului B. S. V. au crescut în raport de vârsta acestuia, iar pe de altă parte a crescut și venitul minim pe economie.
Se mai reține de către instanță că pârâtul are doi descendenți, respectiv B. S. V. născut la data de 16.02.2002 și B. G. A. născut la data de 03.04.2008. În consecință, fiecărui descendent îi revine cota de 1/6.
Prin sentința civilă nr.1829/2003 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr.3269/2003 (fl.5) obligația de întreținere a fost stabilită într-o sumă fixă de 625.000 rol (62,5 ron) lunar. Prin prezenta cerere, reclamanta, în calitatea ei de reprezentant legal al minorului B. S. V., a solicitat stabilirea unei pensii în procent de 25% din venitul minim pe economie.
Astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 Cod civil, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 1/6 din venitul minim pe economie, în favoarea minorului B. S. - V., născut la data de 16.02.2002, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 10.01.2013 și până la majoratul beneficiarului sau alte dispoziții legale.
Având în vedere dispozițiile art.275 C.proc.civ., instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, având în vedere că pârâtul a recunoscut până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta D. T. (în calitate de reprezentant legal al minorului B. S. V.), domiciliată în ., ., județul A. în contradictoriu cu pârâtul B. T. – V., domiciliat în Galda de Jos, ., județul A. și în consecință:
Obligă pârâtul tată la plata unei contribuții lunare de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul minim pe economie, în favoarea minorului B. S. V., născut la data de 16.02.2002, începând cu data introducerii prezentei cereri (10.01.2013) și până la majoratul beneficiarului sau alte dispoziții legale.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. R. A.
Red . RAA
4 ex./15.02.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1287/2013. Judecătoria ALBA... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3772/2013. Judecătoria ALBA... → |
---|