Pretenţii. Sentința nr. 1318/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1318/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 8246/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1318/2013

Ședința publică din 20.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. M.

GREFIER – P. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PARC CETATE în contradictoriu cu pârâtul H. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță mandatarul reclamantei, avocat P. I. M., lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mandatarul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în temeiul art. 150 Cod pr.civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Mandatarul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 1950,24 lei ce reprezintă cota parte de contribuție la cheltuielile comune pe perioada mai 2011- octombrie 2012 în cuantum de 1203,77 lei și penalități de întârziere aferente perioadei menționate în cuantum 746,47 lei. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând onorariul avocațial conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 06.12.2012 sub dosar nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PARC CETATE a chemat în judecată pe pârâtul H. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1950,24 lei ce reprezintă cota parte de contribuție la cheltuielile comune pe perioada mai 2011- octombrie 2012 în cuantum de 1203,77 lei și penalități de întârziere aferente perioadei menționate în cuantum 746,47 lei. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul deține apartamentul situat în A. I., ., ., jud. A. și este membru al Asociației de P. Parc Cetate care, pe lângă alte atribuții, stabilește și repartizează cota parte din cheltuielile comune pentru fiecare apartament, întocmind listele lunare de plată, ocupându-se totodată și de încasarea sumelor aferente. S-a mai arătat că, deși asociația a întocmit și a afișat listele lunare de plată, pârâta nu și-a plătit cota ei de contribuție, refuzând nejustificat să-și achite datoriile (regia) chiar și în urma somațiilor de plată trimise de către asociație.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 24, art. 31 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, Anexa nr. 2 la Legea Locuinței nr. 114/1996 și art. 50 al 1 din Legea nr. 230/2007.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007.

În probațiune, s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: calcul de restanțe și penalități la data de 20.11.2012 (f.4), tabele cu cheltuielile comune pe perioada mai 2011 – octombrie 2012 (f 8-43), hotărârea asociației din 29.03.2012 privind cuantumul penalităților de întârziere (f 44-45), statutul Asociației de proprietari Parc Cetate (f 46-54).

Pârâtul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul este membru al Asociației de P. Parc Cetate și în această calitate beneficiază de serviciile furnizorilor cu care asociația are contract, având obligația de a achita contravaloarea acestora, valoare care se ridică la suma de 1203,77 lei pe perioada mai 2011 – octombrie 2012, sumă pe care pârâtul nu a achitato.

Conform art. 31 al 2 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari reglementat în Anexa 2 a Legii 114/1996, republicată, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute, timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în cazul neachitării cheltuielilor comune timp de mai mult de 30 zile de la termenul stabilit, asociația poate impune o penalizare pentru neplata acestor cheltuieli. Conform acordului de asociere a proprietarului cu asociația, aceasta va calcula și va percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere.

Pentru toate motivele arătate mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și o va admite ca atare cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 1203,77 lei, reprezentând regie restantă pe perioada mai 2011-octombrie 2012, la care se adaugă penalități de întârziere aferente perioadei menționate în cuantum 746,47 lei.

În baza art.274 C., va obliga pârâtul căzut în pretenții să achite reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII:

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PARC CETATE cu sediul în A. I., ., . A. în contradictoriu cu pârâtul H. C., domiciliat în A. I., ., ., jud. A. și, în consecință.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1950,24 lei, reprezentând:

- 1203,77 lei regie restantă pe perioada mai 2011 – octombrie 2012;

- 746,47 lei penalități de întârziere aferente perioadei menționate.

Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 20.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. P. M.

Red: C.M.

Tehnored PMM

Ex: 4/22.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1318/2013. Judecătoria ALBA IULIA