Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5086/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 5086/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 6556/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5086 /CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 16.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. L.

Grefier: R. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. C.T.T.A S.A. Sucursala A. I. în contradictoriu cu pârâta P. LUCREȚIA, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților, conform art. 1029 alin. 1 și 2 din C.proc.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze.

În baza dispozițiilor art. 131 C.proc.civ. rap. la art. 1027 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece și să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului și constată că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

În baza dispozițiilor art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea prezentei cauze.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2013, sub dosar nr._, reclamanta S.C. A. C.T.T.A S.A. Sucursala A. I. a solicitat obligarea pârâtei P. LUCREȚIA la plata sumei de 151,15 lei reprezentând debit precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a furnizat utilități de apă- canal pârâtei în baza contractului de prestări servicii nr.20/1801 C din 19.03.2009. Deși a beneficiat de serviciile de apă-canal, pârâta nu a achitat la timp contravaloarea facturilor emise de reclamantă.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1028 alin.2 Cod procedură civilă.

În probațiune a depus la dosar în copie certificată următoarele înscrisuri: contract (C1) 20/1801/19.03.2009, anexele 1-4 la contract, fișă facturi contabilizate în perioada septembrie 2008 – august 2013, facturile fiscale . 20 având nr._/31.12.2011, nr._/ 31.01.2012, nr._/29.02.2012, nr._/30.03.2012, nr._/ 30.04.2012, nr._/31.05.2012, nr._/30.06.2012, nr._/ 31.07.2012, nr._/31.08.2012, nr._/30.09.2012, nr._/ 31.10.2012, nr._/30.11.2012, nr._/31.12.2012, nr._/ 31.01.2013, nr._/28.02.2013, nr._/31.03.2013, nr._/ 30.04.2013, nr._/31.05.2013, nr._/30.06.2013, nr._/ 31.07.2013 (fl.8-29).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei potrivit art.6 alin.1 din OUG 80/2013 (fl.30).

Potrivit art.58 lit.b din OUG 80/2013 la data intrării în vigoare a acesteia (03.07.2013) se abrogă OG32/1995 cu modificările ulterioare privind timbrul judiciar. În consecință, pentru prezenta cerere nu se percepe timbrul judiciar.

Având în vedere dispozițiile art.1028 NCPC, instanța constată că reclamanta a utilizat formularul de cerere prevăzut de Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzute de art.1025 - 1032 NCPC.

Potrivit prevederilor art.1029 alin.3 NCPC instanța a procedat la comunicarea de îndată către pârâtă a formularului de răspuns prevăzut la anexa 3 din Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013, însoțit de o copie a formularului de cerere și de înscrisurile depuse de către reclamantă.

Deși a fost legal citată pârâta nu a depus la dosarul cauzei răspuns la cererea formulată de reclamantă.

În temeiul art.255 alin.1 și art.258 NCPC, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta . A. a prestat în favoarea pârâtei P. Lucreția, conform contractului (C1) 20/1801/19.03.2009 din, servicii de publice de alimentare cu apă și de canalizare. Contractul a intrat în vigoare la data semnării (art.3 din contract), acesta fiind semnat de pârâtă.

În baza contractului, reclamanta a furnizat/prestat serviciile publice de alimentare cu apă, fiind emise facturile fiscale . 20 având nr._/31.12.2011, nr._/ 31.01.2012, nr._/29.02.2012, nr._/30.03.2012, nr._/ 30.04.2012, nr._/31.05.2012, nr._/30.06.2012, nr._/ 31.07.2012, nr._/31.08.2012, nr._/30.09.2012, nr._/ 31.10.2012, nr._/30.11.2012, nr._/31.12.2012, nr._/ 31.01.2013, nr._/28.02.2013, nr._/31.03.2013, nr._/ 30.04.2013, nr._/31.05.2013, nr._/30.06.2013, nr._/ 31.07.2013 în valoare totală de 151,15 lei. Aceste facturi nu au fost semnate de pârâtă, însă între părți s-a încheiat un contract pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare, în baza căruia au fost emise facturile.

În conformitate cu clauzele contractuale pe care părțile și le-au asumat, pârâta avea obligația ca factura primită de la prestatoare să o achite în termen de 15 de zile de la data emiterii (art.8.1 și art.15.2 din contract). De asemenea, la art.15 din contractul de prestări servicii s-a stipulat că factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite cel mai târziu până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, data emiterii facturii precum și data scadenței se înscriu pe factură, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu cele datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.

Conform dispozițiilor art.969-970 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și trebuiesc executate cu bună - credință.

Pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei; existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; vinovăția pârâtei, dar și ca aceasta din urmă să fi fost pusă în întârziere și să nu existe o clauză de neresponsabilitate.

Din probele administrate în cauză reiese că pârâta nu și-a executat obligația de plată a serviciilor prestate de reclamantă, din motive ce-i sunt imputabile, în condițiile în care culpa sa este prezumată conform art.1083 din vechiul C.civ. și nu a făcut dovada existenței unei cauze străine exoneratoare de răspundere.

Pe de altă parte, prin comiterea acestei fapte ilicite, pârâta i-a cauzat reclamantei un prejudiciu în cuantum de 151,15 lei, reprezentând contravaloarea facturilor antemenționate, eliberate în baza contractului de prestări servicii.

Referitor la penalitățile de întârziere la care se face referire în art.15 pct.3 din contractul părților, instanța nu va analiza acest aspect având în vedere că reclamanta nu a formulat petit în acest sens.

Față de aceste considerente, instanța consideră pretențiile reclamantei justificate și, prin urmare, va admite cererea reclamantei, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 151,15 lei, reprezentând contravaloare facturi emise în baza contractului încheiat de părți.

În temeiul art.1031 NCPC, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței aflate la dosar (fl.30).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. C.T.T.A S.A. – SUCURSALA A. I., având CUI_, J_, cu sediul în A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta P. LUCREȚIA (CNP_), domiciliată în A. I., ..75, jud. A. și, în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 151,15 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale . 20 având nr._/31.12.2011, nr._/31.01.2012, nr._/29.02.2012, nr._/30.03.2012, nr._/30.04.2012, nr._/31.05.2012, nr._/30.06.2012, nr._/31.07.2012, nr._/31.08.2012, nr._/30.09.2012, nr._/31.10.2012, nr._/30.11.2012, nr._/31.12.2012, nr._/31.01.2013, nr._/28.02.2013, nr._/31.03.2013, nr._/30.04.2013, nr._/31.05.2013, nr._/30.06.2013, nr._/31.07.2013 emise în baza Contractului (C1) 20/1801 din 19.03.2009.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria A. I. și se soluționează de Tribunalul A..

Executorie.

Dată în ședința camerei de consiliu și citită în ședința publică din 16.12.2013.

Președinte, Grefier,

B. LuciaRusan A.

Red. .. RAA/4ex/18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5086/2013. Judecătoria ALBA IULIA