Pretenţii. Sentința nr. 674/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 674/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 7715/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.674/2013
Ședința publică din 14.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C. F.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PARC CETATE în contradictoriu cu pârâta R. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat P. I. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 13.02.2013, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare, căreia a anexat cupon de pensie și prin care recunoaște debitul și solicită eșalonarea plății și anularea penalităților de întârziere.
Instanța comunică reclamantei, prin avocat, un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtă.
Reclamanta, prin avocat, arată că se opune eșalonării debitului întrucât nici pe viitor pârâta nu își va îndeplinii obligațiile de plată, iar debitul pârâtei trebuie suportat de ceilalți proprietari.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Constatând că este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc. civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și să se constate faptul că pârâta are un debit restant de 2252,82 lei și penalități de 873,50 lei calculate conform Hotărârii Adunării generale a Asociației de P.. Apreciază creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă. Cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, sens în care depune la dosarul cauzei factura nr.5/15.01.2013 și chitanța nr.18/15.01.2013.
În temeiul art.150 C.p.c instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012, sub dosar nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Parc Cetate a chemat în judecată pe pârâta R. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei 2252,82 lei, ce reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada august 2011-octombrie 2012 și penalități de întârziere pe aceiași perioadă în cuantum de 873,50 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, faptul că pârâta este proprietar al apartamentului situat în A. I., ., ., jud. A. și din anul 2011 nu a mai achitat către asociație contravaloarea prestațiilor de care a beneficiat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile din Legea nr. 230/2007 privind funcționarea asociațiilor de proprietari.
În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007, acțiunea a fost scutită de taxă de timbru.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: situația debitului (f.4), listele de plată (f.8-37), hotărâre, statut Asociație de proprietari ..42-52).
Pârâta a depus întâmpinare (f.56), prin care recunoaște debitul și solicită eșalonarea plății și anularea penalităților de întârziere. A anexat întâmpinării cupon de pensie (f.57).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta R. V. este membru a Asociației de P. Parc Cetate și în această calitate beneficiază de serviciile furnizorilor cu care asociația are contract, având obligația de a achita contravaloarea acestora, valoare care se ridică la suma de 2252,82 lei pe perioada august 2011-octombrie 2012, precum și a penalităților de întârziere aferente sumei de mai sus pentru aceeași perioadă în cuantum de 873,50 lei, sume pe care pârâta nu le-a achitat, deși a fost somată în acest sens.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „ Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”, iar potrivit art. 46 din aceeași Lege „ Toți proprietari au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 49 alin. 2 din același act normativ, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile calendaristice.
După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru orice suma cu titlu de restanță, cu mențiunea că penalizările de întârziere nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica astfel încât suma penalizărilor să nu depășească suma la care s-au aplicat.
Reclamanta a făcut dovada sumelor restante pe perioada august 2011-octombrie 2012 prin înfățișarea listelor de plată (f.8-37), sume pe care pârâta este obligată să le suporte în calitate de proprietar și a depus la dosar Hotărârea adoptată în Adunarea Generală a Asociației de P. Parc Cetate prin care s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere de 0,2% (f.38).
Față de cele de mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și o va admite ca atare, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 2252,82 lei, reprezentând cota parte de contribuție la cheltuielile comune aferente apartamentului pârâtei pentru perioada cuprinsă între luna august 2011 și luna octombrie 2012, precum și a sumei de 873,50 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de mai sus pentru aceeași perioadă.
În ceea ce privește cererea pârâtei de eșalonare a debitului, întrucât este pensionară, instanța o va respinge, având în vedere faptul că din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă faptul că pârâta nu și-a achitat cota parte de contribuție la cheltuielile comune din anul 2011, deși sumele lunare de plată nu erau în cuantum ridicat (situația debitului, f.4), fără a oferi instanței o explicație plauzibilă și rezonabilă și, totodată, instanța reține că, de la data comunicării cererii de chemare în judecată cu pârâta, respectiv 26.11.2012, pârâta a avut la dispoziție un termen rezonabil pentru a achita cel puțin o parte din debit.
În ceea ce privește cererea de anulare a penalităților de întârziere, instanța o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile Legii nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și debitul datorat de pârâtă pe perioada cuprinsă între luna august 2011 și luna octombrie 2012.
În baza art. 274 C.pr.civ., instanța urmează să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat,conform chitanței nr. 184/15.01.2013 (f.58).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PARC CETATE, cu sediul în A. I., ., M2 parter în contradictoriu cu pârâta R. V., domiciliată în A. I., ., ., jud. A..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2252,82 lei, reprezentând cota parte de contribuție la cheltuielile comune aferente apartamentului pârâtei pentru perioada cuprinsă între luna august 2011 și luna octombrie 2012, precum și a sumei de 873,50 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de mai sus pentru aceeași perioadă.
Obligă pârâtă să plătească reclamantei suma de 400 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,14.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. M. B. C. F.
Red.GAM/Tehnored.BCF/4 ex /Data:20.02.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 719/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... → |
---|