Anulare act. Sentința nr. 2551/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2551/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 8410/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2551/2013
Ședința publică din 27.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte B. B. M.
Grefier R. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. V. și B. D. C., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. C. M. pentru reclamanți și av. C. M. pentru pârâta ., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul reclamanților învederează instanței că reclamanții nu s-au putut prezenta la acest termen la interogatoriu, întrucât nu pot lipsi de la serviciu.
Avocatul pârâtei, față de lipsa reclamanților – legal citați, cu mențiunea de a se prezenta, personal, la interogatoriu, solicită instanței aplicarea disp. art. 225 C.. Depune la dosar interogatoriul, adresa R-AR_ borderou de comunicare și act adițional nr. 1 /20.08.2010 la convenția de credit nr._/18.04.2007.
Avocații părților arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, declară închisă probațiunea și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocatul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit, să se dispună desființarea clauzelor abuzive inserate în contract, să se dispună obligarea pârâtelor să restituie sumele achitate cu titlu de comision de risc, cu cheltuieli de judecată.
Avocata pârâtei solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată și aplicarea disp. art. 225 Cod procedură civilă față de lipsa reclamanților, legal citați la interogatoriu. Reclamanții nu au făcut dovada neregulilor a căror existență în convenția de credit o invocă, s-a dovedit că între părți s-a negociat contractul, reclamanții au dat dovadă de dezinteres, au acceptat oferta băncii și și-au satisfăcut nevoile, nu au avut interes să negocieze convenția întrucât contractul a corespuns nevoilor reclamanților.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub număr de dosar_, reclamanții B. V. și B. D. C., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
1.să constate nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/18.04.2007, încheiată între părți în ceea ce privesc următoarele clauze:
-punctul 5 lit. a comision de risc din condițiile speciale ale convenției;
-pncutul 3.5 comision de risc din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită;
-punctul 5.1.lit.b comision de administrare credit prevăzută la art. 2 din actul adițional al convenției de credit.
2.să desființeze clauzele contractuale menționate la punctul 1:
3.să desființeze scadențarul în privința clauzelor menționate la punctul 1.
4.să constate că prin actul adițional, pârâtele au modificat clauza prevăzută la punctul 5 lit. a, în sensul transformării comisionului de risc, în comision de administrare credit.
5.să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.
6.Să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit.
7.să fie obligate pârâtele să restituie sumele achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit pe ultimii trei ani din data de 10.12.2009, până la data introducerii acțiunii și în continuare, până la data pronunțării sentinței și constatarea nulității absolute parțiale a contractului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că au încheiat convenția de credit nr._/18.04.2007, valoarea totală a creditului obținut fiind de 25.000 CHF, cu durată a creditului de 192 luni.
Consideră clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, ceea ce face clauza convenției să fie ilicită.
Clauzele convenției sunt ilicite și abuzive și pe cale de consecință au o cauză ilicită, prin aceea că banca a pus la dispoziția reclamanților un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către reclamanți, întregul act juridic fiind impus în forma respectivă de către bancă. Apreciază că banca a transformat contractul de credit în unul de adeziune. Mai arată că a fost prevăzut în convenție comisionul de risc, fără să se specifice ce reprezintă,, chiar dacă reclamanții au adus garanție imobiliară pentru executarea contractului.
În drept au invocat art. 969, 948 Cod civil, art. 1236 Ncpc, art. 4 din Legea 193/2000.
Au depus la dosar, în copie, convenția de credit (f. 716).
Intimata . a depus întâmpinare (f. 22-34), prin care au invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă
A arătat pârâta, în esență, că banca trebuie să ia în calcul categoriile de risc. Clauzele reglementate la art. 5 din convenția de credit nu creează dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți.
Comisionul de risc este parte a prețului contractului, nu este un echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca. Aceste două noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere /pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.
Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege între părțile contractante, potrivit art. 969 cod civil și comisionul de risc a fost avut în vedere de bancă la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.
Apreciază pârâta că instanța investită cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului și implicit restituirea sumei acordate ca și credit.
În drept a invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil, Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEEE, art.1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul 167/1958, Drecretul nr. 31/1954. .
S-a depus la dosar planul de rambursare (f. 37 – 51).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 18.04.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 25.000 CHF, rambursabil în 192 de luni de la data încheierii convenției.
La pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr. și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit.
Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat folosirea lor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0,15% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
Prin întâmpinare pârâta înșiră o . cazuri care ar putea fi tot atâtea riscuri, dar aceasta se face doar acum, în fața instanței de judecată și nu s-a făcut cu ocazia încheierii contractului.
În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului.
În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța constată că acest comision reprezintă o suma considerabilă, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată.
Prin actul adițional nr. 1/20.08.2010 la convenția de credit emis de către pârâtă comisionul de risc a fost denumit comision de administrare fiind perceput de către pârâtă sub această nouă denumire.
Acest lucru rezultă în mod neechivoc din definiția dată comisionului de administrare nou introdus.
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Susținerea că Art.4 al Directivei nr.93/13/CEE ( transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Mai mult pârâta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Chiar dacă reclamanții nu s-au prezentat la administrarea probei cu interogatoriu, raportat la motivele care au stat la baza constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate, instanța, față de întrebările cuprinse în interogatoriu, nu poate considera acest lucru ca o mărturisire deplină privind negocierea contractului care să fie de natură a înlătura caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc redenumit ulterior comision de administrare.
Refuzul de a răspunde la interogatoriu – început de dovadă scrisă – nu se coroborează cu alte probe care să fie de natură a duce la respingerea cererii reclamanților.
Față de cele reținute mai sus instanța va admite acțiunea formulată de reclamanți și:
Va constata nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/18.04.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:
- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”
- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.
- punctul 5.1 lit. b „Comision de administrare credit” prevăzut la art. 3 din Actul adițional nr.1/20.08.2010
Va desființa clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.
Va desființa scadențarul în ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.
Va constata că prin act adițional pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv contractul, în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare credit.
Va constata abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.
Va dispune înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc / comisionul de administrare.
Va obliga pârâtele să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de risc/ comisionului de administrare, achitat de reclamanți începând cu data de 10.12.2009 și până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței.
În temeiul art. 274 C.pr.civ instanța va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții B. V. și B. D. C. cu domiciliul procesual ales la cab de avocat Croitori M. G. – A. I., .. 44b, jud. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., .. A. și în consecință:
1.Constată nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/18.04.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:
- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”
- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.
- punctul 5.1 lit. b „Comision de administrare credit” prevăzut la art. 3 din Actul adițional nr.1/20.08.2010
2.Desființează clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.
3.Desființează scadențarul în ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.
4.Constată că prin act adițional pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv contractul, în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare credit.
5.Constată abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.
6.Dispune înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc / comisionul de administrare.
7.Obliga pârâtele să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de risc/ comisionului de administrare, achitat de reclamanți începând cu data de 10.12.2009 și până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
Președinte, Grefier,
B. B. M. R. D.
Tehnored./red BBM
03.09.2013.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 98/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 719/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
