Contestaţie la executare. Sentința nr. 98/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 98/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 8704/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 98/2013

Ședința publică din 10.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: M. D. F.

Grefier: A. R. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii M. I. și M. S. în contradictoriu cu intimata N. S.A, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei în ordinea listei de ședință, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că Biroul Executorului Judecătoresc Sapta F. a depus la dosar la data de 09.01.2013, prin serviciul registratură al instanței, dosarul execuțional nr. 676/2012, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

De asemenea, se constată că, deși legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, contestatorii nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.12.2012 sub număr de dosar_, contestatorii M. I. și M. S. au chemat în judecată pe intimata N. S.A, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea somațiilor și a întregii executări silite începute în dosarul execuțional nr. 676/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Sapta & I. Sapta, cu cheltuieli de judecată.

Cererea nu a fost motivată în fapt.

În susținerea cererii s-au depus înscrisuri, în copie (f. 4-27).

Cererea nu a fost legal timbrată.

La solicitarea instanței, Biroul Executorului Judecătoresc Sapta F. a depus la dosar la data de 09.01.2013, prin serviciul registratură al instanței, dosarul execuțional nr. 676/2012, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 29-87).

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În data de 27 decembrie 2012, contestatorii M. I. și M. S. au introdus o acțiune având ca obiect contestație la executare, acțiune pe care însă nu au timbrat-o, respectiv, nu a depus nicio chitanță de plată a taxei de timbru în cuantumul prevăzut de art. 2 alin. 2 din Legea nr.146/1997, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și nu a anexat nici timbrul judiciar, potrivit prevederilor OG nr. 32/1995

Prin citația pentru primul termen de judecată (f. 88-89) li s-a pus în vedere contestatorilor să achite o taxă de timbru de 194 lei și să depună timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca nelegal timbrată, iar contestatorii au primit citația prin serviciul registratură.

Având în vedere cele de mai sus se observă că acțiunea este netimbrată.

În ceea ce privește sancțiunea care intervine în această situație, instanța observă prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 conform cărora, neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.

Potrivit art. 9 alin 1 din Ordonanța Guvernului privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. Alineatul al doilea stabilește că în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va anula contestația la executare formulată de contestatorii M. I. și M. S. în contradictoriu cu intimata N. SA, ca fiind netimbrată.

Având în vedere stadiul procesual al cauzei nu va acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii invocată din oficiu de către instanță și în consecință:

Anulează ca nelegal timbrată contestația la executare formulată de contestatorii M. I. și M. S., ambii domiciliați în A. I., .. 21, județ A., în contradictoriu cu intimata N. SA, cu sediul în Târgu M., ., nr. 93, județ M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. F. A. R. E.

Red: M.D.F.

Tehnored: A.R.E.

Data: 22.01.2013

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 98/2013. Judecătoria ALBA IULIA