Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 8857/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 8857/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 18853/55/2013

ROMANIA

JUDECATORIA A.Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 8857

Ședința camerei de consiliu din 19 septembrie 2013

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta R. M. N., având ca obiect înscrierea asociației „P. NOȘTRI PUFOȘI” în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura se desfășoară în camera de consiliu fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2013 pe rolul Judecătoriei A., petenta R. M. N. a solicitat înscrierea asociației „P. NOȘTRI PUFOȘI” în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A., în vederea dobândirii personalității juridice.

La cerere au fost anexate: actul constitutiv și statutul asociației atestate de avocat Pleți O. G., dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției – fila 5, dovada sediului asociației – filele 13-14, dovada patrimoniului inițial – filele 15-19, certificatele de cazier fiscal ale membrilor fondatori.

Cererea a fost timbrată cu suma de 100 lei taxă de timbru.

Constatând că în speță cererea de înscriere a asociației este însoțită de documentele prevăzute de lege (art. 7 al. 2 din O.G. nr. 26/2000), că actul constitutiv și statutul, atestate de avocat, îndeplinesc dispozițiile legale privind datele de identificare ale asociaților, exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, patrimoniul inițial, în numerar peste limita minimă prevăzută de lege, componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control, obiectul și scopul asociației, respectiv cuprind toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 26/2000, iar clauzele cuprinse nu sunt contrare dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 26/2000, instanța va admite cererea și va dispune, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000 înscrierea asociației „P. NOȘTRI PUFOȘI” în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta R. M. N., CNP_, domiciliată în A., ., ., jud. A..

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de grefa Judecătoriei A. a asociației „P. NOȘTRI PUFOȘI”, persoană juridică română de drept privat, cu sediul în A., .. 57, jud. A..

Cu apel în 5 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria A..

Dată în camera de consiliu pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2013.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red.Tehnored.AN/CM 19.12.2013

5 ex/3 .>

- petentei R. M. N. – A., ., ., jud. A.;

- Parchetului de pe lângă Judecătoria A.;

- Administrației Finanțelor Publice A. - după rămânerea definitivă a hotărârii.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

HOT

19.12.2013

Admite cererea formulată de petenta R. M. N., CNP_, domiciliată în A., ., ., jud. A..

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de grefa Judecătoriei A. a asociației „P. NOȘTRI PUFOȘI”, persoană juridică română de drept privat, cu sediul în A., .. 57, jud. A..

Cu apel în 5 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria A..

Dată în camera de consiliu pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 8857/2013. Judecătoria ARAD