Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6972/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6972/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 12723/55/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6972

Ședința publică din 18 noiembrie 2013

Președinte: C. Desideriu D.

Grefier: C. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții P. A. și C. C. A. având ca obiect răspundere delictuală, pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 11 octombrie 2010.

Instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției, în baza art. 85, art. 152 și a art. 137 C. pr. civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții P. A. și C. C. A. pentru constatarea din oficiu a perimării, instanța constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.10.2010, când judecarea cauzei a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamantului.

Văzând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamanților și că, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că, în speță, cauza a stat mai mult de un an în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea civilă în răspundere delictuală formulată de reclamantul S. G., deținut în P.M.S. A., în contradictoriu cu pârâții P. A., cu sediul în A., ., F.N. și C. C. A., cu domiciliul necunoscut.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.11.2013.

Președinte Grefier

C. Desideriu D. C. P.

Red./ dact./22.11.2013

CDD/CP/

5ex. / 3 . comunică cu:

- reclamantul S. G., deținut în P.M.S. A.

- pârâta P. A., cu sediul în A., ., F.N.

- C. C. A., cu domiciliul necunoscut-afișare la ușa instanței

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6972/2013. Judecătoria ARAD