Anulare act. Sentința nr. 930/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 930/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 10909/55/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ /2012

SENTINȚA CIVILĂ NR. 930

Ședința publică din 05 februarie 2013

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. Ș. C., în contradictoriu cu pârâții C. V. și B. R., având ca obiect rectificare carte funciară și anulare act, în vederea pronunțării.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu 303 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2013.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depuse prin registratura instanței la data de 31.01.2013, respectiv 04.02.2013, concluzii scrise formulate de părți.

J U D E C A T A

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /06.07.2011, reclamantul S. Ș. C., în contradictoriu cu pârâții C. V. și B. R., a solicitat instanței:

-să se constate nulitatea absolută a întregii documentații care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate a terenului, pe numele pârâtului, în CF nedefinitiv nr._,_,_,_,_,_ a localității Pecica;

-constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente încheiate, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare;

- radierea înscrierilor în CF-urile susmenționate a dreptului de proprietate al pârâților;

-întabularea dreptului de proprietate în CF menționate pe numele reclamantului, conform raportului de expertiză întocmit și în conformitate cu titlul de proprietate pe care îl deține, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că în anul 1991 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după antecesorul său S. C., împreună cu alți coproprietari, respectiv S. I., în prezent decedat având ca moștenitor pe fiica sa D. M. și Barath E. Steluța.

În urma actului de dezmembrare și ieșire din indiviziune, reclamantul a acceptat .. 192/974/5 în suprafață de 3200 mp, pentru că era în imediata vecinătate a grădinii aferente imobilului în care locuiește.

Încă din anul 2008, reclamantul a încercat de nenumărate ori să-și întabuleze titlul de proprietate în CF nedefinitiv, dar nu a reușit din cauză că pârâtul C. V., în mod abuziv, s-a întabulat pe terenul deținut de reclamant.

Ca urmare a faptului că pârâtul a încercat să instaleze în aproprierea terenului proprietatea reclamantului mai mulți stâlpi de înaltă tensiune, reclamantul a introdus o acțiune în instanță având ca obiect acțiune posesorie, ocazie cu care s-a efectuat un raport de expertiză în specialitatea topo, expertiză care concluzionează că pe terenul proprietatea reclamantului s-a instalat abuziv pârâtul C. V., care a parcelat acel teren în mai multe loturi, în dorința de a construi locuințe.

Intenția pârâtului nu s-a materializat, dar cu toate acestea, în timp ce procesul era în desfășurare, acesta a vândut terenul astfel parcelat pârâtei Bucsai R..

Reclamantul apreciază că întreaga documentație care a stat la baza întabulării în CF a dreptului de proprietate pe numele pârâtului C. V. este lovită de nulitate absolută, întrucât s-a întabulat pe o parcelă pe care acesta nu o deținea prin niciun titlu de proprietate, reclamantul fiind proprietarul acelei parcele încă din anul 1991 când a fost pus în posesie, dată de la care deține o posesie utilă, pașnică, achitând impozitele aferente.

Întrucât actele prin care pârâtul C. V. a devenit proprietar tabular sunt lovite de nulitate absolută, fiind întabulat pe un amplasament pe care nu deținea niciun titlu de proprietate, reclamantul apreciază că sunt lovite de nulitate absolută și celelalte acte subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâta Bucsai R., cu atât mai mult cu cât din întreaga suprafață de teren pe care pârâtul o deține, a înțeles să înstrăineze doar terenurile ce aparțin reclamantului.

Acțiunea nu este întemeiată în drept, iar în probațiune, administrează înscrisuri în copie, respectiv extrasele CF nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica,_ Pecica, raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr._ al Judecătoriei A., titlul de proprietate nr._/10.04.1998, act de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 945/18.06.2008, adresele nr._/11.08.2010 emisă de Primăria orașului Pecica, nr. 262/11.08.2010 emisă de ., plan de încadrare în . precizare de acțiune, reclamantul a indicat temeiul de drept al acțiunii ca fiind disp. art. 950, 960, 961 Cod civil, raportat la disp. art. III alin. 3 din Legea 169/1997, Ordinul 634/2006, Ordinul 134/2009 și Ordinul 415/2009.

În completarea probațiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri în copie, respectiv contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2759/07.10.2010, colile funciare nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica, nr._ Pecica,_ Pecica.

Prin întâmpinare, pârâtul C. V. a invocat excepția netimbrării; excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că nu poate avea calitatea de pârât, întrucât aceasta nu poate aparține decât persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, motivată pe faptul că acesta nu face dovada faptului că ar fi proprietar tabular al imobilelor aflate în litigiu, situație în care nu poate pretinde recunoașterea sau constituirea unui drept real, iar ca o consecință nu poate solicita unui terț o conduită obligațională în acest sens; excepția lipsei interesului motivată pe faptul că pentru admiterea unei acțiuni în constatarea nulității absolute cum este cea de față, legislația în vigoare presupune existența unui prejudiciu și a unei conduite care să aducă atingere valorilor sociale și intervine în cazul în care s-au încălcat norme imperative care au ca scop ocrotirea intereselor generale, obștești și nu interese personale, cum este cazul în speță.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că a vândut imobilul dedus judecății în calitate de proprietar, iar pârâta de ordin II este un terț dobânditor de bună-credință.

Pârâtul apreciază că în speță niciuna din condițiile și prevederile legale de admisibilitate ale acțiunii în constatarea nulității absolute nu este îndeplinită.

Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtului ca nefondate, arătând că acțiunea formulată conține toate elementele prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă. A solicitat constatarea nulității absolute a întregii documentații care a stat la baza întabulării în CF cu caracter nedefinitiv a titlului de proprietate nr._/1996 pe numele pârâtului și a soției sale, apreciind că este nelegal ca pârâtul să devină proprietar pe un bun ce nu-i aparține, cauzându-i reclamantului un prejudiciu prin aceea că nu-și poate întabula în CF un drept de proprietate.

Ca o consecință a anulării actului principal, reclamantul a solicitat să se constate și nulitatea absolută a actelor subsecvente încheiate de acest pârât, respectiv contractele de vânzare-cumpărare cu pârâta Bucsai R..

Cu privire la excepțiile invocate, reclamantul a solicitat respingerea acestora, iar în ceea ce privește excepția insuficientei timbrări apreciind că nu se mai impune reanalizarea acestei chestiuni, fiind soluționată de instanță.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V., reclamantul a arătat că acesta are calitate procesuală pasivă, având în vedere că pârâtul i-a încălcat dreptul de proprietate întabulându-se în CF și cu terenul pentru care i s-a reconstituit reclamantului drept de proprietate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei interesului, reclamantul a arătat că din înscrisurile aflate la dosar, respectiv a titlul de proprietate și actul autentic de partaj, rezultă cu claritate că este proprietarul suprafeței de 3200 mp teren, dobândit de antecesorul său în baza Legii 18/1991. Interesul său în promovarea acțiunii este justificat de faptul că dorind să-și întabuleze terenul în CF i s-a refuzat întabularea.

Față de excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul a arătat că susținerile pârâtului, în sensul că nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu și a unei conduite a acestuia care să aducă atingere intereselor personale ale reclamantului sunt fără suport legal.

Ulterior, reclamantul a depus note de ședință, prin care și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea documentației care a stat la baza întabulării în CF a titlului de proprietate, doar pentru numerele cadastrale 2366, 2367, 2368, 2369, 2370, 2371, numere cadastrale întabulate în CF_,_-_ nedefinitive Pecica, pe numele pârâtului C. V..

Pârâtul nu a făcut dovada că ar deține și proprietatea terenului aferent parcelei 974/5, ci doar a parcelei 975/2/5 și 975/2/3, fiind astfel evidentă suprapunerea parcelei 975 peste ., astfel că se impune anularea parțială a documentației pentru care pârâtul nu deține act de proprietate.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 3, 47, 62 din Legea nr. 7/1996, Ordinul 634/2006, respectiv art. 13 alin. 1 lit. c), g) și n).

De asemenea, reclamantul a solicitat că se constate și nulitatea absolută parțială a planului parcelar, înscris care a stat la baza întocmirii documentației în vederea înscrierii dreptului de proprietate pe numele pârâtului, pentru faptul că acel plan parcelar nu corespunde cu realitatea și nu este în concordanță cu actul de proprietate deținut de pârâtul de ordin I.

Reclamantul a depus noi înscrisuri în copie, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, extras CF_ nedefinitivă Pecica, act de ieșire din indiviziune, contract de schimb, titlul de proprietate nr._/12.04.1996, plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire, calculul suprafețelor, plan de amplasament și delimitare a imobilului.

Prin noi note de ședință, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 3200 mp teren situat în extravilanul localității Pecica, teren înscris în titlul de proprietate nr._/10.04.198.

Pârâții C. V. și M. au dobândit teren prin cumpărare în imediata vecinătate cu terenul reclamantului, dar amplasat pe topo 192/975/2/3/2, față de topo pe care este amplasat terenul proprietatea reclamantului, respectiv 192/974/5.

În anul 2010 pârâții au solicitat efectuarea unei documentații pentru întabularea dreptului lor de proprietate în CF, lucrare ce a fost efectuată. Fiind vizată de OCPI, se întabulează în CF inclusiv pe terenul proprietatea reclamantului, ocupându-i din total suprafața de 2925 mp.

Când reclamantul a solicitat întabularea în CF a terenului proprietatea sa, a primit încheiere de respingere cu motivarea că pe terenul proprietatea sa au fost întabulați pârâții.

Din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă cu claritate faptul că pârâții s-au întabulat în CF prin suprapunere peste terenul proprietatea reclamantului, ocupând o suprafață o suprafață de 2925 mp, vizate fiind nr. cadastrale 2366 cu suprafața de 528 mp, 2367 cu suprafața de 485 mp, 2368 cu suprafața de 482 mp, 2369 cu suprafața de 476 mp, 2370 cu suprafața de 476 mp și 2371 cu suprafața de 478 mp.

Aceste suprafețe de teren aferente numerelor cadastrale descrise mai sus sunt întabulate în CF_ și_-_ Pecica.

Față de această stare de fapt, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că se impune rectificarea cărților funciare nr._ și_ până la_ a localității Pecica, în sensul radierii înscrierii ca proprietari ai pârâților și înscrierea ca proprietar a reclamantului.

Pe cale de consecință, se impune și anularea actului subsecvent, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta B. R., cu motivarea că vânzătorul a transmis spre vânzare un teren ce de drept nu-i aparținea.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 34 alin. 1 pct. 1 din legea nr. 7/1996 și a mai depus la dosar copia sentinței civile nr. 3833/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Prin concluzii scrise, pârâții au solicitat respingerea în totalitate a cererii formulate și precizate de reclamant, atât ca inadmisibilă cât și nefondată.

Reclamantul a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea acțiunii precizate.

La termenul de judecată din data de 29.01.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, potrivit considerentelor încheierii din acea dată. În ceea ce privește excepția inadmsibilității, instanța a apreciat că aceasta reprezintă o apărare de fond.

Cauza a fost suspendată în perioada 06.12._12, respectiv în perioada 20.03._12, în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, potrivit considerentelor încheierilor din data de 06.12.2011 și 20.03.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

Conform ultimei precizări de acțiune, de la data de 18.12.2012 (fila 123 dosar), prezenta acțiune reprezintă o acțiune în rectificare de carte funciară fundamentată pe prevederile art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea 7/1996.

Potrivit articolului antemenționat, în varianta în vigoare la data formulării prezentei acțiuni:

Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.”

În anul 1991 reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după antecesorul său S. C., împreună cu alți coproprietari, respectiv S. I., în prezent decedat având ca moștenitor pe fiica sa D. M. și Barath E. Steluța, fiind eliberat în acest sens Titlul de proprietate nr._/10.04.1998.

Fără a proceda la înscrierea prealabilă în cartea funciară a dreptului de proprietate reconstituit, în urma actului de dezmembrare și ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 945/18.06.2008 de BNPA „D.”, reclamantul a primit .. 192/974/5 în suprafață de 3200 mp.

Prin transmisiuni succesive pârâtul C. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 192/975/2/3/2/1 înscrise în CF_ Pecica și asupra parcelei cu nr. top. 192/975/2/3/2/2 înscrise în CF_ Pecica, înscriindu-și dreptul în cărțile funciare antemenționate la 14.05.2007.

Ca urmare a parcelării imobilului înscris în CF_ Pecica în 15 loturi, terenul inițial de 7400 mp a fost înscrisă în CF_ Pecica și în CF_-_ Pecica.

În anul 2010, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2759/2010 pârâtul C. V. vinde dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu către pârâta B. R..

Reclamantul a formulat prezenta acțiune întrucât consideră că există o suprapunere parțială între .. 192/974/5 în suprafață de 3200 mp pe care a primit-o prin partaj, neînscrisă în cartea funciară, și terenul înscris în CF_ Pecica și în CF_-_ Pecica.

Practic prin prezenta acțiune reclamantul dorește recunoașterea dreptului său de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 192/974/5 în suprafață de 3200 mp, și înscrierea acestui drept în cartea funciară în contra dreptului deja înscris al pârâților.

Scopul urmărit de reclamant, de recunoaștere a dreptului său de proprietate, nu poate fi realizat pe calea unei acțiuni în rectificare de carte funciară ci eventual pe calea unei acțiuni petitorii, care să fie dublată de o acțiune în rectificare de carte funciară.

În cauză nu sunt întrunite condițiile art. 34 alin. 1 pct. 1 din Legea 7/1996. Astfel actul care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului C. V. îl reprezintă contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1577 și 1578 din 2007 de BNP B.. Reclamantul nu a invocat nici un motiv de nulitate al acestor acte și nici a actelor de transmitere și de dobândire a proprietății anterioare acestora.

Pentru aceste considerente și în baza dispozițiilor legale antemenționate instanța va respinge acțiunea formulată.

Văzând că nu s-a făcut de către pârâți dovada cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. Ș. C., cu domiciliul în Pecica, ., județul A., în contradictoriu cu pârâții C. V. și B. R., ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 19, ., pentru rectificare carte funciară și anulare act.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 05.02.2013.

Președinte,Grefier ,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 08.03.2013/5 ex. din care 3 ex. se . style="margin-right:1.25pt"> - S. Ș. C.-Pecica, ., județul A.

- C. V.-A., .. 19, .

- B. R.-A., .. 19, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 930/2013. Judecătoria ARAD