Uzucapiune. Sentința nr. 4162/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4162/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 18421/55/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A.

SECȚIACIVILĂ Operator 3208

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4162

Ședința publică din 10.06.2013

Președinte: C. C. A.

Grefier: R. M.

S-a luat în examinare acțiunea având ca obiect uzucapiune și rectificare de carte funciară, formulată de reclamanții P. V. și P. M., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. A. E..

La apelul nominal se prezintă reclamanții asistați de avocat S. R. din Baroul A. și pârâții asistați de avocat, G. B. Ladislau din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 617 lei taxă judiciară de timbru și 35 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților depune la dosar chitanță privind plata diferenței de onorariu expert, în cuantum de 500 lei. Arată că nu are alte cereri sau probe.

Instanța, văzând ca nu se solicită alte probe, declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamanților solicita admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Precizează că, gardul despărțitor a fost construit cu acordul pârâților. Cu cheltuieli de judecată, depunând dovada acestora.

Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă potrivit Codului civil. Cu cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A

Constată că prin cererea înregistrată la aceasta instanță la data de 10.12.2012, reclamanții P. V. și P. M., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. A. E. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate înscrierea dreptului de proprietate, asupra terenului înscris în C.F. nr._, B., în suprafață de 55m2, prin joncțiunea posesiilor; să se dispună O.C.P.I. A. să facă cuvenitele modificări în C.F. nr._. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, începând cu anul 2002, reclamanții folosesc suprafața de teren înscris în C.F. nr._ B., în suprafață de 55 m2, suprafață preluată de la foștii proprietari care la rândul lor au folosit terenul în cauză mai mult de 30 de ani.

De la data preluării terenului și până în prezent, reclamanții au folosit terenul în cauză ca un bun proprietar, terenul nefiind revendicat de vreo persoană până la această dată, iar posesia nefiind tulburată în toată această perioadă.

Reclamanții precizează că nici pârâții, care dețin imobilul din anul_ și nici foștii proprietari, nu au exercitat nici o formă de proprietate asupra terenului în litigiu și nici nu au tulburat posesia reclamanților asupra acestei suprafețe. Mai mult, pârâții împreună cu reclamanții, au construit gardul despărțitor pe amplasamentul actual, de comun acord, fapt recunoscut de aceștia.

Situația actuală a posesiei terenului și a limitelor de hotar este aceeași de peste 50 de ani, fapt ce poate fi dovedit cu înscrisuri, respectiv, avize, autorizații de construcție a imobilului și a gardului împrejmuitor.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate, bazat pe o posesie de lungă durată, iar conform prevederilor art. 1846 Cod civil, posesiunea reprezintă deținerea unui teren sau 1847 Cod civil, ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Așadar uzucapiunea sancționează o stare de pasivitate a proprietarului tabular și validează posesia exercitată de-a lungul timpului cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1847 Cod civil.

În drept, reclamanții invocă dispozițiile Codului civil, iar în probațiune au depus la dosar extras CF, raport de expertiză.

Pârâții D. D. și D. A. E., solicită respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

În motivare se arată că, pârâții sunt proprietari asupra imobilului situat în A., ./A, compus din casă și teren în suprafață de 538 mp, înscris în CF_ A., dobândit în anul 1998 printr-un contract de întreținere încheiat cu Novăcuț F., autentificat sub nr. 631/28.01.1998.

Reclamanții sunt proprietari asupra terenului cu casă în suprafață de 537 mp, înscris în CF_ A., dobândit prin cumpărare în anul 2002.

Efectuând măsurători asupra proprietății pârâților, s-a constatat că în fapt sunt în posesia a doar 483 mp, cu 55 mp, mai puțin decât suprafața a cărui proprietar sunt.

Se arată că între aceleași părți există pe rolul Judecătoriei A. dosarul nr._ având ca obiect rectificare carte funciară, reclamanți fiind aceeași P. V. și P. M. dosar în care pârâții au formulat cerere reconvențională având ca obiect revendicarea aceleași suprafețe de teren, care se află în stăpânirea reclamanților. Acest dosar a fost suspendat până la judecarea prezentei cauze.

Printr-o expertiză tehnică topografică efectuată în dosarul_ s-a constatat că pârâții dețin cu 55 mp mai puțin decât este prevăzut în cartea funciară, iar reclamanții dețin cu 55 mp mai mult decât este prevăzut în cartea funciară.

În ceea ce privește temeiul juridic al uzucapiunii, invocat de reclamanți, dispozițiile art. 1846 din vechiul Cod civil, pârâții arată că prin Decizia 86/2007 a ICCJ s-a stabilit că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege 115/1938 și împlinite după . Legii 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938. Așa fiind dispozițiile vechiului cod civil nu sunt aplicabile în cauză.

Din economia prevederilor art. 27 -29 din Decretul-lege 115/1938 rezultă că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se poate realiza doar în două situații:

-când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani. Nu este situația acestei ipoteze, întrucât reclamanții nu s-au înscris ca proprietari asupra terenului pârâților.

-cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. Nu este vorba nici de această ipoteză, întrucât pârâții, proprietarii tabulari ai terenului, sunt în viață.

Consideră astfel că, acțiunea în uzucapiune întemeiată pe dispozițiile vechiului Cod civil, este inadmisibilă întrucât suntem în ipoteza prevăzută în Decizia 86/2007 a ÎCCJ.

De asemenea este inadmisibilă acțiunea m uzucapiune întemeiată pe Decretul Lege nr. 115/1938, nefiind situația vreuneia din ipotezele arătate în actul normativ.

În ceea ce privește temeinicia acțiunii în uzucapiune, pârâții arată că acțiunea nu este întemeiată. Uzucapiunea sancționează starea de pasivitate, de neglijență a proprietarului care abandonându-și voluntar bunul nu își exercită nici una din prerogativele sale legale.

Or, nu poate fi vorba de pasivitate câtă vreme ce pârâții au plătit impozitul pe teren încă din 1998, iar în momentul în care s-a constatat că porțiunea de teren în cauză nu se află în posesia lor, au acționat prin inițierea acțiunii în revendicare. În ceea ce privește posesia invocată de reclamanți, apreciază că nu este o posesie veritabilă, lipsindu-i elementul intențional (animus). Reclamanții au cumpărat o suprafață de 537 mp, iar în momentul în care au constatat că, în fapt, în stăpânirea lor este cu 55 mp mai mult au inițiat acțiunea în rectificare de carte funciară, considerând că în mod greșit în cartea funciară suprafața lor apare diminuată cu 55 mp. Așadar, dacă până în momentul acțiunii în rectificare reclamanții nu erau conștienți de existența unui surplus de teren în stăpânirea lor, atunci nu se poate vorbi de o veritabilă posesie.

Pârâții consideră că nu este îndeplinită nici condiția privind termenul de 30 de ani necesar uzucapării în sistemul de Cod civil.

Pârâții au devenit proprietari în anul 1998, dată de la care au achitat toate obligațiile fiscale determinate de calitatea lor de proprietari. Reclamanții au devenit proprietari doar în anul 2002, așa încât termenul de 30 de ani de prezumtivă pasivitate oricum nu s-au împlinit.

În probațiune, pârâții au depus la dosar extrase CF.

Prin precizarea de acțiune, depusă la data de 25.02.2013, la fila 36 dosar, reclamanții au cerut dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților și formarea a două parcele de teren:

- o parcelă – în suprafață de 55 mp., care să fie alipită reclamanților în C.F._ B.;

- o a doua parcelă - în suprafață de 483 mp., care să rămână în proprietatea pârâților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Asupra capătului de cerere privind uzucapiunea, instanța reține următoarele:

Din extrasele de carte funciară, depuse la dosar, coroborate cu raportul de expertiză, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta, se rețin următoarele:

- imobilul din . proprietate a reclamanților P. V. căsătorit cu P. M. este înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, având S c.F.=537mp.

- imobilul din . proprietate a pârâților D. A. E. și D. D. este înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, având S c.F.=538mp.

Identificând imobilele din . si nr. 35a, s-a constatat că acestea au format inițial un singur imobil care, în urma planului de parcelare întocmit în anul 1966, a fost parcelat în două loturi.

Din măsurătorile efectuate de expert a rezultat, pentru imobilul, proprietatea reclamanților, de la nr.35, o suprafață de 592mp., mai mult cu 55mp., față de suprafața înscrisă în cartea funciară. Din aceleași măsurători, a rezultat, pentru imobilul, proprietatea pârâților de la nr.35a, o suprafață de 483mp., mai puțin cu 55mp fata de suprafața înscrisă în cartea funciară.

Măsurătorile la nr. 35 și 35a, au evidențiat o suprafață totală a acestor două imobile de 1075mp., suprafață egală cu cea înscrisă în cele două cărți funciare ScFnr.35+35a=537mp +538mp = 1075mp.

Cele două imobile, proprietatea părților din litigiu, sunt delimitate printr-un gard din beton, realizat de comun acord între părți și cu respectarea frontului stradal pe . A., conform planului de parcelare întocmit în anul 1966, adică 17m. pentru imobilul din . față de 17.26m, rezultat în urma măsurătorilor și 22 m, pentru imobilul din . a, față de 22.35 m, rezultat în urma măsurătorilor.

Potrivit evidențelor de cadastru, suprafețele imobilelor supuse expertizei judiciare, sunt egale cu suprafețele din cărțile funciare.

Instanța, coroborând aceste concluzii ale expertului cu declarațiile martorilor C. E. și B. P., audiați în cauză, apreciază că acest capăt de cerere al reclamanților este fondat. Astfel, din declarațiile acestor martori, rezultă că imobilele, proprietatea părților din litigiu, au format la un moment dat un sigur imobil, și că suprafețele folosite de părți au fost aceleași, atât în anul 1945 cât și după parcelare, în anul 1966, când s-a reconstruit gardul, pe același amplasament. De asemenea, martorii afirmă că autoarea reclamanților, numita G. I., a folosit suprafața de teren măsurată de expert, deci inclusiv cea în plus de 55mp., solicitată de reclamanți, încă din anul 1945, după război. Reclamanții beneficiază de joncțiunea posesiilor, întrucât au dobândit terenul de la Bacos I., care la rândul său, l-a dobândit de la mama sa, numita G. I., prima posesoare, ce a început posesia încă din anul 1945. Văzând acestea, instanța constată că Decizia 86/2007 a ICCJ, dată în interesul legii, trebuie aplicată în această speță, doar din punct de vedere al aplicării legii în timp, în sensul incidenței regulilor prescripției achizitive de la data începerii posesiei și nicidecum în sensul că s-ar aplica dispozițiile Decretului-lege 115/1938. Instanța apreciază că, raportat la momentul începerii posesiei de către autoarea reclamanților, respectiv anul 1945, regulile prescripției achizitive, ce se aplică în cauză, sunt cele prevăzute de Codul civil de la 1864, art.1890, întrucât, la acea dată, nu intrase în vigoare Decretul-lege 115/1938, acesta intrând în vigoare abia în anul 1947 prin Legea nr.242/1947 de punere în aplicare. Așa fiind, regimul uzucapiunii în această cauză este cel de 30 de ani și care presupune o posesie utilă. Ori, reclamanții au exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani asupra terenului, în suprafață de 592 mp. (mai precis 537 mp. din C.F. + 55mp. din imobilul ce figurează în proprietatea pârâților), înscris în C.F._-A. cu nr. top c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, fiind îndreptățiți la dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 55mp. din imobilul proprietatea pârâților, prin uzucapiunea de 30 de ani, ca urmare a joncțiunii posesiilor până la autoarea G. I., ce a început posesia asupra terenului din anul 1945.

Din aceste motive, instanța va admite acțiunea civilă având ca obiect uzucapiune și rectificare de carte funciară, formulată de reclamanții P. V. și P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. S., din A., ..9, ., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. A. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. I. din A., ..41, . și, pe cale de consecință:

Va constata dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 55 mp. din terenul înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților.

Văzând că dreptul de proprietate, dobândit de reclamanți prin uzucapiune nu poate fi înscris în cartea funciară în lipsa unei dezmembrări și alipiri de parcele, văzând cererea reclamanților dar și raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța va dispune dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților și, în consecință, dispune formarea a două loturi, conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta:

- lotul 1 – intravilan cu casă nr.35 A, în suprafață de 483 mp.;

- lotul 2 – intravilan viran, în suprafață de 55 mp.;

În consecință, instanța va dispune alipirea suprafeței de 55mp. (a lotului 1), rezultată în urma dezlipirii de la punctul 1, la imobilul din ., A., proprietatea tabulară a reclamanților, imobil înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, în suprafață de 537 mp., conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta.

Urmare a prezentei alipiri de teren, instanța va dispune, conform anexei 2 la raportul de expertiză, ce face parte integrantă din prezenta, formarea următorului lot nou:

Lotul 1 – intravilan cu casă nr.35, în suprafață de 592 mp., pe care îl va atribui în proprietatea reclamanților.

Urmare a acestor operațiuni, instanța va dispune O.C.P.I. A., întabularea în favoarea reclamanților, cu titlu de uzucapiune, a ultimului lot 1, nou format, rezultat în urma alipirii de teren, la rămânerea irevocabilă a prezentei și sub condiția avizării raportului de expertiză de către O.C.P.I. A..

În baza art.274 c.pr.civ., instanța va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 1620,15 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu expert judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea civilă având ca obiect uzucapiune și rectificare de carte funciară, formulată de reclamanții P. V. și P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. S., din A., ..9, ., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. A. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. I. din A., ..41, . și, pe cale de consecință:

Constată dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 55 mp. din terenul înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților;

Dispune dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr._ A., nr.top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/2, teren intravilan cu casă, în suprafață totală de 538 mp., proprietatea tabulară a pârâților și, în consecință, dispune formarea a două loturi, conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta:

- lotul 1 – intravilan cu casă nr.35 A, în suprafață de 483 mp.;

- lotul 2 – intravilan viran, în suprafață de 55 mp.;

Dispune alipirea suprafeței de 55mp. (a lotului 1), rezultată în urma dezlipirii de la punctul 1, la imobilul din ., A., proprietatea tabulară a reclamanților, imobil înscris în C.F. nr._ A., cu nr. top. c.1.a.1.4.a.1.b/101/1, teren intravilan cu casă, în suprafață de 537 mp., conform raportului de expertiză topografică judiciară, efectuat de expert C. M. M., vizat de B.L.E. sub nr.421 din 10.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta.

Urmare a prezentei alipiri de teren, dispune, conform anexei 2 la raportul de expertiză, ce face parte integrantă din prezenta, formarea următorului lot nou:

Lotul 1 – intravilan cu casă nr.35, în suprafață de 592 mp., pe care îl atribuie în proprietatea reclamanților.

Dispune O.C.P.I. A., întabularea în favoarea reclamanților, cu titlu de uzucapiune, a ultimului lot 1, nou format, rezultat în urma alipirii de teren, la rămânerea irevocabilă a prezentei și sub condiția avizării raportului de expertiză de către O.C.P.I. A..

Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 1620,15 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu expert judiciar.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2013.

Președinte Grefier

C. C. A. R. M.

Red.CA/RM;Ex.6/4com

27.06.2013/5ex.3com

- reclamanții P. V. și P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. S., din A., ..9, .,

- pârâții D. D. și D. A. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. I. din A., ..41, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 4162/2013. Judecătoria ARAD