Contestaţie la executare. Sentința nr. 945/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 945/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 367/55/2013
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 945
Ședința publica din 05 februarie 2013
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea C. E. E. în contradictoriu cu intimații B. C. Mureșul A. și S. B. C. O. și B. I..
La apelul nominal se prezintă contestatoare, asistată de avocat L. L., din Baroul A. și reprezentantul intimatei de ordinul 1, consilier juridic U. D., lipsă fiind reprezentantul intimatei de ordinul 2.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei.
Se constată depusă de către intimatul de ordinul 2, prin serviciul registratură, în data de 30.01.2013, întâmpinare; de asemenea, se constată depuse de către intimatul de ordinul 1, în data de 30.01.2013, întâmpinare și înscrisuri.
Instanța invocă excepția insuficientei timbrări a contestației la executare.
Reprezentanta contestatoarei arată că aceasta renunță la judecată, depunând în acest sens cerere formulată în scris, de către contestatoare, astfel că nu mai timbrează contestația la executare; reprezentantul intimatei de ordinul 1 solicită admiterea excepției.
Având în vedere că soluționarea excepției netimbrării are întâietate față de renunțarea la judecată, instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției, în baza art. 85, art. 152 și a art. 137 C. pr. civ..
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.
Prin contestația la executare, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.01.2013, sub nr. de dosar_, contestatoarea C. E. E. a chemat în judecată pe intimații B. C. Mureșul A. și S. B. C. O. și B. I., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 23/2012 al B.E.J. B. C. O., precum și a actelor subsecvente, întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare și restituirea tuturor sumelor actualizate cu indicele de inflație și a bunurilor executate în cadrul dosarului execuțional, iar în baza art. 403 C. pr. civ., suspendarea executării silite, până la judecarea irevocabilă a prezentei contestații la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației formulate se arată că executorul judecătoresc a emis la data de 14.12.2012 somația, care a fost comunicată contestatoarei la data de 28.12.2012, prin care i s-a solicitat, ca în termen de 1 zi de la primirea sau comunicarea acesteia la domiciliul său, să achite suma de 7530,12 lei, compusă din 6.566,97 lei reprezentând creanță, calculată până la data de 16.07.2012 și suma de 963,15 lei, cheltuieli de executare.
Contestatoarea susține că procedura executării silite în dosarul execuțional nr. 23/2012 al B.E.J. B. C. O. s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative în materie de executare silită, fapt ce atrage nulitatea tuturor actelor de executare întocmite și a tuturor actelor subsecvente efectuate în baza acestora. Astfel, se arată că în baza aceluiași titlu executoriu, contractul de credit nr. 111/15.08.2007, există un alt dosar execuțional nr. 27/2011 al Corpului Executorilor – Agenția A. – executor U. D., în care executarea silită a fost suspendată provizoriu prin încheierea din data de 24.05.2012, în dosar nr._ al Judecătoriei A., iar ulterior, prin admiterea cererii de suspendare formulată odată cu introducerea contestației la executare, prin încheierea din data de 05.09.2012 în dosar nr._ al Judecătoriei A.. Împotriva soluției pronunțate de Judecătoria A. a fost declarat recurs, care însă nu are încă termen la Tribunalul A.. În consecință este ilegală executarea silită a aceluiași titlu executoriu în alt dosar execuțional, câtă vreme executarea este pe rolul altui executor în alt dosar execuțional și mai mult decât atât, aceasta este suspendată.
În ceea ce privește modalitatea de executare, executorul judecătoresc a procedat la poprirea veniturilor contestatoarei, în calitate de angajat al ., cât și a tuturor conturilor sale bancare, printre care și contul de salarii, contestatoarea fiind în imposibilitatea de a beneficia de salariul său, cu toate că legiuitorul a dispus prin reglementări exprese limitarea popririlor asupra veniturilor salariale.
Referitor la sumele puse în executare, se arată că nu s-a indicat de către creditoare niciun mod de calcul al sumei de 6.566,97 lei, calculată până la data de 16.07.2012, suma restantă a creditului fiind mult inferioară celei solicitate, motiv pentru care se impune efectuarea unei expertize contabile.
Cu privire la cheltuielile de executare, se arată că, prin procesul verbal s-a stabilit un onorariu al executorului în sumă de 650 lei și cheltuieli în sumă de 313,15 lei. Chiar dacă onorariul a fost stabilit din două componente, acesta vizează aceeași executare silită și însumate depășesc cuantumul legal stabilit prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2561/2012. Mai mult, dacă este greșit calculată creanța, este evident că și onorariul, raportat la creanța supusă executării, este nelegal stabilit, acesta fiind și nejustificat de mare, în raport cu munca depusă de executorul judecătoresc.
În drept se invocă dispozițiile art. 399-404, art. 454 și urm. C. pr. civ., art. 274 C. pr. civ..
Intimatul S.C.P.E.J. B. C. O. & B. I. formulează întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că rolul executorului judecătoresc este de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta neputând fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești, cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În drept se invocă dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 7 alin. 1 lit. a), art. 60 și art . 61 din L. nr. 188/2000.
Intimata B. C. Mureșul A., prin întâmpinare arată că, la data de 24.01.2013 s-a adresat executorului judecătoresc cu o cerere de încetare a executării silite în dosarul execuțional nr. 23/2012. În consecință, executorul judecătoresc a dispus sistarea popririi conturilor bancare ale contestatoarei, cât și sistarea popririi asupra veniturilor pe care aceasta le obține la .. Totodată, executorul judecătoresc a virat la data de 29.01.2013, în contul contestatoarei atât suma provenită din poprirea veniturilor reclamantei, 1098 lei, cât și suma provenită din poprirea conturilor bancare, 1545,30 lei. Astfel s-a procedat la restabilirea situației anterioare, prin restituirea tuturor sumelor obține prin poprire în dosarul execuțional nr. 23/2012. Ca urmare a achiesării la pretențiile contestatoarei, intimatul solicită încetarea judecății și să se constate că sunt incidente disp. art. 275 C. pr. civ..
În drept se invocă disp. art. 115-118, art. 275 și urm. C. pr. civ..
La termenul de judecată din data de 05.02.2013, contestatoarea a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.
În soluționarea excepției insuficientei timbrări, instanța reține următoarele.
Contestatorul a formulat o contestație la executare, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 23/2012 al B.E.J. B. C. O., precum și a actelor subsecvente, întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare și restituirea tuturor sumelor actualizate cu indicele de inflație și a bunurilor executate în cadrul dosarului execuțional, iar în baza art. 403 C. pr. civ., suspendarea executării silite, până la judecarea irevocabilă a prezentei contestații la executare, cu cheltuieli de judecată; a întemeiat-o în drept pe 399-404, art. 454 și urm. C. pr. civ., art. 274 C. pr. civ..
La data înregistrării cererii, contestatoarea a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar, în cuantum de 0,5 lei (f. 8).
În considerarea art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995, instanța a stabilit, prin rezoluție, în sarcina contestatoarei obligația de a completa timbrul judiciar, până la suma de 3 lei, fiind citată contestatoarea cu mențiune în acest sens (f. 21).
Contestatoarea nu a depus la dosar competării timbrului judiciar, până la 3 lei; așa fiind, văzând art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 și art. 137 C. pr. civ., instanța va anula cererea ca insuficient timbrată.
În baza art. 274 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția insuficientei timbrări.
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea C. E. E., cu domiciliul în Pecica, ., jud. A., în contradictoriu cu intimații B. C. Mureșul A., cu sediul în A., Calea Timișorii, nr. 48, jud. A. și S. B. C. O. și B. I., cu sediul în A., .. M., nr. 33-37, ..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2013.
Președinte, Grefier,
A. O. N. B.
Red./Tehn./AO/NB/27.02.2013
5 ex./3 .="BodyText"> Se comunică cu:
- contestatoarea C. E. E., cu domiciliul în Pecica, ., jud. A.
- intimații: - B. C. Mureșul A., cu sediul în A., Calea Timișorii, nr. 48, jud. A.
- S. B. C. O. și B. I., cu sediul în A., .. M., nr. 33-37, .
← Pretenţii. Încheierea nr. 5746/2013. Judecătoria ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|