Contestaţie la executare. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1122/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1256/250/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1122

Ședința publică din 12 februarie 2013

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

S-a luat în examinare, ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Judecătoria L., contestația la executare formulată de contestatoarea D. (H.) O. B. în contradictoriu cu intimata ., pentru anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 382/Ex/2012 al B. D. D. și Stepanov Voislav.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei - avocat I. N. din cadrul Baroului A., și reprezentanta intimatei - avocat R. V. din cadrul Baroului A., în substituirea avocat S. A. din cadrul Baroului București, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatei depune delegație de substituire.

Reprezentanta contestatoarei învederează instanței că nu solicită efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului creanței datorate în temeiul contractului de credit.

Nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).

Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare expediată cu poșta la data de 21.09.2012 și înregistrată inițial la Judecătoria L. la data de 24.09.2012, iar ca urmare a declinării competenței de soluționare de către această instanță la Judecătoria A. la data de 06.12.2012, contestatoarea D. (H.) O. B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata .:

- anularea somației și a procesului verbal (titlu executoriu) emise la data de 27.08.2012 (primite la 06.09.2012) de către B. D. D. și Stepanov Voislav, întocmite în dosar nr. 382/EX/2012, conform art. 388 Cod proc. civilă, art. 50 din Legea 188/2000, și respectiv art. 387, 437 – 500 Cod procedură civilă;

- anularea tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar execuțional și încetarea executării silite;

- restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării în cazul în care se trece la executarea silită;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea arată că la data de 06.09.2012 a primit somația și titlul executoriu - procesul verbal, emise pe 27.08.2012 în dosarul execuțional 382/EX/2012, prin care executorul judecătoresc D. D., având în vedere încheierea de încuviințare a executării silite nr. 120/2012 a Judecătoriei L. și în baza titlului executoriu - contractul de credit bancar nr._/06.02.2008, precum și a procesului verbal de situație din 18.05.2012 privind imobilul situat în A., ., înscris în CF 5451 Aradul Nou, nr. cadastral 4327/1/109/1, proprietatea contestatoarei, i-a comunicat că imobilul va fi scos prin vânzare la licitație publică în cadrul unei proceduri de executare silită, în cazul în care în termen de 15 zile nu va achita necondiționat suma de 85.529,53 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare în favoarea creditoarei ..

Contestatoarea contestă toate actele de executare exprimate prin actele procesuale și titlurile executorii întocmite și invocate de către executorii judecătorești, raportat la dispozițiile art. 388, 399, 400, 496 și 497 Cod procedură civilă, în sensul că legiuitorul obligă executorul judecătoresc ca procesul verbal încheiat pentru toate actele de executare să cuprindă mențiuni obligatorii cu privire la consemnarea explicațiilor și obiecțiunilor participanților la executare, precum și măsurile luate de executor sau constatările acestuia, obligații care dacă nu sunt consemnate, cad sub sancțiunea nulității.

Deși se face vorbire de existența unui proces verbal de situație încheiat la data de 18.05.2012, cu privire la imobilul supus executării silite, acesta nu i-a parvenit contestatoarei, împiedicând-o astfel să-și exercite drepturile procesuale în apărarea intereselor sale legitime privind proprietatea privată. Precizează că imobilul respectiv are ipotecă de rangul I, în baza contractului nr._/b/2008, în favoarea BCR, asigurată de către contestatoare în calitate de garant ipotecar.

Invocă și nelegalitatea titlului executoriu – contractul de credit bancar, deoarece raporturile comerciale de împrumut încheiate în 2008 s-au realizat între contestatoare și BCR, iar pretențiile anterioare sunt ridicate de către ., în calitate de creditoare, deși nu se face dovada cesiunii de creanță între împrumutătorul special și titularul pretențiilor actuale.

Consideră că . sau eventual BCR aveau obligația să o notifice în legătură cu această cesiune de creanță, cu atât mai mult cu cât creanța pretinsă în sumă de 78.525,16 lei nu este reală, motiv pentru care o contestă atât cu privire la întinderea ei cât și cu privire la modalitatea de calcul.

Contractul de credit bancar s-a încheiat la 06.02.2008, în baza cărții de identitate a contestatoarei și a unei adeverințe de salariu, având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 70.000 lei, deși în realitate ea a primit de la casieria băncii doar 68.000 lei, mai puțin cu 2.000 lei, fără ca să se justifice această reținere în mod legal.

Durata contractului a fost de 120 de luni, începând cu prima tragere din credit, iar rambursarea s-a convenit a fi făcută lunar, în sumă de 1300 lei rată fixă, contestatoarea îndeplinindu-și obligația de plată până la sfârșitul anului 2009, achitând 31.200 lei.

Întreruperea rambursării s-a datorat încetării raporturilor contractuale de muncă cu unitatea unde și-a desfășurat activitatea și datorită unor divergențe privind interpretarea contractului de către împrumutător, în ceea ce privește aplicarea unor comisioane care nu au fost convenite inițial și cu care contestatoarea nu a fost de acord.

S-a solicitat de mai multe ori rezolvarea amiabilă a acestui litigiu, banca în schimb și-a păstrat punctul său de vedere discreționar, fapt dovedit și de această dată când se pretinde plata sumei de 78.525,16 lei, deși creditul inițial a fost de 70.000 lei, iar contestatoarea a plătit 31.200 lei până la această dată.

Pentru justificarea acestor plăți, contestatoarea a solicitat să se dispună intimatei sau eventual BCR să prezinte fișa de cont client, graficul de rambursare, dispozițiile de plată sau ordinele de încasare.

Față de cele menționate, contestatoarea a solicitat admiterea contestației.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat anularea contestației ca insuficient timbrată, iar în subsidiar respingerea ei ca inadmisibilă în ceea ce privește contestarea titlului executoriu – contractul de credit; respingerea contestației la executare și a cererii privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiate și, în consecință, constatarea ca legale și temeinice a tuturor actelor de executare îndeplinite până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că BCR a încheiat cu contestatoarea, în calitate de împrumutat, Contractul de credit pentru persoane fizice nr._/06.02.2008, prin care banca a acordat împrumutatului un credit pentru nevoi personale în sumă de 70.000 lei.

Având în vedere restanțele înregistrate de către împrumutată la contractul de credit, prin Notificarea nr._/18.09.2009, banca i-a pus în vedere acesteia să achite debitul restant aferent contractului de credit, în caz contrar urmând ca întreg soldul datorat să fie declarat scadent anticipat, împrumutata să-și piardă dreptul de rambursare a creditului conform graficului agreat la semnarea contractului și, pe cale de consecință, creanța să devină exigibilă de drept.

Având în vedere neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor din contractul de credit, prin adresele nr._/26.10.2009, nr. HC_/11.11.2010, împrumutata a fost notificată cu privire la cesionarea de către bancă a creanței aferente contractului de credit către SCO.

Prin adresa nr. HC_/01.12.2010, SCO a notificat împrumutata, prin B. M. B., să achite tot debitul restant aferent contractului de credit, în caz contrar urmând ca SCO să declanșeze executarea silită.

Ținând cont că nici de această dată împrumutata nu a înțeles să-și onoreze obligațiile, în mod legal SCO a declanșat procedura executării silite împotriva acesteia, în acest sens fiind înregistrat pe rolul B. D. D. și Stepanov Voislav dosarul de executare nr. 382/EX/2012.

Prin adresa din data de 26.04.2012, executorul judecătoresc a încunoștințat împrumutata despre înființarea popririi asupra conturilor sale, iar la data de 26.04.2012 a întocmit procesul verbal de cheltuieli.

Pe fond, intimata a invocat inadmisibilitatea contestației la executare în ceea ce privește contestarea titlului executoriu - contractul de credit nr._/ 06.02.2008.

Potrivit dispozițiilor art. 399 al. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestație apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Apreciază că pentru contestatoare exista posibilitatea promovării unei acțiuni de drept comun, în situația în care înțelegea să conteste titlul executoriu, acțiune care ar fi trebuit timbrată la valoare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997.

Arată intimata că a dobândit calitatea de creditor ca urmare a încheierii contractului de cesiune.

I-a fost adus la cunoștință contestatoarei faptul că aceasta nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de credit și pe cale de consecință declararea scadenței anticipate a creditului este iminentă. De vreme ce împrumutatul nu s-a conformat celor învederate prin Notificarea nr._/18.09.2009 creditul a fost declarat scadent. Această situație constă în faptul că debitoarea nu mai poate beneficia de dreptul de a achita eșalonat ratele de credit.

Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă contractului de credit imobiliar a făcut obiectul unui contract de cesiune de creanță, contract față de care, debitorul cedat, în speță contestatoarea, este terț, iar SCO este cesionar. Cu alte cuvinte, calitatea de creditor a SCO a fost dobândită ca urmare a încheierii, în condițiile impuse de legea în vigoare a contractului de cesiune.

Executarea silită a fost demarată în baza contractului de credit imobiliar, contractul de cesiune de creanță justifică numai calitatea de creditor a SCO.

Mai mult, cesiunea de creanță este un contract consensual, deci este valabil încheiată la momentul realizării acordului de voință. Părțile cesiunii de creanță sunt cedentul și cesionarul, respectiv banca și societatea. Pe cale de consecință, întrucât debitorul cedat nu este parte în contractul de cesiune, nu este necesar consimțământul său în vederea încheierii valabile a acestuia. Pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, aceasta trebuie să îi fie notificată sau acceptată în scris de către debitor. Cele două condiții de opozabilitate nu trebuie îndeplinite cumulativ satisfacerea oricăreia dintre ele fiind suficientă.

Vechiul cod civil aplicabil contractului de cesiune nu prevede o anumită modalitate în care să fie notificat debitorul, astfel, termenul de „notificare” folosit trebuie înțeles lato sensu.

Relevantă sub aspectul conturării noțiunii de „notificare” despre care vorbesc contestatorii este și înscrierea contractului de cesiune de creanță la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această înscriere este făcută în mod evident în scop de publicitate / opozabilitate, iar debitorii cedați au calitatea de terți în contractul de cesiune.

În cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată ce cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bună voie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial.

Contestatoarea a fost notificată atât cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului, cât și cu privire la cesiunea creanței de la bancă la SCO, iar procesul verbal de cheltuieli îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Suma solicitată de către SCO pe calea executării silite rezultă și este calculată în baza prevederilor contractului de credit și crește zilnic până la data achitării efective.

Potrivit prevederilor contractului de credit, în afara creditului acordat la momentul încheierii contractului, împrumutata va mai datora și costurile și prețul contractului, care este exprimat în mod neechivoc prin dobânda anuală efectivă. Prin urmare, faptul că solicitată pe calea executării silite este mai mare decât cuantumul creditului nu reprezintă decât rezultatul aplicării dispozițiilor contractuale, în mod ferm asumate prin semnarea lui de către împrumutată.

Contractul a fost încheiat pentru suma de 70.000 lei și apreciază ca fiind eronată susținerea contestatoarei că ar fi obținut o sumă mai mică. Este firesc ca această sumă să fie producătoare de dobânzi și respectiv de dobânzi penalizatoare în funcție de serviciul datoriei, de vreme ce contractul de credit nu este unul cu titlu gratuit.

Mai mult prevederile contractuale referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii sunt extrem de clare, pct. 5.6 și 7 din contractul de credit se completează cu pct. 2 din Condițiile generale de creditare, contestatoarea menționând că i-au fost explicate și că înțelege toate prevederile contractuale.

În drept se invocă dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Contestatoarea a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a timbrat legal contestația cu 194 lei taxă judiciară de timbru, conform dispoziției instanței, și a precizat că nu a făcut contestație la titlu (împotriva contractului de credit) ci doar contestație la executare împotriva actelor de executare.

Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului execuțional nr. 382/Ex/2012 al B. D. D. și Stepanov Voislav, instanța reține în fapt următoarele:

Dosarul execuțional susmenționat are ca obiect cererea creditoarei S.C. S. C. SRL de punere în executare silită a titlului executor constând în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 06.02.2008 împotriva debitoarei contestatoare D. (H.) O. B., pentru sumele de 78.525,16 lei reprezentând creanță și 7.004,37 lei cheltuieli de executare (în total suma de 85.529,53 lei).

Creditul, în sumă de 70.000 lei, a fost acordat debitoarei de către Banca Comercială Română SA, însă în urma restanțelor la plată înregistrate de către debitoare, BCR a cesionat creanța aferentă contractului de credit către intimata creditoare ., prin contractul de cesiune de creanțe nr. J 977/14.10.2009.

Executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare – Judecătoria L., prin încheierea nr. 120/13.04.2012, dată în dosarul nr._, iar în dosarul execuțional executorul judecătoresc a demarat executarea silită împotriva debitoarei, încheind anumite acte de executare la data de 26.04.2012 (proces verbal privind cheltuielile de executare silită, adrese de înființare a popririi, înștiințarea debitoarei privind înființarea popririi), acte contestate de către debitoare în contestația înregistrată la Judecătoria L. sub nr._, dosar în prezent suspendat în temeiul art. 242 pct. 2 Cod de procedură civilă.

La data de 09.08.2012, executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de situație, reglementat de art. 496 Cod de procedură civilă, cu privire la imobilul situat în A., ., jud. A., înscris în CF nr. 5451 Aradul Nou, nr. top 4327/1/109/1, proprietatea debitoarei, executorul menționând că imobilul nu s-a putut vedea la interior, iar la data de 27.08.2012, executorul a emis, în temeiul art. 387 și 437-500 Cod de procedură civilă, somația imobiliară către debitoare, procesul verbal privind suplimentarea cheltuielilor de executare (cu sumele necesare operațiunilor de carte funciară), precum și cererea de înscriere a somației în cartea funciară.

Prin prezenta contestație, contestatoarea a solicitat anularea acestor acte de executare, ce i s-au comunicat la data de 06.09.2012, invocând, în esență, lipsa calității de creditoare a intimatei . (referitor la cesiunea de creanță și notificarea acesteia către debitoare), lipsa certitudinii creanței puse în executare, respectiv a întinderii sumei restante, precum și aspecte legate de nelegalitatea procesului verbal de situație.

Referitor la excepțiile invocate de intimată, inadmisibilitatea atacării pe fond a titlului executoriu - contractul de credit, respectiv insuficienta timbrare a contestației, cu raportare la valoarea contractului, instanța constată, potrivit precizării făcute de contestatoare, că aceasta nu a formulat contestație la titlu împotriva contractului ci a invocat vicii ale actelor de executare, astfel că pe de o parte contestația este admisibilă, iar pe de altă parte este legal timbrată conform prevederilor art. 2 al. 2 din Legea nr. 146/1997.

Analizând însă pe fond criticile contestatoarei, instanța constată că acestea sunt nefondate.

În ce privește calitatea de creditoare a intimatei ., instanța constată că aceasta a dobândit creanța pusă în executare în urma cesiunii încheiate între BCR SA și ., conform contractului de cesiune nr. J 977/14.10.2009.

Cu privire la opozabilitatea cesiunii față de contestatoare, instanța reține pe de o parte că acesteia i s-a notificat cesiunea, conform art. 1391 din vechiul Cod civil (în vigoare la data încheierii cesiunii), iar pe de altă parte aceasta a fost înscrisă la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, fiind astfel îndeplinită condiția de publicitate prevăzută de dispozițiile art. 2 și 29 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999.

Mai mult, pentru a invoca eventuala lipsă a notificării, cu consecința inopozabilității cesiunii, contestatoarea ar fi trebuit să dovedească vreo vătămare reală, cum ar fi o eventuală plată făcută creditorului inițial (cedentului) după cesiunea creanței, ceea ce nu este cazul în speță.

În ce privește întinderea, certitudinea și exigibilitatea creanței, instanța constată că, potrivit prevederilor contractului de credit, în urma neachitării la scadență a ratelor conform graficului de rambursare, banca sau cesionara creanței au fost îndreptățite să declare scadența anticipată a întregului credit. Referitor la suma de plată, instanța reține că, în lipsa unei constatări efectuate de către o persoană autorizată, eventual un expert contabil, nu se poate aprecia că suma de plată este nejustificat de mare, deoarece la suma efectiv împrumutată se adaugă, conform contractului de credit, și dobânzi și comisioane. În condițiile în care contestatoarea nu a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, instanța apreciază nefondat acest motiv de contestație.

În fine, cu privire la susținerile contestatoarei privind procesul verbal de situație din data de 09.08.2012, instanța constată că nu rezultă din modul de întocmire a procesului verbal de situație vreo vătămare concretă adusă contestatoarei. Or, neproducându-se vreo vătămare, contestatoarea nu poate solicita, în aplicarea prevederilor art. 105 al. 2 Cod procedură civilă, anularea acestui act de executare.

Față de cele de mai sus, instanța apreciază nefondate motivele invocate de contestatoare, astfel că, în temeiul art. 399 alin. 2, 400 și 402 Cod de procedură civilă, va respinge contestația formulată.

Văzând că deși intimata a solicitat cheltuieli de judecată nu a făcut dovada acestora, instanța nu va acorda cheltuieli cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea D. (H.) O. B., domiciliată în loc. L., ., jud. A., în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., cu sediul social în București, ., mezanin, tronson II, III și parțial IV, ., pentru anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 382/Ex/2012 al B.E.J.A. D. D. și Stepanov Voislav.

Fără cheltuieli de judecată

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2013

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red/dact/HB/AC

4 ex/2 .

Se .> Contestat. - D. (H.) O. B. - loc. L., ., jud. A.,

Intim. - S.C. S. C. S.R.L. - București, ., mezanin, tronson II, III și parțial IV, ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria ARAD