Curatelă. Încheierea nr. 2845/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2845/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6266/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.2845
Ședința camerei de consiliu din 16.05.2013
Președinte: P. N.
Grefier: A. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta B. I. E., pentru instituirea curatelei.
La apelul nominal se prezintă petenta, lipsă fiind persoana bolnavă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.15 lit. h) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depus referatul de anchetă socială efectuat de Primăria municipiului A., județul A.. Arată că persoana bolnavă este soțul ei, de care se îngrijește, solicită a fi numită curator pentru a-l reprezenta și a-i administra venituirile.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fond.
Petenta solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 22.05.2013, petenta B. I. E. a solicitat instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor intimatului B. G. I. A., născut la data de 09.02.1939, în Timișoara, județul T., având CNP_, domiciliat în A., .. 44 A, ., persoană bolnavă, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2861/10.05.2012, pentru a-l îngriji, pentru a-l reprezenta în fața autorităților publice și private precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
În motivarea cererii, s-a arătat că, petenta în calitate de soție a numitului B. G. I. A., a solicitat instituirea curatelei pentru soțul său, întrucât din cauza bolii, acesta nu își poate exercita și apăra interesele în condiții bune. Soțul petentei, B. G. I. A., nu și-a manifestat consimțământul în scris cu privire la instituirea curatelei și la numirea ca și curator a petentei, datorită bolii de care suferă.
Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 111 litera d, 178-186 cod civil.
La dosar s-au depus: copia cărții de identitate a persoanei bolnave și curatorului, certificat de încadrare în grad de handicap, adeverințe medicale, referat de anchetă socială.
Din actele depuse la dosar, instanța reține că persoana bolnavă este o persoană în vârstă de 74 de ani, bolnavă, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2861/10.05.2012, care necesită protecție specială, suferind de demență formă severă, parapareză lacunară, Alzheimer, Parkinson.
Din aceste motive, acesta nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acestuia de un curator.
Petenta este soția persoanei bolnave B. G. I. A., aceasta acordându-i asistența zilnică.
În baza art.182 alin 2 Cod civil, persoana ce urmează a fi reprezentată nu și-a dat consimțământul, întrucât datorită bolii de care suferă nu îl poate da.
Constatând că soțul petentei, B. G. I. A., din cauza bolii, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singură interesele, aflându-se în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, văzând că soția acesteia îndeplinește cerințele de a fi numită curator, în temeiul art.182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe B. I. E., CNP_, născută la data de 21._ în ., în calitate de soție a persoanei bolnave, să fie numită curator pe seama soțului ei B. G. I. A., pentru a-l îngriji, pentru a-l reprezenta în fața autorităților publice și private precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta B. I. E., domiciliat în domiciliat în A., .. 44 A, .. 1, ., pentru instituire curatelă și, în consecință:
Numește pe petenta B. I. E., CNP_, născută la data de 21._ în ., în calitate de soție a persoanei bolnave, să fie numită curator pe seama soțului ei B. G. I. A., născut la data de 09.02.1939, în Timișoara, județul T., având CNP_, domiciliat în A., .. 44 A, .. 1, ., pentru a-l îngriji, pentru a-l reprezenta în fața autorităților publice și private precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.05.2013
Președinte Grefier,
N. PrecupMonica A.
Red./Dact./NP/ MA
5 ex./1 .
Se comunică la:
- curator B. I. E., domiciliat în domiciliat în A., .. 44 A, .. 1, ..
În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei municipiului A..
Proces-Verbal
Încheiat azi, 16.05.2013.
Cu ocazia pronunțării, petenta declară că renunță la calea de atac.
Președinte Grefier,
N. P. M. A.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4325/2013.... → |
---|