Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 4750/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4750/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 9691/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4750

Ședința publică din 16 iulie 2013

Președinte: Ș. H.

Grefier: M. L.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta „ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI A." pentru modificare acte constitutive.

La apelul nominal se prezintă președintele asociației, D. N. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul expune referatul cauzei.

Reprezentantul petentului depune certificatele fiscale pentru membrii comitetului director L. A., M. V. și Ander N., învederând instanței că nu mai are alte cererii.

Nefiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii astfel cum a fost ea formulată.

Văzând actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 25.06.2013, petenta „Asociația Județeană Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A." a solicitat instanței înscrierea modificărilor aduse statutului, a componenței consiliului și a comisiei de cenzori prin Hotărârile de modificare din data de 05.11.2011 și 10.10.2012, atestată de avocat R. V. din Baroul A. sub nr. 3/18.06.2013 și nr. 4/18.06.0213, în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..

În drept, a invocat dispozițiile OUG nr. 26/2000.

În probațiune, a depus la dosar acte adiționale la statut, Procesul verbal al Adunării Generale din data de 05.11.2011, procesul verbal al Consiliului AJVPS A. și certificate fiscale pentru membrii comitetului director.

Analizând cererea, verificând legalitatea înscrisurilor depuse, prin prisma prevederilor art. 33 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, și considerând că modificările aduse statutului, a componenței consiliului și a comisiei de cenzori prin hotărârile de modificare din data de 05.11.2011 și 10.10.2012, atestate de avocat R. V. din Baroul A. sub nr. 3/18.06.2013 și nr. 4/18.06.0213, îndeplinesc prevederile legale menționate mai sus raportate la cele ale art. 4 și art. 6 din același act normativ, iar cererea formulată este întemeiată, instanța o va admite și, în consecință, va dispune înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei A., a modificărilor aduse statutului petentei, a componenței consiliului și a comisiei de cenzori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. prin împuternicit D. N. M..

Dispune înscrierea modificărilor aduse statutului, a componenței consiliului și a comisiei de cenzori prin Hotărârile de modificare din data de 05.11.2011 și 10.10.2012, atestată de avocat R. V. din Baroul A. sub nr. 3/18.06.2013 și nr. 4/18.06.0213, în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..

Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare cu cei absenți și de la pronunțare cu cei prezenți.

În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria A.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.07.2013.

Președinte Grefier

Ș. H. M. L.

Red/dact/Ș.H./.RLB/18.07.2013

6ex/din care 2 se .> - petenta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. prin împuternicit D. N. M. - A., .

- P. de pe lângă judecătoria A.

După rămânerea irevocabilă se comunică 2 ex. cu:

- Administrația Finanțelor Publice A.

- Ministerul Justiției

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 4750/2013. Judecătoria ARAD