Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8505/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 8505/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 16331/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8505
Ședința camerei de consiliu din 10 decembrie 2013
Președinte: F. V. B.
Grefier: C. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari ., . cu pârâții A. R. Z. și S. R. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială, conform art. 94 Cod procedură civilă și art. 1027 Cod procedură civilă și văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /28.10.2013, reclamanta Asociația de proprietari ., . cu pârâții A. R. Z. și S. R. C., a solicitat obligarea pârâților la plata următoarelor sume:
-1279,21 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei ianuarie 2013-iulie 2013;
-267,79 lei reprezentând suma penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la 01.01.2013 până la 30.06.2013;
-penalități calculate de la 01.07.2013 și până la plata integrală a debitului, fără ca suma penalităților să depășească cuantumul creanței;
-356,8 cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâții au calitatea de proprietari al apartamentului nr. 1 din condominiu, iar pentru perioada 01.01._13 aceștia nu au mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului, în cuantum total de 1279,21 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere în valoare de 267,79 lei aplicate de asociație.
Pârâții nu au contestat aceste restanțe, iar reclamanta le-a trimis și o notificare de plată înainte de începerea procesului, chiar dacă aceștia sunt puși de drept întârziere.
În drept, reclamanta a invocat art. 46, art. 48, art. 50 din Legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, iar în probațiune a administrat înscrisuri în copie, respectiv extras din listele de plată a cheltuielilor comune neachitate, tabel restanțe ianuarie 2013-iulie 2013, extras CF_ Micalaca, notificare de plată, certificat de înregistrare fiscală emis la data de 09.05.2011, statutul asociației de proprietari, confirmare de primire.
Pârâții nu au trimis instanței formularul de răspuns completat, potrivit prevederilor art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă, deși acesta le-a fost comunicat, însoțit de o copie a formularului de cerere și înscrisurile anexate acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:
Pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 1 din cadrul asociației de proprietari reclamante.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”. Articolul 47 stabilește că „cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:
a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;
b) cheltuieli pe consumuri individuale;
c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;
d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;
e) cheltuieli pe consumatori tehnici;
f) cheltuieli de altă natură.”
În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea 230/2007, pârâtul are obligația de a achita cota ce-i revine din cheltuielile comune.
Din listele privind cheltuielile comune pentru perioada ianuarie 2013- iulie 2013, reiese că pârâții înregistrează o restanță la plata cheltuielilor comune în cuantum de 1279,21 lei, sumă al cărui cuantum nu este contestat de pârâți.
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”
Obligația de plată a penalităților de întârziere a fost prevăzută la art. 23 din Statutul asociației astfel că pârâții datorează reclamantei și penalități pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere, calculate pentru perioada 01.01._13 ca fiind de 267,79 lei.
Prin urmare, instanța, în baza art. 46, art. 49 alin. 1 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, va admite acțiunea reclamantei, și în consecință va obliga pârâții, să plătească reclamantei suma de suma de 1279,21 lei reprezentând cheltuieli comune pentru perioada ianuarie 2013-iulie 2013, suma de 267,79 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.06.2013 și în continuare la penalități de 0,2%/zi calculate până la data achitării debitului.
În baza art. 451 și art. 453 noul Cod de procedură civilă instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 356,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată compuse din 310 lei onorariu avocațial conform chitanței (fila 22), 16,8 lei reprezentând taxe efectuare copii xerox (f. 23, ), 30 lei taxă OCPI (f. 24).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari ., . procesual ales în A., Calea A. V., ., . (la Cabinet Avocat B. E.), C._ în contradictoriu cu pârâții A. R. Z., cu domiciliul în A., ., ., CNP_ și S. R. C., cu domiciliul în A., ., ., județul A. și L., ., județul A., CNP_, pentru pretenții.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1279,21 lei reprezentând cheltuieli comune pentru perioada ianuarie 2013-iulie 2013, suma de 267,79 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.06.2013, în continuare la penalități de 0,2%/zi calculate până la data achitării debitului, precum și la suma de 356,8 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică azi 10.12.2013.
Președinte,Grefier ,
F. V. B. C. B.
FVB/CB/ 07.01.2014/6 ex. din care 4 ex. se .> - Asociația de proprietari ., . A. V., ., . (la Cabinet Avocat B. E.)
- A. R. Z.-A., ., .
- S. R. C.-A., ., ., județul A.
-L., ., județul A.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 266/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3094/2013. Judecătoria... → |
---|