Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3861/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3861/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 3206/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3861

Ședința publică din data de 23 mai 2013

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A., în contradictoriu cu contravenientul intimat Z. I. pentru înlocuirea amenzii aplicate.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reținând propria sa competență, raportat la dispozițiile art. 94 din N.c.p.civ., respectiv art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată depusă la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea intimatului, prin curato, un exemplar din aceasta fiind comunicat cu petentul, răspuns la întâmpinare din partea petentului și concluzii scrise din partea intimatului.

Apreciind că nu este necesară administrarea de noi probe în raport de art. 386 alin. 4 N.c.p.civ, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând, constată că, prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 25.02.2013, sub numărul de dosar_, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. a chemat în judecată pe intimatul intimat Z. I. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, respectiv să dispună aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, ținând cont de prevederile art. 9 alin. 5 din OG . 2/2001, art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și art. 13 din OG. 55/2002, Decizia nr. 7 din 20.09.2010 a ICCJ.

De asemenea, petentul a indicat domiciliul actual al intimatului ca fiind în Târgu J., ., jud. Gorj, precum și domiciliul anterior din loc. Băilești, ., jud. D., unde acesta a fost citat, procedura de citare cu acesta realizându-se conform art. 155 alin. 7 N.c.p.civ. - la sediul curatorului.

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că, sus numitul contravenient a fost sancționat prin procesul verbal de constatare a contravenției: . nr._/18.11.2007, de către agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A. (conform situației anexate,) act administrativ devenit titlu executoriu.

Intimatul nu a achitat amenda aplicată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitive a sancțiunilor și nu există posibilitatea executării, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 4044/08.02.2013 a Primăriei Municipiului Băilești.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 112 Cod proc. Civ., art. 9 din O.G. nr. 2/2001 și OG. 55/2002.

În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, petentul a depus la dosar procesul verbal nr. 4044/08.02.2013 a Primăriei Municipiului Băilești, înscrisuri ce dovedesc starea de insolvabilitate a contravenientului, procesul verbal de constatare a contravenției.

În apărarea intereselor intimatului, curatorul numit de instanță, Hac R., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea sesizării formulate de petent ca urmare a prescrierii dreptului de a solicita înlocuirea amenzii, invocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. 3 din OG. 2/2001 și art. 128 din Legea 92/2003, conform căruia executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar potrivit alin. 2, acest termen de prescripție se aplică și creanțelor provenite din amenzi contravenționale.

Intimatul apreciază că față de data aplicării amenzii contravenientului, 18.11.2007 și data curgerii termenului de prescripție, 01.01.2008, a intervenit prescripția executării acestei sancțiuni, precum și prescripția dreptului de a solicita înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității la data de 31.12.2012.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimat și admiterea sesizării formulate, în temeiul dispozițiilor art. 141, art. 131, art. 133 lit. c) din OG. 92/2003 și art. 708 din Legea 134/2010, arătând că termenul de prescripție privind executarea silită a creanței fiscale a fost întrerupt de mai multe acte de executare silită, chiar și în anul 2012.

Intimatul de a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat cererea de admitere a excepției prescripției dreptului petentului de a solicita înlocuirea amenzii.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Contravenientul sus numit a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei prin procesul verbal de constatare a contravenției: . nr._ /18.11.2002 încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului A..

Deși acesta a avut cunoștință de sancțiunea aplicată semnând de primire procesul verbal de contravenție, nu a achitat amenda contravenționale.

Cum amenzile contravenționale se constituie venit la bugetul local, executarea silită a acestora este reglementată de codul fiscal, respectiv codul de procedură fiscală.

Din această perspectivă, termenul de prescripție, în ceea ce privește executarea creanțelor bugetare este de 5 ani, acesta începând să curgă de la data rămânerii definitive a sancțiunii, fie urmare a necontestării procesului verbal de contravenție, fie, urmare a respingerii irevocabile a unei eventuale plângeri.

În speță, procesul verbal a fost comunicat contravenientului la data întocmirii și nu au fost contestat, sancțiunea amenzii rămânând definitivă.

Demersurile efectuate în vederea executării silite, demarate încă din ianuarie 2008, prin emiterea titlurilor executorii și a somațiilor de plată, au rămas fără finalitate, contravenientul fiind insolvabil. Cu toate acestea ele au efect întrerupător de prescripție, astfel că, un nou termen de prescripție începe să curgă după efectuarea fiecărui act de executare,

Așadar, nu poate fi vorba de prescrierea executării sancțiunii.

Demersurile efectuate în vederea executării silite au rămas fără finalitate, contravenientul fiind insolvabil.

Conform art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Având în vedere aceste prevederi legale, reținând că sus numitul contravenient nu a executat sancțiunile aplicate și nu există posibilitatea urmăririi silite a acestuia pentru realizarea creanței fiscale, găsind așadar întemeiată cererea în ceea ce privește înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ /18.11.2002, instanța o va admite și va dispune înlocuirea acestora cu obligația contravenientului de a presta un număr de 150 ore de activitate în folosul comunității, raportând cuantumul amenzii aplicate la limitele minime și maxime prevăzute de lege pentru faptele sancționate.

Întrucât intimatul a fost reprezentată de curator special, se va dispune virarea din fondul Ministerului Justiției către Baroul A. a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A., .. 17-19, jud. A. în contradictoriul cu intimatul Z. I. reprezentat de curator av. Hac R. cu sediul în A., ., ..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate contravenientului Z. I. cu CNP_ prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18.11.2007, cu obligația de a presta un număr de 55 ore de activitate în folosul comunității.

Dispune virarea sumei de 150 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A., reprezentând onorariu avocat Hac R. numit curator pentru intimată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2013.

Președinte Grefier

E. D. B. G. M. P.

Red./dact. EDB./GMP./05.06.2013

4ex./2 ex. se comunică cu:

- petentul IPJ A. A., .. 17-19, jud. A.

- intimat Z. I. reprezentat de curator av. Hac R. cu sediul în A., ., .

Exp.2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3861/2013. Judecătoria ARAD