Succesiune. Sentința nr. 3656/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3656/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1307/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3656

Ședința publică din 14 mai 2013

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtul R. M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal se prezintă reclamantul asistat de avocat U. C. din Baroul A. și martorul V. C., lipsă fiind pârâtul și martorul H. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu 605 lei taxă judiciară de timbru, ca urmare a eșalonării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.054,03 lei în 10 rate lunare, măsură dispusă prin încheierea din data de 08.04.2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului învederează instanței că martorul H. M. nu s-a prezentat la acest termen de judecată întrucât este plecat la muncă în străinătate, astfel că solicită înlocuirea acestuia cu numitul K. Ignatie, prezent la acest termen de judecată și care cunoaște aceleași aspecte, respectiv în ceea ce privește acceptarea tacită a moștenirii de către reclamant și despre faptul că pârâtul este străin de succesiune prin neacceptare.

Având în vedere absența martorului H. M., apreciind întemeiată cererea de înlocuire a acestuia cu numitul K. Ignatie, prezent la acest termen de judecată, instanța, în baza art. 138 Cod procedură civilă, încuviințează cererea de înlocuire a martorului H. M. cu numitul K. Ignatie și procedează la audierea martorilor sub prestare de jurământ.

Numitul V. C. nu este în măsură să prezinte instanței niciun act de identitate, arătând că nu și-l găsește și prezintă doar cuponul de pensie, arătând că este V. C., cu domiciliul în A., .. 79.

Martorul K. Ignatie l-a identificat pe martorul audiat anterior ca fiind V. C., un vecin de pe ..

Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, în sensul de a se constata că reclamantul este unic moștenitor după defunctul R. M., să se dispună întabularea imobilului în litigiu pe numele reclamantului, tatăl reclamantului fiind fratele defunctului, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /30.01.2013, reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtul R. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:

-să se constate că reclamantul este unic moștenitor al defunctului R. M., în calitate de nepot de frate, fiul defunctului, pârâtul R. M. fiind străin de moștenire prin neacceptare;

-să se constate că masa succesorală după defunctul R. M. se compune din imobilul situat în A., . T.) nr. 72, compus din casă și teren, înscris în CF nr._, provenit din conversia CF_ A.;

-să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului de mai sus, cu titlu de moștenire, îndrumând OCPI A. să facă cuvenitele modificări.

În motivare, reclamantul a arătat că este nepotul de frate al defunctului R. M.. Acesta a decedat la data de 20.02.2005, având ca rude apropiate un fiu adoptat, pârâtul R. M. și un frate (tatăl reclamantului) R. A.. La data decesului, fiul adoptat al defunctului nu mai locuia cu acesta din urmă și nu a venit nici măcar la înmormântarea tatălui său, cu atât mai puțin nu a contribuit la cheltuielile pricinuite de acest eveniment și nici ulterior nu s-a prezentat să revendice vreun drept privind moștenirea sau să facă vreun act din care să rezulte acceptarea tacită a moștenirii.

Nici în ceea ce-l privește pe fratele decedat al defunctului, tatăl reclamantului, acesta nu a făcut niciun act de acceptare a moștenirii nici în termenul de 6 luni și nici ulterior până la decesul său în anul 2010.

Singurul succesor acceptant al moștenirii este reclamantul R. I., astfel cum rezultă din declarația autentificată sub nr._.08.2005.

În drept, reclamantul a invocat art. 672 vechiul Cod civil, art. 976 Noul Cod Civil, iar în probațiune a administrat înscrisuri în copie, respectiv coala CF_ A., acte de stare civilă, declarație autentificată sub nr. 2395/05.08.2005 de BN Medre, încheierea nr._ a BNP G. L., precum și proba cu martorii V. C. și K. Ignatie.

Pârâtul a fost citat în conformitate cu prevederile art. 95 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

Potrivit extrasului CF_ A. (provenit din conversia de pe hârtie a CF_ A.) R. M. este proprietarul tabular al casei și al cotei de 112/449 din terenul întabulat sub nr. top. 2866/b/1, situate în A. .. 72.

Din Încheierea nr. 1 din 20.02.2013 a BNP G. L. și din copia certificatului de deces nr._/29.06.2005, reiese că R. M. a decedat la data de 20.02.2005, succesiunea de pe urma sa nefiind dezbătută.

Conform actelor de stare civilă și a declarației autentice de acceptare de la filele 10-12 dosar, reclamantul este nepotul de frate al defunctului și a acceptat expres succesiunea rămasă de pe urma acestuia, în termen legal, la data de 05.08.2005, prin declarația autentificată sub nr. 3295/05.08.2005 de BNP Reisz-Medre N.-M..

Din declarațiile martorilor audiați reiese că, în afară de reclamant, mai sunt rude cu defunctul R. M., fiul adoptiv al acestuia, R. M. și un frate vitreg a cărei identitate nu a putut fi stabilită, însă nici unul dintre aceștia nu a acceptat moștenirea în termenul legal de 6 luni stabilit de art. 700 din vechiul Cod civil.

Conform art. 672 din vechiul Cod civil, reclamantul are calitate de moștenitor al defunctului fiind un colateral privilegiat al acestuia.

Față de considerentele expuse și în baza dispozițiilor legale ante-menționate instanța va admite acțiunea formulată și va constata că reclamantul are calitatea de unic moștenitor acceptant de pe urma defunctului R. M. decedat la data de 20.02.2005.

De asemenea va constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este compusă din casa și terenul în cotă de 112/449 înscrise în CF_ A. (provenit din conversia de pe hârtie a CF_ A.), situate în A. .. 72.

În baza art. 35 alin. 5 din Legea 7/1996 se va îndruma Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul R. I., cu domiciliul în A., ./A, județul A., împotriva pârâtului R. M., cu domiciliu necunoscut, pentru constatare calitate de moștenitor.

Constată că reclamantul are calitatea de unic moștenitor acceptant de pe urma defunctului R. M. decedat la data de 20.02.2005.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este compusă din casa și cota terenul în cotă de 112/449 înscrise în CF_ A.(provenit din conversia de pe hârtie a CF_ A.), situate în A. .. 72.

Îndrumă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 14.05.2013.

Președinte,Grefier ,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 07.06.2013/6 ex. din care 2 ex. se . style="margin-right:1.25pt"> - R. I.-A., ./A, județul A.

- R. M. – prin afișare la ușa instanței

1 ex. se va comunica: OCPI A., conform art. art. 50 al. 4 din legea nr. 7/1996,

1 ex. se va comunica: Administrația Fiscală a Municipiului A., conform art. 771 al. 6 din L. nr. 571/2003, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, în vederea stabilirii și plății impozitului prev. de art. 77 ind. 1 al. 1 sau al. 3 din L. nr. 571/2003,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 3656/2013. Judecătoria ARAD