Suspendare provizorie. Încheierea nr. 3768/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3768/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 7351/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 3768
Ședința publică din 20 mai 2013
Președinte: C.-E. F.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de contestatorii L. I. T. și L. I., pentru suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarele execuționale nr. 102-103/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D. M., urmare cererii formulate de intimata-creditoare ..
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
Cererea este legal timbrată cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /17.05.2013, contestatorii L. I. T. și L. I. au solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarelor execuționale nr. 102-103/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D. M., până la soluționarea cererii de suspendare ce face obiectul contestației la executare din dosarul nr._ al Judecătoriei A..
În motivare, contestatoarea arată că, intimata-creditoare nu a declarat scadența anticipată a sumei creditului în conformitate cu prevederile contractuale înscrise la art. 6 "Drepturile Băncii în situația apariției unui Caz de Culpă".
În conformitate cu clauza din contractul standard de credit, preformulat de însăși intimata, înscrisă la art. 6, băncii intimate i s-au conferit drepturile survenite în situația apariției unui caz de culpă în executarea contractului din partea petenților, aceasta având la dispoziție luarea a 4 masuri, în funcție de caz, cu obligația prealabilă de a anunța petenții cu privire la luarea unei asemenea măsuri "printr-o notificare scrisă dată clientului".
În situația în care banca ar fi optat pentru măsura înscrisa la art. 6 lit.a) constând în acordarea unei perioade de remediere, iar ulterior, în cazul în care remedierea nu are loc în interiorul perioadei respective, să declare creditul exigibil imediat sau la o anumită dată, având obligația de a comunica petenților prin notificare existentă durata perioadei de remediere.
Întrucât, în speță, banca intimată nu le-a comunicat nicio notificare in acest sens, petenții consideră abuzivă măsura luată, respectiv, de a porni executarea silită împotriva acestora, cu atât mai mult pentru întregul sold al creditului în condițiile nedeclarării în mod legal a scadenței anticipate a creditului, nerespectabil clauzelor contractuale, ceea ce contravine prevederilor art. 969, 970 cod civil (reluate în reglementarea noua la art. 1270, art. 1170 Noul Cod Civil).
Petenții recunosc faptul ca la data de 12.03.2013 au înregistrat o întârziere la plata a trei rate consecutive, aferente lunilor ianuarie, februarie si martie 2013, în cuantum de aproximativ 724,20 euro, întârzierea ratei aferente lunii ianuarie fiind de 66 zile, cea aferentă ratei din februarie fiind de 37 de zile, iar cea aferentă lunii martie fiind de 6 zile. Prin urmare, creanța certă lichidă și exigibilă pentru care, în conformitate cu prevederile art. 662 Cod proc.civ., se putea demara executarea silită a petenților consta din suma celor trei rate restante și a penalităților de întarziere aferente restanței la plata ratelor respective.
Petenții mai precizează că întrucât nu s-a urmat procedura contractuală a declarării creditului exigibil, prin notificarea scrisă prevăzută la art. 6 din contract, suma de 15.507,04 euro (întregul sold al creditului cu penalități de întârziere) arată că nu este exigibilă.
Totodată menționează că prejudiciul adus prin punerea în executarea a contractului de credit pentru întreaga sumă împrumutată, aceasta nefiind scadentă sau declarată scadentă, este considerabil, constând în măsurile de executare silită luate până în prezent împotriva bunurilor și veniturilor petenților.
Petenții relevă faptul că au explicat întreaga situație de fapt atât intimatei creditoare, cât și executorului judecătoresc, respectiv că nu este declarată în mod legal scadența anticipată a întregii sume a creditului și că în prezent nu mai au alte datorii având posibilitatea de a continua plata ratelor în conformitate cu graficul de rambursare. Demersurile au fost în zadar întrucât intimata-creditoare împreună cu executorul judecătoresc au demarat atât procedura urmăririi imobilului aflat în proprietatea petenților, respectiv, întocmirea procesului-verbal de situație, evaluarea imobilului în vederea întocmirii publicației de vânzare la licitație publică, cât și a veniturilor acestora (salariu, respectiv pensie) până la încasarea sumei de 15.507.04 euro și 5.787.60 lei.
Întrucât suma de 15.507,04 euro nu este scadentă, apreciază ca se impune suspendarea executării silite, pentru a minimaliza costurile și prejudiciul moral (generat de eventuala evacuare) atât în ceea ce privește executarea silită îndreptată împotriva acestora, cât și în procedura întoarcerii executării silite, care, doar în acest mod ar putea fi evitată, până la soluționarea contestației la executare formulate în dosar nr._ .
Pentru considerentele invederate instanței, solicită admiterea prezentei cereri de suspendare provizorie a executării silite, de urgentă și fără citarea pârtilor.
În drept își întemeiază cererea pe baza dispozițiilor art. 718 alin. (7) Cod pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Conform art. 718 alin. 7 N. c. pr. civ., suspendarea provizorie a executării silite se poate solicita până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestației la executare, în cazuri urgente și cu depunerea prealabilă a unei cauțiuni.
Contestatoarea a consemnat suma de 3.861 lei la dispoziția Judecătoriei A., conform recipisei . nr._ din data de 16.05.2013, depusă în original la poziția nr. 42/2013 din Registrul special de valori ținut la grefa instanței fiind în acord cu art. 718 alin. 2 lit. a) N. c. pr. civ., dat fiind cuantumul creanței ce se contestă, de 15.507.04 euro; de asemenea, a formulat o contestație la executare împotriva executării ce face obiectul dosarelor 102-103/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D. M., solicitând și suspendarea executării silite, acțiuni ce fac obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei A..
Văzând motivele invocate de către contestatoare în cererea de suspendare provizorie a executării și în contestația la executare și anume aceea contestarii caracterului cert, lichid și exigibil al titlului executor precum si al contestarii valorii creantei, ținând cont și de faptul că executarea silită asupra imobilului debitoarei înainte de soluționarea de către instanța competentă a cererii de suspendare formulată odată cu contestația la executare, ar produce efecte grave, chiar ireparabile în patrimoniul debitoarei în cazul în care cererea de suspendare ar fi admisă, instanța consideră întemeiată cererea, urmând a o admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatorii L. I.-T. și L. I. cu domiciliul în sat Șiria, ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Craveanu S. cu sediul în A., ..33-35, ..
Dispune suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarele execuționale nr. 102-103/2013 al Biroului executorului judecătoresc D. dacian M., urmare cererii formulate de intimata-creditoare B. T. SA-SUCURSALA A., cu sediul în A., .-7, jud.A., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul Dosarului civil_ aflat pe rolul Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, în ședința publică din 20.05.2013.
Președinte, Grefier,
C.-E. F. L. M.
Red./tehn./CEF/LM/20.05.2013
5 ex./3 . comunică cu:
- contestatorii L. I. T. și L. I. – cu domiciliul procesual ales la C..
de av. Craveanu S. din mun. A., ., nr. 33-35, .>
A.;
- intimata-creditoare B. T. SA Sucursala A. – mun. A., .> nr. 5-7, jud. A.;
- B. D. D. M. - mun. A., .. 33-37, .>
A.
← Pretenţii. Sentința nr. 6761/2013. Judecătoria ARAD | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6694/2013.... → |
---|