Pretenţii. Sentința nr. 6761/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6761/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 10288/55/2013

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6761 / 2013

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. E.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari . A. în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. S., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei au răspuns reprezentantul reclamantei Ț. P. I. din Baroul A. în baza împuternicirii avocațiale nr._, reprezentanta pârâților, avocat T. O. din cadrul Baroului A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ și martorul T. D., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care conform dispozițiilor legale, sub prestare de jurământ se audiază martorul prezent, declarația acestuia atașându-se la dosar.

Reprezentantul reclamantei solicită termen pentru ca pârâții să facă dovada că nu au locuit în apartament.

Reprezentanta pârâților solicită termen pentru a depune o sentință a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul_/55/2011, având același obiect, prin care pârâtul a fost obligat doar la plata căldurii care a trecut prin țevi, dosar în care s-a administrat proba cu expertiza, solicitând administrarea probei cu expertiza în termoficare.

Reprezentantul reclamantei se opune, arătând că proba cu expertiza a fost respinsă la termenul anterior învederând că prin expertiză nu se poate dovedi că în apartament nu a locuit nimeni.

Reprezentata pârâților solicită termen pentru a dovedii că în perioada pentru care se pretinde costul căldurii, pârâții erau în străinătate deci nu locuiau și nici nu veneau la apartament ei putând fi obligați cel mult la contravaloarea căldurii care a trecut prin țevi.

Părțile arată că nu mai au alte cereri și probe de propus spre administrare.

Instanța respinge cererile de amânare ca nefondate, și cererile în probațiune formulate de către părți, ca nefiind utile, și în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă, acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul reclamantei depune dovada onorariului avocațial și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată învederând că din lista de cheltuieli rezultă că pârâții au înregistrat restanțe la cheltuieli, că nu le-au achitat, că la dosar sunt probe din care rezultă că asociația a hotărât să treacă la sistemul de calcul a căldurii raportat la suprafața utilă, că martorul audiat a confirmat faptul că pârâții au fost înștiințați despre hotărârea asociației și despre faptul că să-și sigileze caloriferele. Reprezentantul reclamantei apreciază că este rea credință susținerea pârâților că nu s-a locuit acolo.

Reprezentanta pârâților solicită admiterea excepției invocate prin întâmpinare. Depune dovada onorariului avocațial.

Instanța îi aduce la cunoștință că s-a admis excepția invocată de către pârâtă și că aceasta a fost repusă în termenul legal pentru depunerea întâmpinării.

Pe fond, reprezentanta pârâților solicită respingerea acțiunii învederând că dovada faptului că în acel apartament s-a consumat căldură, aparține reclamantei iar aceasta nu a dovedit acest lucru. Menționează că declarația martorului poate fi subiectivă având în vedere interesul material al asociației pentru ceilalți locatari care au beneficiat de reducerea cheltuielilor cu căldura prin obligarea pârâților la plata costului căldurii din apartamentul unde ei nu au locuit.

Reprezentanta pârâților apreciază că acțiunea reclamantei este un abuz, că pretențiile nu au fost dovedite, că pe lista de cheltuieli la familia C. figurează zero persoane iar dacă reclamanta a pretins costul căldurii atunci trebuia să înscrie un număr de persoane în lista de cheltuieli care au consumat căldură ca și la ceilalți locatari. Arată că nu există un text de lege care să prevadă obligativitatea locatarilor de a-și sigila caloriferele.

Având cuvântul în replică, reprezentantul reclamantei, arată că reclamanta a comunicat o invitație la conciliere și nici după aceasta pârâții nu au procedat la sigilarea caloriferelor, că reclamanta s-a opus audierii martorului, că normele de aplicare a legii asociațiilor de proprietari prevăd posibilitatea locatarilor de a contesta cheltuielile pretinse de asociație.

În baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 04.07.2013 formându-se dosarul nr._ reclamanta Asociația de Proprietari . A. în contradictoriu pârâta C. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la: plata sumei de 1749,02 lei, reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei septembrie iulie 2012-martie 2013; plata sumei de 268,43 lei reprezentând penalități de întârziere conform statutului asociației. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată în esență, că pârâta, proprietara apartamentului cu nr. 8 din ., a înregistrat restanțe la plata cheltuielilor locative în cuantum de 1749,02 lei, restanțe care sunt putătoare de penalități potrivit statutului asociației, pârâta fiind notificată în privința debitului, notificare care a rămas însă fără rezultat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( filele 5-34 ).

Cererea este timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru (fila 4).

Pârâta C. Maria, a depus întâmpinare (fila 44-46) prin care a solicitat să se constate nulitatea actelor de procedură, să se dispună desființarea în totalitate a actelor de procedură, nefiind respectate dispozițiile art. 155 pct. 6 Cod pr. civilă; să se dispună repunerea pârâtei în termenul legal de 25 pentru depunerea întâmpinării.

În motivare, pârâta arată că reclamanta, cu rea credință a indicat în cererea de chemare în judecată domiciliul din cadrul asociației, cu toate că cunoștea domiciliul unde pârâta locuia efectiv, respectiv în A. pe ., urmărind prin aceasta, împiedicarea pârâtei în a formula cereri și a depune întâmpinare, menționând că invitația la conciliere i-a fost expediată la adresa din A., ..

Pe fondul cauzei, prin întâmpinare, solicită respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată arătând că nu a fost chemat în judecată C. S., soțul pârâtei, că familia C. nu a locuit niciodată în imobilul ce formează obiectul litigiului, că reclamanta nu i-a înștiințat despre trecerea la un alt sistem de contorizare a căldurii, din tabelul cu cheltuielile de întreținere rezultând că în apartament nu a locuit nimeni, fiind menționat la nr. de persoane cira „0”, neînregistându-se consum de apă caldă și rece, consum de gaz metan sau curent electric iar contoarele la calorifere au fost permanent pe zero.

În drept pârâta invocă dispozițiile art.155 pct. 6, 237 pct. 1-2, 248, 254 pct. 3, 208 pct. 2, 209 pct. 4 Cod pr. civ..

În probațiune depune înscrisuri și solicită proba cu martori.

Reclamanta a formulat la primul termen de judecată, cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (fila 51), solicitând împrocesuare a soțului pârâtei, numitul C. S. și solicită ca citarea pârâților să se facă la adresa din A., ..

La termenul de judecată din 14.10.2013, instanța a soluționat excepția nulității actelor de procedură invocată în cauză, în sensul admiterii excepției (fila 63).

Pârâtul C. S. prin întâmpinare (fila 61-62) formulează aceleași apărări ca și pârâta C. M..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, pârâții C. M. și C. S. – în calitate de proprietari tabulari al apartamentului nr. 8 din imobilul situat în A., .), ., județul A., potrivit listelor lunare de cheltuieli comune întocmite de reclamantă (filele 9-17), figurează cu restanțe la cheltuielile comune ale asociației din care fac parte, cu suma de 1749,02 lei, reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei iulie 2012 – martie 2013.

În drept, sunt incidente disp. art. 32 din HG 1588/2007 „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

Conform dispozițiilor art. 50 al.1 din Legea 230/2007, „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

De asemenea, art. 49 din Legea 230/2007, prevede că „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”.

În acest sens, instanța reține din analiza statutului asociației (filele 19-32), că potrivit art. 78 al. 1 din statutul asociației (fila 31), asociația a stabilit plata unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere. Astfel calculate, penalitățile sunt în cuantum de 268,43 lei, până la data de 30.04.2013 după cum rezultă din modul de calcul depus la dosar (fila 6).

Pârâții prin întâmpinare s-au apărat în sensul că nu datorează cheltuieli de întreținere, privind căldura din apartament, motivat de faptul că aceștia nu locuiesc în imobil, pârâții locuind la o altă adresă.

Instanța reține, că este real faptul că pârâții C. M. și C. S. locuiesc la o altă adresă – respectiv A., . – aspect dovedit pe deplin, cu copiile cărților de identitate ale acestora (fila 48, 49), cât și cu martorul audiat în cauză – T. D. – care este și președintele Asociației de proprietari, apartamentul din litigiu – din A., .), ., ., martor care a relatat faptul că apartamentul era nelocuit în perioada iulie 2012 – martie 2013.

În ceea ce privește sistemul de contorizare a căldurii, din declarația martorului T. D. – propus de pârâți, rezultă că anterior perioadei iulie 2012 nu au existat neînțelegeri întrucât căldura era contorizată (repartitoare de costuri), iar în anul 2012, s-a renunțat la contorizarea căldurii, și s-a trecut la sistemul paușal. Acest aspect este dovedit prin procesul verbal încheiat în cadrul adunării generale din 29.09.2012 (fila 58-59), în care s-a hotărât renunțarea la citirea repartitoarelor de costuri de către . SRL. Din procesul verbal rezultă că familia pârâților nu a fost de acord cu această hotărâre, și că au posibilitatea de a se debranșa de la rețeaua de termofiare.

Din declarația martorului T. D. – propus de pârâți rezultă că hotărârea luată în cadrul Adunării Generale a fost afișată la . cunoștința pârâților atât telefonic, cât și în cadrul unei vizite efectuate de președintele asociației și al administratorului, la domiciliul pârâților, pârâii refuzând în mod constant achitarea căldurii, motivat de nefolosirea apartamentului.

Instanța nu poate reține nulitatea hotărârii adunării generale din 29.09.2012, aceasta fiind luată în conformitate cu art. 24 din Legea 230/2007- privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în cauză nefăcându-se dovada contrară (privind condițiile de convocare, cvorum, comunicare, etc.). În ceea ce privește pretinsa necomunicare a hotărârii, acest aspect a fost combătut chiar prin declarația martorului propus de pârâți - T. D. – care a arătat că hotărârea luată a fost afișată la . cunoștința pârâților atât telefonic, cât și în cadrul unei vizite la domiciliul pârâților.

Sub alt aspect, pârâții nu au formulat o acțiune separată – având ca obiect anularea hotărârii – finalizată cu o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a hotărârii asociației de proprietari, sau o cerere reconvențională, astfel că hotărârea adunării generale se bucură de prezumția de valabilitate, nefiind anulată printr-o hotărâre a instanței.

În cee ce privește plata căldurii, instanța reține din declarația martorului T. D. – propus de pârâți, că deși pârâților li s-a adus la cunoștință posibilitatea debranșării de la sistemul de termoficare, sau al sigilării caloriferelor, aceștia nu au formulat nici o cerere în acest sens.

Instanța reține, că legea în materie, respectiv – art. 30 din Legea 325/2006 - legea serviciului public de alimentare cu energie termică -, prevede două posibilități – debranșarea totală, respectiv deconectarea, astfel:

(1) Debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiții cumulative:

a) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;

b) anunțarea operatorului care are și calitatea de furnizor și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile înainte de debranșare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală;

b) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire;

c) anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.”.

Instanța reține, că în urma hotărârii adunării generale din 29.09.2012, s-a renunțat la citirea repartitoarelor de costuri (instrumente verificate metrologic care permit contorizarea agentului termic consumat) de către . SRL, Asociația de Proprietari trecând la sistemul paușal de calcul al costurilor, nu este posibilă sistarea temporară a căldurii doar prin simpla închidere a robineților – astfel cum susțin pârâții, legea prevăzând în mod expres că: „deconectările/debranșările, se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse” (al. 5 din art. 30 din Legea 325/2006).

Instanța reține, că închiderea faptică a robineților, fără respectarea legii, al documentației necesare, al aprobărilor/acordurilor necesare nu poate conduce la exonerarea pârâților de plata cheltuielilor privind încălzirea, apărările acestora neavând nici un suport legal.

Astfel fiind, în baza textelor legale sus menționate, instanța constată întemeiată acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, o va admite și va obliga pârâții, la plata sumei de 1.749,02 lei, debit principal, reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei iulie 2012 – martie 2013; și a sumei de 268,43 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data de 30.04.2013.

În baza art. 451- 453 Noul Cod procedură civilă, Instanța va obliga pârâții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (fila 67). În ceea ce privește suma de 20 lei – taxa judiciară de timbru, aceasta nu poate fi acordată, nefiind datorată, cererea fiind scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr.230/2007 raportat la art. 29 lit. l din OUG 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., .> cu sediul în A., ., ., în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. S., ambii domiciliați în A., ., jud. A..

Obligă pârâții să plătească reclamantei următoarelor sume:

- 1.749,02 lei, debit principal, reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei iulie 2012 – martie 2013;

- 268,43 lei, creanță accesorie, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data de 30.04.2013.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 04.11.2013

Președinte Grefier

B. I. E. M. D.

Red. B.I.E./Tehnored/DM./ 26.11.2013 / 5 ex. / 3 .>

Emis 3 .: - ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., . sediul în A., ., .

Pârâtii: - C. M. și C. S., ambii domiciliați în A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6761/2013. Judecătoria ARAD