Validare poprire. Sentința nr. 7493/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7493/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 17058/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7493
Ședința publică din 05 decembrie 2013
Președinte: A. N.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare cererea formulată creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP A. în contradictoriu cu terțul poprit . și cu debitorul S. M. M. I. PFA, având ca obiect menținere poprire.
La apelul nominal se prezintă debitorul S. M. M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Debitorul arată că terțul poprit M. SRL are la el o datorie de 5840 lei, rezultată din factura de la fila 5. Arată că este de acord ca suma pe care el o datorează AJPF A. să fie poprită de AJPF A. de la terțul poprit.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2013, creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP A., în contradictoriu cu terțul poprit . și cu debitorul S. M. M. I. PFA, a formulat o cerere de menținere a popririi pentru suma de 5735 lei.
În motivare, a arătat că debitorul S. M. M. I. PFA datora la data de 17.10.2013 la bugetul consolidat al statului suma de 7568 lei, reprezentând impozite provenite din activitatea de topograf.
La data de 20.09.2013, în baza art. 149 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a emis adresa de înființare a popririi nr. 4542/11.09.2013, pentru suma de 5735 lei, pe care terțul poprit a primit-o, întrucât societatea datorează debitorului urmărit această sumă conform fișei sintetice și facturilor fiscale anexate cererii.
. a admis că există o obligație de plată, însă a refuzat să achite banii.
Întrucât debitul urmărit înscris în adresa de înființare a popririi nu a fost achitat de către terțul poprit, iar debitorul este creditor al terțului poprit, a solicitat să se mențină poprirea înființată, urmând ca AFP A., în calitate de creditor bugetar și în baza hotărârii de menținere și validare a popririi să poată proceda la aplicarea modalităților de executare silită față de terțul poprit, pentru recuperarea creanței bugetare.
În drept, a invocat art. 149, 150 din OG nr. 92/2003.
În probațiune, a depus înscrisuri.
Debitorul a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu menținerea popririi înființate asupra terțului poprit.
Terțul poprit nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Având în vedere existența unei datorii de 7568 lei a debitorului M. M. I. PFA față de bugetului statului, prin adresa de la fila 9 din dosar, DGRFP Timișoara – AJFP A. a dispus înființarea popririi, în limita sumei de 5735 lei, asupra sumelor datorate de către terțul poprit . debitorului S. M. M. I. PFA.
Deoarece terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau pentru executarea popririi, creditoarea DGRFP Timișoara – AJFP A. a solicitat prin prezenta cerere menținerea popririi înființate.
Instanța reține că, potrivit art. 149 al. 5, 8 și 9 din OG nr. 92/2003,
„(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
(8) Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi.
(9) După înființarea popririi, terțul poprit este obligat:
a) să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare”.
Ca urmare, constatând:
● existența titlului executoriu al creditoarei față de debitor cu privire la suma de 7568 lei (fila 8),
● existența datoriei terțului poprit față de debitoare (potrivit înscrisului de la fila 5 și potrivit celor arătate de debitor),
● faptul că adresa de înființare a popririi a fost comunicată de creditoare terțului poprit la 20.09.2013 (fila 9),
și întrucât terțul poprit n-a dat curs popririi înființate, instanța, în baza art. 150 din OG nr. 92/2003, va admite cererea formulată de creditoarea DGRFP Timișoara – AJFP A. și, în consecință, va menține poprirea înființată - în limita sumei de 5735 lei - de creditoarea DGRFP Timișoara – AJFP A. asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit . debitorului S. M. M. I. PFA, urmând ca pe baza prezentei hotărâri, creditoarea să poată începe executarea silită a terțului poprit (potrivit art. 150 al. 3 din OG nr. 92/2003).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea DGRFP Timișoara – AJFP A., C._, cu sediul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu terțul poprit ., CUI_, cu sediul în A., ./A, jud. A. și debitorul S. M. M. I. PFA, CUI_, cu sediul în A., ., ., ..
Menține poprirea înființată - în limita sumei de 5735 lei - de creditoarea DGRFP Timișoara – AJFP A. asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit . debitorului S. M. M. I. PFA.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2013.
Președinte Grefier
A. N. C. M.
Red/tehored/AN/CM/18.12.2013; se comunică părților.
← Pretenţii. Încheierea nr. 2448/2013. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Încheierea nr. 5552/2013. Judecătoria ARAD → |
---|