Anulare act. Sentința nr. 3687/2015. Judecătoria ARAD

Judecătoria ARAD - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 3687/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 15430/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3687

Ședința publică din 26 iunie 2015

Președinte: R. A. C.

Președinte: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta G. C. F. în contradictoriu cu pârâtele B. SA și E. N. Europe Funding II B.V, având ca obiect anulare act, în vederea pronunțării.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.06.2015.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 08.09.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta G. C. F. în contradictoriu cu pârâtele B. SA-Agenția B. M., B. SA și E. N. Europe Funding II B.V, a solicitat instanței:

1. constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor din Contractul de credit ipotecar nr. HL13298/16.07.2007 prin care:

-se stabilește obligația de plată a unui comision de administrare lunară a creditului, aplicat la valoarea soldului creditului (art. 4.6, art. 4.10 lit. b și implicit art. 5.2 și 8.1 liniuța 3 sau orice alt text contractual care face referire la comisionul de administrare);

-se stabilește dreptul băncii de a modifica unilateral cuantumul dobânzii și al comisioanelor bancare (art. 4.5. sau orice alt text contractual care face referire la dobânda majorată față de rata de dobânda fixă stabilită la art. 4.2 din contract);

2. constatarea caracterului abuziv și consecutiv nulitatea absolută a clauzelor din Actul adițional nr. 1/15.02.2010 (Condiții speciale ) prin care este stabilită marja fixă de 8 pp (art. 2.2, din actul adițional, precum și orice alt text contractual care face referire la dobânda calculată conform acestei marje);

3. constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții speciale ) prin care este stabilită marja fixă de 8 pp (art. 2.2 din actul adițional, precum și orice alt text contractual care face referire la dobânda calculată conform acestei marje);

4. constatarea caracterului abuziv și consecutiv nulitatea absolută a clauzelor din art. VIII 1 pct. 11 lit. ii) din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții generale de creditare) prin care împrumutatul renunță la invocarea beneficiului discuțiunii și diviziunii;

5. constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor din art. X 5 din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții generale de creditare), prin care se stabilește competența instanței de la București pentru soluționarea litigiilor dintre părți;

6. obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de administrare perceput abuziv anterior semnării actului adițional nr. 1/15.02.2010, plus dobânda legală calculată din momentul plății până la data restituirii efective;

7. obligarea pârâtelor la restituirea dobânzii percepute anterior semnării actului adițional nr. 1/15.02.2010, peste rata fixă stabilită la art. 4.2 din contract, plus dobânda legală calculată din momentul plății până la data restituirii efective;

8. obligarea pârâtelor la restituirea dobânzii percepute ulterior semnării actului adițional nr. 1/15.02.2010 și până la semnarea Actului adițional nr. 2/23.05.2011, peste dobânda fixă stabilită la art. 2 alin. 1 lit. i din Actul adițional nr. 1/15.02.2010 (Condiții speciale), plus dobânda legală calculată din momentul plății până la data restituirii efective;

9. obligarea pârâtelor la restituirea dobânzii percepute ulterior semnării actului adițional nr. 2/23.05.2011, peste dobânda fixă stabilită la art. 2 alin. 1 lit. i din Actul adițional nr. 2/2011 (condiții speciale), plus dobânda legală calculată din momentul plății până la data restituirii efective, precum și la stabilirea pentru viitor a dobânzii în cuantumul fix stabilit la art. 2 alin. 1 lit. i din Actul adițional nr. 2/23.05.2011;

10. obligarea pârâtelor să recalculeze ratele și accesoriile creditului în funcție de paritatea L.-CHF de la data contractării creditului (16.07.2007), precum și să restituie sumele percepute care depășesc acest curs;

11. cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între fostul său soț, J. V. Ș., în calitate de împrumutat, reclamanta, în calitate de codebitor și B. SA Agenția B. M. A., în calitate de creditor, s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr. HL_/16.07.2007 având ca obiect suma de_ CHF.

Reclamanta împreună cu fostul său soț s-au obligat să returneze creditul contractat la termenele și în cuantumul stipulate în contract, având ca premisă cursul valutar al CHF de la aceea data (1,7-2,2), însă pe parcursul derulării contractului acest curs a crescut la aproape dublul parității inițiale, cu consecințe grave asupra capacității de a-și îndeplini obligațiile contractuale. Acesta este motivul pentru care, în anul 2010, aceștia au solicitat creditoarei o reeșalonare a creditului, o perioadă de grație și o reducere a ratei de plată.

În acest sens, s-a încheiat Actul adițional nr. 1/15.02.2010 la contractul de credit ipotecar, prin care acesta a fost adaptat la condițiile minime cerute de OUG nr. 50/2010. Dacă de la data actului adițional au fost suprimate toate celelalte comisioane până atunci percepute în mod nelegal, introducându-se un comision de administrare cont curent adecvat, formula de calcul a dobânzii, deși respectă formal cerințele noului act normativ, stabilirea marjei fixe la 8 p.p. a avut ca rezultat creșterea dobânzii în raport cu vechea formulă de calcul, stabilită unilateral și arbitrar de către bancă.

Ca urmare a unei noi cereri de reeșalonare formulate în anul 2011, s-a încheiat Actul adițional nr. 2/23 mai 2011 în care marja fixă a băncii este tot 8 p.p.

Reclamanta subliniază că cele două acte adiționale i-au fost înmânate de reprezentanții pârâtei 1 abia la data de 24.07.2014, în urma solicitării sale exprese în acest sens.

Precizează că între pârâta 2 (creditorul inițial) și pârâta 3 (creditor) a intervenit contractul cadru de vânzare-cumpărare creanțe din data de 11.07.2008 prin care s-a cesionat creanța în valoare de_,52 CHF în data de 20.10.2008 izvorâtă din contractul de credit nr. HL_ din data de 16.07.2007, pârâta 2 păstrând calitatea de administrator al contractului de credit nr. HL_ din data de 16.07.2010.

Pârâta de ordin 3 a demarat executarea silită împotriva reclamantei în baza contractului de credit nr. HL_/16.07.2007, a Actului adițional nr. 1/2010 și a Actului adițional nr. 2/2011, precum și a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 201/16.07,2007, fiind înregistrat dosarul execuțional nr. 601/2014 la B. Siegmeth R.. La momentul formulării prezentei acțiuni, a fost demarată urmărirea silită imobiliară asupra imobilului care constituie obiect al contractului de ipotecă. Precizează că a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul execuțional menționat, ce este înregistrată sub dosar nr._/325/2014 la Judecătoria Timișoara.

Clauzele contractuale reclamate îndeplinesc toate cerințele generale pentru a fi considerate abuzive: conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, „se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii". Art. 4 alin. 1 din același act normativ arată că „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților", în timp ce aliniatul 2 prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv".

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede în mod expres: „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului".

Toate clauzele contractelor de credit sunt clauze standard prestabilite, creditoarea B. SA utilizând acest formular de contract în toate creditele pentru consum, reclamanta neavând posibilitatea negocierii acestora. Astfel cum prevede același act normativ, dacă un profesionist pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul, proba acestui fapt cade în sarcina sa.

Comisionul de administrare a creditului, perceput anterior semnării actului adițional, care nu constituie contravaloarea prestării vreunui serviciu contractual, nu poate fi decât rezultatul unei clauze abuzive, care nu poate produce efecte juridice conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Atâta timp cât funcția și destinația comisionului de administrare nu au fost evidențiate în contract, orice consumator ar fi fost într-o poziție dezavantajată față de bancă și imposibilitate reală de a negocia acest comision. De asemenea, instanța supremă reține că potrivit Rezoluției Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator în mod corect și echidistant, iar faptul că nu s-au solicitat lămuriri suplimentare de consumator cu privire la acest comision nu este de natură a complini această obligație a băncii și nici de a imprima clauzei un caracter clar și inteligibil. Din moment ce nu s-a prevăzut în contract o obligație corelativă a băncii, câtă vreme riscul contractului este acoperit prin constituirea garanțiilor, este evident că prin introducerea comisionului de administrare se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.

Împrejurarea că acest comision se datorează „pentru creditul acordat" nu face altceva decât să confirme caracterul său arbitrar și incompatibil cu rigorile Legii nr. 193/2000.

În continuare, reclamanta arată faptul că legislația acum în vigoare permite perceperea unui comision cu aceeași denumire nu înseamnă că sumele percepute cu titlu de comision de administrare în acest contract sunt conforme cu noile prevederi ale OUG nr. 50/2010. Un comision de administrare trebuie să fie justificat și să reflecte costul real al operațiunii de administrare, să fie rezonabil și transparent.

Astfel cum reiese din actele adiționale, în prezent comisionul de administrare al contul curent este în cuantum de 1,5 lei lunar, accepțiune la care se referă noua legislație.

Pe cale de consecință, clauza în baza căreia a fost perceput comisionul de administrare anterior semnării primului act adițional este una abuzivă, care nu produce efecte contra consumatorului, situație în care se impune restituirea acestui comision, cu dobândă legală până la data restituirii efective.

Cu privire la dobândă, reclamanta a arătat că, clauza este abuzivă în condițiile în care se prevede la art. 4.1. al. 2 din contractul de credit inițial că „după această perioadă (de 1 an - n.n.) dobânda este indexabilă”, fără niciun fel de criteriu precizat în contract.

De aceea, banca trebuia să se conformeze dispozițiilor legii și să prevadă în contractul de credit situația clară (motivul întemeiat) care să-i fi permis modificarea unilaterală a ratei dobânzii astfel încât, la momentul perfectării acestuia, clauza să fie previzibilă, adică consumatorul să fie în posesia tuturor informațiilor și să știe că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi modificată.

În consecință, prin neindividualizarea în vreun mod a elementelor care să permită băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii curente stabilită prin contract, în lipsa unui criteriu obiectiv clar și previzibil, modificarea dobânzii este lăsată la libera apreciere a băncii, în mod discreționar, făcând loc arbitrariului si creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Cum însăși clauza prin care se stabilește modul de calcul al dobânzii are caracter abuziv, ea nu poate produce efecte juridice față de consumator.

Astfel cum a învederat, dublarea cursului leu-CHF în defavoarea monedei naționale coroborat cu perceperea abuzivă a comisionului de administrare și a dobânzii mai mari decât dobânda fixă, i-au cauzat reclamantei o situație deosebit de împovărătoare, fapt ce a determinat-o să apeleze la creditoare în vederea obținerii unei reeșalonări și unei scăderi a ratei lunare, chiar cu caracter temporar.

Cu această finalitate s-a încheiat Actul adițional nr. 1 din data de 19.07.2010, prin care s-a reformulat modul de calcul al dobânzii. Similar contractului inițial, a fost stabilită o rată inițială fixă, de 4,00% pe an, iar după primul an o dobândă variabilă, formată din indicele LIBOR la 6 luni plus marja fixă de 8 p.p. Același lucru s-a întâmplat și ca efect al semnării Actului adițional nr. 2/23.05.2011, fiind stabilită o rată anuală fixă în primul an, de 5,10% pe an, iar după primul an o dobândă variabilă, formată din indicele LIBOR la 6 luni plus marja fixă de 8 p.p.

Lipsa caracterului negociat al actelor adiționale este cu atât mai evidentă cu cât semnarea lor a fost determinată de situația financiară precară a reclamantei și a familiei și de teama că întregul credit să devină scadent dacă nu obține reeșalonarea.

Reclamanta mai învederează că este ușor de observat că numai marja fixă de 8 p.p. (care se regăsește în ambele acte adiționale) depășește cuantumul fix inițial stabilit cu aproape 50%. Mai mult, dobânda rezultată în urma aplicării formulei din actele adiționale este mai mare decât dobânda rezultată ca efect al clauzei indiscutabil abuzive anterior încheierii acestor acte. Situația aparent paradoxală se explică prin aceea că, profitând de situația precară a reclamantei, în stabilirea marjei fixe la 8 p.p. banca a impus un cuantum disproporționat de mare, cuantum care să acopere variația inițial arbitrară a dobânzii, și care în final să ducă la obligații mai mari din partea consumatorului.

Din moment ce dobânda, în concret, este mai mare decât cea inițial abuziv stabilită, este fără putință de tăgadă că și în această formulă, cerința existentei disproporției vădite între drepturile și obligațiile părților se menține.

Coroborat cu absența oricărei negocieri și cu situația financiară precară care a condus reclamanta la nevoia acceptării actului adițional, sunt fără îndoială îndeplinite cerințele din art. 6 al Legii nr. 193/2000, situație în care nici dobânda variabilă, stabilită prin actele adiționale, nu produce efecte în ceea ce privește consumatorul.

Referitor la clauza privind renunțarea împrumutatului la dreptul de discuțiune și diviziune, reclamanta a arătat că este lovită de nulitate absolută, nefiind negociată direct și creând în detrimentul acestuia și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește clauza de litigii prin care se stabilește competența de soluționare în favoarea instanțelor din București, unde se află sediul principal al creditorului, reclamanta a arătat că astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

În continuare, reclamanta a mai arătat referitor la clauzele privind derularea contractului în CHF că acestea sunt de asemenea lipsite de componența lor negociată, fiind impuse în formularul de adeziune al băncii. În aprecierea echilibrului contractual trebuie avut în vedere criteriul echivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, or, clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea unui avantaj economic vădit disproporționat în favoarea băncii.

Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar, au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului și, în consecință, incumba în sarcina reclamantei obligația vădit disproporționale față de cele în considerarea cărora reclamanta și-a exprimat voința de a se angaja juridic.

Menționează că autoritățile și instanțele din Franța au calificat, încă din anul 2011, ca fiind produse financiare toxice toate creditele în franci elvețieni contractate de populație sau de autoritățile administrației locale, iar instanțele din țări ca Ungaria, Bulgaria, Croația au dispus înghețarea cursului de schimb CHF și denominarea în moneda națională a creditelor.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 din Legea 193-2000 iar în probațiune a depus înscrisuri.

Pârâta B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că în data de 16.07.2007 a acordat un credit ipotecar in valoare de_ CHF pe o perioadă de 360 luni, conform contractului de credit nr. HL13298.

În momentul acordării creditului, B. SA. punea la dispoziția clienților o anumită ofertă pentru dobânzile, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă clienților săi la vremea respectivă, clientul a ales un produs de creditare cu dobânda variabilă acordat în moneda CHF.

Operațiunea de achiziționare a sumelor de plată în valuta creditului (conform graficului de rambursare) este la libera alegere a clienților, fără ca B. să impună acestora, implicit și operațiuni de schimb valutar sau licitații valutare, prin unitățile sale teritoriale; clienții pot să-și aleagă orice curs de schimb din piața financiar-bancară pentru a rambursa datoria din surse proprii.

Pârâta a învederat că pentru a determina clar limitele si condițiile judecății-cererii de chemare în judecată, instanța va trebui se stabilească mai întâi dacă și în ce măsură clauzele considerate abuzive se încadrează sau nu în Anexa la Legea nr. 193/2000. Dacă o asemenea încadrare nu este posibilă — și, așa cum urmează să demonstreze în continuare, calificările făcute de reclamantă sunt forțate, artificiale și nu pot fi reținute, înseamnă că, practic, discuția pentru fiecare clauză pretins abuzivă se va purta cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea în speță a condițiilor generale prevăzute de art. 4 din lege.

Pârâta solicită instanței să rețină, cu titlu general, valabil pentru toate categoriile de clauze examinate că nu poate fi vorba de rea-credință.

În primul rând, contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.

În al doilea rând, contractul în discuție este în deplină concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referință în care a fost încheiat, când creditul în România a cunoscut o expansiune extraordinară, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe piața imobiliară și pe o exacerbare a consumului. Ar fi o gravă eroare să se ignore contextul economic în care au fost încheiate contractele și practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicată astăzi contractelor încheiate în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ și economic, noua scară de valori practicată în prezent în condiții de criză economică și financiară.

Așadar, nu poate fi vorba de reaua-credință a băncii care, la încheierea contractului cu reclamanta nu a făcut altceva decât să țină seama de prevederile legale și practicile bancare curente.

Ca și concluzie generală, pârâta a solicitat instanței să rețină faptul că din punct de vedere subiectiv, poziția sa pe piața serviciilor bancare în perioada de referință a fost una corectă, care s-a încadrat în comportamentul normal și firesc în contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cat și practicile bancare generalizate in sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credință, deoarece clauzele criticate de reclamantă din contractul încheiat cu B. nu aveau nimic exorbitant în raport cu clauzele general practicate în sistemul bancar în perioada respectivă.

În aceste condiții, pârâta solicită să constate că: în momentul încheierii contractului de către împrumutat, situația de fapt existentă corespundea întru-totul prevederilor legale aplicabile, neexistând nici o obligație a băncilor de a include anumite prevederi obligatorii în conținutul contractelor de credit; reglementarea ulterioară, expresă, a obligației de a include anumite mențiuni în cuprinsul contractelor de credit demonstrează inexistența unei astfel de obligații tacite, implicite, anterioare.

Cu privire la clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, pârâta a arătat că astfel cum a demonstrat, pct. 1 lit. a), b) și g) nu sunt incidente, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

De altfel, reclamanta nici nu argumentează în ce ar consta acest dezechilibru semnificativ, în condițiile în care este evident faptul că modificarea unilaterală a comisioanelor avea ca temei costurile reale ale băncii legate de administrarea creditelor, costuri care, la rândul lor, aveau la bază factori obiectivi.

Consideră că instanța nu poate reține ca fiind abuzivă o clauză contractuală care este prevăzută de un text de lege și a fost redată integral în cuprinsul acestor articole. A susține faptul că aceste clauze ar fi clauze abuzive echivalează cu a susține faptul că art. 36 alin 1 și 3 din OUG 50/2010 contravine cu art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 or, în opinia pârâtei nu se află în fața acestui lucru.

Prin informarea prealabilă și prin semnarea convenției, reclamanta a confirmat că a citit, înțeles și acceptat toți termenii si condițiile prevăzute în Clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea lui, contractul producându-și efectele juridice după momentul semnării lui de către părțile contractante.

Nivelul dobânzii variabile, al taxelor și comisioanelor a fost stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale, precum și cu politica comercială proprie a băncii.

Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune înmulțirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca bază de calcul în forma de determinare a valorii comisionului lunar. Astfel, valoarea comisionului scade proporțional cu soldul, aplicându-se în funcție de numărul de zile al fiecărei luni rezultând sumele ce se regăsesc în graficul de rambursare anexat contractului de credit.

Ratele, reprezintă anuități lunare constituite din principal, dobânda și comisioane (ex: comision de administrare cont și comision de administrare credit).

Ținând cont că dobânda reprezintă o variabilă și ratele lunare variază, partea percepută lunar nu este constantă.

Cuantumul lunar al acestor comisioane se regăsește în graficul de rambursare anexat contractului de credit și reprezintă o componentă a produsului achiziționat de clienți, urmare a opțiunii acestora de a contracta în condiții prealabil cunoscute și a unui consimțământ valabil exprimat.

Din analiza tuturor elementelor prezentate mai sus, reiese faptul că pârâta și-a respectat în totalitate prevederile contractuale, astfel încât nu poate fi reținut în sarcina sa caracterul abuziv al unor clauze contractuale.

În condițiile în care reclamanta solicită constatarea nulității a unui număr considerabil de clauze principale și esențiale contractului, dintre care cea referitoare la rambursarea anticipată poate fi scoasă din discuție, presupunând s-ar constata caracterul abuziv, practic elementele esențiale pentru bancă și în considerarea cărora a încheiat contractul de credit sunt anulate (respectiv dobânzile și comisioanele), pârâta consideră că planează un serios dubiu ca, în aceste condiții, contractul mai poate continua.

Pârâta arată că în niciun caz însă contractul de credit nu poate continua cu dobânda fixă promoțională, aplicarea acestei dobânzi producând prejudicii semnificative și un dezechilibru major în defavoarea băncii. Este exclusă continuarea contractului în aceste condiții, cu atât mai mult cu cât banca a acordat deja beneficii succesive reclamantei, atitudinea acesteia captând un vădit caracter abuziv. Reclamanta a optat pentru un produs de creditare cu dobândă variabilă, iar în urma negocierilor i-au fost acordate multiple facilități.

Pârâta înțelege să invoce în apărarea sa și Decizia nr. 4520 din 15.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar_ privind pe reclamantul Voda Steluța care motivează ca „Intervenția instanței în sensul solicitat de reclamante ar însemna ca Banca sa perceapă o dobândă inferioară dobânzii de finanțare obținută de aceasta și dobânzii acordate de bancă la depozite, ceea ce duce la o disproporție între contraprestațiile părților și lipsește contractul de cauză juridică. Cauza esențială a contractului este cea privind prețul, adică dobânda agreată de parți. Printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, devine element impus cu consecința lipsirii de cauză a contractului”.

Cu privire la susținerea reclamantei potrivit căreia creditorul nu a negociat clauza privind cursul variabil al ratei de rambursare, raportată la cursul de schimb al CHF nu poate fi reținută în cauză, întrucât creditul a fost în moneda CHF, iar cursul de schimb este influențat atât pozitiv cât și negativ de o multitudine de factori de piață, dar și de politica generală.

Pârâta a mai arătat că este evident că moneda elvețiană s-a apreciat atât față de euro cât și față de dolarul american, diferențele de raport fiind determinate de puterea economiilor acestor monede precum și de teoriile aplicate.

În consecință, rezumând, pârâta mai arată că OUG 50/2010 a intrat în vigoare la data de 21 iunie 2010; conform art. 95 din ordonanța mai sus menționată, banca avea termen limită de modificare a clauzelor contractuale data de 19 septembrie 2010; conform art. 95 alin. 5, nesemnarea de către client a Actului adițional era/este considerată acceptare tacită și se aplică de drept; reclamanta a luat la cunoștință din cadrul notificării efectuate de bancă despre conținutul clauzelor contractuale modificate în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, precum și de efectul acceptării tacite al nesemnării Actului adițional;

În baza celor precizate, modul de calcul și transparentizare a dobânzii creditului conform dispozițiilor legale, deja produc efecte juridice în relația contractuală între bancă și reclamantă.

Pârâta a procedat în conformitate cu prevederile legale, conținutul inițial al clauzelor contractuale a căror analiză se cere și al căror caracter abuziv se solicită a fi constata nemaifiind aplicabile în prezent, contractul fiind actualizat prin prisma modificărilor legislative în vigoare, care produc deja efecte juridice.

Pârâta E. N. Europe Funding II BV a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună pe cale de excepție: admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la anularea clauzelor din art. VIII 1 pct. 11 lit ii) din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 și, pe cale de consecință, respingerea acestui capăt de cerere ca lipsit de interes; pe fondul cauzei: respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cu privire la excepția invocată, pârâta a arătat că reclamanta a solicitat anularea clauzelor din art. VIII 1 pct. 11 lit. II) din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 prin care împrumutatul renunță la invocarea beneficiului discuțiunii și diviziunii. Față de acest capăt de cerere, pârâta arătă că beneficiul diviziunii și discuțiunii sunt procedee juridice puse de legiuitor la îndemâna fideiusorilor (nu a codebitorilor).

În prezenta cauză, nu a fost instituită garanția personală a niciunui fiediusor, astfel încât prin anularea acestei clauze, reclamanta nu ar obține niciun folos practic.

În concluzie, pârâta solicită instanței admiterea excepției lipsei de interes a acestui capăt de cerere și, pe cale de consecință, respingerea acestuia ca fiind lipsit de interes.

Pe fondul cauzei, cu privire la condițiile în care poate fi constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale, pârâta a arătat că pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea a următoarelor condiții: clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 Legea 193/2000); clauza să nu fi fost negociată; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere; dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.

Cu privire la caracterul presupus abuziv al clauzei care instituie dobânda curentă, pârâta a învederat următoarele: reclamanta a formulat critici care vizează caracterul presupus abuziv al clauzei care permite băncii să modifice rata dobânzii curente.

Acest tip de clauze erau instituite la acea dată (data încheierii contractului de credit) în lipsa unor factori de referință reglementați expres de lege, cum este în prezent indicele Libor CHF, instituțiile bancare stabilindu-și individual o dobândă de referință care era revizuită temporar, în cazul în cazul în care aveau loc fenomene majore pe piața de capital.

De asemenea, la acel moment nu exista nicio dispoziție legală care să interzică sau să sancționeze în vreun fel stabilirea de către profesionist a unei dobânzi de referință aplicabilă tuturor produselor pe care le comercializează.

Odată cu . OUG 50/2010, această clauză a fost considerată abuzivă și implicit lovită de nulitate absolută.

Dispozițiile OUG 50/2010 nu pot fi aplicate unor situații juridice trecute (așa cum prevede și art. 39 din Legea 288/2010), motiv pentru care aceste dispoziții vor produce efecte de la încheierea Actului adițional nr. 1/15.02.2010.

Potrivit contractului de credit, dobânda variază în funcție de costurile resurselor de creditare ale băncii. O astfel de clauză a fost aplicată contractului de credit la inițiativa clientului care, putând opta între cele două tipuri de dobândă (fixă sau variabilă), a ales în mod expres dobânda variabilă.

Ambele tipuri de dobândă oferă avantaje si dezavantaje. O dobândă fixă reprezintă în mod evident avantajul efectuării unor plăți constante pe întreaga durata de rambursare a creditului. Pe de alta parte, mai ales în cazul creditelor pe durată medie sau lungă, cuantumul dobânzii fixe este stabilit încă de la început, astfel încât să fie respectate exigențele unei politici predențiale stabilite de BNR, indiferent de evoluția viitoare a condițiile de piață.

În mod corespunzător, o dobândă variabilă prezintă dezavantajul unor modificări succesive în funcție de evoluția condițiilor de piață, dar permite băncii să ofere pe întreg parcursul derulării creditului cea mai bună dobândă în funcție de condițiile pieței, așadar permite consumatorilor să beneficieze de scăderi de dobândă.

Cu privire la modificarea dobânzii în funcție de costul resurselor de creditare, pârâta reiterează că principalii factori care influențează creșterea costurilor resurselor de creditare ale Băncii sunt: condițiile pieței monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative, care derivă din nivelul și remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie, costurile de refinanțare pe piețele monetare și nivelul mediu al dobânzii aferente depozitelor atrase de către Banca.

Modificarea dobânzii în funcție de costurile resurselor băncii corespunde întru totul prevederilor legale aplicabile în momentul încheierii contractului de credit, astfel încât nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei în raport cu data încheierii contractului și dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive cin contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Nici o prevedere legală aplicabilă în anul 2007 nu interzicea băncii perceperea unei dobânzi variabile în funcție de indici de referință interni. Mai mult, OG nr. 21/1992 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 174/2008 prevedea în art. 93 posibilitatea furnizorilor de servicii financiare de a percepe o dobândă variabilă în funcție de un indice de referință intern, singura condiție suplimentară introdusă de acest act normativ fiind aceea ca acest indice să fie unic pentru toate produsele operatorului economic.

Dobânda variabilă a fost percepută de Bancă doar în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit, respectiv data de 16.07.2007 și data intrării în vigoare a Actului adițional nr. 1 din data de 15.02.2010.

Pârâta susține că pentru toată această perioadă, instanța nu are temei legal în baza căruia să poată cenzura clauza referitoare la dobânda variabilă, față de faptul că actul normativ care constituie temei de drept pentru aprecierea legalității clauzei contractuale referitoare la dobânda variabilă îl reprezintă art. 37 din OUG nr. 50/2010.

În condițiile în care modul de calcul al acesteia respecta dispozițiile art. 37 din OUG 50/2010, a susține că și acest mod de calcul este abuziv înseamnă să se afirme că însăși legea este abuzivă, ceea ce este un non –sens juridic.

În ceea ce privește comisionul de administrare credit, pârâta arătă că acesta este o componentă a prețului contractului și, prin raportare la principiul libertății contractuale, prețul nu poate avea caracter abuziv.

La încheierea contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă nelegalitatea comisionului de administrare a creditului, care să interzică perceperea acestui comision sau care să sancționeze în vreun fel clauza care îl instituie, iar tot ceea ce nu este interzis, este permis.

Prin urmare, fiind o parte integrantă a prețului contractului, comisionul de administrare credit nu poate face obiectul unei analize sub aspectul caracterului abuziv.

În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că este abuzivă clauza contractuală prin care este stabilită competența de soluționare a litigiilor dintre părți în favoarea instanței din București, pârâta arată că această clauză nu poate fi considerată abuzivă, având în vedere că determinarea competenței prin contract este o posibilitate pe care legea o recunoaște părților.

Cu privire la petitul referitor la recalcularea ratelor și accesoriilor creditului în funcție de paritatea L. - CHF de la data contractării creditului, pârâta a arătat că reclamanta a optat la încheierea contractului pentru obținerea unui credit în franci elvețieni, bazându-se pe stabilitatea acestei monede, asumându-și implicit și riscul devalorizării acesteia.

Pârâta menționează că nici ea și nici cedenta ca instituție bancară nu pot influența cursul valutar al francului elvețian, întrucât cursul valutar al acestei monede nu depinde de voința acestora, astfel încât nu se poate reține vreo culpă a creditorului pentru aprecierea francului elvețian în raport cu leul.

Față de toate considerentele expuse și argumentate mai sus, pârâta a solicitat instanței pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la anularea clauzelor din art. VIII pct. 11 lit. ii) din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 și, pe cale de consecință, respingerea acestui capăt de cerere ca lipsit de interes; pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus completare de acțiune prin care, adițional petitelor din cererea introductivă, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a art. 10.2 din Contractul de credit nr. HL13298/16.07.2007.

Reclamanta a arătat că deși această clauză nu este reluată nici în Actul adițional nr. 1/15.02.2010 și nici în Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (acte adiționale care rescriu integral contractul de credit, astfel cum se specifică în mod expres în preambulul lor), în dosarul execuțional nr. 601/2014 al B. Siegmeth R. (care se fundamentează pe titlul executoriu constând în contractul de credit nr. HL13298/16.07.2007), reclamanta este urmărită silit și pentru suma de 8798 eur rezultând din titlul executoriu constând în contractul de credit ipotecar bancar nr._/19.05.2004 și contract de ipotecă nr. 5572/19.05.2004, deși ratele de credit aferente contractului de credit nr._/19.05.2004 sunt achitate la zi.

În cauză au fost administrate: proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți; interogatoriul pârâtei.

Analizând acțiunea formulată prin prisma prevederilor legale și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Între J. V. Ș., în calitate de împrumutat, și G.( fostă J.) C. F., în calitate de codebitor, pe de o parte și pârâta .-a încheiat la data de 16.07.2007 contractul de credit ipotecar nr. HL_, având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în sumă de 49.400 CHF, pe o durată de 360 de luni, cu destinația de nevoi personale - refinanțare.

Creditul a fost acordat cu o dobândă fixă pentru perioada cuprinsă între data primei trageri și 12 luni, iar după această perioadă banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânzile și comisioanele bancare( art.4.5) .Conform contractului s-a perceput un comision de acordare credit de 1% din valoarea creditului și un comision de administrare lunară de 0,10% din valoarea soldului (art. 4.10).

Cu privire la contractul de credit ipotecar nr._/2007, părțile au încheiat două acte adiționale, la 15.02.2010 și respectiv 23.05.2011,

în anul 2010, aceștia au solicitat creditoarei o reeșalonare a creditului, o perioadă de grație și o reducere a ratei de plată.

Prin Actul adițional nr. 1/15.02.2010 contractul de credit ipotecar, a fost adaptat la condițiile cerute de OUG nr. 50/2010 fiind menținut comisionul de administrare cont curent, iar dobânda a fost stabilită după formula: Libor CHF la șase luni + marja fixă,

La data de 11.07.2008, între pârâta B. și pârâta E. N. Europe Funding II B.V. s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare creanțe, aferente mai multor contracte de credit, printre care și contractul din speță.

Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită instanței să constate că următoarele clauze sunt abuzive: art. 4.6, art.4.10 lit b și implicit art.5.2 și 8.1 prin care se stabilește un comision de administrare; art.4.5. prin care se stabilește dreptul băncii de a modifica unilateral cuantumul dobânzii și al comisioanelor bancare ; art. 2.2, din actul adițional nr. 1/15.02.2010 (Condiții speciale ), precum și orice alt text contractual prin care este stabilită marja fixă de 8 pp ; art. art. 2. din actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții speciale) prin care este stabilită marja fixă de 8 pp; art. VIII 1 pct. 11 lit. ii) din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții generale de creditare) prin care împrumutatul renunță la invocarea beneficiului discuțiunii și diviziunii; art. X 5 din Actul adițional nr. 2/23.05.2011 (Condiții generale de creditare), prin care se stabilește competența instanței de la București pentru soluționarea litigiilor dintre părți; art. 10.2 din Contractul de credit nr. HL13298/16.07.2007.

De asemenea, reclamanta a solicitat stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la cel valabil la data semnării contractului de credit și denominarea în monedă națională a plăților.

Pe fond, reclamanta a invocat prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conform cărora: o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Rezultă din acest text legal că pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Dobânda anuală intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă o parte din contraprestațiile lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat. Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ...;”

CJUE a arătat că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. (Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 2014, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., Cauza C-26/13, par. 49- 51).

De asemenea, într-o cauză mai recentă (C 143/13 M. și M. c. Volksbank, par. 55-57) Curtea a considerat că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 și 55). Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor. În ceea ce privește în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal în scopul aplicării articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziție.”

Cu privire la clauza privind dobânda variabilă, respectiv la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, instanța constată că dobânda face parte din obiectul principal al contractului, însă pentru a fi exclusă de la controlul instanței era necesar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, ca modul de formulare al clauzei să fie exprimat într-un limbaj ușor inteligibil.

Așa cum rezultă din prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010, pentru a putea percepe în mod legal o dobândă variabilă, banca are obligația de a indica în mod expres în convenția de credit indici de referință pe baza căror vor fi calculate fluctuațiile dobânzii, dobânda variabilă fiind compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR la o anumită perioadă (sau din rata dobânzii de referință a BNR), în funcție de valuta creditului, la care se adăuga o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.

Prin urmare, o clauză contractuală care autorizează banca să modifice unilateral nivelul dobânzii practicate nu este abuzivă prin ea însăși, ci numai dacă din cuprinsul convenției de credit nu rezultă care sunt indicatorii de referință obiectivi în funcție de care banca va practica ajustarea ratei dobânzii.

În cauză, câtă vreme modul de calcul al dobânzii a fost indicat în mod expres în contract, cu precizarea indicatorului de referință LIBOR, a periodicității cu care survine modificarea ratei dobânzii și a condițiilor în care operează modificarea ratei, atât în sensul majorării cât și în cel al reducerii acesteia, nu se poate reține că este vorba despre o clauză abuzivă în sensul dorit de reclamant.

Variația ratei dobânzii în modalitatea reglementată prin clauza în discuție este prevăzută de lege, este independentă de voința băncii și se raportează la fluctuațiile unui indice de referință verificabil și menționat în contract fiind conformă art. 93 lit. f) și g) din OG nr. 21/1992 și art. 37 din OUG nr. 50/2010.

În ceea ce privește cuantumul dobânzii, acesta a fost cunoscut de reclamantă la data încheierii contractului de credit, respectiv actelor adiționale, astfel încât nu se poate susține împiedicarea ei în a aprecia costul creditului, aceasta fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lui. În mod întemeiat se apără banca, arătând că, în deplină cunoștință de cauză, părțile au încheiat contractul de credit, fiecare urmărind propriile interese în cele mai avantajoase condiții existente pe piața bancară, iar în cazul în care cuantumul dobânzii nu ar fi fost avantajos reclamantei, avea dreptul de a nu încheia contractul și de a se adresa unor alte instituții financiare pentru acordarea creditului.

Așa fiind, clauza privind rata dobânzii nu poate fi apreciată ca abuzivă.

Referitor la comisioanele percepute, prin contractul părților s-a stabilit un comision de acordare a creditului de 1% din valoarea totală a creditului și un comision de administrare lunară a creditului de 0,10% (ulterior de 1,5 lei/lună ).

Cât privește comisionul de administrare a creditului, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010. În contractul părților, astfel cum a fost modificat prin actul adițional justificarea perceperii comisionului este cea prevăzută de lege, respectiv pentru monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat împrumutatului, comisionul stabilit în procent urmând a se aplica la soldul curent al creditului, iar cât privește cuantumul comisionului (0,10%, iar ulterior de 1,5 lei/ lună ), acesta a fost acceptat fără rezerve de reclamantă prin semnarea contractului și a actelor adiționale ulterioare, astfel încât clauzele contractuale privind acest comision nu pot fi apreciate ca abuzive.

Cu privire la comisionul de acordare instanța constată că acest comision (1% din valoarea creditului) face parte din obiectul principal al contractului, este exprimat în mod clar în contract, reclamanta a cunoscut existența lui și a fost de acord cu plata acestuia. Prin urmare, instanța constată că acest comision nu este abuziv.

În ce privește posibilitatea declarării scadenței anticipate a creditului, dreptul băncii este prevăzut la art.10.2 din contract și dă posibilitatea acesteia ca în situația exigibilității anticipate a creditului ipotecar nr._/2007 să se declare exigibilitatea anticipată și a creditului ce formează obiectul contractului nr._/2004

Reclamanta a susținut că atâta vreme cât își îndeplinesc obligațiile față de bancă în conformitate cu prevederile contractului, nu o interesează pe aceasta conduita ei în alte convenții, calificând astfel abuzive aceste clauze.

Instanța apreciază însă că, în condițiile în care neîndeplinirea obligațiilor de plată în convenția de credit ce este garantată cu imobilul proprietatea împtumutaților este de natură să atragă scadența anticipată a obligațiilor aferente, cu posibilitatea creditoarei să urmărească silit toate bunurile debitorului, inclusiv bunul ipotecat ce constituie garanția aferentă prezentului credit, pârâta este interesată să declare scadența anticipată a creditului pentru a nu se vedea pusă în fața imposibilității de a valorifica ipoteca. Astfel, conform art. 518 alin. 3 C.proc.civ, în urma adjudecării unui bun prin licitație publică, în cadrul executării silite, acesta rămâne liber de orice ipoteci sau sarcină. Astfel, pârâta ar fi interesată să declare scadent creditul pentru a depune titlul său de credit concurent pentru întreaga sumă și să participe la distribuirea prețului, eventual prioritar față de alți creditori. În lipsa declarării scadenței anticipate, banca neavând titlu decât pentru ratele scadente. De altfel, aceste clauze nu sunt altceva decât o aplicație a prevederilor art. 1025 din Codul civil 1864 (aplicabil în speță în temeiul art. 102 al. 1 din Legea nr. 71/2011 raportat la data contractului de credit), respectiv a prevederilor art. 263 din Codul de procedură civilă, care prevăd decăderea din termen a debitorului insolvabil sau care micșorează garanțiile date creditorului.

Prin urmare, aceste clauze nu pot fi apreciate ca abuzive.

În ceea ce privește clauzele reclamante ca fiind abuzive de către reclamantă, referitoare la stabilirea competenței în favoarea instanțelor din București pentru soluționarea litigiilor dintre părți sau la renunțarea de către împrumutat la invocarea beneficiului discuțiunii și diviziunii, instanța apreciază că acestea nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a se reține caracterul abuziv, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

În fine, în ceea ce privește stabilizarea cursului de schimb al CHF/leu la momentul semnării contractului de credit, reclamanta invocă neîndeplinirea de către bancă a obligațiilor de informare și respectiv de consiliere, însă aceste obligații au fost introduse abia prin dispozițiile OUG 50/2010, iar pe de altă parte, aceste obligații vizează elementele prevăzute de art. 14 și 18 din ordonanța de urgență, nu și riscul de hipervalorizare a monedei creditului, care, așa cum arată chiar reclamantul, constituie un eveniment imprevizibil și viitor pentru ambele părți ale contractului, deci și pentru bancă. Este rezonabil pentru oricine că o valută poate cunoaște fluctuații pe piața financiară, nu și măsura acestor fluctuații, tocmai acest aspect reprezentând și riscul pe care părțile și-l asumă în momentul contractării creditului într-o monedă străină. În lipsa unor elemente obiective și rezonabile, nu se poate afirma că pentru bancă hipervalorizarea a fost previzibilă doar pentru că la data încheierii contractului de credit moneda avea un minim istoric.

Acest fapt poate constitui un eveniment imprevizibil și excepțional, în sensul și condițiile prevăzute de art. 1271 Cod civil, datorită faptului că executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți. Apariția unui astfel de eveniment poate avea drept consecință fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului, la momentul și în condițiile stabilite. În alte cuvinte, părțile pot renegocia clauzele contractuale, în condiții reciproc agreate, sau pot hotărî încetarea contractului, însă, în niciun caz, contractul nu poate continua într-o formă impusă doar de una dintre părți, cum solicită reclamanții în cauză.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă având ca obiect anulare act formulată de reclamanta G. C. F. (CNP_) domiciliată în A., Calea A. V., ., . în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (J_, CUI_/1992) cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și E. N. Europe Funding II B.V. cu sediul în Naritaweg 165, 1043, Amsterdam, Olanda și cu sediul procesual ales la SCPA „Mitucă și Asociații” din București, . G., nr. 19, parter, ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2015.

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

R./PS/30.07.2015

5 ex/3 ex

- G. C. F. - A., Calea A. V., ., .

- B. S.A. - București, .. 6A, sector 2

- E. N. Europe Funding II B.V. - București, . G., nr. 19, parter, .

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr....  Contestaţie la executare. Sentința nr. 3321/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 3687/2015. Judecătoria ARAD