Uzufruct. Sentința nr. 3736/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3736/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 4375/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3736

Ședința publică din 30 iunie 2015

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta T. J. C. în contradictoriu cu pârâta R. Șarlota (văduva lui Reisingier A.).

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei – avocat C. E. din cadrul Baroului A., și martorul M. I., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 1.203 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care sub prestare de jurământ se audiază martorul, depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar.

Nefiind formulate alte cereri, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii și radierea dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtei, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 26.03.2015, reclamanta T. J. C., a solicitat radierea dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtei R. Șarlota (văduva lui Reisingier A.), din CF_-C1-U15 A., asupra apartamentului situat în A., P-ța A. I., nr. 3, . acestuia timp de 30 de ani; îndrumarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A., Biroul de Carte Funciară să efectueze cuvenitele modificări, respectiv să radieze din CF_-C1-U15 A. dreptul de uzufruct viager al pârâtei văduva lui R. A..

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 1934 pârâtei i s-a constituit dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în A., P-ța A. I., nr. 3, . a fost naționalizat de Statul Român, iar în anul 1997 a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 către fostul chiriaș. În anul 2014, imobilul a trecut în proprietatea și posesia reclamantei, cu titlu de cumpărare.

Învederează reclamanta că a cunoscut apartamentul și pe foștii deținători ai acestuia de peste 35 de ani, având în proprietate inițial apartamentul nr. 8, asupra căruia pârâta a avut de asemenea constituit un drept de uzufruct viager. Prin sentința civilă nr. 9509/2008, pronunțată de Judecătoria A., a fost radiat dreptul de uzufruct viager al pârâtei, asupra acestui apartament.

De cel puțin 35 de ani de când reclamanta cunoaște imobilul, pârâta nu l-a folosit. Aceasta nu este cunoscută nici de către reclamantă și nici în localitate, iar la Primăria Municipiului A. nu a găsit actul de deces al acesteia.

Pentru cu pârâta nu este cunoscută în localitate și pentru că nu și-a mai exercitat dreptul de uzufruct de mai bine de 30 de ani, reclamanta solicită să se dispună radierea acestui drept din CF, înscris în favoarea pârâtei.

În drept se invocă dispozițiile art. 557 din vechiul cod civil și art. 746 din Noul Cod civil.

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări prin întâmpinare.

Din actele dosarului, respectiv: coala CF nr._ A., extras CF_-C1-U15 A., certificat de atestare fiscală, copia sentinței civile nr. 9509/15.12.2008 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, declarația martorului M. I., instanța reține în fapt următoarele:

Imobilul situat în A., P-ța A. I., nr. 3, ., jud. A., înscris în CF nr._-C1-U15 A. (provenită din CF vechi nr._ A.), este proprietatea tabulară a reclamantei T. J. C. (sub B7).

Pârâta R. Șarlota (văduva lui R. A.), este titulara dreptului de uzufruct viager asupra imobilului, drept înscris sub C1, în rangul încheierii de CF nr. 6092/1934.

După cum rezultă din declarația martorului M. I., de mai mult de 30 de ani pârâta nu și-a exercitat atributele de posesie și folosință conferite de dispozițiile art. 517 Cod civil 1864, incident în cauză în temeiul art. 72 din Legea nr. 71/2011, întrucât noul Cod civil se aplică doar drepturilor de uzufruct constituire ulterior intrării sale în vigoare.

Apreciind în contextul reținut că reclamanta poate invoca în favoarea sa dispozițiile art. 557 Cod civil 1864, conform cărora uzufructul se stinge prin neuzul dreptului în curs de 30 de ani;

Instanța va admite acțiunea, respectiv va constata stins prin neuz dreptul de uzufruct viager al pârâtei asupra imobilului situat în A., P-ța A. I., nr. 3, ., înscris în CF nr._-C1-U15 A., și va dispune radierea acestuia din cartea funciară.

În temeiul art. 24 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 se va îndruma Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze mențiunile cuvenite în cartea funciară.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta T. J. C., CNP_, cu domiciliul în A., P-ța A. I., nr. 3, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta R. Șarlota (văduva lui R. A.), cu ultimul domiciliu cunoscut în A., P-ța A. I., nr. 3, ..

Constată stins prin neuz dreptul de uzufruct viager al pârâtei asupra imobilului situat în A., P-ța A. I., nr. 3, ., înscris în CF nr._-C1-U15 A., și dispune radierea acestuia din cartea funciară.

Îndrumă OCPI A. să efectueze mențiunile cuvenite în cartea funciară.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30.06.2015.

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red./dact/HB/AC;

09.07.2015. 6 ex/2 . .> Reclam. - T. J. C. - A., P-ța A. I., nr. 3, ., jud. A.,

Pârâta - R. Șarlota (văduva lui R. A.) - ultimul domiciliu cunoscut în A., P-ța A. I., nr. 3, ..

După rămânerea definitivă se va comunica:

- la OCPI A.

- la Administrația Financiară A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzufruct. Sentința nr. 3736/2015. Judecătoria ARAD