Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1740/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 20005/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1740

Ședința camerei de consiliu din 23.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. C. F.

Grefier: D. M.

S-a luat în examinare, cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta Asociația de P. ., .. A., în contradictoriu cu pârâții P. D. I., P. O. M. și D. M..

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. 1 lit. l din OUG 80/2013 raportat la art. 50 din Legea 230/2007.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 131 Noul Cod de proc.civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94, 130 al. 3, 1025, 1027 Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Se constată depusă la dosar, în data de 20.01.2015, de către reclamantă Adresa nr. E_/13.01.2015 privind domiciliile pârâților, iar în data de 05.02.2015, cerere de renunțare la judecată motivată de achitarea debitului de către pârâți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 27.11.2014, reclamanta Asociația de P. ., .. A., contradictoriu cu pârâții P. D. I., P. O. M. și D. M. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 920,76 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei februarie parțial 2014-semtembrie 2014, precum și la plata sume de 189,61 lei reprezentând penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate până la data de 30.08.2014 precum și penalități în continuare până la plata sumei principale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta arată că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului cu nr. 19, . nu au achitat cotele de întreținere pentru perioada parțial februarie 2014-semtembrie 2014, cote în cuantum de 920,76 lei la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 189,61 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46, 48, 49 50 din Legea nr. 230/2007 și HG 1588/2007.

În probațiune a depus la dosar înscrisuri conforme cu originalul (filele 25).

Pârâții nu au trimis instanței formularul de răspuns completat, potrivit prevederilor art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă, deși acesta le-a fost comunicat, însoțit de o copie a formularului de cerere și înscrisurile anexate acestuia.

În data de 05.02.2015, reclamanta, prin serviciul registratură, a depus cerere de renunțare la judecată (fila 42), aceasta fiind comunicată cu pârâții, în data de 17.02.2015, conform proceselor de înmânare depuse la filele 47-49.

Văzând manifestarea de voință a reclamantei Asociația de P. ., .. A., exprimată în scris, de renunțare la judecata cererii formulată împotriva pârâților P. D. I., P. O. M. D. M., depusă la dosar la data de 05.02.2015 și dispozițiile art. 406 noul cod de procedură civilă, potrivit cărora reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecată, neacordând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de proprietari din A. . . având C.I.F._ cu sediul procesual ales în A. Calea A. V. .. 1 jud. A. în contradictoriu cu pârâții P. D. I., P. O. M. D. M. domiciliați în A. . . având ca obiect pretenții în sumă de 920,76 lei reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei februarie parțial 2014 – septembrie 2014 și în sumă de 189,61 lei cu titlu de dobânzi.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 23.03.2015.

Președinte Grefier

M. C. F. D. M.

Red. M.C.F./Tehnored/DM./ 23.04.2015/6 ex. /4 .>

Emis 4 . - Asociația de proprietari din A. . ., cu sediul procesual ales în A. Calea A. V. .. 1 jud. A.

- pârâții - P. D. I., P. O. M. D. M. domiciliați în A. . .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria ARAD