Contestaţie la executare. Sentința nr. 4619/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4619/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 1989/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4619

Ședința publică din 22 septembrie 2015

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

Pe rol fiind judecarea perimării acțiunii civile formulată de contestatoarea S. E. A., în contradictoriu cu intimatul C. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul referă instanței că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 03.03.2015 în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile formulată de contestatoarea S. E. A., în contradictoriu cu intimatul C. I., având ca obiect contestație la executare, pentru constatarea din oficiu a perimării,

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că prezentul dosar a fost suspendat la data de 03.03.2015 în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, încheierea de ședință fiind comunicată contestatoarei la data de 09.03.2015 și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

Văzând, că potrivit dispozițiilor art. 416 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu,

Văzând că în speță, cauza a stat mai mult de 6 luni în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că acțiunea civilă având ca obiect contestație la executare, exercitată de contestatoarea S. E. A., CNP_, cu domiciliul în Pâncota, ., județul A., în contradictoriu cu intimatul C. I. este perimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 22.09.2015.

Președinte,Grefier,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/23.09.2015/3 ex. din care 1 ex. se comunică cu:

- S. E. A.-Pâncota, ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4619/2015. Judecătoria ARAD