Contestaţie la executare. Sentința nr. 4638/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 4638/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 4638/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4638
Ședința publică din 22 septembrie 2015
Președinte: S. S.
Grefier: A. S. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul S. L. în contradictoriu cu intimata S. M. I..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, avocat S. A. C. din Baroul A. și reprezentanta intimatei, avocat P. B. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art.714 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În cauză a fost acordat ajutor public sub forma amânării de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 407,15 lei, până la data de 31.12.2015.
Reprezentanta contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare, raportat la data comunicării somației către contestator, respectiv la data de 05.06.2015 și data depunerii contestației la oficiul poștal, și anume 24.06.2015.
Reprezentanta contestatorului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției, contestația la executare fiind formulată cu depășirea termenului legal, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 30.06.2015, sub nr._, contestatorul S. L. în contradictoriu cu intimata S. M. I., a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită înfăptuite împotriva sa în dosarul execuțional nr. 541/2015 al B. B. C., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 541/2015 al B. B. C. pentru pensia de întreținere de 4.800 lei, îl constituie sentința civilă nr. 1008/24.02.2015, potrivit căruia contestatorul a fost obligat la plata către fosta sa soție a ¼ din veniturile nete realizate lunar, cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorei S. C., începând cu data de 06.11.2014 și până la majorat sau alte dispoziții.
Contestatorul a învederat că de la data pronunțării sentinței și până în momentul declanșării executării silite, a achitat intimatei suma totală de 2.700 lei, astfel cum reiese din chitanțele anexate, reținându-i-se din ultimul salariu realizat suma de 900 lei, rezultând un total de 3.600 lei.
A învederat că la data de 20.05.2015 i-a încetat contractul de muncă cu Everel România SRL, astfel că pentru o perioadă de 7 luni, respectiv de la data de 06.11.2014 și până la data încetării contractului de muncă, contestatorul era obligat să achite suma totală de 6.650 lei. Având în vedere faptul că din suma de 6.650 lei contestatorul a achitat suma de 3.600 lei, a apreciat că diferența de achitat este în cuantum de 3.050 lei și nicidecum în cuantum de 4.800 lei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus în copie adresă, nota de lichidare, decizia nr. 106/20.05.2015, declarație și chitanțe depunere numerar.
În cadrul procedurii prealabile, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
A apreciat că este netemeinică contestația la executare formulată, contestatorul având obligația legală de a îndeplini și executa de bună voie întreținerea minorei.
A învederat că nu corespunde adevărului susținerea petentului cum că ar fi achitat până în acest moment suma de 2.700 lei, acesta achitând 2 rate credit, situație în care nu poate afirma că achitând rate bancare și-a îndeplinit obligația de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească.
Totodată, a mai arătat că i-a indicat contestatorului în luna martie, printr-un mesaj, contul bancar în care urma să transfere sumele de bani pentru întreținerea minorei, acesta rămânând indiferent, iar în ceea ce privește reaua credință pe care o invocă în cuprinsul contestației, intimata a precizat că a apelat la un executor judecătoresc după o bună perioadă de timp.
În drept, a invocat dispozițiile art. 719 alin. 3 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 07.08.2015, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că intimata în mod greșit a afirmat că i-a indicat contul bancar în care urma să achite pensia alimentară în luna martie, primind mesajul după ce a achitat primele două luni. A învederat că nu contestă că acel cont ar fi unul de credit cu rate care trebuiau plătite, însă era singurul cont pe care îl știa și prin care putea să facă dovada achitării pensiei de întreținere.
A anexat, în copie, sentința civilă nr. 1008/24.02.2015 pronunțată în dosar nr._/55/2014 al Judecătoriei A.,
La dosar a fost atașat, în copie certificată, dosarul execuțional nr. 541/2015 al B. B. C..
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare, în conformitate cu prevederile art.248 al.1 N.C.P.C, instanța reține următoarele:
Pe calea contestației la executare contestatorul solicită anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul execuțional nr.541/2015 al B. B. C..
În acest sens instanța reține că executarea silită a început prin emiterea somației în data de 02.06.2015 (fila 14 dosar execuțional), aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 05.06.2015 (fila 25 dosar execuțional).
Potrivit art.715 al.1 pct.1 Cod procedură civilă, contestația la executarea propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.
Termenul de 15 zile, fiind un termen procedural se socotește pe zile libere, conform art.181 al.1 pct.2 NCPC.
Prin raportare la dispozițiile legale citate, termenul pentru contestarea somației și a actelor subsecvente a început să curgă la data de 05.06.2015 și s-a împlinit la data de 22.06.2015 (având în vedere că a 15-a zi este o zi nelucrătoare).
Din ștampila aplicată pe plicul de comunicare a contestației la executare reiese că aceasta a fost depusă la ghișeul poștal în data de 14.06.2015 (fila 12), respectiv după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Pentru considerentele menționate, instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executare, cu consecința respingerii ca tardivă a contestației la executare formulată de contestatorul S. L. în contradictoriu cu intimata S. M. I..
În temeiul art.453 al.1 Cod procedură civilă instanța va lua act că intimata nu a cerut obligarea contestatorului, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.
Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorul S. L., cu domiciliul în A., ., jud. A., CNP_, în contradictoriu cu intimata S. M. I., cu domiciliul în A., ., jud. A. și domiciliul procesual ales în A., .. 43, . la Cabinet avocat Bățălărian S., CNP_, împotriva executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr.541/02.06.2015 al B. B. C..
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
S. S. A. S. B.
Red./Tehnored./SS/ASB/09.10.2015/4 ex/2 . comunică cu:
- contestatorul S. L., cu domiciliul în A., ., jud. A.;
- intimata S. M. I., cu domiciliul procesual ales în A., .. 43, . la Cabinet avocat Bățălărian S..
← Pretenţii. Sentința nr. 4453/2015. Judecătoria ARAD | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 849/2015.... → |
---|