Contestaţie la executare. Sentința nr. 3661/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3661/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2844/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3661

Ședința publică din data de 25 iunie 2015

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatorul Mănuș A. D. în contradictoriu cu intimații Intensa S. Bank și P. C. C..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 11 iunie 2015 susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2015, apoi la această dată, urmând a da următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 04.03.2015 sub nr. de dosar_, Mănuș A. D. în contradictoriu cu intimații Intensa S. Bank și P. C. C. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită prin poprire întreprinse în dosarul execuțional nr. 1303/2013 al B. B. R., privitor la suma de 292.370,67 lei, sumă poprită la finele anului 2014 din contul debitoarei P. C. C., deschis la BCR A.; obligarea intimatei – creditoare Intensa S. Bank la restituirea către contestator a sumei de 292.370,67 lei, sumă poprită ilegal, la finele anului 2014 din contul debitoarei P. C. C., deschis la BCR A. – sumele respective fiind la sale. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

În motivare contestatorul a arătat că la data de 18.10.2013 a efectuat o subscriere directă la fondul deschis de investiții Erste Bond Flexible RON (fost BCR obligațiuni) având un număr de 15.847,08 titluri de participare, suma subscrisă fiind de 277.400 lei.

La data subscrierii, dat fiind că este plecat la studii în SUA, a împuternicit pentru efectuarea de tranzacții cu titluri de participare pe numita P. C. C..

În luna decembrie 2014, la data scadenței răscumpărării titlurilor de participație, a solicitat telefonic băncii BCR virarea sumelor în contul personal, deschis la BCR.

Ulterior acelei date, neverificând contul, nu a avut nici un fel de îndoieli privitoare la efectuarea plății.

În data de 18.02.2015, dat fiind că dorea din nou investirea acelei sume, neștiind exact de ce sumă dispunea, a telefonat la bancă pentru a i se comunica și confirma soldul, ocazie cu care i s-a comunicat faptul că suma de 292.370,67 lei a fost poprită la finele anului 2014 de B. B. R. în dosarul execuțional nr. 1303/2013 pentru o datorie a numitei P. C. C. față de Intensa S. Bank.

Față de această stare de fapt a luat legătura imediat cu intimata P. C. C., care i-a comunicat că nu are nicio explicație verosimilă, comunicându-i totodată la data de 19.02.2015 și un extras de cont în care suma de 292.370,67 lei nu se regăsea în viramentele bancare.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 și urm. c.pr. civ., iar în probațiune a depus la dosar, în copii, încheierea din 29.12.2014 emisă de B. B. R., extras de cont din data de 19.02.2015, notificare privind confirmarea tranzacției efectuată în fondul deschis de investiții, declarație de adeziune persoane fizice, alte înscrisuri.

Intimata Banca Comercială Intensa S. Romania SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, intimata a arătat că între BC Intensa S. Romania SA Sucursala A., în calitate de creditor și . calitate de împrumutat, s-au încheiat contractele de credit nr. 72/26.05.2005, nr. 21/27.05.2009 și nr. 136/07.11.2006 astfel cum au fost modificate și completate prin actele adiționale, creanța totală a băncii fiind, la data formulării cererii de executare silită nr._/25.11.2013, în sumă de 2.949.906,03 lei și 746.348,34 euro.

În vederea garantării rambursării împrumuturilor acordate societății și a plății dobânzilor, comisioanelor și spezelor aferente, numita P. C. C. a constituit în favoarea băncii garanții personale, încheindu-se în acest scop contractele de garanție nr. 72/27.05.2009, nr. 75/27.05.2009 și nr. 79/27.05.2009.

Având în vedere că societatea împrumutată nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractele de credit mai sus menționate, banca a inițiat executarea silită a garantei P. C. C., conform cererii de executare silită nr._/25.11.2013 înregistrată la B. B. R. sub nr. 1303/06.12.2013.

În cadrul dosarului execuțional nr. 1303/2013 B. B. R. a înființat poprirea asupra conturilor debitoarei garante P. C. C. deschise la diverse bănci, printre care și BCR SA prin adresa din data de 12.02.2014.

Ca urmare a adresei de înființare a popririi, terțul poprit BCR SA a virat în contul debitoarei P. C. C. în contul de consemnare suma de 297.330,67 lei din care, prin încheierea din data de 29.12.2014 emisă de B. B. R., s-a dispus distribuirea sumei de 292.370,67 lei către BC Intensa S. Romania SA, în calitate de creditoare, și a sumei de 4960 lei către B. B. R. cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare.

Intimata apreciază că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și nedovedite, arătând că suma poprită de 297.330,67 lei nu provine din contul contestatorului ci din cel al debitoarei P. C. C., respectiv din contul RO56RNCB_0001 deschis la BCR SA al cărui titular este P. C. C..

În opinia sa, contestatorul are la îndemână o acțiune directă împotriva BCR SA și a numitei P. C. C. pentru ca aceștia să fie obligați la repararea eventualului prejudiciu cauzat în contextul relațiilor contractuale dintre aceștia și contestator.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 C.pr. civ., iar în probațiune a depus la dosar copia contractelor de fidejusiune invocate, cererea de executare silită, adresa de înființare a popririi emisă la data de 12.02.2014 e către B. B. R., extras de cont,mesaj SWIFT aferent încasării sumei de 297.330,67 lei din data de 24.12.2014.

Intimata P. C. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, însă solicită neobligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, intimata a arătat că la data răscumpărării titlurilor de participație, la solicitarea reprezentanților BCR și în baza împuternicirii pe care o avea de la contestator, s-a deplasat la bancă pentru a semna transferul sumelor în contul acestuia din urmă, însă, din eroare, sumele au fost transferate în contul său și nu în contul contestatorului.

Ulterior acestei date, B. B. R. i-a comunicat faptul că sumele au fost poprite pentru satisfacerea unei creanțe pe care aceasta o avea față de BC I. S. Romania SA și, constatând faptul că în mod eronat BCR a virat sumele în contul său, la sesizarea sa, BCR și-a asumat transferul eronat și au asigurat-o că vor solicita restituirea sumei.

Intimata susține că în acest sens a făcut și personal demersuri, însă fără rezultat.

În probațiune, intimata a depus la dosar adresa nr. 48/12.01.2015emisă de BCR Sucursala A. către B. B. R., adresa nr. 50/12.01.2015 emisă de BCR Sucursala A. către intimata P. C. C. și adresa emisă de intimată la data de 08.01.2015 către BC Intensa S. SA Sucursala A..

S-a atașat copia certificată a dosarului execuțional nr. 1303/2013 al B. B. R..

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

În dosarul execuțional nr. 1303/2013 al B. B. R. s-a pornit executarea silită împotriva debitoarei garante P. C. C. la cererea creditoarei BC Intensa S. Romania SA, instituindu-se poprire asupra conturilor celei dintâi deschise la diverse bănci, printre care și BCR SA .

Ca urmare a adresei de înființare a popririi din data de 12.02.2014, terțul poprit BCR SA a virat din contul debitoarei P. C. C. în contul de consemnare suma de 297.330,67 lei din care, prin încheierea din data de 29.12.2014 emisă de B. B. R., s-a dispus distribuirea sumei de 292.370,67 lei către BC Intensa S. Romania SA, în calitate de creditoare, și a sumei de 4960 lei către B..

Se susține de către contestator și intimata debitoare că suma poprită, existentă în contul său deschis la BCR reprezintă contravaloarea titlurilor de participație răscumpărate de cel dintâi în decembrie 2014.

Potrivit art. 712 al. 1 C.p.civ. „ Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.”

Prin prisma textului de lege invocat, instanța apreciază neîntemeiată contestația la executare pentru cele ce urmează:

Poprirea sumei de bani, act de executare ce se contestă de terțul Mănuș A. a fost instituită de B. B. R. asupra contului dechis la BCR SA având IBAN RO63RNCB...._ al cărei titular este debitoarea P. C. C., aspect recunoscut chiar de aceasta prin reprezentant, astfel că nu se poate reține nelegalitatea actului de executare în discuție, prezumându-se că banii aflați în contul debitoarei aparțin acesteia.

Susținerea contestatorului că suma de 297.368,87 lei îi aparține nu poate fi primită atâta timp cât din cererea de subscriere a titlurilor de participare din data de 18.10.2013 rezultă că plata titlurilor de participare cu o valoare de 277.400 ron s-a efectuat din contul RO63RNCB...._, iar din cererea de răscumpărare a acestora datată la 15.12.2014, semnată de P. C. în calitate de titular de cont și împuternicit al contestatorului, rezultă că virarea contravalorii acestora – urma a se realiza în același cont al sus numitei, ceea ce s-a și întâmplat.

Dacă cererea de răscumpărare a fost completată greșit în privința numărului de cont, nu s-a dovedit, ceea ce rezultă cu prisosință este faptul că titlurile de participare ale Fondului de Investiții Erste Bond Flexible Ron au fost plătită cu bani din contul debitoarei, iar la răscumpărare contravaloarea acestora a fost virată în același cont al debitoarei, în ciuda faptului că sus numitul Mănuș A. a fost menționat ca beneficiarul titlurilor de valoare în discuție.

Așadar, apreciind că nu sunt motive de nulitate a actelor de executare contestate, respectiv a popririi înființate asupra contului debitoarei P. C., instanța apreciază neîntemeiată contestația la executare, urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Mănuș A. D., CNP._, cu reședința în SUA, 8.151 Ward st., Manchester, NH_ și cu domiciliul procesual ales în A., ., jud. A., în contradictoriu cu intimatele I. S. Bank cu sediul în București, ., nr. 85A, . sediul procesual ales în A., ., jud. Aradși P. C. C., CNP._, cu domiciliul în A., ., jud. A. și cu domiciliul procesual ales în A., ., ..

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2015.

Președinte Grefier

E. D. B. G. M. P.

Red./dact EDB./GMP/14.07.2015

5 ex./ 3 ex. se comunică cu:

Mănuș A. D., cu domiciliul procesual ales în A., ., jud. A.

I. S. Bank cu sediul procesual ales în A., ., jud. A.

P. C. C., cu domiciliul procesual ales în A., ., ..

un exemplar se va comunica B. B. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3661/2015. Judecătoria ARAD