Fond funciar. Sentința nr. 3475/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3475/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5521/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3475

Ședința publică din 18 iunie 2015

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Pecica, în contradictoriu cu intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., T. E. și T. Ș., având ca fond funciar.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei C. județeană de fond funciar A. și intimatul T. Ș..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus din partea Comisiei județene de fond funciar A. întâmpinare, iar din partea pârâților T. E. și T. Ș. note de ședință.

Instanța comunică părților în mod corespunzător întâmpinarea și notele de ședință.

Reprezentantul intimatei C. județeană de fond funciar A. depune dovada calității de reprezentant și o adresă ce a fost înaintată către Primăria Pecica. Arată că pentru o justă soluționare a cauzei s-ar impune amânarea cauzei pentru a se aștepta răspunsul din partea primăriei, având în vedere că a solicitat acesteia să confirme dacă extrasul de carte funciară nr. 4392 Rovine a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997 și nr._/24.01.1997.

Instanța respinge cererea, răspunsul petentei Comisiei locale de fond funciar Pecica nefiind util în cauză, întrucât aceasta a arătat deja prin acțiunea introductivă că, în opinia sa, extrasul de carte funciară nr. 4392 a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate respective, tocmai acesta fiind motivul pentru care a introdus acțiunea.

Intimatul T. Ș. depune un extras al unui proces-verbal încheiat la 23.01.1943 de Notarul Public Regal Rovine și copia testamentului autentic al numitei T. R. (care fusese depus la dosar și de către petentă, fila 41).

Instanța acordă cuvântul pentru a se formula alte cereri în cauză.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ., apreciază încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru a se pune concluzii pe fondul cauzei.

Intimatul T. Ș. solicită respingerea acțiunii; arată că susținerile reclamantei C. locală de fond funciar Pecica nu sunt adevărate. Cei 2,68 ha în cauză i se cuvin lui și soției sale, T. E., după bunica Kun M. R. născută Borsos.

Reprezentantul intimatei C. județeană de fond funciar A. arată că, față de faptul că la baza emiterii celor patru titluri de proprietate nu a stat cartea funciară nr. 4392, își reconsideră poziția procesuală și solicită respingerea acțiunii.

Instanța, în baza art. 394 alin. 1 C.pr.civ., închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015, petenta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Pecica, în contradictoriu cu intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., T. E. și T. Ș., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună modificarea în parte a Hotărârii nr. 91/10.10.2000, în sensul radierii defunctei T. R. din anexa nr. 39, poziția 848, cu suprafața de 2,68 ha, întrucât suprafața solicitată a fost reconstituită în natură în baza Legii 18/1991.

În motivare, petenta a arătat că prin hotărârea nr. 91/10.10.2000, pârâta C. județeană de fond funciar A. a validat propunerea Comisiei locale de fond funciar Pecica privind înscrierea persoanelor îndreptățite în tabelul Anexa nr. 39, anexă care cuprinde persoanele fizice și juridice pentru care nu mai există suprafețe de teren agricol pentru restituirea integrală a proprietății solicitate prin cerere, cărora li se vor acorda despăgubiri pentru suprafața de teren neretrocedată.

În data de 13.02.1998, în baza Legii nr. 169/1997, intimata T. R. a solicitat punerea în posesie pentru suprafața de 2,68 ha teren arabil după defuncta Kun R., cererea fiind înregistrată sub nr. 768/13.02.1998.

Prin circulara nr. 0011/30.10.2006 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății cu privire la modalitatea de întocmire și de transmitere către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a adus la cunoștința comisiei locale care sunt actele justificative care trebuie să însoțească dosarele soluționate de către autoritățile locale care au ca obiect acordarea de despăgubiri. Având în vedere circulara nr. 0011/30.10.2006 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, C. locală de fond funciar Pecica a trecut la reverificarea dosarelor înscrise în Anexa nr. 39 – despăgubiri și, în urma reanalizării cererii depuse de către intimații T. E. și T. Ș., au rezultat următoarele: prin cererea înregistrată sub nr. 768/13.02.1998, intimata T. R. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 169/1997, după defuncta Kun R., pentru diferența de teren în suprafață de 2,68 ha; în dovedirea cererii a fost depus extrasul de CF Rovine nr. 4392, nr. top 5804/3561, în suprafață de 25.806 mp șu nr. top 5807/1693, vie în suprafață de 983 mp, în total 26,789 ha; din fila Registrului agricol Pecica pentru anii 1951-1952, rezultă că la numărul de casă 1961 figurau următoarele persoane: V. T. Ș. – cap gospodărie, T. R. – fiică și T. Ș. – fiu.

Suprafața înscrisă în Registrul agricol este de 4,03 ha, iar în baza Legii nr. 18/1991 au fost solicitate și s-au eliberat următoarele titluri de proprietate: nr._/24.01.1997 – suprafața de 1,01 ha, autor T. R.; nr._/24.01.1997 – suprafața de 1,62 ha, autor T. R.; nr._/24.01.1997 – suprafața de 1,4 ha, autor T. Ș. și nr._/24.01.1997 – suprafața de 2,84 ha, autor T. R., moștenitoarea defunctului Kun M..

Suprafața reconstituită este de 4,03 ha + 2,84 ha (moștenire Kun M.), iar după cum se poate observa, din detalierea de mai sus, a fost reconstituită în natură, prin cele trei titluri de proprietate nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997, suprafața de 4,03 ha cât este menționat în Registrul agricol, d-lui T. Ș. – fiu, d-nei T. R. – fiică și d-nei T. R. – mamă, astfel încât, în lipsa unor probe care să ateste că există o diferență de teren nereconstituită, solicitanta T. R. nu mai are dreptul la reconstituirea solicitată prin cererea nr. 768/13.02.1998.

Dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 prevăd că: „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri”.

Față de acestea, petenta a solicitat să se dispună radierea defunctei T. R. din Anexa nr. 39, poziția 848, cu suprafața de 2,68 ha, întrucât suprafața solicitată a fost reconstituită în natură în baza Legii nr. 18/1991.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 și urm. C.pr.civ.; Legea nr. 18/1991; Legea nr. 1/2000; HG nr. 890/2005 și HG nr. 1095/2005.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Intimații T. Ș. și T. E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, intimații au arătat că, urmare a unei cereri de retrocedare anterioare, au fost eliberate următoarele titluri de proprietate: nr._/24.01.1997, pentru suprafața de 1 ha și 6200 mp, la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru acest teren stând CF nr. 9531 Pecica; nr._/24.01.1997, pentru suprafața de 2 ha și 8400 mp, la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru acest teren stând CF-ul nr. 9530 Pecica; nr._/24.01.1997, pentru suprafața de 1 ha și 400 mp, la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru acest teren stând CF-ul nr. 9529 Pecica și nr._/24.01.1997, pentru suprafața de 1 ha și 100 mp.

Suprafața totală reconstituită este de 6 ha și 8700 mp, aceste retrocedări nefiind făcute în baza CF-ului nr. 4392 Pecica. După emiterea titlurilor de proprietate amintite, în urma unei noi cereri care are la bază CF-ul nr. 4392 Pecica, în care este trecută suprafața de 2 ha și 6789 ha, arător în sălaș plus vie, li s-a înscris în anexa nr. 39, această suprafață.

În mod cel puțin bizar, dacă nu tendențios, reclamanta a susținut că la baza emiterii titlurilor de proprietate aferente primei cereri de retrocedarea stat CF nr. 4392 Pecica, afirmație evident falsă. Bazat pe această afirmație falsă, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii sale și radierea lor din anexa nr. 39, pe motiv că CF-ul nr. 4392 Pecica ar fi fost valorificat anterior, fapt evident inexact, ca atare, intimații au respingerea cererii Comisiei locale de fond funciar Pecica.

Intimata C. județeană de fond funciar A. a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii plângerii formulată de reclamantă.

În motivare, a arătat că, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 768/13.02.1998, antecesoarea pârâților, T. R., a solicitat restituirea suprafeței de 2,68 ha după autoarea Kun R., mama sa, cerere ce a fost aprobată în sensul înscrierii solicitantului în Anexa nr. 39 (despăgubiri) la poziția nr. 848, întocmită în baza Legii nr. 1/2000 și validată prin Hotărârea nr. 91/2000 adoptată de C. județeană de fond funciar A.. Suprafața totală deținută de V. T. Ș., T. R. și T. Ș. a fost de 4,03 ha teren, conform Registrului agricol din anii 1951-1955, în această suprafață fiind inclusă și cea dobândită în anul 1927 de Kun R. și înscrisă în CF nr. 4392 Rovine.

În baza Legii nr. 18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4,03 ha prin titlurile de proprietate nr. nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997; nr._/24.01.1997, astfel că, întrucât antecesoarea pârâților T. nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât cea reconstituită, în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 acțiunea reclamantei este întemeiată, iar în temeiul dispozițiilor art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 a arătat că nu se opune admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.; art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991; art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin plângerea de față, petenta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Pecica a solicitat modificarea în parte a hotărârii nr. 91/10.10.2000 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Pecica, în sensul radierii defunctei T. R. (antecesoarea intimaților T. E. și T. Ș.) din anexa nr. 39, poziția 848, cu suprafața de 2,68 ha, pe motiv că aceasta nu mai avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru respectiva suprafață de teren (de 2,68 ha), întrucât îi fusese deja reconstituit dreptul de proprietate cu privire la aceasta, prin titlurile de proprietate nr._ din 24.01.1997, nr._ din 24.01.1997, nr._ din 24.01.1997 și nr._ din 24.01.1997.

Plângerea este neîntemeiată.

Astfel, potrivit actelor de stare civilă de la filele 38-39, T. (născută Kun) R., născută la 30.07.1903 (antecesoarea intimaților T. E. și T. Ș., conform certificatului de moștenitor de la fila 43) este fiica defunctei Kun (născută Borsos) M. R., născută la 26.03.1877 și decedată la 12.12.1961.

Potrivit extrasului de CF nr. 4392 Rovine (fila 81), Kun (născută Borsos) M. R. este, din anul 1927, proprietara unei suprafețe de teren de 2,68 ha (25.806 mp + 983 mp) situate în Pecica (Rovine, fosta Pecica Maghiară, partea vestică a localității Pecica).

Față de acestea și având în vedere și celelalte înscrisuri de la dosar, rezultă că numitei T. R. (antecesoarea intimaților T. E. și T. Ș.), i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de teren de 6,87 ha, prin eliberarea titlurilor de proprietate nr._ din 24.01.1997, nr._ din 24.01.1997, nr._ din 24.01.1997 și nr._ din 24.01.1997 - în virtutea calității sale de moștenitor după soțul T. Ș. și fratele Kun M., însă suprafața de 2,68 ha, cu privire la care T. R. a solicitat reconstituirea prin cererea depusă la data de 13.02.1998 (fila 18) i se cuvine acesteia în calitate de moștenitoare a mamei sale, Kun (născută Borsos) M. R..

În consecință, plângerea petentei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Pecica este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Pecica, cu sediul în Pecica, ., jud. A., în contradictoriu cu intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., jud. A., T. E., CNP_, cu domiciliul în Pecica, ., jud. A. și T. Ș., CNP_, cu domiciliul în Pecica, nr. 1486, jud. A..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red/dact/AN/CM/27.06.2015; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3475/2015. Judecătoria ARAD