Reziliere contract. Sentința nr. 3605/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3605/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 19501/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3605
Ședința publică din 24 iunie 2015
Președinte: B. C.
Grefier: I. K.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea formulată de reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâții N. D. I. și N. C. P., pentru rezoluțiune contract întreținere, precum și în cererea reconvențională formulată de pârâți în contradictoriu cu reclamanta, pentru înlocuire întreținere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2015, în prezența reclamantei asistată de av. A. L. și pârâților asistați de av. J. S., fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24 iunie 2015.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că părțile au depus concluzii scrise.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /17.11.2014, reclamanta R. M., în contradictoriu cu pârâții N. D. I. și N. C. P., a solicitat rezilierea contractului de întreținere autentificat la BNP S. R. sub nr. 924/11.12.2012, cu repunerea în situația anterioară încheierii contractului, cu restabilirea situației de carte funciară și cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâții contractul de întreținere nr. 924/11.12.2012, prin care, în schimbul întreținerii cu toate cele necesare traiului, a transmis acestora nuda proprietate asupra imobilului înscris în CF_ Nădlac și asupra cotei de 11/12 din imobilul înscris în CF_ Nădlac.
Problemele au început la două luni după semnarea contractului, pârâții refuzând nejustificat să-și îndeplinească obligația de întreținere asumată, reclamanta întreținându-se prin mijloace proprii sau de către persoane care nu au niciun fel de obligații față de ea, ori natura obligației presupunea îndeplinirea ei cu bună-credință.
Astfel, arată reclamantă, deoarece întreținerea nu se mai execută în niciun fel, se impune desființarea contractului cu efect retroactiv și revenirea imobilelor în patrimoniul său.
În drept, invocă dispozițiile art. 2254 și urm. Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâții solicită respingerea acțiunii, arătând că susținerile reclamantei nu corespund realității, ei îndeplinindu-și în mod exemplar obligațiile de întreținere. Contractul de întreținere a fost încheiat în 11.12.2012, la rugămintea reclamantei, și de atunci s-au preocupat de sănătatea reclamantei, ducând-o la tratament în Timișoara, iar acasă asigurându-i o îngrijire exemplară. Reclamanta nu a dorit să facă tratamentul la A., ci în Timișoara, astfel că au transportat-o la Timișoara chiar și de două ori pe lună, unde rămânea internată două zile, după care o aduceau acasă, suportând toate costurile transportului și medicamentelor necesare tratamentului, unele medicamente fiind cumpărate și din Ungaria.
De asemenea, pârâții mai arată că au dus reclamanta la o . consultații medicale, au vizitat-o în fiecare zi la Spitalul județean A. și la Spitalul municipal A., unde a fost internată câteva zile, ducându-i tot ce avea nevoie, iar la externare i-au asigurat transportul acasă. I-au întocmit dosar de handicap iar la cererea sa au dus-o la un control medical la Mako, în Ungaria. I-au asigurat hrana necesară, căldură și curățenie, i-au cumpărat mochetă și i-au zugrăvit casa, i-au schimbat două geamuri și i-au cumpărat un cazan pentru baie, i-au făcut încălzire solară și curățenie în grădina imobilului. Hrana i-a fost dusă acasă, dar la un moment dat reclamanta a dorit să mănânce la masa lor și, fiind vecini, au spart un perete între cele două imobile așa încât reclamanta să aibă acces în imobilul lor oricând dorea.
Pârâții arată că nu au nicio culpă, astfel că reclamanta nu are niciun motiv pentru rezilierea contractului de întreținere, dimpotrivă, au făcut pentru aceasta nu mai puțin de 138 de drumuri de la Nădlac la A., i-au asigurat curățenia și hrana necesară și au tratat-o ca pe un membru al familiei.
Totodată, pe cale reconvențională, pârâții solicită înlocuirea obligației de întreținere cu plata către reclamantă a sumei de 700 lei/lună, întrucât prestarea întreținerii în natură nu mai poate continua din culpa reclamantei.
În susținerea cererii, pârâții arată că după ultima deplasare la Timișoara, în luna septembrie 2014, întrucât s-a simțit mult mai bine, reclamanta a refuzat fără niciun motiv să mai accepte prestarea întreținerii, influențată probabil de alte persoane. După ce s-a externat de la spitalul din Timișoara, unde i s-a montat un stent, reclamanta s-a simțit mai bine și a început să-și schimbe atitudinea, căutând tot felul de pretexte, refuzând să vină la masa lor și, de asemenea, mâncarea dusă la ea acasă, spunând că se descurcă singură.
În drept, pârâții invocă art. 2261 Cod civil.
În probațiune, s-au administrat înscrisuri în copii, respectiv contractul de întreținere, cupoane de pensie, acte medicale, bunuri fiscale, extrase de cont, alte înscrisuri, precum și proba cu interogatoriile părților și cu martorii Borosovit I., C. Sarolta, T. A., R. A., P. C. și Roszcos Ș..
Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține în fapt că, prin contractul de întreținere autentificat la BNP S. R. sub nr. 924/11.12.2012, în schimbul întreținerii, reclamanta R. M. a transmis pârâților N. D. I. și N. C. P. nuda proprietate asupra imobilului situat în Nădlac, .. 10, județul A., înscris în CF nr._ Nădlac și respectiv asupra cotei indivize de 11/12 din imobilul situat în Nădlac, .. 64, județul A., înscris în CF_ Nădlac, reclamanta reținându-și dreptul de uzufruct viager.
Conform contractului, pentru nuda proprietate imobiliară ce li s-a transmis, soții întreținători N. s-au obligat în solidar să îngrijească și să întrețină pe reclamantă cu toate cele necesare traiului, până la sfârșitul vieții.
Probele testimoniale administrate în cauză relevă că pârâții și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată, asigurând reclamantei hrana zilnică, medicamente, curățenie și menajul necesar, au îmbunătățit condițiile locative și materiale ale reclamantei prin renovarea locuinței, înlocuirea geamurilor, achiziționarea unui cazan pentru baie și încălzire solară, efectuare demersurilor pentru ca reclamanta să beneficieze de pensie de handicap, i-au asigurat lemnele de foc, au transportat-o la tratament și la diverse consultații medicale ori de câte ori a fost necesar, au vizitat-o periodic la spital și s-au preocupat constant de sănătatea reclamantei, procurându-i și medicamentele necesare.
Reclamanta avea acces oricând în locuința pârâților iar hrana îi era asigurată de la masa comună a soților N. și prin procurarea și punerea la dispoziție a alimentelor necesare, reclamanta fiind mulțumită de întreținerea acordată până în luna septembrie 2014, când a refuzat prestarea întreținerii și nu a mai primit pârâții în locuința sa cu toate că aceștia au încercat să-i asigure hrana, punându-i pe pârâți în imposibilitate de a continua prestarea întreținerii în natură.
Potrivit art. 1549 și urm. Cod civil, rezoluțiunea este o sancțiune care intervine în cazul în care una dintre părțile unei convenții sinalagmatice nu își execută, din motive care îi sunt imputabile, obligațiile contractuale asumate, or, în cauză, nu se poate afirma acest lucru despre pârâții care au încercat să presteze întreținerea, reclamanta fiind cea care a refuzat fără temei primirea întreținerii.
Refuzul întrețineri este recunoscut de reclamantă și prin răspunsul la interogatoriu, unde arătă că motivul acțiunii sale este acela că a fost stresată de pârâți, iar pârâtul a venit la ea acasă și a certat-o (f.180), fiind astfel evident faptul că nemulțumirile reclamantei nu sunt provocate de lipsa sau calitatea întreținerii ce i-a fost asigurată. Neîndeplinirea obligației de întreținere începând cu septembrie 2014 nu poate fi imputată pârâților, care și-au executat în natură obligațiile atât timp cât reclamanta le-a permis acest lucru, iar ulterior aceasta a refuzat întreținerea.
Ca urmare, văzând că în cauză nu se poate reține că pârâții-întreținători au avut un comportament ce face imposibilă executarea contractului ori că aceștia nu și-au executat obligația de întreținere asumată, pentru ca reclamanta-întreținută să poată obține rezoluțiunea contractului, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2263 alin. 3 Cod civil, instanța va respinge acțiunea formulată.
Cât privește cererea reconvențională, câtă vreme executarea întreținerii în natură nu mai poate continua, refuzul fără justificare al reclamantei în acest sens fiind unul categoric, și având în vedere că interesul reclamantei este acela de a avea asigurată întreținerea, conform contractului, instanța, în baza art. 2261 alin. 1 Cod civil, va înlocui obligația pârâților de întreținere în natură cu obligația de plată a unei sume de bani care să acopere nevoile reclamantei.
La stabilirea acestei sume se va avea în vedere suma avansată de pârâți, de 700 lei/lună, care este una rezonabilă, acoperă necesitățile reclamantei și nu a fost contestată în cauză, motiv pentru care cererea reconvențională se va admite așa cum a fost formulată.
Se impune a fi precizat că necesitățile de întreținere ale reclamantei se pot schimba pe parcursul executării contractului, de asemenea costul vieții poate evolua, astfel că, la cererea părții interesate, cuantumul sumei de bani stabilită în prezenta cauză poate fi modificat în viitor.
În fine, văzând că pârâții îndreptăți la cheltuieli de judecată, deși au solicitat, nu au dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli, instanța nu va acorda cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta R. M. (CNP_), cu domiciliul în Nădlac, .. 10, județul A. și domiciliul procesual ales în A., .. 19, ., în contradictoriu cu pârâții N. D. I. (CNP_) și N. C. P. (CNP_), ambii cu domiciliul în Nădlac, .. 12, județul A., pentru rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat la BNP S. R. sub nr. 924/11.12.2012.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâții N. D. I. și N. C. P., în contradictoriu cu reclamanta R. M., și în consecință:
Înlocuiește obligația de întreținere în natură asumată de pârâți prin contractul de întreținere autentificat la BNP S. R. sub nr. 924/11.12.2012, cu obligația de a plăti lunar reclamantei suma de 700 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
B. CosminIovuța K.
BC/IK/ 06.07.06.2015/ 5 ex. din care 3 ex. se comunică cu:
- R. M. – A., .. 19, .
- N. D. I. – Nădlac, .. 12, județul A.
- N. C. P. – Nădlac, .. 12, județul A.
← Pretenţii. Sentința nr. 3681/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3718/2015. Judecătoria... → |
---|