Fond funciar. Sentința nr. 500/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 500/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 20015/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 500

Ședința publică din 29.01.2015

Președinte: H. Ș.

Grefier: M. J.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petentul R. A. în contradictoriu cu intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Șiria și Instituția Prefectului Județului A. - C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal nu se prezintă niciuna din părți, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței generale a Judecătoriei A. și reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

În deliberarea asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /28.11.2014, petentul R. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Șiria și Instituția Prefectului Județului A. - C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., rectificarea suprafeței de teren din ./17 din titlului de proprietate nr._/05.02.2013 de la 10.000 mp la 8.931 mp și obligarea intimaților la atribuirea și punerea în posesie cu suprafață de 1.069 mp pe un amplasament de categorie similară, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivare, a arătat că prin titlul de proprietate nr._/05.02.2013, emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., petentul este proprietarul unei suprafețe de 10.000 mp amplasată în extravilanul comunei Șiria, evidențiat în .. top. 2556/17. Potrivit titlului de proprietate suprafața aflată în proprietatea sa corespunzătoare parcelei ante-menționate este de_ mp, prin planul parcelar al comunei Șiria, T 567-568; VN 2656/15/VN 2656/17-VN 1656/16, se atestă faptul că amplasamentul are o suprafață de doar 8.931 mp. Având în vedere faptul că dreptul său de proprietate a fost diminuat, solicită atribuirea diferenței de suprafață de 1.069 mp, calculată prin diferența dintre 10.000 mp și 8931 mp, precum și punerea în posesie pe un amplasament de categorie similară celui reconstituit, din rezerva aflată la dispoziția comisiei de fond funciar, astfel ca dreptul său de proprietate să nu fie lezat, fiind reconstituită suprafața în întregime.

În drept, a invocat art. 53-58 din Legea nr. 18/1991.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

C. Județeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Prefectul Județului A., la data de 17.12.2014, a depus întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii acțiunii.

În motivare, a arătat că prin titlul de proprietate nr._/05.02.2013 a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 3,14 ha teren în favoarea reclamantului, după autor V. G.. Din analiza titlului de proprietate se constată că, suprafața de 10.000 mp este amplasată în ./17. Din planul parcelar depus de către reclamant rezultă că, în . este de numai 8931 mp, rezultând astfel o diferență de 1069 mp teren. Cu privire la această diferență de suprafață, reclamantul urmează a fi pus în posesie de către C. locală de fond funciar Șiria, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 18/1991 raportat la dispozițiile art. 5 lit. c și i din HG nr. 890/2005, spre a se reîntregi suprafața totală de teren restituită acestuia prin titlul de proprietate enunțat.

În drept, a invocat art. 205 C.pr.civ., art. 58 teza a II-a din Legea nr. 18/1991.

C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Șiria, la data de 23.12.2014, a depus întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii acțiunii.

În motivare, a arătat că, la efectuarea planului de amplasament pentru întabularea parcelei 2656/17 de_ mp din . de Primarul comunei Șiria, s-a constatat că suprafața reală este de 8931 mp, în loc de_ mp. În vederea stabilirii unui amplasament pentru suprafața de 1069 mp, C. L. Șiria trebuie să identifice un amplasament disponibil și să emită în prima ședință a comisiei locale o hotărâre în acest sens. Consideră că acțiunea petentului este întemeiată, dar stabilirea amplasamentului pentru diferența de 1069 mp, se poate stabili doar în cursul ședinței de fond funciar care va avea loc în luna ianuarie 2015.

În drept invocă art. 205 C.pr.civ., prevederile L.18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.

Deliberând asupra excepției necompetenței generale a Judecătoriei A., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată de față, petentul R. A. a solicitat rectificarea unui titlu de proprietate, în sensul înscrierii suprafaței reale de 8.931 mp în locul celei de 10.000 mp, acesta fiind suprafața concretă a terenului situat în tarlaua 568, înscris în titlu de proprietate nr._/05.02.2013 la poziția 2.

Potrivit art. 591 al. 2 din Legea nr. 18/1991, „Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene”.

Ca atare, cererea petentului este de competența Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., organ cu activitate jurisdicțională potrivit art. 52 al. 1 din Legea nr. 18/1991

În ce privește atribuirea unui teren pentru diferența de 1.069 mp, această cerere este una accesorie primului petit și decurge tot din rectificarea titlului, în sensul că există și posibilitatea acordării unui alt teren, pe un alt amplasament, care să corespundă întinderii de 1 ha, solicitare ce fi avută în vedere cu ocazia rectificării titlului.

În consecință, având în vedere art. 132 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței generale a Judecătoriei A. și va declina competența de soluționare a cererii petentei în favoarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței generale a Judecătoriei A. invocată de instanță din oficiu.

Declină în favoarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. competența de soluționare a cererii formulată de petentul R. A., având CNP_, domiciliat în A., ., ., ., cu domiciliul procesual ales la sediul secundar al C.. Av. M. Anișoara din A., ., corp A, ., județul A. în contradictoriu cu intimații C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Șiria, cu sediul în Șiria, . și Instituția Prefectului Județului A. – C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor A., cu sediul în A., ., jud. A..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.01.2015.

Președinte Grefier

H. Ș. M. J.

Red/dact/HȘ/MJ

5 ex/3 .

Se .> R. A., cu domiciliul procesual ales la sediul secundar al C.. Av. M. Anișoara din A., ., corp A, ., județul A.

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Șiria, cu sediul în Șiria, .

Instituția Prefectului Județului A. – C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor A., cu sediul în A., ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 500/2015. Judecătoria ARAD