Grăniţuire. Sentința nr. 3313/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3313/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 1701/55/2014
R O M ÂN I A
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3313
Ședința publică din data de 12 iunie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâții R. C., R. I., C. M. – C. și . primar, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamanților, avocat D. Savulov din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 150 lei, conform dispozițiilor art. 3 din OUG nr. 80/2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art. 244 alin. 3 și art. 392 Noul Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, stabilirea liniei de hotar conform raportului de expertiză, modificarea suprafeței înscrisă în CF, fără cheltuieli de judecată.
Conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 03.02.2014 sub dosar nr._, reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâții R. C., R. I., C. M. – C. și . primar a solicitat să se stabilească linia de hotar între imobilul proprietatea acestuia, situat în V. nr. 304, înscris în CF nr._, top. 283-284 și imobilele învecinate, respectiv a celui proprietatea pârâților 1 și 2, situat în V. nr. 251, înscris în CF nr._ V., top._, a celui aflat în proprietatea pârâtului 3, situat în V. nr. 303, înscris în CF nr. 303496Vinga, top. 285-286/a, precum și a domeniului stradal, aflat în proprietatea pârâtei 4; să dispuneți modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară_ V., pentru imobilul proprietatea reclamantului, cu nr. top. 283-284, corespunzător suprafeței reale, rezultate ca urmare a stabilirii liniei de hotar față de proprietățile învecinate; să se dispună OCPI A. să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare se arată că reclamantul este proprietarul imobilului situat în V. nr. 304, județul A., înscris în CF nr._ V., iar la data cumpărării acestuia era delimitat de imobilele învecinate prin garduri vechi, care există și în prezent.
Se mai arată că între reclamant și vecinii acestuia nu au existat niciodată discuții cu privire la limitele de proprietate.
Reclamantul, având nevoie de o schiță de identificare a imobilului a constatat, în urma măsurătorilor, că suprafața înscrisă în cartea funciară este incorectă, fiind diferită de cea folosită faptic.
În drept, a invocat dispozițiile art. 560 și 914 Cod civil, iar în probațiune extrase CF, plan de încadrare în zonă.
Prin întâmpinare, pârâta ., a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, cu solicitarea să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu a ocupat nimic din suprafața aflată în posesia reclamantului.
În drept, se invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 650 și art. 555 Cod civil.
Pârâții R. C., R. I., C. M. – C., deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul este proprietar al imobilului situat în V. nr. 304, județul A., înscris în CF nr._ V., cu nr. top. 283-284, cu suprafața tabulară de 536 mp, dobândit prin succesiune.
Pârâții R. C. și R. I. sunt proprietarii imobilului situat în V. nr. 251, înscris în CF nr._ V., cu nr. top._, cu suprafața tabulară de 584 mp, cu titlu de cumpărare.
Pârâtul C. M. – C., fost I., este proprietarul imobilului situat în V. nr. 303, jud. A., înscris în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 1582 V., cu nr. top. 385-286/a, în fapt 285-286/a, cu suprafața tabulară de 900 mp, cu titlu de cumpărare.
Pe celelalte două laturi, imobilul reclamanților se învecinează cu domeniul stradal aparținând pârâtei .> Imobilele părților sunt învecinate și potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. D. G., între proprietăți nu există gard despărțitor, doar gard din zidărie cu poartă la est față de domeniul public, pe aliniamentul 3,4,5,6,7,8,9 și cu gard de plasă pe aliniamentul 11,12,1.
În urma măsurătorilor efectuate a rezultat că imobilul reclamanților nu respectă suprafața tabulară, având o suprafață măsurată de 1886 mp, conform expertizei, față de suprafața de 536 mp înscrisă în cartea funciară.
Imobilele sunt folosite în cadrul limitelor actuale, unele de la data dobândirii lor, fiind delimitate prin gard de plasă și cu gard de zidărie cu poartă la est față de domeniul public.
În drept, instanța reține că: potrivit art. 914 Cod civil, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.
Potrivit art. 555 alin. 1 și alin. 2 Cod civil, Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.
Art. 556 cod civil prevede: Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.
Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată și prin voința proprietarului, cu excepțiile prevăzute de lege.
Astfel, având în vedere starea de fapt descrisă, precum și textele legale menționate, instanța va admite cererea reclamanților și va stabili linia de hotar dintre imobilul situat în V., nr. 304, jud. A., înscris în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 148 V., cu nr. top. 283-284, cu suprafața tabulară de 536 mp, proprietatea reclamantului P. C. și imobilul situat în V., nr. 251, jud. A., înscris în CF nr._ V., cu suprafața tabulară de 584 mp, proprietatea pârâților R. C. și R. I., pe aliniamentul definit de punctele 1, 2, cu imobilul situat în V. nr. 303, jud. A., înscris în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 1582 V., cu nr. top. 385-286/a, în fapt 285-286/a, cu suprafața tabulară de 900 mp, proprietatea pârâtului C. M.-C., fost I., pe aliniamentul definit de punctele 2,3, precum și cu domeniul stradal aparținând domeniului public al pârâtei . definit de punctele 3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,1, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. D. G., înregistrat la Biroul de Expertiză A. sub nr. 485 din 12.09.2014, va dispune rectificarea mențiunii înscrisă în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 148 V., cu nr. top. 283-284, privitoare la întinderea suprafeței de teren de la 536 mp la 1854 mp, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. D. G., înregistrat la Biroul de Expertiză A. la data de 12.09.2014, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinete asociate avocat D. Savulov și avocat A. Ș., din A., ., nr. 5-7, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții R. C. și R. I., ambii domiciliați în V., nr. 124, jud. A., C. M.-C., domiciliat în V., nr. 124, jud. A. și . primar, cu sediul în V., ., jud. A., având CUI_, având ca obiect grănițuire.
Stabilește linia de hotar dintre imobilul situat în V., nr. 304, jud. A., înscris în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 148 V., cu nr. top. 283-284, cu suprafața tabulară de 536 mp, proprietatea reclamantului P. C. și imobilul situat în V., nr. 251, jud. A., înscris în CF nr._ V., cu suprafața tabulară de 584 mp, proprietatea pârâților R. C. și R. I., pe aliniamentul definit de punctele 1, 2, cu imobilul situat în V. nr. 303, jud. A., înscris în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 1582 V., cu nr. top. 385-286/a, în fapt 285-286/a, cu suprafața tabulară de 900 mp, proprietatea pârâtului C. M.-C., fost I., pe aliniamentul definit de punctele 2,3, precum și cu domeniul stradal aparținând domeniului public al pârâtei . definit de punctele 3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,1, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. D. G., înregistrat la Biroul de Expertiză A. sub nr. 485 din 12.09.2014, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune rectificarea mențiunii înscrisă în CF nr._ V., provenit din conversia pe hârtie a CF 148 V., cu nr. top. 283-284, privitoare la întinderea suprafeței de teren de la 536 mp la 1854 mp, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. D. G., înregistrat la Biroul de Expertiză A. la dat de 12.09.2014, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune O.C.P.I. A. să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile funciare corespunzătoare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică de astăzi, 12 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Red./Tehnored/ DLC/MT/14.07.2015/9ex/7com
Se comunică cu reclamantul P. C. - A., ., nr. 5-7, ., jud. A.
pârâții R. C. și R. I. - V., nr. 124, jud. A.
C. M.-C. - V., nr. 124, jud. A.
. primar - V., ., jud. A.
1 ex. se va comunica la OCPI A. - după rămânerea definitivă a hotărârii
1 ex. se va comunica Primăria Comunei Livada - după rămânerea definitivă a hotărârii
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3685/2015. Judecătoria ARAD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|