Obligaţie de a face. Sentința nr. 3685/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3685/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2849/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3685
Ședința publică din 25.06.2015
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâții B. G. E., B. M. C. și B. I. având ca obiect obligația de a face.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate prin încheierea ședinței de judecată din data de 18.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /04.03.2015, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâților B. G. E., B. M. C. și B. I. să-și dea acordul în vederea obținerii autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică pentru punctul de lucru situat în A., ., ., în caz contrar hotărârea să țină loc de acord, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, începând cu luna iunie 2014, și-a deschis un punct de lucru în municipiul A., ., .. 10. Cele două apartamente reprezintă o singură incintă, fiind de fapt bucătărie (. de servire (. 2010 - 2014, la aceeași adresă, a funcționat ., având activitatea conform cod CAEN 5610 (Restaurante-fast food) și program de funcționare non-stop.
În vederea obținerii autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică, în baza HCLM A. nr. 9/2011, a depus la Primăria municipiului A., sub nr. 7618/06.02.2015, cererea însoțită de documentele necesare, mai puțin acordul vecinilor de la . căruia pârâții B. G. E. și B. M. C. dețin nuda proprietate, iar pârâtul B. I. dreptul de uzufruct.
Aceștia au refuzat cu rea-credință, în mod abuziv, să își exprime acordul în vederea funcționării, conform art. 14 alin. 1 și art. 15 C.civ. Acesta deoarece: toți ceilalți vecini și-au exprimat acordul fără rezerve; activitatea pe care o desfășoară nu aduce atingere vreunui drept subiectiv al pârâților; în perioada 2010-2014, în același spațiu, și-a desfășurat activitate . având ca obiect de activitate „Restaurante – fast food” și cu program de funcționare non-stop; spațiul este unul cu altă destinație, conform înscrierilor din cartea funciară; în același imobil își desfășoară activitatea încă 3 societăți comerciale, toate având ca obiect de activitate „alimentație publică” (restaurant-fast food).
În drept, a invocat art. 192 și urm. C.pr.civ., art. 14, art. 15, art. 630 Cod civil.
Prin note de ședință (f.34), pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În fapt, au arătat că localul se află exact sub apartamentul proprietatea lor. Este adevărat faptul că în perioada 2010-2014, în acea locație a funcționat o altă unitate de tip fast-food. La data deschiderii acelei unități, fiind de bună-credință și-au dat acordul pentru funcționarea acestui, neștiind că din acel moment că liniștea căminului lor avea să dispară. D. fiind specificul unității, totalitatea zgomotelor și mirosurilor din interior se propagau în apartamentul lor care mirosea permanent ca o bucătărie, neputând nici măcar să aerisească, deoarece geamurile apartamentului sunt exact deasupra căilor de acces în unitate. Au încercat nenumărate plângeri și sesizări în acest sens, dar de fiecare dată nu s-a luat nicio măsură comunicându-li-se faptul că nu se pot lua măsuri dat fiind faptul că și-au dat acordul în vederea funcționării în acest spațiu.
. stradă foarte circulată, cu mult zgomot, dar funcționarea unei unități de alimentație publică sub apartamentul lor este un adevărat calvar, pe care l-au trăit de 4 ani. Reclamanta a obținut acordul unor vecini, vecini care însă nu au apartamentele în imediata vecinătate a unității, singurul apartament învecinat pe plan vertical cu unitatea fiind al lor.
În drept, au invocat art. 44 din Constituția României, art. 480 Cod civil, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În probațiune, se depun înscrisuri: certificate ORC (f.6-7), dovada înregistrării dosarului de obținere a autorizației (f.8), aviz/accept conform Legii nr. 230/2007 (f.9), declarație autentificată sub nr. 264/03.02.2015 de BNP F. T. (f.10), avizul Ministerului Sănătății – Direcția de Sănătate Publică a Jud. A. (f.11), extras CF nr._-C1-U3 A. și schița spațiului (f. 12-13), planșe foto (f.14-17, 72-74), petiții formulate de petenți și răspunsul la acestea (f.35-60), copie meniu local (f.67-71). S-a administrat proba testimonială cu martorul T. M. (f.75) și proba cu cercetarea la fața locului (f.64-65).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La parterul clădirii situată în mun. A., . funcționează localul reclamantei având va obiect de activitate „restaurante”, „fast-food – kebab”, în prezent fără a deține autorizație eliberată de Municipiul A..
Deasupra acestui local sunt situate trei apartamente, printre care și cel al pârâților, alături de cel al numitei C. F. și încă un apartament nelocuit. În urma cercetării la fața locului, s-a constatat că fereastra uneia dintre camerele apartamentului pârâților este situată deasupra accesului în bucătăria/sala de pregătire a localului (f. 14-16). Clădirea nu este prevăzută cu găuri de aerisire interioare, iar aerisirea localului se realizează cu ajutorul unui ventilator (f. 72), poziționat aproximativ dedesubtul ușii de acces în apartamentul pârâților(f. 64). S. de mese este încăpătoare, iar bucătăria nu este izolată față de sala de servire, făcând corp comun (f. 73).
În vederea obținerii autorizației de funcționare, reclamanta a depus cererea înregistrată sub nr. 7618/06.02.2015 (f. 8), fiind necesar și acordul vecinilor.
Pârâții refuză să-și exprime acordul pentru funcționarea unuia astfel de local, justificându-și refuzul pe deranjul provocat de zgomotul și mirosul provenind de la acest local.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 630 C.civ. și art. 15 C.civ., privind abuzul de drept.
Documentația necesară obținerii autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică este prevăzută de art. 47 alin. 1 din HCLM nr. 9/2011, conform căruia la lit. g se specifică „dovada îndeplinirii condițiilor de protecție fonică sau, după caz, declarația, pe propria răspundere, potrivit căreia activitatea desfășurată nu produce disconfort”, iar la lit. i „avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul, în cazul condominiilor (...).”
În ce privește aplicabilitatea art. 630 C.civ., acesta prevede la alin. 1 că „Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare.”
Textul de lege se referă la situația de fapt în care un proprietar, prin întrebuințarea care o dă imobilului său, creează o sursă de inconveniente pentru proprietarii vecini (de exemplu, instalarea unei întreprinderi care degajă mirosuri, zgomote, trepidații, etc.). Prin urmare, premisa aplicabilității acestui text constă în desfășurarea unei activități a proprietarului (utilă, licită, fără rea-credință), numai că prin desfășurarea ei efectivă determină un prejudiciu pentru vecini, anume provocând inconveniente.
În speță, pârâții nu desfășoară nicio activitate de acest gen, ci doar își exprimă o poziție subiectivă (refuzul), astfel că textul nu are incidență în cazul obligării acestora la obținerea acordului. Dimpotrivă, reclamanta este acea cea care desfășoară activitatea pretinsă a fi deranjantă, astfel că textul ar putea fundamenta o acțiune contra acesteia, iar nu în favoarea ei.
Prin urmare, rămâne de analizat dacă pârâții își exprimă refuzul funcționării localului într-un mod abuziv, nejustificat. În acest sens, art. 15 C.civ. prevede că „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”
Abuzul de drept a fost definit în doctrină ca fiind exercitarea unui drept contrar scopului economico-social în care a fost recunoscut de lege și de regulile de conviețuire socială, contrar bunei-credințe. În stabilirea scopului, a destinației drepturilor subiective, legiuitorul ia în considerare mai întâi interesele proprii titularilor lor, care alcătuiesc scopul oricărui drept subiectiv, iar apoi are în vedere concordanța acestora cu cele generale, astfel încât prin exercitarea unui drept subiectiv să nu se aducă atingere drepturilor celorlalte subiecte de drept. Astfel, abuzul presupune o intenție directă, răuvoitoare, dreptul nefiind exercitat conform destinației sale firești, ci ca mijloc pentru a vătăma sau păgubi pe altul.
Doctrina a valorificat în aprecierea caracterului abuziv al exercițiului dreptului două criterii, unul subiectiv și altul obiectiv, după cum este vorba de un exercițiu abuziv sau numai de un exercițiu excesiv. Potrivit criteriului subiectiv, exercițiul dreptului de proprietate este abuziv ori de câte ori proprietarul își exercită dreptul cu reaua-credință, fără niciun profit sau a justifica vreun interes personal, ci numai cu intenția vădită de a cauza o pagubă vecinului său. Acest criteriu nu se poate aplica însă în cazurile în care proprietarul exercită dreptul său în vederea satisfacerii unui interes personal recunoscut de lege. Cu toate acestea, dacă el cauzează vecinului său o pagubă, va trebui să se recurgă și la criteriul obiectiv, conform căruia este un act excesiv dacă depășește cadrul normal al încălcărilor și inconvenientelor provenind din faptul vecinătății.
Într-adevăr, faptul locuirii într-un condominiu este de natură a impune suportarea anumitor inconveniente rezultate din aceste raporturi de vecinătate, precum zgomot, mirosuri neplăcute sau alte vătămări de orice natură. Acestea sunt însă admisibile până la un anumit prag, care variază după loc și natură. Atunci când pragul este depășit inconvenientul (tulburarea) devine excesiv ori anormal, iar vătămarea nu mai este acceptabilă. Apărarea persoanei în fața unei astfel de situații nu mai poate fi privită ca abuzivă deoarece nimeni nu trebuie să cauzeze altuia o tulburare anormală de vecinătate.
Întinderea acestui inconvenient este o chestiune de fapt, neexistând criterii riguroase de delimitare, însă faptele trebuie să întreacă, prin gravitate, limitele unei vecinătăți tolerabile. Exemplificativ, s-a stabilit în jurisprudență că întrec aceste limite fapte precum: săpăturile sau alte lucrări care atrag ruina clădirilor vecine; producerea de zgomote sau trepidații prin exercițiul unor activități industriale, care fac nelocuibile casele vecine sau le micșorează valoarea; depozitarea de materiale și materii care ar răspândi mirosuri neplăcute și insalubre, etc.
Este larg admis că proprietarul este răspunzător față de vecinul său și este obligat a repara prejudiciul cauzat proprietății acestuia prin exercitarea abuzivă a dreptului său de proprietate, deoarece, folosindu-se de dreptul său recunoscut de lege, nu poate să depășească limitele acestui drept.
Astfel, în principiu, proprietarul nu poate desfășura activități care produc mirosuri neplăcute sau vătămătoare și nici de a deschide localuri publice din care cauză imobilul vecin nu poate fi locuit sau devine greu de locuit.
În concret, trebuie stabilit dacă deschiderea unui local de acest gen cauzează sau nu inconveniente sau prejudicii vecinilor.
În speță, pe de o parte există dreptul de proprietate asupra unui spațiu de locuit, care implică dreptul la liniștea căminului și la o viață de familie, iar pe de altă parte există dreptul asupra unui spațiu comercial, care presupune dreptul a desfășura o activitate comercială. Vecinii sunt principalii terți implicați în exercițiul proprietății asupra unui imobil și socializarea îi privește în primul rând pe ei, acesta fiind rațiunea pentru care se cere acordul celor implicați și afectați.
Legea nu reglementează criterii de apreciere a refuzului proprietarului pentru ca vecinul său să desfășoare o anumită activitate. Acesta deoarece există o marjă largă de apreciere a fiecărei persoane, aprecierea propriului confort fiind în primul rând un element subiectiv, care implică o analiză de la caz la caz. Această condiție de confort implică, potrivit limbajului comun, asigurarea unei locuințe comode, plăcute, liniștite și igienice, aspecte care trebuie lăsate la aprecierea fiecărei persoane. Prin urmare, dezacordul privind desfășurarea activității alimentație publică sub forma unui restaurant, club, bar, fast-food de către un vecin nu poate fi suspus unei analize strict obiective, dată fiind opțiunea legiuitorului în stabilire a modului de condiționare a activității, însă acest refuz nu trebuie să fie unul abuziv, care să manifeste rea-credință. Cu alte cuvinte, cum nici o altă persoană nu poate să susțină în numele altei peroane ceea ce este confortabil pentru ea, instanța nu poate să reaprecieze, în locul pârâților, ceea ce este confortabil pentru aceștia. Astfel, situația că alte persoane din imobil s-au arătata a nu fi deranjate de activitatea reclamantei nu înseamnă că pârâții nu sunt afectați negativ de această activitate. Pragul toleranței depinde de diverși factori ca sexul, vârsta, profesia, sănătatea fizică și uneori mentală sau situația familială, etc.
Astfel, instanța poate, prin raportare la elementele obiective, să stabilească dacă acest dezacord este justificat.
Instanța reține ca fiind de notorietate consecințele inerente existenței unui astfel de local (restaurant, fast-food, bar), precum răspândirea de mirosuri și zgomotele specifice. De asemenea, instanța nu contestă grija reclamantei și eforturile depuse de aceasta pentru a preveni deranjarea vecinilor.
Sub acest aspect obiectiv, trebuie luat în considerare natura localului și a activității desfășurate, poziția locului sau modul de exercitare a refuzului.
În primul rând, zona este în principal rezidențială, aceasta fiind principala destinație a clădirilor, chiar dacă în apropiere există numeroase localuri publice. Spațiul comercial poate fi folosit cu diverse destinații, iar pârâții au arătat expres că nu refuză desfășurarea oricărei activități economice, ci se opun activității singulare de alimentație publică, mai precis, restaurant, fast-food sau bar, tocmai datorită inconvenientelor specifice acestei activități anume. Pot fi astfel de inconveniente: faptul că clienți staționează în fața casei, făcând gălăgie și mizerie sau blocând . și emanațiile de mirosuri care provin din stabiliment; zgomotul care se propagă din sala de mese în apartamentul pârâților. Este de notorietate că aceste aspecte sunt inerente desfășurării unui activități de acest gen.
Faptul că martora a declarat că nu a perceput astfel de inconveniente nu înseamnă că ele nu există, în condițiile în care aceasta nu are perete comun cu localul, locuind într-un apartament situat în spatele imobilului, vis-à-vis de local, peste curte. Faptul că nu există zgomote exterioare care ar proveni din local, nu înseamnă că nu existe zgomote care se propagă prin interiorul imobilului, pe care însă martora nu le poate percepe datorită poziționării apartamentelor. De asemenea, faptul că numita C. F. s-a arătat a nu fi deranjată de zgomotul și mirosurile produse de local nu are relevanță tocmai datorită aprecierii subiective a fiecărei persoane. O susținere în sensul că un astfel de local nu ar produce niciun miros sau zgomot este lipsită de credibilitate, tocmai datorită unei notorietăți a acestor efecte ale unui local public. Astfel, nu poate fi reținut argumentul reclamantei că alți vecini și-au dat acordul în sensul desfășurării acestei activități, alte persoane neputând aprecia inconvenientul pârâților și nici să suplinească acordul acestora.
Activitatea unui local este de natură a produce inconveniente vecinilor, astfel cum s-a arătat mai sus. Astfel, aceștia au un interes legitim în protejarea vieții de familie și confortul casei în care trăiesc zi de zi. Activitatea reclamantei are caracter continuu, permanent, iar inconvenientele prezintă un caracter repetitiv. Tulburarea de vecinătate reprezintă daunele cauzate unui vecin (prin zgomot, fum, mirosuri, zguduiri ș.a.) care, atunci când depășesc inconvenientele obișnuite de vecinătate, sunt considerate excesive, chiar și atunci când această tulburare ar fi inerentă unei activități licite și nicio culpă nu ar putea fi reproșată celui care o cauzează. Este natural ca într-un condominiu să existe un deranj, însă în cazul unui local public, acesta devine permanent, iar nu doar ocazional, singular. De asemenea, aceste tulburări sunt mai greu de administrat și prevenit deoarece nu sunt cauzate de o persoană singulară sau de o familie, ci de clienții reclamantei. O activitatea de acest gen depășește limitele obligațiilor obișnuite dintre vecini, iar inconvenientele rezultate sunt de natură să devină insuportabile, depășind raporturile normale de vecinătate.
Faptul că anterior a funcționat o unitate de același gen, chiar acceptând că aceasta a produs inconveniente mai mari (mirosuri mai puternice, program non-stop), nu se justifică continuarea acestui inconvenient, proprietarul având căderea de a face să înceteze. Mai mult, nimic nu oprește pe reclamantă să își diversifice ulterior meniul, după obținerea autorizație. De asemenea, acordul anterior a determinat conștientizarea pârâților asupra consecințelor unei astfel de activități. Dimpotrivă, ar putea fi considerat abuziv un refuz manifestat în necunoștință de cauză, însă aceștia au cunoscut efectele unui astfel de local. În ce privește destinația spațiului, astfel cum s-a arătat mai sus, pârâții nu se opun de principiu folosirii acestuia pentru o activitate economică, cu excepția acestui tip de local care produce consecințele antemenționate. Faptul că în apropiere funcționează și alte localuri de același gen nu interesează deoarece pârâții nu și-au dat acordul pentru funcționarea acestora (dimpotrivă rezultă din înscrisuri că sunt deranjați și de acestea). De asemenea. Nu s-a pretins că celelalte localuri au perete comun cu apartamentul pârâților. Faptul că în zonă există numeroase localuri publice care produc zgomot, nu este un argument în susținerea caracterului abuziv al refuzului pârâților, care pe lângă acest zgomot care se propagă din exterior, ar fi nevoiți să suporte și zgomotul care provine de la parterul propriului imobil.
Față de toate acestea, instanța apreciază că dezacordul pârâților referitor la activitatea desfășurată de către reclamantă este unul justificat obiectiv, astfel că subiectivismul pe care îl implică nu poate fi considerat abuziv. Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea astfel formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta . SRL, identificată prin CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul în A., ., nr. 195, . în contradictoriu cu pârâții B. G. E., cu domiciliul în A., ., sp.6B, jud. A., B. M. C., cu domiciliul în A., ., . și B. I., cu domiciliul în A., ., . având ca obiect obligația de a face.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2015.
Președinte, Grefier,
H. ȘurteaMaria J.
Red. HȘ/MJ/10.07.2015
6 ex./4 ex. se com:
. SRL, cu sediul în A., ., nr. 195, .. C, .
B. G. E.
B. M. C.
B. I., toți cu domiciliul în A., ., .
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3684/2015. Judecătoria ARAD | Grăniţuire. Sentința nr. 3313/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
