Obligaţie de a face. Încheierea nr. 2024/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2024/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3095/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2024
Ședința Camerei de Consiliu din de 07.04.2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, în faza de regularizare, cererea formulată de reclamantul R. Ș. în contradictoriu cu pârâtul B. G., având ca obiect obligația de a face.
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că până la această dată reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din data de 10.03.2015 și comunicată în data de 16.03.2015, instanța invocă excepția de nulitate a cererii și reține cauza spre soluționare raportat la dispozițiile art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță, la data de 09.03.2014, reclamantul R. Ș. a chemat în judecată pe pârâtul B. G. pentru rezolvarea problemelor legate de vânzarea – cumpărarea autovehiculului cu nr. de înmatriculare ARO-243D.
Potrivit art. 200 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.
Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)”.
În temeiul art. 200 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța a acordat reclamantului un termen de 10 zile pentru a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 194 și art. 197 Cod procedură civilă, în sensul de a indica obiectul cererii, ce se solicită în concret, de a arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa, precum și de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în temeiul art. 27 din OUG. 80/2013, în cazul în care obiectul cererii îl constituie obligația de a face neevaluabilă în bani sau la valoarea pretențiilor, potrivit art. 3 al. 1 din OUG nr. 80/2013 în situația în care obiectul cererii este evaluabil în bani.
Până la data prezentei încheieri, reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale sus indicate, în sensul că nu a indicat obiectul cererii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa și nu a achitat taxa de timbru .
Văzând că potrivit art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii”,
Art. 197 prescrie că, “ În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”
Având în vedere faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa și față de dispozițiile art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va anula cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea formulată de reclamantul R. Ș., CNP._, cu domiciliul în loc. Pecica, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul B. G. cu domiciliul în A., ., jud. A..
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
E. D. B. G. M. P.
Red./dact.EDB/GMP/07.04.2015
3 ex./1 ex. Se comunică cu:
R. Ș., cu domiciliul în loc. Pecica, jud. A.
Exp. 1 ex./
← Autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1812/2015.... → |
---|