Partaj judiciar. Sentința nr. 1093/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1093/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 7239/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1093

Ședința publică din 02.03.2015

Președinte: M. C. F.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu pârâții Ț. F. și Ț. R. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta Ț. R. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită,

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 30 din OUG 30/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cele de mai sus, după care,

Pârâta Ț. R. F. arată că nu mai are alte cereri și probe și că este de acord cu modalitatea de partaj conform Acordului înregistrat la DGRFP Timișoara – AJFP A. cu nr. 2301/19.01.2015.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 23.04.2014 sub nr._, reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu pârâții Ț. F. și Ț. R. E., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună împărțirea bunurilor debitorului Ț. F. cu domiciliul în A. ., ., bunuri aflate în de devălmășie cu soția acestuia Ț. R. E. .

În motivare, se arată că bunurile pentru care se solicită partajarea sunt clădire - 56mp + teren aferent- 24/227mp, situat în mun. A., ., ., intabulat în C.F._-C1-U6- A., Nr.Top. 228/5/2/IV și clădire – 63 mp + teren aferent-8/352mp, situat în mun. A., ., ., ., intabulat în C.F.-_-C1-U19-A., nr.Top.3158/2/2; 3159/2/3/XXXIV, acestea aflându-se în proprietatea comună a soților Ț. F. și soția acestuia Ț. R. E. .

Se arată că în data de 05.06.2013 executorii fiscali din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Mun. A. au întocmit primul proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._ în dosar de executare nr._/2012 pentru imobilul + teren aferent construcției din A. ., . al debitorului Ț. F. în cotă de 1/2, evaluată la suma de 100.000 le(exclusiv TVA), pentru suma de 57.459.622 lei iar la data de 15.01.2014 executorii fiscali din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. au întocmit al doilea Procesul Verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.3021 din data de 15.01.2014 în dosarul de executare nr._/2012 pentru imobilul + teren aferent din A., ., ., . al debitorului Ț. F. în cotă de 1/2 evaluat la suma de 120.000 lei(exclusiv TVA) în vederea recuperării sumei de 57.451.486 lei reprezentând daune materiale din Sentința penală nr. 947 din 10.04.2012 pronunțată de Judecătoria A..

Reclamanta invocă art. 154 pct. 1 Cod procedură fiscală și consideră că se impune partajul judiciar al bunurilor mai sus arătate în cotă legală, determinată pentru fiecare soț. pentru ca să poată urmări doar bunurile debitorului Ț. F..

În drept se invocă art. 154 Cod pr. fiscală, art.33 Codul Familiei, art.979- art.980, art.981, art.983 N.Cod.pr. civilă.

În probațiune reclamanta depune Proces Verbal de Sechestru pentru bunuri imobile nr._ din 05.06.2013 în dosar de executare nr._/2012, Proces Verbal de Sechestru pentru bunuri imobile nr. 3021/15.01.2014 în dosar de executare nr._/2012, Extrase de carte funciară.

Pârâtul Ț. F. prin întâmpinare (f. 19-20) solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Referitor la motivarea în drept a cererii reclamantei (art.33 Codul familiei), faptul că Codul familiei a fost abrogat odată cu . noului cod civil;

Se arată că cererea reclamantei „de stabilire a cotei legale determinate pentru fiecare soț din bunurile comune" este lipsită de obiect, întrucât această cotă este deja stabilită, bunurile respective fiind deținute în proprietate comună pe cote parți, pârâtului revenindu-i cota de 1/2 din dreptul de proprietate, după cum reiese din extrasele de carte funciara nr._-Cl-U19 A. si nr._-Cl-U6 A. în care sunt inscrise imobilele respective;

Se menționează că deși reclamanta susține faptul că bunurile a căror împărțire o solicita sunt deținute în devălmășie fiind dobândite împreună cu soția pârâtului în timpul căsătoriei, pârâtul arată că aceste bunuri nu au fost dobândite în timpul căsătoriei fiind dobândite înainte de căsătorie în baza unor contracte de schimb încheiate de pârât cu C., respectiv actuala Tepelea R. E..

În drept pârâtul invocă art. 205 Cod pr. civ și actele normative menționate în cuprinsul întâmpinării.

În probațiune pârâtul depune la dosar înscrisuri (f. 39-42).

Pârâta Ț. R. E. prin întâmpinare (f. 07.07.2014) solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, expunând aceleași motive de respingere cu cele ale pârâtului Ț. F..

În ședința publică din data de 24.11.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 Cod pr. civ. până la efectuarea evaluării extrajudiciare a imobilelor în vederea încheierii tranzacției între părți.

În data de 02.02.2015, reclamanta formulează cerere de repunere pe rol anexat având Acordul înregistrat la DGRFP Timișoara – AJFP A. cu nr. 2301/19.01.2015 prin care reclamanta arată că este de acord cu modalitatea de partajare al imobilelor propusă de cei doi pârâți respectiv imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV să fie atribuit în cotă de 100% pârâtului Ț. F. iar imobilul situat în A. . . înscris în CF nr.309600C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV să fie atribuit în cotă de 100% pârâtei Ț. R. E..

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv din Procesul – verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 3021/15.01.2014 emis în Dosar de executare nr._/2012, Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/05.06.2012 în dosar de executare nr._/2012, extrasele de carte funciara nr._-Cl-U19 A. si nr._-Cl-U6 A. ,instanța reține următoarele.

Prin Procesul - verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.3021/15.01.2014 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Municipiului A. în dosar de executare nr._/2012 în temeiul prevederilor art. 154 alin. 5 din OG. Nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la sechestrarea bunurilor imobile aparținând pârâtului debitor Ț. F., constând în cota de ½ din clădire – 63 mp + teren aferent-8/352mp, situat în mun. A., ., ., ., intabulat în C.F.-_-C1-U19-A., nr.Top.3158/2/2; 3159/2/3/XXXIV,evaluat la suma de 120.000 lei(exclusiv TVA), în vederea recuperării sumei de 57.451.486 lei reprezentând daune materiale din Sentința penală nr. 947 din 10.04.2012 pronunțată de Judecătoria A..

Prin Procesul- verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/05.06.2012 emis în Dosar de executare nr._/2012, de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Municipiului A. în dosar de executare nr._/2012 în temeiul prevederilor art. 154 alin. 5 din OG. Nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la sechestrarea bunurilor imobile aparținând pârâtului debitor Ț. F., constând în constând în cota de ½ din clădire - 56mp + teren aferent- 24/227mp, situat în mun. A., ., ., intabulat în C.F._-C1-U6- A., Nr.Top. 228/5/2/IV, evaluat la suma de 10.000 lei(exclusiv TVA), în vederea recuperării sumei de 57.459.622 lei reprezentând daune materiale din Sentința penală nr. 947 din 10.04.2012 pronunțată de Judecătoria A..

Imobilul situat în mun. A., ., ., înscris în C.F._-C1-U6- A., nr. top. 228/5/2/IV constituie coproprietatea pârâților, Ț. F. și Ț. R. E. în cote de câte 1/2parte, fiind dobândit anterior datei de 17.01.1998 data căsătoriei pârâților,respectiv pârâta Ț. R. E. fostă( C.) a dobândit cota de ½ parte în baza Contractului de vânzare- cumpărare nr._/1992, iar pârâtul Ț. F. a dobândit cota de ½ parte în baza Contractului de schimb nr. 8767/1997.

Imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV constituie coproprietatea pârâților, Ț. F. și Ț. R. E. în cote de câte 1/2parte, fiind dobândit anterior datei de 17.01.1998, respectiv pârâta Ț. R. E. fostă( C.) a dobândit cota de ½ parte în baza Contractului de schimb nr. 8767/1997, iar pârâtul Ț. F. a dobândit cota de ½ parte din imobil prin cumpărare la licitație în dosarul execuțional nr. 3358/1997 al Judecătoriei A..

Pentru efectuarea executării silite a imobilelor care aparțin debitorului, se impune efectuarea partajului judiciar, fiind incidente prevederile art.154 alin.1 Cod de procedură fiscală, art. 979-980, art. 983 Cod de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 154 alin.1 Cod de procedură fiscală, “ Sunt supuse executarii silite bunurile imobile proprietate a debitorului. In situatia in care debitorul detine bunuri in proprietate ., executarea silita se va intinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului in urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.

În cauză părțile au ajuns la o înțelegere cu privire partajarea bunurilor comune dobândite de către pârâți respectiv a imobilului situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și imobilului situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, - în sensul de a se atribuii integral, în cotă de 100% pârâtului Ț. F. imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și în sensul de a se atribuii integral, în cotă de 100% pârâtei Ț. R. E. imobilul situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, fără plata vreunei sulte.

Astfel, sunt incidente prevederile art. 982 alin. 2 Cod de procedură civilă conform cărora „ Daca partile ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor, instanta va hotari potrivit intelegerii lor. Imparteala se poate face prin buna invoiala si daca printre cei interesati se afla minori, persoane puse sub interdictie judecatoreasca ori disparuti, insa numai cu incuviintarea prealabila a instantei de tutela, precum si, daca este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal.”

Având în vedere prevederile art. art.154 alin.1 Cod de procedură fiscală, coroborat art. 979-980, art. 982 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța va dispune partajarea bunurilor comune dobândite de către pârâți respectiv imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și imobilul situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, - în sensul că atribuie integral pârâtului Ț. F. imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și atribuie integral pârâtei Ț. R. E. imobilul situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, fără plata vreunei sulte, iar în consecință va admite cererea de partaj formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu pârâții Ț. F. și Ț. R. E..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de partaj formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A. .-79 cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâții Ț. F. având C.N.P._ și Ț. R. E. având C.N.P._, ambii domiciliați în A. . .>

Dispune partajarea bunurilor comune dobândite de către pârâți respectiv imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și imobilul situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, - în sensul că atribuie integral pârâtului Ț. F. imobilul situat în A. . . . înscris în CF nr._-C1-U19 A. cu nr. top.3158/2/2: 3159/2/3/XXXIV și atribuie integral pârâtei Ț. R. E. imobilul situat în A. . . înscris în CF nr._-C1-U6 A. cu nr. top.228/5/2/IV, fără plata vreunei sulte.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 02.03.2015.

Președinte Grefier

M. C. F. M. D.

Red./tehn./M.C.F./D.M/31.03.2015/5 ex./3 .>

- Reclamanta - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A. .-79

- Pârâții - Ț. F. și Ț. R. E. ambii domiciliați în A. . .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1093/2015. Judecătoria ARAD