Pensie întreţinere. Sentința nr. 5204/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5204/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 5204/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.5204

Sedința publică din 08.10.2015

Președinte N. P.

Grefier M. A.

S-a luat în examinare acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta Z. D., în contradictoriu cu pârâtul C. C. P., având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minor, stabilire pensie de întreținere.

La apelul nominal se prezintă reclamanta asistată de avocat oficiu O. G. din Baroul A., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reclamanta a fost scutită de la plata taxei de timbru în sumă de 60 lei taxă judiciară de timbru, prin încheierea din data de 07.10.2015.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată depusă la dosar ancheta psiho-socială efectuată de Autoritatea tutelară A..

Nemaifiind alte cereri și probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordul cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului la mamă, cu plata pensiei de întreținere raportat la venitul pârâtului, cu cheltuieli de judecată privind onorariu avocat oficiu.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 29.06.2015, reclamanta Z. D., în contradictoriu cu pârâtul C. C. P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorului C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A. la mamă, cu plata unei pensii de întreținere din venitul realizat de pârât, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au avut o relație de concubinaj din care a rezultat minorul C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A.. De asemenea reclamanta a mai arătat că de peste 3 ani, părțile s-au separat în fapt, minorul rămânând în grija exclusivă a mamei, pârâtul contribuind ocazional la întreținerea acestuia, fiind total dezinteresat de copil. Pârâtul nu s-a implicat în luarea unor decizii privind minorul, și a contribuit foarte rar la creșterea acestuia, adresând injurii și jigniri reclamantei. Reclamanta a arătat că pârâtul consideră că doar mama are obligații față de copil.

S-a mai învederat că pârâtul contribuie sporadic la întreținerea minorului, deși nevoile acesteia sunt tot mai crescute, iar obligația de întreținere revine ambilor părinți în egală măsură.

Reclamanta a mai arătat că beneficiază de condiții locative și materiale bune pentru creșterea copilului, astfel că ar fi în beneficiul minorului să fie stabilită locuința acestuia la mamă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 483, 531 al 2, 496, 529, 531 cod civil.

Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în fața instanței și a arătat că este de acord cu exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea domiciliului minorului la mamă, cu plata pensiei de întreținere raportat la venitul realizat, sens în care i s-a luat o declarație la termenul de judecată din data de 17.09.2015.

Din probele administrate în cauză, respectiv: certificatul de naștere al minorului, interogatoriul pârâtului, procesul verbal de mediere, anchetele psiho-sociale efectuate de Autoritatea tutelară a Primăriei L., județul A. și Autoritatea tutelară A., instanța a reținut următoarele:

Conform certificatului de naștere . nr_ emis de Primăria municipiului A., minorul C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A. este fiul părților, rezultat din relația de concubinaj a acestora, relație care s-a destrămat, părțile separându-se în fapt în urmă cu 3 ani, fără a mai relua conviețuirea.

De asemenea, s-a reținut faptul că minorul a fost îngrijit de ambii părinți până la separarea acestora, dar ulterior copilul a rămas în grija și întreținerea mamei, pârâtul contribuind sporadic la întreținerea sa și manifestând dezinteres față de minor. S-a mai reținut faptul că în momentul în care i se cerea să contribuie la întreținerea minorului, pârâtul devenea iritat, adresând reclamantei jigniri și injurii.

În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună.

Ocrotirea părintească reprezintă pentru părinți o obligație și un drept cu conținut complex, ce are ca finalitate asigurarea condițiilor materiale și spirituale necesare pentru creșterea, îngrijirea, educația și pregătirea profesională a copilului, principiu consacrat și în prevederile art. 48 al. 1 din Constituție.

Ocrotirea copilului prin părinți este un drept al acestuia, stipulat în mod expres de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești realizându-se numai în interesul copilului ( art. 483 alin. 2 Codul civil).

Ca regulă generală, potrivit art. 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii juridice și numai dacă această situație este impusă de interesul superior al copilului.

Față de cele arătate, apreciind că în situația dată, ambii părinți trebuie să se ocupe de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorului, neexistând nici un motiv ca tatăl să fie îndepărtat de la supravegherea și creșterea minorului, mai ales că s-au preocupat de creșterea și supravegherea acestuia, mama dorind ca și tatăl să se implice în creșterea minorei, ambii părinți având posibilitatea de a-i oferi garanții minorului, raportat la vârsta și nevoile specifice ale acestuia.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că locuința în care domiciliază în prezent reclamanta împreună cu minorul, este proprietatea străbunicii materne, locuința fiind compusă din 2 corpuri de clădire, unde mama și minorul dispun de o cameră, hol și dependințe, corespunzător mobilate și bine întreținere, minorul având astfel condiții foarte bune de locuit. De asemenea s-a reținut faptul că în prezent părțile realizează venituri, mama din munci ocazionale legate de croitorie, iar tatăl la firmă de piese auto.

Pe cale de consecință, apreciind că la domiciliul mamei i se poate oferi minorului un climat afectiv, moral și material corespunzător pentru creștere și educare, ținând seama de concluziile anchetelor sociale efectuate de Autoritatea Tutelară care arată că mama realizează controlul efectiv și continuu cu privire la exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești și nu în ultimul rând, ținând cont de interesul copilului, de acordul pârâtului, precum și de vârsta minorului, instanța, față de poziția părților, în baza art.397 Codul civil va admite acțiunea, astfel că va dispune ca exercitarea autorității părintești față de minorul C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A., să fie exercitată în comun de către ambii părinți, urmând ca în baza art.400 cod civil a stabili locuința minorului C. C. E., la domiciliul mamei sale, reclamanta din prezenta cauză.

La stabilirea cuantumului obligației de întreținere, instanța va avea în vedere faptul că pârâtul este încadrat în muncă, realizează venituri, precum și dispozițiile art. 524, 529 Codul Civil conform cărora: “când întreținerea este datorată de părinte ... ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.”, prin urmare, instanța va obliga pârâtul de plata către reclamantă pe seama minorului C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A., județul A., a unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % lunar din venitul net lunar realizat de pârât de la locul său de muncă, în cazul în care acesta este încadrat în muncă sau din venitul net lunar minim pe economia națională, începând cu data de 29.06.2015 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții, urmând ca în baza dispozițiilor noului cod de procedură civilă, persoana interesată să facă demersurile ce se impun la locul de muncă al pârâtului (în cazul în care lucrează) sau prin executorul judecătoresc.

În cazul în care pârâtul nu este încadrat în muncă, instanța apreciază că pentru un nivel minim de trai o persoană trebuie să realizeze un minim de venit, iar acesta se ridică oficial la venitul minim pe economie, în prezent venitul minim pe economie este de 1050 lei lunar (conform HG 1091/2014).

Instanța va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 520 lei, pentru avocat O. G. din Baroul A., cu titlu de onorariu avocat din oficiu.

Față de dispozițiile art. 18 din OG 51/2008, potrivit căruia cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale iar partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume, văzând că s-a admis acțiunea civilă a reclamantei, față de numirea unui avocat din oficiu pentru a reprezenta interesele reclamantei, al cărui onorariu este de 520 lei și față de scutirea reclamantei de la taxa de timbru, în sumă de 60 lei, potrivit încheierii date în ședința publică din data de 07.10.2015 în dosarul_ /a1, în baza art.451 cod pr. civilă, față de împrejurarea că a fost admisă acțiunea, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 580 lei către Stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta Z. D., CNP._, cu domiciliul procesual ales în A., .. 5-7, . (la avocat O. G.) în contradictoriu cu pârâtul C. C. P., CNP._, domiciliat în L., ., nr. 29, județul A., având ca obiect exercitare autoritate părintească, locuință minor și stabilire pensie de întreținere și în consecință:

Dispune ca exercitarea autorității părintești față de minorul C. C. E. născut la data de 29.09.2008 în A., județul A. să fie exercitată de ambii părinți.

Stabilește ca locuința minorei să fie la domiciliul mamei.

Obligă pârâtul să plătească o pensie de întreținere către reclamantă, în favoarea minorului, în cuantum de 25 % lunar din venitul net lunar realizat de pârât de la locul său de muncă, în cazul în care acesta este încadrat în muncă sau din venitul net lunar minim pe economia națională, începând cu data de 29.06.2015 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții.

Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați a sumei de 520 lei către avocat O. G. cu titlu de onorar din oficiu.

Obligă pârâtul la plata sumei de 580 lei către Stat cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat (520 lei) și taxă judiciară de timbru (60 lei).

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, prin depunerea cererii la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

20.10.2015.

Red.NP/MA 4 ex/2 .="BodyText" style="margin-right:0pt; line-height:normal; font-size:14pt"> Se comunică la:

- reclamanta Z. D., cu domiciliul procesual ales în A., .. 5-7, . (la avocat O. G.)

- pârâtul C. C. P., domiciliat în L., ., nr. 29, județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5204/2015. Judecătoria ARAD