Contestaţie la executare. Sentința nr. 2755/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2755/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 19444/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2755

Ședința publică din 19 mai 2015

Președinte: O. A.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare contestația la executare, formulată de contestatorul B. G., în contradictoriu cu intimata S. C. Călători SA.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 1000 de lei.

S-a făcut referatul cauzei.

Se constată depuse, prin serviciul registratură, în data de 18.05.2015, copii certificate ale actelor din dosarul execuțional nr. 1359/ex./2014 al B.E.J.A. D. D. și Stepanov Voislav.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate de intimată, iar pentru ipoteza respingerii acestora, pe fondul cauzei.

NOTĂ: După luarea cauzei, dar înainte de ridicarea ședinței se prezintă reprezentantul intimatei, consilier juridic Milotin V., care depune la dosar delegație de reprezentare și căruia i se face cunoscut faptul că instanța a rămas în pronunțare.

I N S T AN Ț A

În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele.

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, la data de 14.11.2014 contestatorul B. G. i-a chemat în judecată pe intimații SNTCF C. Călători SA și S. de T. Feroviar de Călători Timișoara, solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1359/ex/2014 al B.E.J.A. D. D. și Stepanov Voislav, adică a comunicării din data de 22.10.2014, privind înființarea popririi executorii, a înștiințării din data de 22.10.2014, privind înființarea popririi executorii asupra veniturilor B.E.J. H. P. și ale contestatorului, a înștiințării din data de 22.10.2014, privind înființarea popririi executorii asupra veniturilor contestatorului, provenind din salariu, a încheierii nr. 9261/12.09.2014, privind încuviințarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că intimatul a pornit executarea silită împotriva contestatorului, prin înființarea popririi executorii, în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 1348/25.03.2014.

Contestatorul relevă că titlul executoriu este lipsit de validitate, arătând că prin încheierea din data de 20.03.2014 s-a dispus amânarea pronunțării pentru 25.04.2014, dar cu toate acestea sentința civilă nr. 1348 a fost pronunțată în data de 25.03.2014, deci cu o lună mai devreme. Astfel, instanța s-a dezinvestit înainte de a se fi pronunța în cauză, iar efectul executoriu s-a activat înainte de pronunțarea hotărârii. Cu alte cuvinte, executarea silită s-a pornit împotriva contestatorului pe fondul acestor neconcordanțe, care, afectând hotărârea judecătorească, sunt de natură a o lipsi de validitate.

Contestatorul învederează că intimata a încălcat prevederile art. 728 C. pr. civ., coroborat cu art. 257 alin. 2 din Codul muncii, în sensul că i-a reținut deja mai mult de jumătate din salariul lunar net, această măsură fiind lovită de nulitate absolută.

De asemenea, contestatorul arată că prin sentința civilă nr. 1348/25.03.2014 a fost obligat la plata următoarelor sume de bani: 34.466,65 lei, cu titlu de sumă încasată în plus, 1314,30 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în total suma de 38.280,95 lei.

Cu toate acestea, prin somație, executorul judecătoresc a menționat următoarele sume: 36.966,65 lei, cu titlu de debit și cheltuieli de judecată, 4.583,87 lei, cu titlu de onorariu executare silită, iar aceste sume nu corespund, creanța nefiind certă.

Contestatorul susține că nu există justificare pentru cele două sume de bani din somație, iar în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta ar fi trebuit să fie 10% din valoarea creanței, adică 3.446,66 lei, față de 4.583,87 lei.

Se mai arată că valoarea creanței a fost stabilită având la bază statele de plată întocmite de creditoare, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. 1 lit. b) din Instrucțiunile nr. 201/2007 ale Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Pentru toate acestea, contestatorul solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispozițiile art. 711 alin. 1 și 3 C. pr. civ., art. 719 alin. 1 și art. 451 alin. 1 C. pr. civ..

Intimata S. C. Călători SA – S. Regională de T. Feroviar de Călători Timișoara, prin întâmpinare, invocă excepția netimbrării contestației la executare, excepția autorității de lucru judecată, față de sentința civilă nr. 5882/08.12.2014 a Judecătoriei A.. Totodată, intimata invocă excepția tardivității contestației la executare, arătând că s-a comunicat contestatorului înființarea popririi executorii la data de 22.10.2014 de B.E.J.A. D. D. și Stepanov Voislav în dosarul execuțional nr. 1359/ex/2014, astfel încât, raportat la data depunerii prezentei contestații, de 14.11.2014 au trecut mai mult de 15 zile. Se mai invocă și excepția inadmisibilității acțiunii, intimata arătând că cele două înștiințări de plată din data de 22.10.2014, acestea au fost comunicate către SNTCF C. Călători SA – S. Regională de T. Feroviar de Călători Timișoara în calitate de terț poprit și nu sunt emise către contestator, pentru a le putea contesta.

Cu privire la lipsa validității titlului executoriu invocată de contestator, intimata învederează că este evident că, dintr-o eroare s-a menționat 25.04.2014, în loc de 25.03.2014. În cauză nu este îndeplinită condiția de bază pentru a putea fi primită o contestație la titlu, de a conține anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.

Pe fondul cauzei, intimata relevă că, potrivit sentinței civile nr. 1348/25.03.2014 a Judecătoriei A., dată în dosar nr._/55/2013 a fost obligat contestatorul să restituie intimatei suma de 34.466,65 lei și să-i plătească suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, la un calcul simplu rezultă un total de 36.966,65 lei, ceea ce corespunde cu încheierea nr. 9261/12.09.2014 a Judecătoriei A. din dosar nr._ de admitere a încuviințării silite, cât și cu adresa de înființare a popririi din data de 22.10.2014 emisă de B.E.J.A. D. D. și Stepanov Voislav în dosarul execuțional nr. 1359/ex/2014.

Pentru toate acestea, intimata solicită respingerea contestației la executare.

Contestatorul, prin răspunsul la întâmpinare, solicită respingerea apărărilor intimatei și admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată.

În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele.

La solicitarea intimatei, la 2.10.2014 s-a comunicat contestatorului o somație execuțională, în considerarea titlului executoriu constând în sent. civ. nr. 1348/2014 a Judecătoriei A..

Împotriva tuturor actelor de executare s-a îndreptat contestatorul, prin prezenta cerere, la 14. 11. 2014; deși a relevat că solicită inclusiv anularea actului de executare constând în înființarea popririi, alături de alte acte de executare, ceea ce se critică este executarea însăși, dat fiind aceea că a invocat, în concret „lipsa de validitate a titlului executoriu” și lipsa caracterului cert al creanței; a mai criticat cuantumul onorariului executorului judecătoresc.

Or, așa cum rezultă din prescripțiile art. 714 alin. 1 pct. 3 C. pr. civ., termenul pentru formularea unei astfel de contestații la executare este de 15 zile și curge de la data primirii încheierii de încuviințare a executării silite ori a somației; aceste termen a fost depășit în cauză.

Ca urmare, văzându-se și art. 245 coroborat cu art. 185 C. pr. civ., va fi admisă excepția tardivității și va fi respinsă contestația la executare.

În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că numai partea care a căzut în pretenții a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul B. G., CNP_, cu domiciliul în C., .. 43, jud. A., în contradictoriu cu intimata S. C. Călători SA, cu sediul în Timișoara, ., jud. T., ca tardiv formulată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

Președinte, Grefier,

O. A. N. B.

Red./tehn./AO/NB/22.06.2015

4 ex. din care 2 ex. se .> - contestatorul B. G., cu domiciliul în C., .. 43, jud. A.

- intimata S. C. Călători SA, cu sediul în Timișoara, ., jud. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2755/2015. Judecătoria ARAD