Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 4228/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4228/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 4084/325/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4228

Ședința publică din 09 septembrie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în urma declinării, contestația la executare formulată de contestatorul R. I. împotriva intimatului M. A..

La apelul nominal se prezintă contestatorul asistat de avocat P. V. C., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Cererea este timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Reprezentanta contestatorului depune chitanța de plată a debitului și arată că executarea silită a încetat.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta contestatorului solicită a se constata că cererea a rămas fără obiect. Solicită restituirea taxei de timbru în condițiile art. 45 din OUG 80/2013, restul cheltuielilor de judecată urmând a fi recuperate pe cale separată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2015, contestatorul R. I. în contradictoriu cu intimatul M. A. a solicitat anularea executării silite pornite prin somația nr._/06.02.2015 și a titlului executoriu cu același număr, prin care s-a dispus poprirea veniturilor sale pentru suma de 631 lei, 335 lei debit și 296 lei accesorii până la data de 06.02.2015.

În motivare a arătat că și-a achitat toate obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa, neavând nici un fel de restanțe. Intimata i-a calculat impozit taxa auto, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, marca Ford Escort cu numărul de identificare WFCIAXXGCAAKP66902.

La 31.07.2008 a vândut autoturismul către Dranau R. și la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a predat autoturismul, cheile și toate documentele acestuia. În certificatul de înmatriculare s-a făcut mențiunea scrisă că Dranau R. are obligația de a face demersurile pentru înscrierea transferului de proprietate a autoturismului.

A invocat dispozițiile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 și a arătat că obligația de radiere și înmatriculare aparține noului proprietar.

A invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, având în vedere faptul că au trecut peste șase ani de la data la care a înstrăinat autoturismul.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 91 și art. 131, art. 172-174 Cod procedură fiscală art. 711 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune a depus somația_/06.02.2015; titlu executoriu_/06.02.2015; contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit09.10.2001; cartea de identitate autovehicul; contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit 31.07.2008.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare.

În motivare a invocat dispozițiile art. 264 alin. 4 din Legea 571/2003 privind codul fiscal, contestatorul nu a întreprins nici un act din anul 2008 de când susține că a înstrăinat autoturismul și nici nu a solicitat radierea acestuia din circulație.

A arătat că, prin contestația la executare silită nu se poate pune în discuție întinderea obligațiilor fiscale ale contestatorului, ci numai modul în care actele de executare silită respectă prevederile Codului de procedură fiscală în activitatea de recuperare a creanțelor fiscale prin procedura executării silite.

În contestația la executare silită nu se aduce niciun motiv de fapt sau drept din care să reiasă nelegalitatea actelor de executare silită, motivele de fapt și drept nefiind incidente cauzei supuse judecății.

În probațiune a depus înscrisuri.

La dosarul cauzei, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 09.09.2015 intimatul a depus referatul de radiere din evidențele fiscale a taxei auto de pe numele contestatorului și, prin concluziile scrise, a arătat că executarea silită a încetat.

Conform art. 194 Cod procedură civilă, obiectul este un element al cererii de chemare în judecată și, în același timp, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile. Prin efectuarea plății, cererea contestatorului a rămas fără obiect, drept pentru care instanța urmează a respinge ca atare acțiunea.

În privința cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța reține că potrivit art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013, taxele achitate se restituie când contestația la executare a fost admisă. Or, în speță, deși în mod formal contestația nu a fost admisă aceasta s-a datorat exclusiv faptului că intimatul și-a încetat benevol actele de executare silită, fapt care naște prezumția că această contestație era întemeiată. Prin urmare, instanța va considera aplicabil temeiul de restituire a taxei de timbru prevăzut de textul de lege anterior menționat.

Ca atare, instanța va autoriza restituirea către contestator a taxei de timbru de 99,17 lei, achitată cu chitanțele nr. TMXWM_/20.02.2015, TMXWM_/20.02.2015 și TMXWM_/12.03.2015.

Văzând că reclamantul nu a solicitat alte cheltuieli de judecată în afara taxei de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de contestatorul R. I., cu domiciliul în Timișoara, .. 90, ., CNP_, împotriva intimatului M. A., cu sediul în A., .. 11, județ A..

Autorizează restituirea către contestator a taxei de timbru de 99,17 lei, achitată cu chitanțele nr. TMXWM_/20.02.2015, TMXWM_/20.02.2015 și TMXWM_/12.03.2015.

Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 septembrie 2015.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red./tehn. RA/LM/

24.09.2015

4ex./2 ex se comunică.

R. I., Timișoara, .. 90, ., .,

M. A., A., .. 11, județ A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 4228/2015. Judecătoria ARAD