Validare poprire. Sentința nr. 4177/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4177/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 7420/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4177

Ședința publică din 08 septembrie 2015

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitorul B. G. D. și cu terțul poprit ..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Instanța, din oficiu, în baza art. 131 C. pr. civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 651 și 790 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 04.06.2015, creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitorul B. G. D. și cu terțul poprit ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitorului, până la concurența sumei 4.380,53 lei, în dosarul execuțional nr. 1424/2014 al B.E.J. Berlo C. O..

În motivarea cererii formulate se arată că prin încheierea nr. 7897/05.08.2014, pronunțată în dosarul nr._/55/2014, instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 5058/05.08.2005 împotriva debitorului B. G. D.. În cursul executării silite prin poprire, s-a trimis către terțul poprit adresa de înființare a popririi asupra salariului debitorului B. G. D., dar terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 659 alin. 1 și art. 786 C. pr. civ., nu a comunicat executorului judecătoresc un răspuns la adresa de poprire și nu a achitat în termenul legal suma datorată.

Pentru toate acestea, creditoarea solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispozițiile art. 789 și urm. C. pr. civ..

Terțul poprit, prin întâmpinare, solicită respingerea cererii de validare a popririi, arătând că nu a primit adresa de validare a popririi și nu a intrat în posesia vreunui titlu executoriu, iar susținerea executorului judecătoresc că „s-a confirmat punerea plicului în cutia poștală” nu confirmă faptul că terțul poprit a intrat în posesia acestor acte.

Terțul poprit menționează că nu se sustrage de la înființarea popririi în cotă de 1/3 din venitul lunar al debitorului, pentru achitarea sumei datorate de acesta, în perioada în care debitorul are calitatea de salariat al acestuia.

Debitorul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.

În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Potrivit art. 790 alin. 4 C. pr. civ., dacă „din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului” se va da o hotărâre de validare a popririi.

Așa cum rezultă din înscrisul depus de creditoare (f. 12) debitorul figurează ca fiind angajat al terțului poprit.

Așa fiind, va fi admisă prezenta cerere și se va dispune validarea popririi și obligarea terțul poprit să plătească creditoarei 1/3 din suma netă datorată lunar debitorului, până la concurența sumei de 4 380, 53 lei.

În baza art. 453 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditorul . SRL, cu sediul în București, .. 10A, având J40/_/2002, CUI RO_, cu sediul procesual ales în Timișoara, ., nr. 81, .. T., în contradictoriu cu debitorul B. gabriel D., având CNP_, cu domiciliul în A., ., ., jud. A. și cu terțul poprit ., cu sediul în A., .. 3 – 11, ., ..

Validează poprirea înființată de B. Berlo C. O. prin adresa emisă la 7.05.2015 în dos. ex. nr. 1424/2014

Obligă terțul poprit să plătească creditorului 1/3 din suma netă datorată lunar debitorului, până la concurența sumei de 4 380, 53 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 8.09.2015.

Președinte, Grefier,

A. O. N. B.

Red.Tehn./AO/NB/7.10.2015

5 ex./3 . comunică cu:

- creditorul . SRL, cu sediul în București, .. 10A, cu sediul procesual ales în Timișoara, ., nr. 81, .. T.

- debitorul B. G. D., cu domiciliul în A., ., ., jud. A.

- terțul poprit ., cu sediul în A., .. 3 – 11, ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4177/2015. Judecătoria ARAD