Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5949/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5949/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 5949/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5949

Ședința publică din 4 noiembrie 2015

Președinte: B. C.

Grefier: I. K.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanți T. P. și T. R. A., în contradictoriu cu pârâții C. Județean A. și M. D. R. și Administrației P., pentru acordare despăgubiri.

La apelul nominal se prezintă reclamantul T. R. A., asistat de av. F. Aniel din Baroul T., și reprezentanta pârâtului C. Județean A., cj. Glaser Brigitte, lipsă fiind reprezentantul pârâtului M. D. R. și Administrației P..

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 1.215 lei taxă judiciară.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depuse prin serviciul registratură din partea Consiliului Județean A. obiecțiuni la raportul de expertiză, iar din partea reclamanților dovada diferenței onorariului expertului în sumă de 1.000 lei.

Reprezentanta Consiliului Județean A. solicită încuviințarea obiecțiunilor și comunicarea acestora cu expertul auto pentru a formula un răspuns, dat fiind că expertul nu a clarificat dinamica accidentului.

Reprezentantul reclamanților precizează cererea, în sensul că în locul sumei de 3.000 euro pretinsă cu titlu de daune materiale solicită suma de 10.837 lei stabilită conform expertizei auto, iar cât privește obiecțiunile pârâtului, solicită respingerea acestora, expertiza fiind completă.

Întrucât prin raportul de expertiză au fost lămurite toate aspectele privind dinamica producerii accidentului, expertul răspunzând la toate obiectivele formulate, instanța respinge cererea de lămurire a raportului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul reclamanților pune concluzii de admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată și pentru motivele arătate pe larg în cerere, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța privind onorariul avocațial.

Reprezentanta pârâtei C. Județean A., solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /11.03.2015, reclamanții T. P. și T. R. A. au solicitat obligarea pârâților C. Județean A. și M. D. R. și Administrației P. la plata sumei de 10.837 lei către reclamantul T. P., cu titlu de daune materiale, și respectiv la plata sumei de 2.000 euro către reclamantul T. R. A., cu titlu de daune morale.

În motivare, reclamanții arată că, în data de 06.07.2013, T. R. A. conducea pe DJ682, dinspre S. G. către Felnac, autoturismul cu nr._, proprietatea tatălui său, T. P., în autovehicul aflându-se și numitul T. D.. În timpul rulajului, la Km 116+421m, pe banda pe care circula regulamentar, exista un crater imens care se întindea pe aproape toată lățimea benzii și pe o parte din cealaltă bandă. A încercat să evite groapa prin ocolire pe partea dreaptă, în efectuarea manevrei fiind nevoit să iasă cu roțile din dreapta în afara părți carosabile, fără însă a reuși evitarea totală a contactului cu acea groapă. Autoturismul a intrat în balans, fiind propulsat pe celălalt sens de mers, până în afara acestuia, unde, luând contact cu o ridicătură de pământ, s-a răsturnat la marginea drumului.

La fața locului, pe lângă echipajul SMURD care l-a transportat la spital, s-a deplasat și un echipaj de poliție, care a întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului nr._/09.07.2013, în care se constată prezența pe partea carosabilă a unei gropi de formă aproximativ dreptunghiulară, cu lungimea de 1,80 m, lățime de 0,40 m și adâncime de 0,15 m, orientată pe lungime, perpendicular de axa drumului.

Urmare a acestui eveniment, a suferit multiple leziuni pentru care a fost internat în Spitalul județean A. mai multe zile, iar ulterior externării, a avut nevoie de aproximativ 90 de zile de îngrijiri medicale în care a stat în concediu medical.

În data de 04.07.2014, au înregistrat la C. Județean A., în calitate de administrator al drumului respectiv, notificarea nr. 9743, prin care au solicitat pe cale amiabilă cele care fac obiectul prezentei acțiuni, pârâtul răspunzând însă că la data accidentului drumul se afla în administrația Ministerului D. R. și Administrației P., fiind predat prin protocolul nr. 6634/03.05.2012.

Apoi, în 01.08.2014, cu o solicitare similară s-au adresat și Ministerului D. R. și Administrației P., care le-a răspuns că toate obligațiile privind administrarea drumului rămân în sarcina Consiliului Județean A..

În urma accidentului, în ceea ce privește prejudiciul material, autoturismul proprietatea reclamantului T. P. a fost avariat în întregime, nemaiputând fi reparat și constituind daună totală, fapt pentru care s-a estimat valoarea integrală a acestuia ca fiind de 3.000 euro raportat la preturile similare din piața auto.

Referitor la prejudiciul moral, reclamantul T. R. A. arată că a avut multiple suferințe fizice și psihice. A avut imobilizat gâtul mai multe zile, piciorul drept i-a fost imobilizat inițial câteva zile cu ghips și ulterior cu orteză timp de mai multe săptămâni din cauza fracturii de ligamente colaterale de la genunchi. A avut mai mulți țepi de spini intrați în ambele brațe, pentru extragerea cărora a suferit și o intervenție chirurgicală, la care s-a adăugat multiple excoriații, echimoze și dureri de spate și cap generate de leziunile cervicale suferite. Toate acestea l-au adus în imposibilitatea de a muncii mai bine de trei luni, timp în care a fost supus continuu la tratamente și proceduri medicale și nu a putut să-și desfășoare viața de zi cu zi în mod normal. Și în prezent are sechele și suferințe de pe urma acelui nefericit eveniment și are interdicție medicală în a mai practica sporturile pe care le frecventa anterior.

Răspunderea revine în cauză administratorului drumului județean, care avea obligația întreținerii drumului în stare bună de utilizare, fiind îndeplinite condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale.

În drept, invocă art. 1357 și urm. cod civil și dispozițiile OG nr. 43/1997.

Prin întâmpinare, pârâtul C. Județean A. invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că la data producerii evenimentului, reabilitarea drumului județean DJ682, tronsonul Felnac - Limită județ T., făcea obiectul protocolului nr. 6634/03.05.2012 încheiat cu M. D. R. și Turismului. Protocolul amintit avea ca obiect execuția de lucrări de reabilitare a DJ682, însă ministerul nu a început lucrările de construcție pentru reabilitare, sens în care s-a solicitat retransmiterea drumului județean în administrația Consiliului Județean A., aceasta realizându-se la data de 10.07.2013 prin protocolul nr. 5530/30.04.2013.

În momentul producerii evenimentului, la data de 06.07.2013, administrarea sectorului de drum respectiv a revenit în totalitate Ministerului D. R. și Turismului, astfel că obligațiile privind menținerea în stare de siguranță a drumului au revenit în totalitate ministerului, acesta fiind persoana responsabilă pentru producerea prejudiciului.

Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii, arătând că reclamanții probează doar existența unui prejudiciu reprezentat de avaria totală a autoturismului, fără însă a proba și împrejurările producerii evenimentului, iar declarația conducătorului auto este subiectivă, dată fiind poziția sa de autor al accidentului. De asemenea, în procesul-verbal de cercetare la fața locului nu este evidențiată viteza de deplasare, nu s-a arătat în ce constau avariile autoturismului, întinderea prejudiciului s-a făcut unilateral de către reclamanți, iar dauna vehiculului este de 60-70% și nu totală.

Cu privire la daunele morale solicitate, reclamantul T. R. A. nu a făcut dovada lipsei culpei în producerea evenimentului rutier.

În drept, invocă art. 1357 și urm. Cod Civil și dispozițiile OUG nr. 195/2002.

Pârâtul Ministerului D. R. și Administrației P. depune întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii, arătând totodată că prin adresa nr._/2014 a transmis reclamanților faptul că la data producerii accidentului nu deținea calitatea de administrator al DJ682, sens în care nu putea da curs solicitării acestora.

Conform art. 5 din OUG nr. 195/2002, răspunderea revine administratorului drumului public, în condițiile legii, or, în acest sens, C. Județean A. a emis hotărârea nr. 115/18.04.2001, prin care s-a aprobat darea în administrarea Ministerului a sectorului de drum DJ682 A. - Felnac - Limită J. T., în vederea realizării proiectului de reabilitare. Pentru punerea în aplicare a hotărârii a fost încheiat protocolul de predare-primire nr. 6634/640/03.05.2012.

Ulterior apariției Legii nr. 21/2013, C. Județean A. a emis hotărârea nr. 98/26.04.2013, prin care s-a aprobat trecerea amplasamentului de reabilitare DJ682 A. din administrarea ministerului în administrarea consiliului județean.

Prin protocolul nr. 5530/30.04.2013, consiliul a preluat amplasamentul, astfel că la data accidentului ministerul nu deținea calitatea de administrator al DJ682, această calitate revenind Consiliului Județean A. de la data de 10.03.2013, respectiv la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 21/2013.

În ceea ce privește răspunderea pentru prejudiciul cauzat, vinovăția se naște în sarcina administratorului drumului DJ682, respectiv Consiliului Județean A., anterior producerii accidentului, începând cu 10.03.2013, iar la data accidentului ministerul nu avea obligația de a menține starea tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță pe DJ682, această obligație revenind consiliului județean.

În drept, invocă dispozițiile OG nr. 43/1997 și OUG nr. 195/2002.

În probațiune, s-au administrat înscrisuri și expertiza auto, precum și proba cu martorii T. D. și Raița A..

Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Județean A., acțiunea în răspundere delictuală se pornește împotriva autorului pretins al faptei ilicite și prejudiciabile. Cum a stabili legitimarea procesuală pasivă a autorului înseamnă a stabili răspunderea acestuia, instanța urmează a soluționa excepția prin prisma soluționării fondului.

Cu privire la fondul cauzei, instanța constată în fapt că, la data de 06.07.2013, pe DJ682, între Felnac și S. G. (Km 116+400m), pe sensul spre Felnac, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantului T. P. și condus de reclamantul T. R. A., a lovit într-o groapă din carosabil, nesemnalizată, producându-se vătămarea conducătorului auto și avarierea vehiculului.

Așa cum rezultă din probele testimoniale, coroborat cu procesul-verbal de cercetare întocmit la fața locului de către poliția rutieră și planșele foto depuse la dosar, groapa situată în zona centrală a părții carosabile nu era semnalizată în vreun fel, iar conducătorul auto, deși circula cu viteză legală, nu a avut posibilitatea de-a o evita, lovind cu roțile din partea stângă groapa din carosabil, ajungând pe acostamentul din partea stângă a părții carosabile, unde se rostogolește cu roțile în sus (f.37-39 și 169).

În urma evenimentului și în perioada 07.07._13, reclamantul T. R. A. a fost internat în Spitalul clinic județean A. cu diagnosticul comoție cerebrală, traumatism minor coloana cervicală, entorsă genunchi drept, escoriații faciale, reclamantul suferind vătămări corporale care au necesitat 3 zile de spitalizare și 3 luni repaus fizic, acesta fiind nevoit să poarte mai multe zile un guler cervical și o orteză pentru genunchi (f.26-36). De asemenea, autoturismul proprietatea reclamantului T. P. a fost avariat în totalitate, fiind predat la fier vechi și radiat din circulație (f.21 și 22).

În drept, potrivit art. 22 din OG nr. 43/1997, republicată, administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene pe raza administrativ-teritorială a acestora, iar conform art. 5 alin. 2 și 6 din OUG nr. 195/2002, republicată, administratorul drumului public este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia, iar în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1357 Cod civil, antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune existența cumulativă a următoarelor condiții: faptă ilicită, prejudiciu, culpa autorului și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, condiții care în cauză sunt îndeplinite.

Astfel, prin fapta ilicită a pârâtului C. Județean A., constând în neîndeplinirea obligației legale de a asigura starea corespunzătoare a drumului public, s-a produs un prejudiciu cert reclamanților, rezultând și raportul de cauzalitate direct între omisiunea culpabilă a pârâtului și prejudiciul cauzat.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, conform raportului de expertiză auto nr. 462/2015 întocmit de expert O. I., în cauză este vorba despre o daună totală, valoarea reparațiilor fiind mai mare decât valoarea autoturismului la data producerii accidentului, astfel că valoarea despăgubirilor în raport de Ordinul CSA nr. 14/2011 se cifrează la suma de 10.837,60 lei (f.163).

În ceea ce privește daunele morale, dispozițiile art. 1391 Cod civil, referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial, prevăd posibilitatea instanței de a acorda despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață socială și familială, în cazul vătămării integrității corporale sau a sănătății.

Conform doctrinei și practicii judiciare, cuantificarea prejudiciului moral se face, prin apreciere, în urma raportării la consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care a fost afectată situația sa familiară, profesională și socială a persoanei vătămate. Totodată, în mod evident, daunele morale acordate nu trebuie să reprezinte un mijloc de îmbogățire nejustificată a persoanei vătămate, ci o modalitate de reparare a prejudiciului suferit.

În cauză, pe lângă durerea fizică încercată de reclamantul T. R. A., raportat la numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, se va avea în vedere și depoziția martorului Raița A., care relevă că în urma accidentului reclamantul a manifestat o stare depresivă, de nesiguranță, fiind afectat emoțional și în plan psihic, și a necesitat un efort crescut pentru a-și relua activitatea (f.170).

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că acordarea unor daune morale în cuantum de 8.900 lei (echivalentul a 2.000 euro) este de natură a acoperi în mod rezonabil prejudiciul suferit de către reclamant, fără a reprezenta o modalitate de îmbogățire a acestuia.

Cât privește apărările pârâților, într-adevăr, prin protocolul 6634/03.05.2012 C. Județean A. a predat Ministerului D. R. sectorul de drum județean în discuție (f.89) și l-a preluat înapoi prin protocolul 5530/30.04.2013 (f.96), însă, la data producerii evenimentului rutier, respectiv 06.07.2013, răspunderea pentru administrarea drumului respectiv revenea Consiliului Județean A., conform art. 4 din OUG nr. 14/2012 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 21/2013 și în vigoare începând cu 10.03.2013), care prevede în mod expres că toate obligațiile privind administrarea drumurilor prevăzute în OG nr. 43/1997 au rămas în sarcina consiliilor județene.

Ca atare, instanța, în temeiul textelor de lege mai sus menționate, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean A., va admite acțiunea față de acest pârât, pe care îl va obliga la plata sumei de 19.737 lei, din care 10.837 lei daune materiale către reclamantul T. P. și respectiv 8.900 lei daune morale către reclamantul T. R. A., respingând totodată cererea față de pârâtul M. D. R. și Administrației P..

În fine, în limita pretențiilor admise și în baza art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul C. Județean A. să plătească reclamanților suma de 4.386 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.086 lei taxă judiciară, 1.800 lei onorariu expert și 1.500 lei onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A..

Admite acțiunea formulată de reclamanții T. P. (CNP_) și T. R. A. (CNP_), ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., . cu pârâtul C. Județean A. (C._), cu sediul în A., .. 22, și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului T. P. suma de 10.837 lei, reprezentând daune materiale.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului T. R. A. suma de 8.900 lei, reprezentând daune morale.

Obligă pârâtul să achite reclamanților cheltuieli de judecată de 4.386 lei.

Respinge acțiunea reclamanților T. P. și T. R. A. împotriva pârâtului M. D. R. și Administrației P. (C._), cu sediul în București, sector 5, ., latura nord.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2015.

Președinte,Grefier,

B. CosminIovuța K.

BC/IK/ 04.12.2015/ 6 ex. din care 4 ex. se comunică cu:

- T. P. + T. R. A. – A., ., .> - C. Județean A. – A., .. 22

- M. D. R. și Administrației P. – București, sector 5, ., latura nord

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5949/2015. Judecătoria ARAD