Anulare act. Sentința nr. 6111/2014. Judecătoria ARAD

Comentarii

0

Sentința nr. 6111/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 6111/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6111

Ședința publică din 15 decembrie 2014

Președinte: N. R.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul R. Ș. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul expune referatul cauzei, după care se constată că la data 10.12.2014, respectiv 12.12.2014, părțile au depus prin registratura instanței înscrisurile solicitate.

Încuviințează înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 16.04.2014, reclamantul R. Ș. în contradictoriu cu pârâtele V. R. SA și S.C. V. ROMÂNIA S.A - S. A., a solicitat instanței: 1) să constate existența clauzelor abuzive din convenția de credit nr._/13.12.2007, clauze care sunt conținute de:

- pct.3 Dobânda lit. d) „data ajustării dobânzii" din Condițiile speciale ale convenției;

-pct.5 lit. a) Comisioane din Condițiile speciale ale convenției;

-pct.5 lit. e) Comision de rezervă din Condițiile Speciale ale convenției;

-pct.3.5 „comisionul de risc" din Condițiile Generale ale convenției;

-pct.3.11 Comisionul de rezervă din Condițiile Generale ale convenției;

-pct.8.1 lit. a) liniuța a 2-a și a 3-a din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 8 privind scadența anticipată;

-pct.8.1 lit. b) din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 8 privind scadența anticipată;

-pct.8.1 lit. c) din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 8 privind scadența anticipată,

-pct.8.1 lit. d) din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 8 privind scadența anticipată;

-pct.8.3 din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 8 privind scadența anticipată;

-art.10.1 din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 10 privind costuri suplimentare;

-art.10.2 din Condițiile Generale ale convenției, Secțiunea 10 privind costuri suplimentare;

2) să constate existența clauzelor abuzive din actul adițional la convenția de credit nr._/13.12.2007, clauze care sunt continuate de:

-art. l pct.3 lit. a) privind rata variabilă a dobânzii curente;

-art. l pct.3 lit. d) privind data ajustării ratei dobânzii curente;

-art.3 pct.5 lit. a) privind comision de administrare credit;

3) Să fie obligată pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A - S. A. să elimine din convenția de credit nr._/13.12.2007, și din actul adițional, clauzele abuzive enumerate mai sus; 4) Să fie obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate de acesta cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare, pe perioada decembrie 2007 și până la "înlăturarea clauzelor abuzive și recalcularea planului de rambursare; Să fie obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei care se va restitui, începând cu data plății și până la achitarea integrală a acesteia; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că încheiat cu S.C. V. ROMÂNIA S.A- S. A., convenția de credit nr._/13.12.2007, pentru suma de 55.500 CHF, pentru o perioadă de 264 luni.

La art.3 lit. d „data ajustării curente" din capitolul Condiții speciale din contract se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

De asemenea mai arătă că la pct.5 lit. a) din capitolul Condiții speciale se prevede un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Totodată la pct.3 lit. a) din capitolul Condiții speciale se prevede o rată a dobânzii fixe curente de 4.25 puncte procentuale pe an. S-au introdus și alte comisioane, respectiv cele menționate mai sus, care sunt abuzive și trebuie eliminate din contract.

Consideră că prin aceste clauze contractuale prestabilite de împrumutător, fără a exista posibilitatea pentru reclamant de a modifica, înlătura sau negocia vreuna din aceste clauze, reclamantul este plasat pe o poziție inegală față de instituția bancară, ori clauzele contractuale trebuie să fie conforme cu legea, cu ordinea publică și cu normele de conviețuire socială, iar acele clauze care nu îndeplinesc aceste condiții sunt lovite de nulitate.

Mai învederează instanței că a garantat împrumutul acordat de Bancă, cu garanții reale imobiliare care depășesc valoarea creditului, așa încât perceperea unora dintre comisioane este ilicită și necuvenită. Mai arătă că, riscul deprecierii garanției este suportat, de asemenea, de împrumutat, Banca beneficiind de o garanție care nu este justificată.

Clauzele privind scadența anticipată prevăzută la Secțiunea 8 din capitolul Condiții Generale, sunt abuzive și conferă paratelor un drept exclusiv de interpretare.

Reclamantul apreciază că sunt abuzive și clauzele privind costurile suplimentare prevăzute la Secțiunea 10 din capitolul Condiții Generale, având în vedere că, în urma apariției unor modificări de interpretare a reglementărilor aplicabile convențiilor de credit, pot crește costurile Băncii, situație în care, în urma unei notificări, împrumutatul va plăti sume suplimentare pentru acoperirea costurilor suplimentare ale Băncii.

Pentru aceste motive reclamantul solicită admiterea acțiunii.

În drept a invocat dispozițiile art. 1270 art.1179 art.1236, art.1470, cod civil, art.4, art.6, art. 14, din Legea nr. 193/2000, Directiva Europeană nr.48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori.

În probațiune a depus înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat să se constate că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor iar în subsidiar să se constate prescripția sumelor mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii; de asemenea, a solicitat respingerea cererii de acordare a dobânzilor legale ca fiind neîntemeiată.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În esență, pârâta a arătat că în baza teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. De altfel, efectul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, prevăzut în art. 13, este „modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese”. Deoarece reclamanții nu au solicitat desființarea Convențiilor de credit, în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.

În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că aceste sume ar trebui restituite, solicită aplicarea prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii. Ca urmare a anularii clauzelor pretins abuzive fundamentul restituirii pretențiilor reclamanților îl reprezintă plata nedatorată, instituție reglementată de art. 992 cod civil incident în cauză.

În acest caz devine aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, termen prevăzut prin Decretul 167/1958, care își găsește aplicabilitatea și în cazul de față.

Apreciază că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este data la care s-a făcut fiecare plată nedatorată, întrucât atunci a luat naștere dreptul la acțiune .

Cu privire la aplicarea unor dobânzi legale sumelor solicitate în valută pârâta invocă dispoziții legale cu caracter special, prevăzute de art. 4 din OG 13/2011 care reglementează dobânzile legale remuneratorii pentru obligațiile bănești.

Pe fond, pârâta susține că nu sunt abuzive clauzele a căror nulitate se cere.

Astfel, arată că în cadrul convenției de credit s-a prevăzut la art. 5. lit. a din Condiții Speciale, precum și în graficul de rambursare al creditului (unde s-a precizat suma ce trebuie plătită sub aspect valoric) încasarea unui comision de risc în procent de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a convenției de credit .

Odată cu apariția OUG 50/2010, s-a transmis împrumutatului notificarea prin care s-a anulat clauza 3 d din cadrul Condițiilor Speciale și totodată s-a redenumit comisionul de risc în comision de administrare pentru a se alinia dispozițiilor art. 95 din OUG 50/2010 care impuneau băncilor în faza inițială efectuarea modificărilor și pentru contracte în derulare: "Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Ulterior în data de 02.11.2012 s-a renegociat costurile creditului realizându-se conversia creditului rămas din CHF în EUR cu o dobândă de EURIBOR la 3 luni+marja de 6,29 puncte procente pe an și eliminarea comisionului de risc/administrare semnându-se actul adițional nr. 2/_ .

Având în vedere că anularea clauzei 3 d, respectiv a secțiunii costuri s-a realizat cu consimțământul reclamanților apreciază că cererea acestora cu privire la acest petit este lipsita de interes și obiect.

De asemenea apreciază ca fiind lipsită de obiect și interes și anularea clauzei 5 lit. e din Condițiile Speciale ale convenției de credit întrucât în sarcina acestuia nu s-a impus nici un comision așa cum se poate observa și din graficul de rambursare.

Se mai arată că la data încheierii contractului de credit, reclamanții și-au însușit graficul de rambursare al creditului - anexa la contract - în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare și sumele care compun această rată, respectiv: cât reprezintă dobânda, cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit. Pe fiecare pagină a acestui grafic este menționată valoarea reală a dobânzii anuale efective(D.) care se obține din însumarea tuturor costurilor creditului. În conformitate cu art. 3 lit. g) și i) din Directiva 2008/48, dobânda anuală efectivă – D. – reprezintă prețul, costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor”. De asemenea, în cadrul convenției de credit, D. este definit ca fiind costul total al creditului exprimat în procent anual, unde costul total al creditului reprezintă toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli.

Este de notorietate că, costul unui credit nu se compune numai din dobândă ci și din comisioane și alte costuri conform art. art. 3 lit. g) și i) din Directiva 2008/48. Intervenția instanței în prețul contractului ar crea un dezechilibru semnificativ în relația contractuală, și ar încălca principiul libertății contractuale.

Art. 2 pct. 24 din OG 21/1992 definește costul total al creditului ca fiind toate costurile, inclusiv dobânda comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu creditul acordat.

Rezulta din aceste dispoziții legale că sumele percepute cu titlu de comision de risc sunt incluse în noțiunea prevăzuta de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 și art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE. De altfel chiar condițiile generale ale convenției de credit definesc costul total al creditului ca fiind toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli”.

Comisionul de risc este parte integrantă al costului creditului ( D. ) și a fost introdus de Bancă în mod corect în acest sens în contractul de credit, fiind exprimat procentual în cadrul graficului de rambursare anexa la contract.

Fiind un cost al creditului acesta nu poate fi analizat de instanță sub aspectul de a fi abuziv având în vedere art. 4 alin 2 al Directivei Europene nr. 93/13/CEE precum și art. 4 alin. 6 al Legii 193/2000 prin care se exclude prețul contractului de la analiza controlului abuziv, ci doar sub aspectul de a fi ușor inteligibil.

Pârâta apreciază că stipularea în contract a unui procent de 0,22% cu titlu de comision de risc, care reprezintă un procent de nici 1/5 din rata lunară, nu este în măsură a provoca un dezechilibru semnificativ contrar bunei credințe, având în vedere perioada lungă de timp pentru care s-a acordat creditul, faptul că reclamantului nu i s-a solicitat la credit nici o contribuție proprie sub forma de avans, de poliță de asigurare sau de șomaj, și cu atât mai mult cu cât reclamantul a acceptat expres sub semnatură conditiile acordarii creditului având posibilitatea de-a opta pentru un alt tip de credit sau o altă instituție de creditare în măsura în care nu era de acord cu clauzele contractului.

În ceea ce privește dispozițiile art. 36 alin 1 din OUG 50/2010 potrivit cărora la acordarea creditului se pot percepe doar comisioanele acolo expres și limitativ enumerate, printre care nu figurează comisionul de risc, pârâta menționează că acestea nu sunt aplicabile în cauză întrucât în conformitate cu art. 95 din acest act normativ, ele se aplica doar creditelor acordate după .. Scopul OUG 50/2010 a fost de a realiza o mai bună transparență condițiilor de creditare prin crearea unor denumiri unitare comisioanelor aplicate de către Bănci. O lege civilă apărută în 2010 nu are cum să retroactiveze și să fie aplicabilă unui contract din 2008. Mai mult Directiva 2008/48/CE a cărei transpunere o reprezintă OUG 50/2010 nu interzice perceperea unor comisioane cu condiția ca acestea să fie aduse la cunoștința consumatorului și să facă parte din costul total al creditului -D. (art. 3 coroborat cu art. 5 din Directiva). De asemenea dispozițiile OUG 50/2010 nu califică abuziv comisionul de risc sau orice alt tip de comision, iar omisiunea enumerării unui astfel de tip de comision nu înseamnă calificarea implicită a altor comisioane ca fiind abuzive.

În ceea ce privește actul adițional, prin care s-a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, respectând costul inițial stabilit menționează că acesta nu reprezintă un nou comision, ci s-a realizat o redenumire a acestuia pentru asigurarea conformității contractelor de credit cu art. 36 din OUG 50/2010. Potrivit art.36 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit, acest comision urmând a se calcula ca procent aplicat la soldul curent al creditului. Pârâta arată că în convenția de credit prin actul adițional Banca nu a făcut decât să preia acest articol de lege. Banca nu a perceput în același timp cu comisionul de administrare și un comisionul de risc. Practic de la momentul acceptării tacite a actului adițional s-a perceput doar comisionul de administrare care avea valoarea celui de risc, schimbarea terminologiei neafectând în nici un fel prețul creditului, și ca atare nerealizându-se nici o vătămare.

Cu privire la clauza privind posibilitatea ajustării dobânzii curente, pârâta arată că art. 3 lit. d din “Condiții speciale” a fost modificată de asemenea prin actul adițional de implementare a OUG 50/2010 respectiv prin actul adițional nr. 2/02.11.2012 semnat de către client. Astfel pentru motivele expuse anterior, cererea reclamanților a rămas fără obiect și interes.

În ceea ce privește clauzele prevăzute la art. 8 lit. c și d din condițiile generale ale convețiilor de credit pârâta arată că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Astfel, clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. c și lit. d din Condițiile Generale nu dau dreptul comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, ci se referă la apariția unor situații de fapt, neprevăzute care fac improbabilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.

În ceea ce privește clauzele referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată față de alte instituții de credit (art.8.1. lit. a) din condițiile generale, rațiunea introducerii acestei clauze în contractele de credit este similara cu cea pentru care s-a prevăzut cauzele 8 lit. c și d din Condițiile Generale.

În ceea ce privește secțiunea 10 costuri suplimentare, pârâta solicită să se aibă în vedere că noțiunea de cost este exclusă controlului judiciar având în vedere prevederile art. 4 alin. 6 Legii 193/2000.

Clauza nu poate fi considerată ca producând un dezechilibru semnificativ, din aceleași considerente referitoare la costurile pe care o Bancă este nevoită să le suporte pentru o perioadă de 15-20 de ani.

Pentru aceste motive pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

În drept a invocat dispozițiile 205 Noul C. pr. civilă, 969, 966,970 C.civ., Legii nr. 193/2000, Legea nr. 288/2010, Directivei nr. 93/13/CEE, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

Excepția prescripției invocată de către pârâta a fost respinsă de instanță la termenul din data de 20.10.2014 ( f 86). La același termen instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a V. R. SA –S. A., pe care a admis-o.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între pârâta V. R. SA, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamant în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr._/13.12.2007, pentru credit în cuantum de 55.500 CHF pentru o perioadă de 264 luni. Creditul a fost garantat cu o garanție reală - ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea reclamantului.

Referitor la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit, instanța va reține că, deși la data încheierii contractului s-a stabilit o dobândă fixă de 4,25 % - pct. 3, lit. a) Condiții speciale ale convenției, banca a modificat în mod unilateral cuantumul dobânzii stabilite inițial, majorând-o.

Instanța reține că, la capitolul Condiții speciale ale convenției de credit pct. 3, lit. a), este stipulat ,,Rata dobânzii curente: 4,25 % p.a. – dobândă fixă’’, iar la art.3 - Dobânda, litera (d) se menționează: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”

Instanța consideră că art.3 - Dobânda, litera (d) din Condițiile speciale ale convenției constituie o clauza abuzivă, aceasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, în momentul în care a fost încheiat contractul de credit, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlatură vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauza prevăzută la art.3 - Dobânda, litera (d) din Condițiile speciale cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Art.3 - ,,Dobânda’’, litera (d) din Condițiile speciale ale convenției pune sub semnul întrebării echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, rată modificată urmând a fi aplicată începând cu data comunicării ei clientului. Or conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Astfel, clauza care dă dreptul Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, determinabil, fiind indicat în mod generic: ,,în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară’’. În cazul în care nu se indică în mod concret în contract ce anume se înțelege prin sintagma ,,schimbări semnificative pe piața monetară’’, instanța consideră că această modalitate de exprimare face ca respectiva clauza saă fie interpretată doar în favoarea Băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

În ceea ce privește modificarea art 3 lit a privind rata variabilă a dobânzii curente și pct. 3 lit d privind data ajustării ratei dobânzii curente adusă de actul adițional nr. 1/30.08.2010, instanța reține pentru considerentele anterioare caracterul abuziv al acestora, astfel încât va dispune eliminarea lor din contract.

La pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit menționată, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc de 0,22%, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Pct. 3.5 din Condițiile generale ale convențiilor de credit prevede că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe perioada creditului; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.

Executarea obligației de rambursare a creditelor, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I, asupra imobilului descris la art. 7 din contract.

De asemenea, reclamantul a cesionat în favoarea băncii polița de asigurare încheiată în vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliară – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08- Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât, așa cum chiar pârâta arată în cuprinsul întâmpinării, contractul încheiat cu reclamantul a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce îi reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu aceste comisioane, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C. civ. (în vigoare la data încheierii convențiilor de credit) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situațiile în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Comisionul de risc a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui dacă exista garanție reale imobiliară și o poliță de asigurare a imobilului cesionată în favoarea băncii pârâte, cum a fost negociat acest comision, de ce este nerambursabil - nerestituibil la finalul perioadei de credit în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unor ipoteci de rang I, asupra imobilului – conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit și cesiunea în favoarea băncii a poliței de asigurare încheiata în vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției imobiliare – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

În plus, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convențiilor, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile pct. 4 din condițiile speciale al convenției, care instituie un comision de penalizare și o rată a dobânzii penalizatoare, în cazul neachitării la scadență a ratelor, deci sancțiuni pecuniare pentru reclamant, a căror contravaloare ar constitui venit în favoarea pârâtei dacă reclamantul nu ar achita la scadență ratele.

Instanța constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,22%, din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestație pe parcursul derulării creditului.

Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca a perceput două costuri - dobânda și comisionul de risc - fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art. 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin 6 din legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.

Pârâta include comisionul de risc în prețul de ansamblu al contractului de credit, apreciind nefondat că astfel este exceptat de la controlul caracterului abuziv, însă o instanță națională poate să aprecieze, în orice situație în cadrul unui litigiu referitor la un contract, caracterul abuziv al unei clauze care nu a fost negociată individual și care privește în special obiectul principal al contractului menționat (astfel cum reiese din Hotărârea preliminară pronunțată de CJUE în cauza C-484/08), ceea ce presupune un control jurisdicțional larg și integral al caracterului abuziv al clauzelor.

Prin urmare, oricare componentă a costurilor unui contract de credit poate fi examinată de către o instanță pentru a se putea aprecia asupra caracterului abuziv, fără ca instanța să-și însușească argumentul invocat de parte, conform căruia prin aplicarea art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, acest comision de risc face parte din prețul contractului și astfel ar excede posibilității verificării lui de către instanță; conform acestei directive, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se poate asocia cu definirea obiectului principal al contractului și nici cu raportul calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, însă cu condiția ca aceste clauze să fie clare, neechivoce și exprimate într-un limbaj inteligibil, sens în care în situația în care clauza analizată este contrară acestor cerințe, ea poate fi supusă analizei din perspectiva caracterului abuziv.

Pârâta a stabilit acest comision de risc ca o cerință pentru punerea la dispoziție a unui credit, serviciu al băncii pentru care în același timp s-au perceput și dobânzi curente, astfel că pentru acordarea aceluiași credit s-au perceput două costuri separate, fără ca distincția dintre ele să fie stabilită în mod clar.

Tocmai această cerință a clarității nu este îndeplinită de comisionul de risc analizat, întrucât lipsește elementul motivației de a reține un anumit risc, imposibilitatea determinării lui în concret și justificarea însăși a existenței sale în măsura în care nu se definește sub nici o formă ce presupune acest „risc”, în relația juridică bilaterală a reclamanților cu banca și de ce se impune a fi acoperit prin plata unor sume de bani, cât timp nu se cunoaște dacă se produce vreodată riscul invocat și de ce acesta ar fi exclusiv în sarcina reclamantului.

Nu se analizează diligența reclamantului în a cunoaște și accepta clauzele, ci gradul în care a fost impus actul, versus cel de negociere a lui, sens în care se constată că banca nu a probat negocierea efectivă și directă a clauzelor a căror nulitate se solicită, deși această probă îi revine conform art. 4 alin.3 din lege, nefiind înlăturată prezumția relativă instituită de acest act normativ.

Același este și sensul art. 3 pct.2 din Directiva nr. 93/13/CEE prin care se prevede considerarea ca o clauză ce nu a fost negociată individual, dacă a fost redactată în prealabil, iar partea contractantă nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cadrul contractului de adeziune

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

Pentru aceste considerente, va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzută de pct. 3 lit. d din Condițiile Speciale respectiv art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/13.12.2007 privind comisionul de risc, în sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000.

Art. 1 alin 3 din Legea 193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatori, de clauze abuzive, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și s-a dispus înlaturarea acestor clauze, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficelor de rambursare a creditelor, capătă caracter de plăți nedatorate.

Referitor la momentul încetării perceperii acestui comision, instanța reține că, comisionul de risc a fost perceput doar pentru perioada 13.12._10, data de la care a intrat în vigoare actul adițional nr. 1 prin care acest comision de risc a fost transformat în comision de administrare.

În consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de comision de risc.

Referitor la cererea de constatare a caracterului abuziv al actului adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit din 2007 în ceea ce privește introducerea comisionului de administrare a creditului, instanța constată următoarele: prin actul adițional s-a modificat doar denumirea acestui comision, însă natura sa juridică și scopul său au rămas nemodificate. Pentru aceste considerente, reținând că prin actul adițional s-a modificat doar denumirea comisionului, nu și natura juridică sau rațiunea înființării sale, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, si va dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestui comision de administrare din contract și va dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare încasat de către pârâtă.

Astfel, prin actul adițional nr. 2/02.11.2012 este modificat continutul art 5.1 din conditiile speciale privind paragraful „ comision de risc” sau „ comision de administrare” în sensul că se elimină.

La data semnării actului adițional nr 2 pârâta a emis un nou grafic de rambursare actualizat depus la dosar pentru termenul din data de 15.12.2014, din care rezultă că s-a eliminat comisionul de administrare motiv pentru care nu se mai impune obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Cu privire la cererea reclamanților privind comisionul de rezervă instanța reține că, acest comision de rezervă reprezintă de fapt transferarea către clienți a obligațiilor financiare ale băncii față de sistemul BNR, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă clară a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevantă cu banca respectivă și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților. În plus, trebuie subliniat faptul că acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999, ( în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, text menținut de altfel și pe parcurs, până în prezent) care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”. Art. 9 din aceeași Lege enumeră clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar. Prezentarea costurilor băncii în acest mod este cel puțin confuză pentru consumatori, care, atunci când doresc obținerea unui credit își direcționează atenția asupra dobânzii, cost care ar trebui să fie cel principal și care diferențiază ofertele de creditare din piața bancară. Dobânda reprezintă beneficiul creditorului de a pune la dispoziție o sumă de bani debitorului său, cuantificată sub forma unui procent din suma împrumutată, în vreme ce comisionul este un cost adiacent activității de creditare, separat de dobândă. Pentru aceste motive instanța reține că pct. 5 lit. e din condițiile speciale ale convenției de credit constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 din legea 193/2000, va dispune eliminarea acesteia din contract.

În ceea ce privește art. 8 si 10 din Condițiile generale ale conventilor de credit analizate, instanța reține următoarele.

În ceea ce privește secțiunea 8, pct. 8.1. lit. a liniuța a 2-a si a 3-a, lit. b, lit. c și lit. d, 8.3 și secțiunea 10 pct. 10.1, 10.2 din Condițiile generale ale convenției, instanța apreciază că acestea reprezintă clauze abuzive, deoarece stabilesc că în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplinii obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze lasă Băncii o mult prea largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, apreciere discreționară a acesteia, care nu este legată de niște criterii bine și clar specificate în contract, constituie de asemenea clauze abuzive în înțelesul Legii nr. 193/2000.

Secțiunea 10 din Condiții Generale ale convenției reprezintă a clauza abuziva aceasta impunând în sarcina împrumutatului costuri ce pot apărea rezultând din “modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile” în sarcina Băncii, chestiuni care sunt detaliate în cuprinsul articolului sus menționat.

O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc și de administrare de către reclamant, având în vedere că în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze intervine sancțiunea nulității absolute a respectivei clauze, precum și repunerea părților în situația anterioară, instanța va dispune obligarea pârâtei .>OLKSBANK ROMÂNIA SA la plata, în favoarea reclamantului, a sumelor încasate cu titlu de comision de risc și de administrare, adică a sumei de 3.658 CHF, respectiv a sumei de 2.662,43 CHF.

Având în vedere că obligația de plată a acestor sume devine scadentă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, faptul că prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, și văzând și prev. art. 1535 alin. 1 Cod civil pârâta va fi obligată să plătească reclamantului dobânda legală aferenta comisionului de risc și de administrare calculata de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data restituirii efective a acestora.

În condițiile în care instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei .>OLKSBANK ROMÂNIA SA - S. A. în baza art. 43 din Legea 31/1990 prin încheierea din data de 20.10.2014, se va respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosința.

Față de cele de mai sus, instanța va admite acțiunea formulată în parte conform dispozitivului prezentei hotărâri.

În baza art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. Ș. domiciliat în A., .. 2, Cod poștal_ împotriva pârătei . ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ., etaj 3-8 și 10, sector 2, și în consecință:

Constată că pct. 5 lit. a), e) și pct. 3 lit. d din Condițiile Speciale, pct.3.5, 3.11, precum și pe cele înscrise la secțiunea 8, pct. 8.1. lit.a liniuța a 2 și a 3-a, lit b, lit c și d, 8.3 și secțiunea 10 pct. 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/13.12.2007, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000 și dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

Constată caracterul abuziv al actului adițional nr. 1/30.08.2010 și anume privitor la art 3 lit a privind rata variabilă a dobânzii curente și pct. 3 lit d privind data ajustării ratei dobânzii curente, art. 3 pct. 5 referitor la transformarea comisionului de risc în comision de administrare și dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestei prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

Obligă pârâta . ROMÂNIA SA să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de comision de risc de la data de 13.12.2007 și până la data de 30.07.2010 în cuantum de 3.658 CHF, precum și a comisionului de administrare achitat de reclamant de la data de 30.08.2010 și până la data de 30.12.2012 în cuantum de 2.662,43 CHF.

Obligă pârâta . ROMÂNIA SA la plata dobânzii legale aferentă sumei care se va restitui, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective.

Respinge acțiunea formulata de reclamantul R. Ș. domiciliat în A., .. 2, Cod poștal_ împotriva pârâtei . ROMÂNIA SA-S. A., cu sediul în A., ., . ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Respinge ca nefondate celelalte pretenții.

Obligă pârâta la plata de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 2.200 lei reprezentând onorariu avocat .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2014.

Președinte, Grefier,

N. R. R. L. B.

Red./dact.NR/RLB

5 ex./3 .

Reclamantul - R. Ș. domiciliat în A., .. 2

Pârâți - ., cu sediul în București, ., etaj 3-8 și 10, sector 2

- .-S. A., cu sediul în A., ., .>

← Pretenţii. Sentința nr. 5428/2014. Judecătoria ARAD		Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj judiciar. Sentința nr. 3923/2015. Judecătoria ARAD Evacuare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria ARAD Dizolvare persoana juridică. Încheierea nr. 21/2014. Judecătoria ARAD Pretenţii. Sentința nr. 5428/2014. Judecătoria ARAD Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 6097/2014. Judecătoria ARAD Pretenţii. Sentința nr. 6103/2014. Judecătoria ARAD Obligaţie de a face. Sentința nr. 239/2015. Judecătoria ARAD Contestaţie la executare. Sentința nr. 169/2015. Judecătoria ARAD