Constatare nulitate act juridic. Încheierea nr. 3569/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 3569/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 3569/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 3569

Ședința Camerei de Consiliu din 05 iunie 2013

Președinte: C. L. D.

Grefier: R. L. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, acțiunea civilă formulată de reclamanții Farcașiu D., S. M. E. și M. F., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor - Direcția Generală A Finanțelor Publice A. și M. A. prin primar, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din data de 15.05.2013 care a fost comunicată în data de 20.05.2013, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., sub nr._ /23.04.2013, reclamanții Farcașiu D., S. M. E. și M. F., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor - Direcția Generală A Finanțelor Publice A. și M. A. prin primar au solicitat instanței constatarea nulității absolute a Decretului de expropriere nr. 460/1977 privind suprafața de 138 mp din imobilul înscris în CF 2651 Micalaca cu nr. top. 2449/662/14/2 trecut în proprietatea Statului român la data de 5 ianuarie 1979 și constatarea nulității absolute a Decretului de expropriere nr. 24/1983 privind imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de 409 mp înscris în CF 2651 Micalaca cu nr. top 2449/662/14/1 trecut în proprietatea Statului R. la data de 07 noiembrie 1985; cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea este depusă în xerocopie, or, din cuprinsul cerințelor generale prevăzute de art.148 din Legea nr.134/2010, rezultă că, Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris, iar xerocopierea acțiunii introductive de instanță, prin raportare și la disp. art, 194 litera a din aceeași lege, nu întrunește această condiție.

Astfel, procedând la verificarea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 194-197 Cod procedură civilă, dispunând regularizarea sesizării prin rezoluția din 15.05.2013 în termen de 10 zile de la primirea comunicării, în sensul de a depune în 3 exemplare ale cererii de chemare în judecată în original, de a menționa dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, și extrasul de carte funciară la zi.

Deși adresa de regularizare din 15.05.2013 a fost comunicată reclamanților în data de 20.05.2013 la adresele indicate în acțiune, conform art. 154 raportat la art. 163 Cod procedură civilă, aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței,

Constatând că în termenul acordat reclamanții nu au înlăturat neregularitățile cererii de chemare în judecată,

Văzând că potrivit art. 200 al. 3 din Codul de procedură civilă, dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii, instanța va anula acțiunea civilă formulată de reclamanți.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează acțiunea civilă exercitată de Farcașiu D., S. M. E. și M. F., toți cu domiciliul în A., . în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor - Direcția Generală A Finanțelor Publice A. cu sediul în A., str. . și M. A. prin primar cu sediul în A., str. ., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 05.06.2013.

Președinte Grefier

C. L. D. R. L. B.

Red./dact./CLD/RLB/11.06.2013

5 ex./ 3 ex. se comunică

Se comunică cu:

Reclamanții - Farcașiu D., S. M. E. și M. F., toți cu domiciliul în A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Încheierea nr. 3569/2013. Judecătoria ARAD