Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 486/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 486/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 486/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 486
Ședința publică din 27 ianuarie 2016
Președinte: S. S.
Grefier: A. S. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta U. C. A. (căs. Ștetcu), în contradictoriu cu pârâta . ca obiect constatare nulitate act juridic – clauze abuzive, în vederea pronunțării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 29 al. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.01.2016.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 08.09.2015 sub nr._, reclamanta U. C. A. (căs. Ștetcu), în contradictoriu cu pârâta . solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractul de acordare a creditului ipotecar nr.HL_/04.06.2008 - în suma de 42.450 CHF - Condiții speciale de creditare și eliminarea acestora, respectiv a clauzelor prevăzute la art. 2.1. - 2.6. din contact și a clauzelor prevăzute în Condițiile generale la art. III pct. 2, pct. 4, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9, pct. 10; stabilirea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; conversia în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau a serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, iar dobânda aplicată să fie cea valabilă pentru CHF la data acordării creditului; obligarea pârâtei să restituie toate sumele încasate în baza clauzelor abuzive, precum și a altor sume de bani pe care Banca le-a încasat de la Client în perioada derulării contractului fie sub forma unor taxe sau de comisioane; recalcularea tuturor sumelor plătite de reclamantă din momentul acordării creditului până în momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar dacă se va constata că s-au plătit sume necuvenite, pârâta să fie obligată să le restituie; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate cu acest proces.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract de credit sub nr. HL_/04.06.2008, suma împrumutată fiind de 42.450,00 CHF, scopul creditarii fiind achiziționarea unui imobil, iar perioada rambursării fiind stabilită la 348 luni.
Avându-se în vedere circumstanțele economice de la acel moment, dar și capacitatea reclamantei de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, aceste motive fiind cele definitorii pentru semnarea contractului de credit.
Astfel, reclamanta a arătat că s-a obligat să returneze creditul contractat la termenele și condițiile din contract, având ca premise cursul valutar CHF de la acea data. De altfel, în acel moment a primit și un scadențar al rambursării creditului care preciza modalitatea de plată a ratelor bancare cu o dobânda fixa de 3,90%/an.
A învederat că pe parcursul derulării contractului, fiind în repetare rânduri modificate procentele de dobândă și de comisioane care erau trecute în contract, dublându-se și cursul valutar CHF, reclamanta se află în imposibilitate de a plăti creditul, care s-a dublat în prezent față de data acordării.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutatului ce se răsfrâng asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar, din leu în euro și din euro în CHF, a determinat o schimbare a condițiilor avute în vedere la data contractării, și în consecință acest fapt incumbă în sarcina reclamantei obligații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora ea și-a exprimat voința de a se angaja juridic.
Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, reclamanta a evidențiat că este instituită sarcina operatorului economic, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului ori serviciului oferit și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar astfel cum reiese din OUG 50/2010.
Întrucât banca nu și-a îndeplinit aceste obligații, reclamanta din prezenta cauză a ajuns într-o situație fortuită de executare.
A susținut că este probată această lipsă de informare a consumatorului atâta vreme cât banca, în calitate de profesionist, nu a adus la cunoștința reclamantei cursul valutar al francului elvețian pe perioadele anterioare contractării creditului, evidențiind că o atare evoluție a acestei monede nu putea fi cunoscută de către reclamantă care este neprofesionistă.
De asemenea, a învederat că banca nu a informat consumatorul cu privire la instabilitatea valutară a francului elvețian și nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului risc valutar de ambele părți, fiind astfel evident faptul că, dacă banca și-ar fi îndeplinit aceste obligații legale, reclamanta ar fi cunoscut consecințele economice ce le-ar suporta și ar fi putut cântări oferta în cunoștință de cauză.
A mai arătat că plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua în care s-a acordat împrumutul este considerată o clauza abuzivă, aceasta fiind opinia avocatului general al Curții de Justiție a Uniunii Europene, care susține că utilizarea a 2 cursuri diferite, unul mai mic la acordare și altul mai mare la plata ratelor este considerată o clauza abuzivă.
Cu privire la art. 5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, C.E.J. a statuat că, pentru un consumator informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri, este de o fundamentală. (Hotărârea RWE Vertrieb EU :C: 2013,180, pct. 44). Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/ E nu poate fi redusă, așadar numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de vânzător sau furnizor, cerința privind transparența trebuind înțeleasa în mod extensiv.
Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, a apreciat că se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamantă.
Astfel, a apreciat că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate care să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic, trebuind să fie exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig. În acest sens, a menționat că hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorilor, întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniul financiar - bancar care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb, și in consecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.
Referitor la transformarea creditului din CHF în moneda națională, reclamanta a învederat că achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în Regulamentul valutar, astfel încât se impune ca executarea obligațiilor din contract să se facă în moneda națională. Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecința împovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumate de către aceștia, fapt contrar principiului echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze executarea contractelor. Prin urmare, a apreciat că se impune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor enumerate, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4 alin 1 și art. 2 din Legea 193/2000, contractul de credit reprezentând un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de Banca care se impun clientului fără a-i da acestuia posibilitatea de a influența conținutul clauzelor, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale părților contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului.
În speță, a învederat că toate clauzele enumerate ca fiind abuzive au fost prestabilite de Banca, reclamantei prezentându-i-se spre semnare contractul, astfel că se impune anularea acestor cauze și scoaterea lor din contract, cu obligarea Băncii de a restitui clientului sumele încasate în baza acestor clauze.
A mai arătat că însăși Directiva 93/13/CEE în art. 4 alin ( 2 ) privind clauzele abuzive a statuat că, de fiecare dată când Banca își permite să modifice unilateral dobânda și comisioanele ne aflam în prezența unor clauze abuzive care urmează a fi anulate de instanțele de judecată și excluse din contract.
De asemenea CJUE a decis că atât dobânda cât și comisioanele nu pot fi considerate ca făcând parte din obiectul principal al contractului, în consecință pot fi declarate abuzive. D. urmare în baza Hotărârii Curții din 26.02.2015 CJUE a stabilit caracterul abuziv al clauzelor dintr-un contract bancar în baza cărora Banca poate modifica unilateral nivelul dobânzii dar și cele care privesc dreptul băncii de a percepe comisioane.
În drept, a invocat OG 21/1992 actualizata, OUG 50/2010, Legea 193/2000 actualizata, Legea 296/2004, Norma BNR 17/2003, Regulamentul 4/2005 privind regimul valutar, Codul Civil, Regulamentul BNR 3/2007, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 04 2008,practica instanțelor naționale, jurisprudența CJCE, iar în probațiune a depus, în copie, contractul de credit HL_/04.06.2008 – Condiții generale de creditare și Condiții speciale de creditare, certificat de căsătorie, act adițional nr. 349/06.06.2013, certificat de asigurare, contract de ipotecă și a solicitat efectuarea unei expertize.
În cadrul procedurii prealabile pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitate respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că anterior semnării contractului de credit reclamanta a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia dacă acestea corespund sau nu intereselor lor. De asemenea, reclamanta a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză. În situația în care reclamanta ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul de credit, realizându-și obiectivele și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen.
A învederat că pentru a avea posibilitatea reală de a cunoaște condițiile contractuale, trebuie să se înțeleagă faptul că reclamanta a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile și condițiile contractuale, indiferent dacă, în concret, au valorificat sau nu aceste condiții. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată. Prin completarea cererii de credit reclamanta a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii. Contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și de comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
În data de 04.06.2008, a fost încheiat contractul de credit prin care a acordat reclamantei un credit în valoare de 42.450 CHF pe o perioadă de 348 luni. Din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă clienților săi la vremea respectivă, reclamanta a ales un produs de creditare cu dobânda variabilă acordat în moneda CHF. Prin semnarea contractului de credit, împrumutata a confirmat că a citit, înțeles și acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Pârâta a menționat că în anul 2010 a trimis la adresa de corespondență a clientului o notificare cu privire la . Ordonanței de Urgență 50/2010, învederând că dobânda aferentă contractului clientului a fost transparentă din momentul semnării contractului de credit și astfel OUG nr. 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componenței dobânzii, iar începând cu data de 19.09.2010 nesemnarea actelor adiționale a fost considerată acceptare tacită și modificările prezentate în actul adițional s-au aplicat de drept.
Cu privire la dreptul băncii de a modifica dobânda, pârâta a învederat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate întrucât posibilitatea băncilor de a modifica nivelul dobânzii chiar cursul executării contractului de credit este prevăzută de alin. (1) lit. a) teza a 11-3 din Anexa la Legea nr. 193/2000, invocând de asemenea dispozițiile art. 93 lit g) pct. 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
A arătat că în opinia reclamantei, clauza care conferă pârâtei un astfel de drept are caracter abuziv în sensul Legii nr. 193/2000, însă în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din această lege, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text.
Astfel, în primul rând a arătat că prin contract s-a prevăzut expres faptul că dobânda aplicabilă împrumutului este o dobândă variabilă. Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.
În al doilea rând, deși reclamanta critică faptul că banca avea dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.
În al treilea rând, a arătat că este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare, astfel că din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi.
În fine, în al patrulea rând, a invocat prevederile pct. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000, text din lege care a constituit premisa legalității practicilor bancare prin care s-au stipulat în contractele de credit dobânzi variabile.
Prin urmare, a apreciat că este evident faptul că nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul băncii de a modifica această dobânda, pentru că însăși Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractelor admitea posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum și dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.
Referitor la negocierea clauzelor contractuale, la momentul încheierii contractului de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă. În concluzie, reclamantul a optat pentru un anumit tip de produs, opțiunea a fost pentru un anumit tip de dobândă. Prin urmare, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiția prevăzută la art. 4 din Legea nr. 193/2000, în sensul că dobânda variabilă ar fi fost impusă clienților băncii, deoarece aceștia aveau posibilitatea de a opta pentru un produs de creditare cu dobândă fixă sau, pe parcursul derulării contractului puteau realiza o refinanțare a creditului prin convertirea acestuia într-un alt produs de creditare oferit de bancă.
Clauza privind dobânda variabilă este recunoscută de legislație în vigoare și reglementările comunitare ca fiind frecvent utilizată în practica bancară, astfel că nu se poate reține faptul că, prin clauza referitoare la dobânda variabilă, s-ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile părților.
A mai arătat că în executarea clauzei privind dobânda variabilă, s-au respectat întocmai clauzele contractuale, în sensul că banca a afișat la sediul său toate modificările intervenite și le-a comunicat împrumutatului. Mai mult decât atât, prin contractul încheiat părțile au convenit ca dobânda percepută începând de la un anumit moment contractual să devină, din fixă, variabilă, astfel că este inadmisibil ca după o lungă perioadă de timp, de la încheierea contractului, împrumutatul să revină asupra consimțământului pe care l-a exprimat la încheierea contractului de credit, nemulțumit fiind, de efectele produse de anumite clauzele contractuale pe care chiar el le-a agreat.
Astfel, în ceea ce privește faptul că pretențiile reclamantei în sensul modificării dobânzii sunt neîntemeiate, intimata a invocat Decizia nr. 4520/2012 pronunțata de I.C.C.J., in cadrul dosarului nr._ și Decizia nr. 3234/23.10.2014 pronunțata de I.C.C.J., în cadrul dosarului nr._/3/2012.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobânda penalizatoare, pârâta a învederat că respectiva clauză a fost stipulată în baza dispozițiilor legale din Codul civil din 1864 care reglementează daunele interese moratorii, precum și a celor referitoare la clauza penală, devenind aplicabile dispozițiile legale de ia art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000. De asemenea, perceperea unei penalități pentru întârzierea la plată nu este exclusă nici de OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului care, la art. 117 alin. (2) face referire la penalități stipulate în contract.
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare o creditului, a menționat că pretenția reclamantei este neîntemeiată, întrucât comisionul de acordare a creditului reprezintă costul suportat de bancă pentru serviciile de analiză a documentației prezentate de client pentru acordarea creditului (analiza bonității clientului). Respectivul comision fost reținut o singură dată, la momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea creditului.
Referitor la comisionul de evaluare garanții, pârâta a precizat că deși a fost denumit comision, acesta reprezintă, în realitate, o cheltuială a creditului, întrucât suma încasată cu acest titlu a fost utilizată pentru a fi acoperit costul evaluării bunului adus în garanție. Prin urmare, beneficiarul final al respectivei sume nu este banca, ci evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare a imobilului ce face obiectul contractului de ipotecă, astfel încât dacă s-ar considera abuzivă clauza prin care s-a instituit cheltuiala de evaluare a garanției, s-ar ajunge la situația inechitabilă în care banca ar fi obligată la restituirea unei sume de care nu a beneficiat.
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, a învederat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât comisionul de rambursare anticipată este reglementat în cuprinsul art. 93 lit. c) din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, fiind prevăzut și în cuprinsul dispozițiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010 și ale art. 46 alin. (1) lit. s).
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, precum și stabilizarea cursului de schimb CHF-L. la data semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pentru ambele contracte de credit, precum și denominarea în moneda națională a plăților, pârâta a învederat că prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar consacră prin art. 3 alin. (1) regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. (3) al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al plăților". Astfel, odată încheiată convenția de credit prin care s-a acordat in împrumut în valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanta nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care au înțeles să excepteze contractul pe care l-au încheiat cu banca.
Astfel, existând o dispoziție legală care permite creditarea în valută, devin aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiile prezentei legi". Prin urmare, clauza din contractul de credit care prevede că plata ratelor se va face în moneda în care s-a acordat creditul nu poate fi considerată abuzivă întrucât, dacă s-ar considera în sens contrar, s-ar ajunge la lipsirea de conținut a respectivei norme legale.
Cu privire la celelalte motive invocate de către reclamantă, a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile acesteia privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, subliniind că nu este prejudiciabilă clauza care prevede că rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CHF, chiar și în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională.
A considerat că solicitările reclamantei privind obligarea B. la modificarea obiectului contractului, prin stabilizarea cursului CHF - L. la cursul de la data încheierii contractului de credit, sunt neîntemeiate.
În acest sens, a apreciat că instanța de judecată nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, aceasta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț față de contract.
De asemenea, a învederat că jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele naționale în temeiul prevederilor tratatului UE coroborate cu dispozițiile Constituției, iar în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect "denominarea in moneda naționala a plaților", a considerat că instanța ar trebui să rețină faptul că în conformitate cu condițiile speciale ale contractului, moneda creditului este CHF, suma de bani împrumutată fiind pusă la dispoziția reclamantei în această monedă, afara de cazurile în care clienții au solicitat eliberarea sumelor din contul de credit în moneda RON, operand în aceasta din urma situație serviciul de schimb valutar al băncii.
A evidențiat că, împrumutându-se într-o monedă străina, pentru o perioada considerabilă de timp împrumutata și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monetare, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului, cu consecința inaplicabilității teoriei impreviziunii.
Cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat restituirea sumelor încasate în baza clauzelor contestate, având în vedere caracterul accesoriu al acestora față de primele capete de cerere, pârâta a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.
De asemenea, a solicitat respingerea probei cu expertiza contabilă, ca urmare a considerentelor reținute în cuprinsul Deciziei nr. 3661/20.11.2014, pronunțată de I.C.C.J.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1578 din Codul civil din 1864, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, precum și cele ale art. 205 - art. 208 din noul Cod de procedură civilă.
În probațiune, a depus în copie practică judiciară.
Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând acțiunea formulată, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contract de credit nr. HL22609 din data de 04.06.2008 - condiții speciale de creditare (f.22-24) și condiții generale de creditare din 04.06.2008 (f. 7-18), având ca obiect un împrumut în cuantum de 42.450 CHF, ce trebuia restituit în 348 rate lunare.
În ce privește modul de perfectare a contractului, contractul de credit este unul de adeziune. Conform înscrisurilor de la dosar reclamanta a semnat contractul pe fiecare pagină, a primit graficul de rambursare care cuprinde întinderea obligației sale de plată, anume debit, comision și dobândă (f. 29-33).
În drept, art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, care transpune în legislația internă Directiva nr. 93/13/CEE, prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pe de altă parte, există dispoziții legale care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Dobânda anuală, comisioanele etc. intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat. Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ...;”
CJUE a arătat că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual, dacă respectiva clauză care stabilește rata de schimb privind ratele lunare constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziție de împrumutător. (Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 2014, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., Cauza C-26/13, par. 49- 51).
De asemenea, într-o cauză mai recentă (C‑143/13 M. și M. c. Volksbank, par. 55-57) Curtea a considerat că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându‑se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 și 55). Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului său care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor. În ceea ce privește în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal în scopul aplicării articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziție.”
Cu privire la modificarea dobânzii, la pct. 2.1 alin 2 din contract s-a prevăzut o dobândă fixă de 3,90% pe an pentru o perioadă de 12 luni, iar ulterior dobânda a devenit variabilă, în funcție de Euribor/Libor CHF/Libor/Bubor la șase luni, la care se adaugă marja fixă în valoare de 3,9. La data încheierii contractului, rata dobânzii variabile era de 6,70%.
La pct.2 din condiții generale se prevede că banca poate decide ca rata dobânzii să fie supusă unei revizuiri semestriale, iar nedenunțarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificare comunicată Băncii în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii și/sau a comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiții.
Ca o condiție de admisibilitate a intervenției instanței, în raport de prevederile art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, este necesar ca prevederea contractuală criticată ca fiind abuzivă să nu facă parte din obiectul principal al contractului. Or, elementele care determină costul contractului și constituie parte importantă a profitului băncii, fiind cauza contractului pentru bancă, în principiu, nu poate face obiectul analizei instanței în sensul constatării ca abuzive sau nu a stipulației.
Totuși, această excludere este condiționată de modul de formulare, în baza art. 4 alin. 6 teza finală,anume „în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
La art. III pct. 1 din condițiile generale dobânda este definită ca suma datorată de către împrumutat băncii, calculată la suma nerambursată, fiind indicat modul de calcul și modul de achitare, iar la pct.2 se reiau în parte dispozițiile antemenționate din condițiile speciale de creditare și se descrie modul de înștiințare a debitorului despre noua rată, respectiv de punere în aplicare (f. 8).
Prin urmare, formula de calcul a dobânzii este determinată prin raportare la dobânda interbancară (în speță fiind aplicat Libor), aceasta variind în funcție de anumite elemente determinate sau determinabile, respectiv indicele de referință, având astfel un criteriu obiectiv, iar modul în care este redactată clauza respectă cerința limbajului ușor inteligibil.
În plus, instanța reține și faptul că modul de revizuire a dobânzii respectă exigențele impuse de art. 93 lit. g pct. 1 din OG nr. 21/1992 (intrat în vigoare ulterior perfectării contractului de împrumut analizat), în conformitate cu care „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru”, iar la pct. 3 că „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.” În același sens, CJUE a arătat că în contractul de credit trebuie să fie inserate condițiile potrivit cărora dobânda poate fi modificată, respectiv că ea trebuie calculată în momentul încheierii contractului. Această informare a consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice are o importanță esențială deoarece contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare și să aprecieze întinderea obligației sale (Ordonanța Curții din data de 16 noiembrie 2010, Pohotovosť s.r.o. împotriva Iveta Korčkovská, C-76/10, par. 69- 70).
De fapt, reclamanta critică doar faptul că pe parcursul derulării contractului procentele de dobândă s-au modificat, fără însă a susține că modificările menționate nu ar respecta formula de calcul menționată în contract. Prin urmare, instanța va respinge cererea sub acest aspect.
Modul de percepere al dobânzii penalizatoare prevăzută la pct. 2.2 din condiții speciale de creditare la 15.00 p.p. pe an peste rata dobânzii este clar exprimat la art.III pct.6 din condiții generale, respectiv se aplică la suma exigibilă de la data scadenței până la data plății efective, urmând să fie plătită la data scadenței următoarei rate sau la o altă dată precizată de Bancă în notificarea întârzierii (f.9).
Prin urmare, dobânda percepută de bancă urmează să fie majorată cu 15.00 p.p. pe an numai în ipoteza întârzierii la plata ratelor scadente, iar reclamanta nu s-ar putea prevala de propria culpă în întârzierea la plată pentru a fundamenta ideea că această clauză ar avea un caracter abuziv.
În ce privește comisionul de acordare a creditului de 2% din valoarea totală a creditului, prevăzut la pct.2.3. din condiții speciale de creditare acesta ar trebui să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de bancă clientului. Acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de creditare atât datorită denumirii, cât și naturii lui. Astfel, în condițiile generale de creditare la art.III pct.7 nu face vreo trimitere la întocmirea sau analiza vreunui document necesar acordării creditului, specificându-se exclusiv că acesta se va calcula de bancă și se va plăti prin reținere din suma creditului, integral, la data primei trageri (f.9).
În plus, la pct.10 din condiții generale, respectiv la pct.2.6 din condiții speciale se prevede în mod distinct comisionul de evaluare, astfel că nu s-ar putea interpreta că există identitate între comisionul de acordare și cel de evaluare (analiză), reglementat de art. 36 din OUG nr.50/2010, cu atât mai mult cu cât acesta se percepe în cuantum fix pentru toți consumatorii, iar perceperea lui în cuantum variat, în raport de suma împrumutată, pentru aceleași prestații efectuate de bancă, apare ca rupând echilibrul contractual dintre părți în sensul art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000.
Obligarea reclamantei la plata unei taxe (comision) pentru acordarea creditului echivalează cu plata unui preț suplimentar pentru executarea obligației principale asumată de prestator. Obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale.
Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului, în condițiile în care punerea la dispoziția clientului a sumei împrumutate este prestația esențială pentru care se percepe și dobândă, apare ca abuzivă, suma plătită de reclamanți cu acest titlu, urmând a le fi restituită ca nedatorată, în speță suma de 849 CHF încasați cu titlu de comision de acordare.
Cu privire la perceperea unui comision pentru rambursare anticipată, prevăzut la art. 2.5 din condițiile speciale și la art. III pct. 9 din condițiile generale, instanța reține că potrivit art. 1024 cod civil de la 1864 „termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului.” Când termenul este stipulat numai în favoarea uneia dintre părți, aceasta poate renunța la beneficul termenului, însă dacă termenul este stabilit în favoarea ambelor părți, modificarea poate avea loc doar cu acordul lor.
În cazul împrumutului cu dobândă, termenul este stipulat atât în favoarea debitorului (care poate fi obligat la restituire doar la termen), dar și în favoarea creditorului obligației de restituire deoarece dobânda, ca profit al împrumutului și preț al contractului, este calculată în funcție de durată. Cu alte cuvinte, acordând împrumutul pe un anumit termen, împrumutătorul își prefigurează profitul. În speță, în cazul restituirii creditului, sau a unei părți din debit, imputația se face din debitul principal, împrumutatul fiind scutit astfel de plata dobânzilor viitoare calculate asupra sumei achitate anticipat. Astfel, prin restituirea înainte de termen, împrumutătorul (banca) înțelege să renunțe la profitul său reprezentat de dobândă. Comisionul de 3,5% aplicat la valoarea sumei achitate reprezintă de fapt prețul renunțării la însuși factorul determinat al băncii la încheierea contractului, anume perceperea dobânzilor.
Prin urmare, perceperea acestui comision nu creează un dezechilibru între prestațiile părților, astfel că această clauză nu este una abuzivă.
Deși susține că și clauza privind comisionul de evaluare inițială și comisionul de evaluare pentru certificatul progresului lucrărilor, stipulat la art. 2.6 din condițiile speciale ale contractului și la art. III pct. 10 din condițiile generale, ar avea un caracter abuziv, reclamanta nu formulează critici concrete cu privire la aceste comisioane. Susținerea reclamantei că toate clauzele enunțate au o componentă abuzivă, unicul considerent fiind acela că nu au fost negociate direct cu consumatorul, nu poate fi primită în cauză. Astfel, încheierea unui contract de adeziune reprezintă o condiție de admisibilitate a analizei caracterului abuziv al clauzelor inserate, însă nu presupune cu necesitate ca toate sau o parte din clauzele inserate să aibă caracter abuziv.
Astfel, creditul acordat reclamantei este însoțit de garanții ipotecare, iar comisionul de evaluare inițială, respectiv cel de evaluare pentru certificatul progresului lucrărilor sunt datorate pârâtei cu titlu de contraprestație pentru cheltuielile efectuate în vederea evaluării bunului adus în garanție. Prin urmare, beneficiarul final al respectivei sume nu este banca, ci evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare a imobilului ce face obiectul contractului de ipotecă, iar în măsura în care s-ar considera ca fiind abuzivă clauza analizată, s-ar ajunge la situația inechitabilă în care banca ar fi obligată la restituirea unei sume de care nu a beneficiat.
În privința comisionului de administrare reglementat la pct 8 din condiții generale, respectiv alte comisioane bancare reglementate la pct.10 din condiții generale, instanța reține că nu toate aceste comisioane sunt prevăzute în condițiile speciale de creditare. Astfel, în condițiile speciale de creditare, la pct.2.4. se prevede în mod expres cuantumul comisionului de administrare ca fiind de 0,00% pe lună, iar comisioanele aferente modificărilor condițiilor de creditare inițiale datorate solicitării împrumutatului, respectiv pentru eliberarea documentelor în caz de refinanțare urmează să fie stabilite sub rezerva solicitării de către reclamantă a unei refinanțări sau a modificărilor condițiilor inițiale de creditare, aspect care presupune procurarea unui beneficiu în favoarea ambelor părți contractante, ceea ce exclude existența unui dezechilibru între prestațiile pe care părțile și le datorează reciproc.
În privința conversiei în moneda națională a plăților și stabilizarea cursului de schimb al CHF/leu la momentul semnării contractului de credit în care are loc restituirea creditului, instanța reține că, potrivit art. 1578 Cod civil de la 1864, „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.”
În cauză sunt incidente prevederile art. 969 C.civ. de la 1864, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părți, astfel că debitorii sunt ținuți a-și executa obligația astfel cum și-au asumat-o prin contract, respectiv să restituie împrumutul în rate lunare calculate în CHF.
Critica reclamantei constând în neîndeplinirea de către bancă a obligațiilor de informare și respectiv de consiliere nu poate fi primită în condițiile în care aceste obligații au fost introduse abia prin dispozițiile OUG nr. 50/2010, deci ulterior încheierii contactului, iar pe de altă parte, aceste obligații vizează elementele prevăzute de art. 14 și 18, nu și riscul monedei creditului, care constituie un eveniment imprevizibil și viitor pentru ambele părți ale contractului, deci și pentru bancă. Este rezonabil pentru oricine că o valută poate cunoaște fluctuații pe piața financiară, nu și măsura acestor fluctuații, tocmai acest aspect reprezentând și riscul pe care părțile și-l asumă în momentul contractării creditului într-o monedă străină. În lipsa unor elemente obiective și rezonabile, nu se poate afirma că pentru bancă hipervalorizarea a fost previzibilă, iar apariția unui astfel de eveniment poate avea drept consecință adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile, fie încetarea contractului, conform unei negocieri, în condiții reciproc agreate, însă contractul nu poate continua într-o formă impusă doar de una dintre părți, astfel cum solicită reclamanții în cauză.
Instanța reține și faptul că fluctuațiile de curs ale francului elvețian anterioare contractării creditului puteau fi cunoscute de către reclamantă cu un minim de diligență.
În fine, reclamanta recunoaște în cuprinsul acțiunii că la momentul contractării creditului accesarea acestuia în monedă CHF era mai avantajoasă decât un credit în lei sau în euro – fiind de notorietate că dobânzile practicate la împrumuturile în valută sunt considerabil mai mici decât cele acordate în moneda națională – astfel că înghețarea cursului de schimb și conversia în monedă națională ar conduce la o discriminare pozitivă a reclamantei în comparație cu clienții băncii care au contractat un împrumut în lei cu consecința plății unor dobânzi semnificativ mai mari.
Față de toate acestea, instanța va admite în parte cererea de față, constatând caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la prevăzute la art.2.3 din Contractul de credit HL22609 din data de 04.06.2008 condiții speciale de creditare cu privire la comisionul de acordare a creditului și va dispune eliminarea acestei clauze din contract.
Va obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 849 CHF încasați cu titlu de comision de acordare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanta a făcut dovada achitării unui onorariu avocațial de 2.500 lei (f.137).
Având în vedere ponderea în care urmează să fie admisă acțiunea, în temeiul art. 453 al.2 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta, parțial căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta U. C. A. (căsătorită Ș.), cu domiciliul în A., ., ., jud. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., ., nr.5-7, ., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București, prin Sucursala A., cu sediul în București, ..6A, sector 2, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_/1992, având ca obiect constatare nulitate act și pretenții și, în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.2.3 din Contractul de credit HL22609 din data de 04.06.2008 condiții speciale de creditare cu privire la comisionul de acordare a creditului și dispune eliminarea acestei clauze din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 849 CHF încasați cu titlu de comision de acordare.
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
S. S. A. S. B.
Red./Tehnored./ SS/ASB/24.02.2016/4 ex./2 . comunică cu:
- reclamanta U. C. A. (căsătorită Ș. domiciliul procesual ales în A., ., nr.5-7, .
- pârâta B. S.A. București, cu sediul în București, ..6A, sector 2
| ← Pretenţii. Sentința nr. 401/2016. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 611/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|
