Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1393/2016. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 1393/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-03-2016 în dosarul nr. 1393/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 1393

Ședința publică din 9 martie 2016

Președinte: B. C.

Grefier: I. K.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea A. . cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. A..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, avocat O. P. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Contestația este timbrată cu 200 lei taxă judiciară, pentru diferența de 700 lei taxă judiciară contestatoarea fiind scutită prin încheierea din 06.09.2013 pronunțată în dosar nr._ /a1.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, văzând că nu sunt alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul contestatoarei pune concluzii de admitere a contestației la executare, arătând că executarea sancțiunii amenzii este prescrisă, cu restituirea taxei judiciare de timbru.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr._ /07.08.2013, contestatoarea A. . cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. A., a solicitat anularea actelor de executare silită din dosarul de executare nr. 764/2013.

În motivare, contestatoarea arată că, în data de 02.08.2013, a fost informată de CEC Bank SA cu privire la faptul că i-au fost poprite conturile, banca comunicându-i adresa de înființare a popririi nr._/05.06.2013 și procesul-verbal de contravenție nr._/10.01.2013.

Executarea silită este nelegală întrucât intimata a înființat poprirea fără să comunice societății vreun act din dosarul de executare, astfel că toate actele de executare sunt nule.

Cu privire la procesul-verbal de contravenție, petenta arată că a închiriat vehiculul în discuție unei firme de transport pentru perioada 01.01._14, ea neefectuând transporturi și neavând licență în acest sens, astfel că, în raport de dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. c) din OG 37/2007 și art. 7 pct. 2 lit. a) din HG 69/2012, sancțiunea trebuia aplicată operatorului de transport, respectiv Trans A. Expres Internațional SRL, firmă care a închiriat camionul, a efectuat transportul și al cărei șofer conducea la momentul controlului.

De asemenea, petenta mai arată că executarea sancțiunii amenzii s-a prescris, potrivit art. 14 din OG nr. 2/2001, întrucât actul sancționator nu i-a fost comunicat, și totodată s-au încălcat prevederile art. 19 din același act normativ, întrucât agentul constatator nu a consemnat prezenta unui martor asistent în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

În drept, invocă dispozițiile OG nr. 2/2001 și HG nr. 69/2012.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea contestației, arătând are doar calitatea de organ de executare, fără vreo legătură cu dezbaterea fondului procesului-verbal de contravenție, întreaga responsabilitate pentru realitatea celor constatate și consemnate în titlul executoriu revenind organului constatator. Biroul de Poliție A1 a transmis adresa nr._/20.02.2013, la care a atașat procesul-verbal de contravenție nr._/20.01.2013, prin care se solicita executarea silită pentru suma de 16.000 lei, reprezentând amendă contravențională.

Astfel, s-a procedat la emiterea somației nr._/22.03.2013, care a fost comunicată contestatoarei prin poștă, cu confirmare de primire, însă cum comunicarea nu a putut fi realizată în această modalitate, s-a procedat la publicarea pe internet a actelor de executare prin anunțul colectiv nr._/30.04.2013, conform art. 44 alin. 3 Cod procedură fiscală, actele fiind considerate comunicate la data de 16.05.2013.

Datorită faptului că amenda contravențională nu a fost achitată, s-a procedat la continuarea măsurilor de executare silită prin poprire conturilor contestatoarei, iar anterior înființării popririi s-a procedat și la compensarea din oficiu a amenzii cu obligațiile fiscale în cuantum de 86 de lei achitate în plus, astfel încât poprirea a fost înființată doar pentru diferență, respectiv pentru suma de 15.914 lei.

În drept, invocă prevederile OG nr. 92/2003.

În probațiune, s-a depus copia dosarului execuțional și alte înscrisuri.

Întrucât prin acțiune contestatoarea a formulat atât o contestație la executare cât și o plângere contravențională, prin încheierea din 09.10.2013 s-a disjuns plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/10.01.2013, formându-se dosarul nr._/55/2013 declinat ulterior spre competentă soluționare Judecătoriei Pitești, iar prin încheierea din 23.10.2013 contestația la executare a fost suspendată în baza art. 413 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/55/2013, cauza fiind repusă pe rol în data de 16.02.2016.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt că, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție nr._/10.01.2013 încheiat de IGPR - Biroul de Poliție A1 și în cadrul dosarului execuțional nr. 764/2013, intimata a pornit executarea silită împotriva contestatoarei, în vederea realizării unei creanțe fiscale în sumă de 15.914 lei, reprezentând amendă contravențională, sens în care s-au emis somația execuțională și adresele de înființare a popririi.

Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr._/11.11.2014 pronunțată în dosar nr._/55/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 2195/23.06.2015 a Tribunalului Argeș, a constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale stabilite prin titlul executoriu ce a stat la baza executării silite, respectiv prin procesul-verbal de contravenție nr._/10.01.2013 (f.83-86).

Ca urmare, văzând că în cauză a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii aplicate contestatoarei, conform art. 14 din OG nr. 2/2001, împrejurare care împiedică executarea silită întrucât procesul-verbal de contravenție și-a pierdut forța executorie și nu mai poate fi adus la îndeplinire prin executare silită, instanța, în temeiul acestui text de lege, dar și ale art. 172 și urm. Cod procedură fiscală, va admite contestația la executare și va anula executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr. 764/2013.

Totodată, față de modul de soluționare a contestației și în baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 lei, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Văzând că nu se pune problema altor cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. ./1992, CUI_), cu sediul în A., .. 63A, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. A., cu sediul în A., .-79, și în consecință:

Anulează executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 764/2013 al intimatei.

Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța . XWF nr._/07.08.2013, eliberată de Direcția Venituri A., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2016.

Președinte,Grefier,

B. CosminIovuța K.

BC/IK/ 21.03.2016/ 4 ex. / 2 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1393/2016. Judecătoria ARAD