Contestaţie la executare. Sentința nr. 1137/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1137/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-02-2012 în dosarul nr. 1137/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1137

Ședința publică din 02 februarie 2012

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea M. M., în contradictoriu cu intimata AFP P..

La apelul nominal se prezintă contestatoarea, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată propria sa competență, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 raportat la art. 373 alin.2 C.p.civ. și în baza art. 158 alin. 2 C.p.civ, se declară competentă să judece prezenta cauză.

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură la data de 01.02.2012 din partea intimatei, întâmpinare, în dublu exemplar, la care se află atașat în probațiune un set de acte.

Contestatoarea M. depune la dosar în completare, taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

Instanța comunică un exemplar al întâmpinării contestatoarei și la solicitarea acesteia, acordă posibilitatea de a lua la cunoștință despre cuprinsul întâmpinării în sala de judecată, urmând să fie reapelată cauza.

La reapelarea cauzei, contestatoarea arată instanței că nu înțelege să solicite amânarea cauzei în vederea studierii întâmpinării.

Instanța acordă cuvântul pe alte cereri de formulat în cauză.

Contestatoarea arată instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri, ori probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pe fond, contestatoarea solicită instanței admiterea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.01.2012, contestatoarea M. M. în contradictoriu cu intimata AFP P., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu nr._/28.12.2011, emis de intimată, prin care a fost obligată la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivare, contestatoarea a arătat că nu cunoaște natura obligației reținută în seama sa de intimată, astfel că nu își poate motiva în fapt prezenta contestație. Astfel, a solicitat instanței să fie obligată intimata să comunice dosarul execuțional și să precizeze din ce decurge obligația de plată. A arătat că, întrucât nu datorează suma menționată în titlul executoriu, a promovat prezenta contestație, solicitând admiterea ei.

În drept, nu s-au invocat dispozițiile legale.

În probațiune s-a depus în copie titlul executoriu și somația emise de intimată.

Contestația la executare a fost timbrată cu suma de 14 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,8 lei.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, netimbrarea contestației la executare, iar pe fond, a solicitat instanței să respingă contestația la executare ca lipsită de temei legal, contestatoarea neindicând motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat cererea. A arătat că, contestația la executare este o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, iar cel ce recurge la acest mijloc procedural, nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, or, în speță, nu există îndoială cu privire la înțelesul și întinderea sau aplicarea titlului. A solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca temeinice și legale a actelor de executare silită.

În drept, s-au invocat disp. art. 141, 145, 172, 173 din OG nr. 92/2003, art. 2 al.2 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, art. 77, 78 și art. 112 pct. 4 C.p.civ.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatoarei M. M. s-a început executarea silită de către intimata A.F.P. P., în temeiul titlurilor executorii constând în sentința penală nr. 385/06.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. și decizia penală nr. 1786/R/10.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Intimata a emis titlul executoriu nr._/28.12.2001 (fila 5) și somația nr._/28.12.2001 (fila 4) – potrivit cărora, obligația fiscală a contestatoarei constă în suma de 130 lei – cu titlu de cheltuieli judiciare stabilite prin hotărârile judecătorești de mai sus.

Prin contestația la executare, contestatoarea a invocat că nu datorează suma respectivă.

Excepția netimbrării contestației la executare, invocată de intimată este neîntemeiată, având în vedere că cererea a fost legal timbrată cu suma de 14 lei și 1,5 lei timbru judiciar, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 146/1997.

Contestația la executare este întemeiată.

Astfel, potrivit sentinței penale nr. 385/06.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. (filele 17-19), petenta din dosarul respectiv, Ș. R. D. (și nu mandatarul său din proces - M. M. - contestatoarea de față) a fost obligată la plata sumei de 30 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar prin decizia penală nr. 1786/R/10.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (fila 20), aceeași petentă (și nu mandatarul său din proces - M. M. - contestatoarea de față) – a fost obligată la plata sumei de 100 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

De altfel, potrivit adresei emisă de Tribunalul A. – C. executări penale (fila 16), prin care s-a solicitat intimatei A.F.P. P. punerea în executare a hotărârilor judecătorești de mai sus, s-a menționat că persoana ce urmează a fi supusă executării silite pentru suma de 130 lei reprezentând cheltuieli judiciare este Ș. R. D..

Ca atare, instanța constată că în mod nelegal s-a început, de către intimată, executarea silită împotriva contestatoarei M. M..

În consecință, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea titlului executoriu nr._/28.12.2001 și a somației nr._/28.12.2001 emise de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea M. M., în contradictoriu cu intimata A.F.P. P..

Anulează titlul executoriu nr._/28.12.2001 și somația nr._/28.12.2001 emise de intimată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2012.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red./dact. AN/CM/27.02.2012

Ex.4/2 . comunică cu:

- contestatoarea - M. M. – ., jud. A.,

- intimatul - AFP P. – P., nr. 16, jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1137/2012. Judecătoria ARAD