Contestatie la executare. Sentința nr. 807/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 807/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 807/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 807
Ședința publică din data de 10 februarie 2016
Președinte: L. C.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatoarea V. C.-V., în contradictoriu cu intimatul K. G..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând concluziile părților, consemnate în încheierea dată în ședința publică din data de 08.02.2016, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi și care face parte integrantă din prezenta, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin contestația înregistrată la această instanță, la data de 11.11.2015 sub numărul de dosar_, contestatoarea V. C.-V. a chemat în judecată intimatul K. G., solicitând instanței a prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea încheierii privind încuviințarea executării silite din dosar execuțional nr. 678/2015, respectiv anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosar execuțional nr. 678/2015 și încetarea executării silite, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin înștiințarea emisă de B. C. G. în dosar execuțional 678/2015, i s-a pus în vedere acestea că împotriva acesteia s-a declanșat la cererea creditorului K. G., urmărirea silită în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 5276 din data de 12.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar_/55/2015, sentință prin care s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială și s-a reglementat în mod provizoriu, până la soluționarea procedurii de executare a hotărârii civile nr. 325/A1/2015 pronunțată de Judecătoria Veroia, G. ce face obiectul dosarului execuțional nr. 455/2015 al B. C. G., dreptul reclamantului K. G. de a avea legături personale cu minorii K. Dimitrios și K. Ioannis în prima și a treia săptămână din lună, sâmbătă în intervalul orar 11.00 - 20.00, in a doua și a patra săptămână din lună, duminică în intervalul orar 12.00 - 19.00 la locuința acestuia din A. sau în alt loc pe raza Municipiului A..
Contestatoarea a arătat că, deși în cadrul încuviințării de executare silită se arată că, sentința este definitivă, împotriva acesteia, contestatoarea a formulat apel. mai mult a arătat că, aceasta nu se opune păstrării legăturilor persoane cu minorii de către intimat, însă minorii nu vor să se întâlnească cu acesta .
Contestatoarea a mai arătat că, aceasta îi permite intimatului să aibă legături personale cu minorii, însă minorii nu vor să meargă cu acesta, iar în toată această perioadă, intimatul doar în data de 17.10.2015 a venit la locuința acesteia și a copiilor pentru a-i vizita, ocazie cu care însă copiii nu au vrut să plece cu acesta. A mai arătat că, de fiecare dată când aceasta știe că tată are drept de vizită, este acasă cu minorii, însă intimatul a venit doar o singură dată să ia la el copii, în data de 17.10.2015.
A mai arătat că, în cadrul dosarelor existente pe rolul Judecătoriei A. au fost ascultați copiii, fiind încheiate procese verbale în acest sens, de fiecare dată minorii arătând că nu doresc să meargă cu tatăl lor, contestatoarea a procedat chiar la consultarea copiilor de către un medic specialist care a recomandat evitarea situațiilor conflictuale, și traumatizante pentru copiii.
De asemenea, prin ordonanța de clasare din data de 19.10.2015 din dosar 5339/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. s-a dispus clasarea cauzei privind contestatoarea pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în respectivul dosar rezultă că cei doi copii nu vor să meargă la tatăl lor.
Pentru toate cele relevate, contestatoarea a solicitat admiterea prezentei cereri, astfel cum a fost formulată, apreciind cererea de executare silită formulată față de aceasta ca fiind nefondată. A mai arătat că, a formulat contestație la executare întrucât somația mobiliară este nejustificată față de motivele arătate mai sus, cheltuielile de executare solicitate fiind nejustificate atâta timp cât aceasta permite intimatului să se întâlnească cu copii, însă aceștia nu vor să se întâlnească cu tatăl lor.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 711, art. 912, art. 999 alin. 4 C., iar în cadrul probei cu acte a depus la dosar noi înscrisuri probatoriii, atât acte din dosarele execuționale menționate cât și hotărârile judecătorești la care aceasta a făcut referire în cadrul cererii promovate .
Intimatul, la data de 04 decembrie 2015, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, a pus în executare hotărârea emisă pe calea ordonanței președințiale privind obligarea contestatoarei de a permite intimatului să aibă legături personale cu minorii, întrucât aceasta nu s-a conformat hotărârii arătate, contestatoarea luând cu aceasta din data de 16.07.2015, cei doi minori, plecând din G. dată de la care nici intimatul și nici familia acestuia nu au mai avut contact cu copii. Urmare acestui fapt, instanța a stabilit un program de vizitare a minorilor, în favoarea intimatului, program care însă nu a fost respectat de către contestatoare, invocând mereu faptul că, cei doi copii nu vor să se întâlnească cu tatăl lor.
Intimatul a apreciat că, păstrarea de către copii a legăturilor personale cu ambii părinți este esențial pentru o dezvoltare armonioasă a acestora, iar atitudinea contestatoarei care nu permite contactul copiilor nici cu intimatul și nici cu familia acestuia respectiv bunicii paterni și fratele acestuia nu sunt în favoarea minorilor.
Față de cele arătate, intimatul a solicitat respingerea cererii formulată de către contestatoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5376 din data de 12.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2015 s-a admis în parte cererea de ordonanță președențială prin care s-a reglementat în mod provizoriu dreptul reclamantului K. G. de a avea legături personale cu minorii K. Dimitrios și K. Ioannis, copiii contestatoarei și ai intimatului.
Prin Încheierea din data de 22.10.2015 s-a admis de către B. C. G. cererea formulată de către creditorul K. G. împotriva debitoarei V. C.-V..
Printr-o Încheiere din aceeași zi au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 1168 lei.
La data de 11.11.2015 contestatoarea V. C.-V. a formulat contestație la executare, solicitând instanței anularea Încheierii instanței de încuviințare a executării silite, anularea tuturor actelor de executare, încetarea executării și obligarea intimatului la cheltuieli de executare.
Instanța reține că, în fapt, contestatoarea solicită exonerarea sa de la plata cheltuielilor de executare, motivat de faptul că minorii sunt cei care se opun legăturii cu intimatul.
Instanța nu poate reține susținerile contestatoarei întrucât și în situația în care copiii se opun legăturii cu tatăl lor, mama trebuie să-și dea concursul la punerea în executare a dreptului de vizită reglementat de către instanță în favoarea intimatului. Simpla invocare a faptului că nu există opunere din partea contestatoarei nu o dispensează pe aceasta de obligația de a respecta dreptul intimatului și totodată a minorilor la legături personale.
Instanța nu poate reține nici apărările contestatoarei privind schimbarea programului de vizită al intimatului prin Decizia nr. 1318A din 19.11.2015 pronunțată în dosar nr._/55/2015 de Tribunalul A., întrucât este vorba de o modificare a acestui program și nu de o suprimare a sa.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că contestația la executare formulată este neîntemeiată, urmând a o respinge.
Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga contestatoarea la plata către intimat a sumei de 400 lei conform chitanței nr. 32 din data de 30.11.2015 aflată la fila 49 dosar.
Totodată, având în vedere că cererea contestatoarei a fost respinsă, va respinge cererea acesteia de obligare a intimatului la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea V. C. V., CNP_, domiciliată în mun. A., Calea A. V., ., apt.6, jud. A., cu reședința în comuna V., ., jud. A., cu domiciliul procesual ales în mun. A., ., jud. A. în contradictoriu cu intimatulK. G., CNP 6411149M1601208, domiciliat în G., orașul Veroia, ., cu domiciliul provizoriu pe teritoriul României în mun. A., .. 52-54, ., jud. A., ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la plata către intimat a sumei de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatului la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, care se poate depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică de la 10 februarie 2016.
Președinte Grefier
L. C. A. T.
Red./dact.
LC/AT/26.02.2016
4 ex./2 ex. se comunică cu: contestatoarea V. C. V. domiciliul procesual ales în mun. A., ., jud. A.
intimatulK. G., cu domiciliul provizoriu pe teritoriul României în mun. A., .. 52-54, ., jud. Ara
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 631/2016. Judecătoria ARAD | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 567/2016.... → |
|---|








